Cărarea celor drepţi devine tot mai luminoasă

„Cînd cel care conduce peste oameni este drept, (...) atunci este ca lumina dimineţii, cînd soarele începe să strălucească.“ — II Samuel 23:3, 4.

1. La ce concluzie ne duce II Samuel 23:3, 4? S-a realizat oare lucrul acesta?

LUMINA pe cărarea slujitorilor lui Iehova a continuat să crească din cele mai vechi timpuri pînă în prezent. Această creştere a fost şi mai evidentă de la acel memorabil an 1914, cînd, aşa cum au arătat evenimentele de pe pămînt, „regătul lumii a devenit regatul Domnului nostru [Iehova] şi al Cristosului său“ (Apocalipsul 11:15). Lumina din Cuvîntul lui Dumnezeu a ţîşnit ca lumina soarelui într-o dimineaţă fără nori,“ pentru a ilumina cu şi mai multă claritate cărarea pe care trebuie să calce slujitorii lui Iehova. — II Samuel 23:3, 4.

2. Cum putem considera modificările periodice ale punctului de vedere?

² Totuşi, poate că unora li s-a părut că această cărare n-a mers întotdeauna drept înainte. Uneori, explicaţiile pe care le-a dat organizaţia vizibilă a lui Iehova se pare că au suferit modificări faţă de punctele de vedere precedente. Dar nu aşa stau lucrurile în realitate. Aceasta se poate ilustra prin ceea ce se cheamă în limbaj marinăresc, „navigare în volte.“ Prin manevrarea pînzelor marinarii pot impune unei ambarcaţiuni să navigheze în zigzag abătîndu-se de la traseul iniţial cînd la stînga, cînd la dreapta, dar înaintînd tot timpul spre punctul de destinaţie în ciuda vînturilor potrivnice. Pentru martorii lui Iehova punctul de destinaţie este, „ceruri noi şi un pămînt nou“ promise de Dumnezeu. — II Petru 3:13.

3. Ce dovadă există că Iehova continuă să-şi binecuvinteze martorii?

³ Fără îndoială că Iehova Dumnezeu continuă să binecuvinteze activitatea mondială a martorilor săi, aşa cum o îndrumă „sclavul fidel şi prevăzător.“ Aceasta se poate vedea şi după roade. Nu uitaţi ce a spus Isus: „Fiecare pom bun produce roade excelente.“ Iar aceste roade drepte se pot vedea pe întregul pămînt, astăzi, numai la un singur popor — societatea mondială unită a Martorilor lui Iehova. — Matei 7:17.

4, 5. Pe lîngă Cuvîntul său inspirat, ce alt mijloc a folosit Iehova Dumnezeu pentru a-şi îndruma poporul?

⁴ Oriunde am trăi pe pămînt, Cuvîntul lui Dumnezeu continuă să servească drept lumină pe cărarea noastră şi drept făclie pe drumul nostru în ceea ce priveşte conduita şi convingerile noastre (Psalmii 119:105). Dar totodată Iehova Dumnezeu şi-a înzestrat în aşa fel organizaţia vizibilă, ‘sclavul său fidel şi prevăzător,’ constituit din cei unşi de spirit, încît să-i ajute pe creştinii din toate naţiunile să înţeleagă aplice în mod corespunzător Biblia în viaţa lor. Dacă nu vom fi şi să în legătură cu acest canal de comunicaţie pe care îl foloseşte Dumnezeu, nu vom putea progresa pe drumul care duce la viaţă, oricît de mult am citi Biblia. — Vezi şi Faptele 8:30–40.

⁵ Referindu-se la canalul de comunicaţie al lui Dumnezeu, Isus a spus că „sclavul fidel şi prevăzător“ va furniza hrană spirituală la timpul potrivit, pentru toţi discipolii săi şi că va pune pe acest sclav peste toate avuţiile lui (Matei 24:45–47). Demn de remarcat este şi faptul că apostolul Pavel a arătat la Efeseni 4:11–16 că adunarea creştină avea nevoie nu numai de mijloace sub formă de oameni inspiriaţi, ca apostoli şi profeţi, ci şi de supraveghetori, păstori şi învăţători care să-i ajute pe creştini să ajungă la unitate în ce priveşte credinţa şi cunoştinţa exactă despre Fiul lui Dumnezeu şi să dobîndească maturitate spirituală deplină. — Vezi şi I Corinteni 1:10; Filipeni 1:9–11.

