Un lung cortegiu de guverne omeneşti
Oamenii le-au încercat pe toate; nici unul n-a reuşit. Ne-am mai putea aştepta la un guvern drept?
ÎN TIMPUL celor şase milenii care s-au scurs, omul a încercat în repetate rînduri diverse forme de dominaţie omenească — monarhii, imperii, guverne democratrice, republici, dictaturi şi guverne socialiste. De fiecare dată cînd se încearcă o nouă variantă oamenii îi anunţă reuşita, dar în final totul eşuează.
Eforturile actuale nu fac nici ele excepţie de la această regulă. Ele nu au deschis omenirii noi orizonturi şi nici nu au oferit soluţii senzaţionale. Regăsim mereu aceleaşi forme de guvernare şi acelaşi constant eşec. Conştiinţa profesională dispare, bunele obiceiuri se pierd iar valorile tradiţionale cedează locul concepţiei: „mai întîi eu.“ Sărăcia şi foametea, inegalităţile şi favoritismul, oprimarea şi corupţia, criminalitatea şi terorismul, dominaţia ţărilor dezvoltate asupra celor sărace, cursa înarmărilor şi războaiele sîngeroase — toate acestea reprezintă rodul guvernelor omeneşti actuale. Dacă există ceva ce ar putea caracteriza societatea noastră, atunci acel ceva este saltul ascendent al descoperirilor ştiinţifice a căror întrebuinţare a fost denaturată, folosindu-se de ele pentru a corupe industria şi pentru a produce arme distrugătoare.
Au trecut şase mii de ani de cînd oamenii încearcă diferite forme de guvernare, de aceea putem spune că nici în acest domeniu „nu există nimic nou sub soare“ (Ecleziastul 1:9). Cauza eşecurilor umane în materie de guvernare nu este nicidecum nouă. Ea a rămas aceeaşi ca şi în zilele profetului Ieremia, căruia Iehova i-a spus: „Nu stă [în puterea] omului pămîntean să-şi conducă pasul“ (Ieremia 10:23). În afara faptului că oamenii sînt imperfecţi, „lumea întreagă zace în puterea celui rău.“ „Dumnezeul acestui sistem de lucruri a orbit mintea“ a milioane de oameni. Influenţele satanice acţionează asupra „regilor întregului pămînt locuit.“ — II Corinteni 4:4; I Ioan 5:19; Apocalipsul 16:14.
Faptul că guvernele omeneşti se succed, se ridică la putere şi apoi intră în declin şi dispar, pare să demonstreze că toate se supun aceluiaşi proces. Această „regulă“ i-a determinat pe mulţi istorici să afirme că istoria se repetă. Puterile mondiale ating apogeul prin eforturile devotate şi sacrificiile partizanilor lor. Dar odată ajunse la putere, ele îşi pierd în mod lent vitalitatea şi sfîrşesc printr-o revărsare de materialism şi de practici carnale imorale. Această decadenţă este semnul premergător al prăbuşirii lor.
Istoricul Will Durant s-a exprimat astfel cu privire la această fază de degradare internă ce caracterizează toate civilizaţiile: „Am încercat să arătăm că esenţiala cauză a cuceririi Greciei de către romani a fost dezagregarea internă ce s-a făcut simţită în cadrul civilizaţiei greceşti (Histoire de la civilisation, ed. Rencontre, vol. 6, p. 332). The „World Book Encyclopedia,“ ediţia 1978, insistă asupra unui alt pericol ce ameninţă generaţia noastră. Ea relatează: „Familia reprezintă instituţia umană cea mai veche şi, sub unele aspecte, cea mai importantă. Ea este celula de bază a societăţii. Civilizaţii întregi au supravieţuit sau au dispărut în funcţie de soliditatea sau fragilitatea celulei familiale.“ — Volumul 7, pag. 24.
SE REPETĂ OARE ISTORIA?
Istoricul Arnold Toynbee a scris: „Un examen făcut orizontului istoric, în lumina cunoştinţelor pe care le deţinem în momentul de faţă, demonstrează că pînă în prezent istoria s-a repetat de aproape douăzeci de ori, dînd naştere unor societăţi umane de genul celei căreia îi aparţine civilizaţia noastră occidentală. Acest examen demonstrează, de asemenea, că — probabil cu excepţia civilizaţiei noastre — toate celelalte societăţi numite civilizaţii sînt moarte sau muribunde. Mai mult decît atît, studiind în detaliu istoriile acestor civilizaţii apuse sau în declin şi comparîndu-le între ele, putem identifica elemente care se aseamănă şi care se repetă în acelaşi proces al desmembrării, al declinului şi al prăbuşirii acestora. Ne întrebăm în mod firesc astăzi dacă acest capitol aparte al istoriei trebuie să se repete în cazul nostru. Această formă de declin şi de prăbuşire ne este oare rezervată ca o sentinţă căreia nu i se poate opune nici o civilizaţie?
Răspunzînd el însuşi întrebării ridicate, Toynbee adaugă: „După opinia autorului, răspunsul dat acestei întrebări este absolut negativ . . . Nu există nimic care ar putea împiedica civilizaţia noastră occidentală să urmeze un precedent istoric, dacă îşi alege să comită o sinucidere socială. Dar noi nu sîntem condamnaţi să repetăm istoria; este posibil, prin propriile noastre eforturi, să imprimăm istoriei, în cazul nostru, o nouă direcţie, fără precedent . . . Ce măsuri vom întreprinde pentru a fi salvaţi? În politică vom stabili un sistem constituţional de cooperare guvernamentală mondială. În economie, vom găsi tranzacţii [diferite, în funcţie de cerinţele practice de loc şi de timp], între proprietatea particulară şi socialism. În viaţa spirituală, vom repune suprastructurile străvechi pe temelii religioase . . . Din aceste trei sarcini, sarcina de natură religioasă este în mod firesc cea mai importantă pe termen lung.“ — La civilisation al’èpreuve, tradusă de Renbe Villoteau, ed. Gallimard. pag. 48–50.
Desigur, acest istoric este profund convins de faptul că civilizaţia noastră va acţiona diferit de civilizaţiile anterioare şi va evita repetarea istorie. Cînd Arnold Toynbee a scris aceste rînduri, acum 34 de ani, el spera că Naţiunile Unite vor rezolva problemele politice, că o tranzacţie între capitalism şi comunism va pune capăt dificultăţilor economice şi, mai presus de toate, că religia va deveni baza civilizaţiei noastre. Dar astăzi eşecul omului pe cele trei planuri este evident. Naţiunile Unite au făcut dovada neputinţei lor, şansele unei tranzacţii între capitalism şi comunism sînt mai mici ca oricînd, iar religia are din ce în ce mai puţină influenţă.
Se pare deci că Istoria trebuie să se repete. Dar se va confirma oare într-adevăr această teamă?
Să rugăm să ne răspundă un alt istoric, care şi-a afirmat de asemenea opinia referitoare la dominaţia umană. De fapt, el a scris dinainte istoria acestei dominaţii, prezicînd instaurarea unui guvern drept pentru pămînt. Articolul următor vă va informa despre conţinutul exact al profeţiei sale.