Întrebări de la cititori

◼ Fiul meu care s-a botezat cînd era adolescent este acum căsătorit şi are copii. Datorită obligaţiei de a-şi cîştiga existenţa, el s-a răcit spiritual şi nu se asociază adunării. Trebuie el considerat ca persoană care „s-a retras în mod voluntar“?

Nu există nici un aspect din prezentarea ta care să ducă la o asemenea concluzie. Întrebarea care ai pus-o se poate datora neînţelegerii tale a ceea ce înseamnă ca cineva să fie considerat drept unul care s-a „retras voluntar.“

Turnul de veghere din 15 septembrie 1981 pagina 23 (engl.) a arătat că există o deosebire între a) un creştin care slăbeşte spiritual şi este înactiv şi b) o persoană care renunţă făţiş la a mai fi un martor al lui Iehova, lucru care îi determină pe bătrînii adunării să anunţe că respectivul s-a „retras.“ Se pare că fiul tău corespunde tipului a).

Turnul de veghere a amintit că unii creştini slăbesc în credinţă şi spiritual. Aceasta s-a întîmplat şi în primul secol (Romani 14:1, 2; I Corinteni 11:30), deşi nu înseamnă că respectivii au încetat să mai fie creştini. Chiar dacă ei slăbesc în aşa măsură încît nu mai iau parte la „vestea bună“ împreună cu alţii şi încetează de a mai veni la întruniri, dar nu aduc dezonoare asupra adunării creştine, ei trebuie consideraţi în continuare fraţii şi surorile noastre. Noi trebuie să dorim să-i ajutăm din iubire, urmînd sfatul apostolului Pavel: „Vă îndemnăm fraţilor să-i mustraţi pe cei dezordonaţi, să vorbiţi consolator sufletelor deprimate, să-i sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi îndelung răbdători faţă de toţi.“ În timp ce bătrînii dau tonul în toate aceste aspecte, trebuie remarcat faptul că îndemnul acesta a fost adresat întregii „adunări a tesalonicenilor“ (I Tesaloniceni 1:1; 5:14). Deci bătrînii şi alţii ar putea oferi ajutor şi încurajare pline de iubire, păstrînd în minte sfatul „Redresaţi mîinile vlăguite şi genunchii slăbănogiţi şi continuaţi să faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, aşa încît ceea ce şchiopătează să nu poată fi dislocat, ci mai degrabă să fie vindecat.“ — Evrei 12:12, 13; Apocalipsul 3:1–3.

Lucrurile stau cu totul altfel cu un fost creştin care s-a „retras.“ Această denumire se aplică îndeosebi în două situaţii:

Prima, deşi este puţin obişnuită, este aceea în care o persoană ar putea hotărî că ea nu vrea absolut deloc să mai fie Martor. Prin aceasta nu înţelegem o persoană ca aceea descrisă mai sus, respectiv un creştin slab din punct de vedere spiritual, sau deprimat, care are anumite îndoieli. Din contră, avem în vedere o persoană care declară categoric că ea nu mai este cîtuşi de puţin un Martor al lui Iehova. Deoarece în trecut ea a devenit benevol un membru botezat al adunării, este firesc acum ca ea să informeze adunarea că a încetat această relaţie. Cel mai bine ar fi dacă ea ar face aceasta într-o scurtă scrisoare adresată bătrînilor, deşi chiar o declaraţie orală şi fără echivoc, prin care anunţă că renunţă la poziţia ei ca Martor, dă posibilitate bătrînilor să rezolve cazul. — I Ioan 2:19.

A doua situaţie se referă la persoana care renunţă la poziţia ei în adunare datorită faptului că aderă la o organizaţie laică al cărei scop este opus sfatului dat la Isaia 2:4 unde citim următoarele cu privire la servii lui Dumnezeu: „Va trebui să făurească din săbiile lor pluguri şi din suliţele lor foarfeci de tuns pomii. Nu vor mai ridica sabia naţiune contra naţiune şi nici nu vor mai învăţa războiul.“ De asemenea, aşa cum se afirmă la Ioan 17:16: „Ei nu fac parte din lume după cum eu [Isus] nu fac parte din lume.“ — Vezi Apocalipsul 19:17–21.

În oricare din aceste două situaţii respectivul a arătat limpede, prin cuvinte şi fapte că nu mai este martor al lui Iehova şi că s-a retras din organizaţie. De aceea bătrînii anunţă pe scurt adunarea că această persoană s-a retras. Membrii adunării vor accepta hotărîrea persoanei, iar după aceea o vor considera drept un fost frate cu care nu se vor mai asocia, în conformitate cu ceea ce citim la I Corinteni 5:11 şi II Ioan 9–11.