6. Datorită căror factori a fost necesară, uneori, revizuirea punctelor de vedere?

⁶ Acest „sclav fidel şi prevăzător,“ care este asociat cu Martorii lui Iehova, a fost într-adevăr folosit de Iehova Dumnezeu pentru a îndruma, întări şi conduce poporul său. Este adevărat că, deoarece lumina se revarsă progresiv şi deoarece s-au făcut greşeli datorită imperfecţiunii şi slăbiciunilor omeneşti, a trebuit ca aceşti creştini să-şi revizuiască din cînd în cînd punctele de vedere şi învăţăturile. Dar oare nu a dus aceasta la perfecţionare în avantajul lor? Să analizăm cîteva exemple.

RĂSCUMPARAREA ŞI NUMELE DE IEHOVA

7. De ce i-au acordat studenţii Bibliei o atît de mare importanţă învăţăturii despre răscumpărare? Pe ce bază?

⁷ În 1878 Charles T. Russell, care mai tîrziu a devenit primul preşedinte al lui Watch Tower Society, a rupt relaţiile cu coeditorul publicaţiei The Herald of the Morning (Vestitorul dimineţii) — N. H. Barbour — datorită controversei asupra răscumpărării. Domnul Barbour respingea credinţa în puterea jertfei lui Isus de a înlătura păcatele. Ani în şir după aceea, Studenţii Bibliei, cum se autointitulau pe atunci aceşti martori ai lui Iehova, au considerat răscumpărarea drept principala învăţătură a Bibliei. Şi nu există dubiu că salvarea prin credinţa în răscumpărarea prin Cristos este scoasă în evidenţă în Cuvîntul lui Dumnezeu (Ioan 3:16; Faptele 4:12; Evrei 5:9; Apocalipsul 7:10). Jertfa de răscumpărare a lui Isus a fost prefigurată profetic de jertfirea lui Isaac de către Avraam şi de jertfele prevăzute de legea mozaică. Ea a fost profeţită, de asemenea, de profeţi. Deci studenţii Bibliei au pus un mare accent pe ceea ce a făcut Isus Cristos pentru omenire. — Luca 24:25–27, 44.

8. a) Ce s-a văzut, atunci, că are o importanţă mai mare? b) La ce a dus aceasta? Dar ce modificare s-a făcut în ultimele decenii?

⁸ Totuşi, Biblia arată că există ceva cu mult mai important decît salvarea individuală a oamenilor. Acest ceva este marele litigiu în legătură cu suveranitatea universală a lui Iehova, pe care Satan a pus-o sub semnul întrebării cînd a avut loc răzvrătirea în Eden (Geneza 3:15; I Corinteni 15:24, 25; Apocalipsul 11:15; 12:10). Acest litigiu necesită justificarea numelui lui Iehova. Într-adevăr, întreaga temă a Bibliei, de la Geneza la Apocalipsa, este regatul mesianic, prin care acest Nume glorios este justificat şi preamărit pentru totdeauna! De aproximativ 75 de ori citim în Biblie propria declaraţie a lui Iehova: „Va trebui ca ei să ştie că eu sînt Iehova.“a Martorii săi au ajuns să înţeleagă pe parcursul timpului că creaturile puteau să-l implore pe Iehova Dumnezeu datorită faptului că era implicat numele său şi că „oricine cheamă numele de Iehova va fi salvat“ (Romani 10:13; Ioel 2:32; Ţefania 3:9). Astfel, timp de cîţiva ani, numele de Iehova şi justificarea lui au fost atît de mult evidenţiate încît criticii Martorilor lui Iehova i-au acuzat pe aceştia că nu credeau în Isus Cristos. Însă aceasta constituia cel mult o supraevidenţiere. După cum bine apreciază cititorii curenţi ai revistei Turnul de veghere din ultimele decenii, martorii creştini ai lui Iehova dau, fără îndoială, cinstea cuvenită rolului lui Isus Cristos în realizarea scopurilor lui Dumnezeu. Într-adevăr, Cuvîntul profetic al lui Iehova îl pune în lumină pe Isus ca „instrumentul principal a salvării,“ dat de Dumnezeu. — Evrei 2:10; 12:2; Apocalipsul 19:10.

9. Ce principiu care guvernează progresul cunoştinţelor ştiinţifice pare să se fi aplicat şi în domeniul biblic?

⁹ S-ar putea spune că aceste modificări urmează un principiu despre care s-a spus că guvernează progresul adevărului ştiinţific. Pe scurt, el se prezintă astfel: La început se face o propunere care este supusă discuţiei. Ea oferă mari posibilităţi de iluminare sau aplicare practică. Dar apoi, cu timpul, se observă că ea are anumite neajunsuri sau slăbiciuni. Deci tendinţa este de a merge la o propunere aflată la cealaltă extremă. Mai tîrziu se constată că nici poziţia aceasta nu reprezintă adevărul în întregime, astfel că se face o combinare a punctelor valabile din ambele poziţii. Mereu şi mereu, acest principiu s-a aplicat în împlinirea cuvintelor din Proverbele 4:18.b

CONDUITA ŞI PREDICAREA

10, 11. Care sînt cele două poziţii care de asemenea au fost evidenţiate? Dar care a fost rezultatul final?

¹⁰ Să analizăm un alt exemplu de înţelegere progresivă: Timp de aproximativ 40 de ani, studenţii Bibliei au subliniat importanţa cultivării unei personalităţi creştine excelente, pe care ei au numit-o „perfecţionarea caracterului.“ Ea a fost subliniată atît de pregnant, deoarece este neglijată în cadrul creştinătăţii. Este adevărat că trebuia ca, de asemenea, creştinii să depună mărturie, vorbind altora despre scopurile lui Dumnezeu, dar acesta era un fapt mai mult sau mai puţin secundar. Mai tîrziu, cînd poporul lui Dumnezeu a înţeles importanţa numelui de Iehova precum şi datoria de a pune mărturie despre numele şi regatul său, s-a pus accent pe această nouă îndatorire, acordîndu-se mai puţină atenţie cultivării personalităţii creştine. S-a adus argumentul că, mai presus de orice, Isus a venit să depună mărturie şi că ceea ce contează într-adevăr este predicarea. Devenise necesar să se găsească un echilibru între cele două poziţii. — Romani 10:10; Galateni 5:22, 23.

¹¹ Acest fericit echilibru a fost realizat la timpul potrivit. Ei au înţeles necesitatea cultivării roadelor spiritului, precum şi cea a depunerii unei mărturii fără teamă şi cu fidelitate alături de Iehova. Ambele cerinţe sînt împortante. Nu putem neglija una pe premisa că o facem pe cealaltă. Apostolul Pavel a spus: „Vai mie dacă nu declar vestea bună!“ Dar el a mai spus: „Îmi bat trupul cu pumnii şi îl conduc ca pe un sclav, pentru ca, după ce am predicat altora, eu însumi să nu fiu cumva dezaprobat.“ — I Corinteni 9:16, 27.

SUPUNEREA FAŢĂ DE „AUTORITĂŢILE SUPERIOARE“

12, 13. a) Ce punct vedere s-a adoptat la început cu privire la „puterile mai înalte menţionate la Romani 13:1? b) Care a fost extrema cealaltă la care s-a ajuns şi cu ce avantaj net?

¹² Înţelegerea corectă care s-a dobîndit cu privire la Romani 13:1–7 oferă încă un exemplu de „navigare“ spre punctul de vedere corect. Studenţii Bibliei din perioada începutului au înţeles, pe drept cuvînt, că „puterile mai înalte“ sau „autorităţile superioare“ erau conducătorii guvernelor acestei lumi. (Vezi Authorized Version şi New World Translation). Pe baza acestei înţelegeri, ei au tras concluzia că dacă un creştin ar fi chemat la concentrare în timp de război, el ar trebui să facă armata, să poarte uniformă şi să meargă pe front. Dar în cazul că ar fi ajuns în situaţia de a ucide un semen de-al său, i se permitea să tragă în vînt.

¹³ Totuşi, era evident că apostolul Pavel nu putea susţine o asemena conduită. S-a ridicat întrebarea: S-ar putea ca „puterile mai înalte“ să se refere, oare, la Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos? O anumită perioadă, servii lui Dumnezeu au susţinut acest punct de vedere care, în timpul anilor de restrişte ai celui de-al doilea război mondial, cel puţin i-a întărit pentru a „asculta mai mult de Dumnezeu ca guvernator, decît de oameni.“ Astfel Martorii lui Iehova au dat un minunat exemplu de curajoasă neutralitate creştină pe întregul pămînt (Faptele 5:28, 29). Nu a existat nici cel mai mic dubiu că creştinii trebuie să acorde supunere în primul rînd Domnului Suveran Iehova şi Regelui său mesianic Isus Cristos. Dar oare ei sînt „autorităţile superioare“ cărora trebuie să le „dăm impozit, cinste şi stimă?“ — Romani 13:7.