După cît se poate observa, fiul slab spiritual şi inactiv despre care s-a pus întrebarea nu intră în nici una dintre aceste categorii de persoane care s-au „retras voluntar“ şi nu s-a făcut nici un anunţ în acest sens în adunare. Deci fiul respectiv mai poate fi încă ajutat în sensul din Romani 15:1: „Dar noi, care sîntem tari, trebuie să purtăm slăbiciunile acelora care nu sînt tari.“ — Vezi şi Isaia 35:3.

● Ar fi greşit pentru un creştin să folosească în casa sa clopoţei de vînt?

Multe persoane folosesc clopoţei de vînt ca să dea locuinţei un aspect muzical plăcut. Cînd vîntul bate, piesele de sticlă, de metal sau de lemn se lovesc unele de altele producînd sunetul. Însă în unele regiuni există obiceiul să se instaleze clopoţei de vînt cu ideea că aceştia vor împiedica spiritele rele să intre în casă. Bineînţeles că un creştin nu trebuie să se folosească de clopoţei de vînt într-un astfel de scop. Aşa încît, dacă în ţinutul cuiva există o asemenea credinţă superstiţioasă, sau în comunitatea în care trăieşte respectivul, atunci nu ar fi înţelept să aibă vreun asemenea clopoţel de vînt. Astfel, nimeni nu trebuie poticnit şi nu trebuie să aibă impresia că martorii lui Iehova se folosesc de clopoţei de vînt pentru vreun scop nescriptural. — I Corinteni 10:31–33.

Dacă, însă, motivele cuiva de a-şi instala clopoţei de vînt nu au nimic de-a face cu religia falsă, cu superstiţiile sau cu demonismul, şi dacă este foarte improbabil ca cineva să-şi facă o impresie greşită dacă observă folosirea lor la o locuinţă, atunci aceasta este o simplă chestiune de decizie personală.

● Cum se poate şti cu certitudine că „o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi“ din Apocalipsul 12:14 echivalează cu trei vremi şi jumătate?

Acel verset sună astfel: „Dar cele două aripi ale vulturului cel mare i-au fost date femeii ca să poată fugi în pustie la locul ei; acolo este hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.“ — Apocalipsul 12:14.

Este util să fim siguri de lungimea unei vremi menţionate aici. De ce? Pentru că această informaţie ajută o persoană să stabilească lungimea celor „şapte timpuri“ din profeţia lui Daniel despre copacul urias care a fost tăiat precum şi din referirea lui Isus la „Timpurile hotărîte ale naţiunilor.“ — Daniel 4:16, 23–25; Luca 21:24.

Originalul grecesc la Apocalipsul 12:14 sună astfel: „Timp hotărît, timpuri hotărîte şi jumătatea unui timp hotărît.“ Ce se înţelege acum prin expresia „timpuri“? Dacă este vorba de două, atunci totalul lor este trei şi jumătate. Dacă, de pildă, s-ar înţelege patru sau zece, atunci totalul ar fi cinci şi jumătate sau unsprezece patru jumătate. Cum se poate şti ce anume a avut în vedere Ioan?

În secolele anterioare scrierii Revelaţiei (Apocalipsul), limba greacă utiliza o formă duală, o formă gramaticală car indica două unităţi din ceva. Însă forma duală nu este utilizată în Scripturile greceşti sau Noul Testament; sînt întrebuinţate numai formele de singular şi plural. Cu forma sa de plural putea fi adăugat un număr specific pentru a indica în mod exact mulţimea de unităţi din ceva, cum ar fi „şapte capete.“ — Apocalipsul 12:3.

Savanţii specialişti în greacă recunosc că atunci cînd Biblia utilizează forma de plural fără a preciza numărul, trebuie înţeles că înseamnă pluralul minim, respectiv doi. Teologul german Johann Albert Bengel comenta astfel acest vers: „Pluralul Kairous, timpuri, denotă două timpuri. Numărul plural este luat în mod strict.“

În consecinţă, Apocalipsul 12:14 înseamnă trei timpuri şi jumătate. Comparînd acest număr cu cele 1 260 de zile menţionate în versetul 6 (precum şi la Apocalipsul 11:2, 3), cel ce studiază Biblia poate vedea că „şapte timpuri“ din Daniel capitolul patru însumează 2 520 de zile.