14. Cum a fost văzută în final în adevărata ei lumină problema supunerii faţă de autorităţile guvernamentale?

¹⁴ În anul 1962 Iehova l-a făcut pe poporul său să înţeleagă principiul supunerii relative. S-a înţeles că creştinii dedicaţi trebuie să asculte de conducătorii laici, care sînt „autorităţile superioare“ şi să-i recunoască drept „ministrul“ sau „slujitorul lui Dumnezeu“ care acţionează spre binele lor (Romani 13:4). Totuşi, ce se întîmplă dacă aceste „autorităţi“ cer creştinilor să încalce legile lui Dumnezeu? Pînă la acest punct, creştinii au ascultat de porunca din Romani 13:1: „Fiecare suflet să fie supus autorităţilor superioare.“ Dar iată cum limitează cuvintele lui Isus, consemnate la Matei 22:21, această poruncă: „Daţi deci Cezarului lucrurile Cezarului, dar lui Dumnezeu lucrurile lui Dumnezeu.“ Deci ori de cîte ori „Cezarul“ cere creştinilor să facă lucruri contrare voiei lui Dumnezeu, ei trebuie să pună legea lui Iehova înaintea legii „Cezarului.“ Această atitudine este contrariul a ceea ce practică în general creştinătatea. Mulţi aşa-zişi creştini nu ezită să violeze legile lui Dumnezeu, dacă Cezarul le porunceşte s-o facă. Un oarecare patriot chiar s-a exprimat astfel: „Trăiască ţara noastră! (...) să aibă totdeauna dreptate! Şi chiar dacă nu are dreptate şi atunci să trăiască!“ Dar nu tot aşa stau lucrurile şi cu martorii lui Iehova! Cînd li se porunceşte să meargă împotriva voiei lui Dumnezeu, ei repetă cuvintele apostolilor lui Isus: „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca guvernator, decît de oameni.“ — Faptele 5:29.

CINE SÎNT SERVITORI?

15, 16. a) Cum s-a înţeles multă vreme cine sînt slujitori lui Dumnezeu? b) Ce modificare s-a făcut şi de ce? c) Dar ce neajunsuri avea această modificare?

¹⁵ Pentru a mai cita un exemplu de iluminare progresivă, să analizăm problema dacă toţi creştinii dedicaţi cu sinceritate sînt slujitori (ministers, engl.), indiferent de vîrstă sau sex. Mulţi ani, Martorii lui Iehova au suştinut că toţi cei care s-au căit, s-au convertit, au manifestat credinţă în Dumnezeu şi în Cristos, s-au dedicat lui Iehova pentru a face voia sa aşa cum ne-a dezvăluit Cristos şi au fost botezaţi, erau într-adevăr slujitori (ministers, engl.). Totuşi unii au ridicat obiecţii. Adesea nici autorităţile guvernamentele nu au înţeles această poziţie. S-au adus de asemenea, argumente în sensul că multe limbi nu au un echivalent pentru termenul „minister,“ (engl.) şi că, de aceea, nici cei ce posedă acest termen în limba ce o vorbesc n-ar trebui să-l folosească în sens religios. S-a mai argumentat că botezul nu prea constituie o ceremonie adecvată de hirotonire. Dar oare erau aceste motive valabile pentru limitarea folosirii termenului „minister“ (engl.) numai la cei care au primit o însărcinare în cadrul adunării, adică la bătrîni, „diaconi“ sau servi auxiliari?

¹⁶ De fapt legile ţărilor dau de obicei fiecărei organizaţii religioase dreptul de a hotărî condiţiile ce trebuie îndeplinite de membri ei pentru a deveni „servi“ (ministers, engl.). Nu are nici o importanţă dacă alţii nu înţeleg sau nu sînt de acord cu această poziţie, după cum nu are importanţă nici faptul că multe limbi nu au un echivalent pentru termenul „minister“ (engl.). Aceasta nu trebuie să-i împiedice pe cei a căror limbă conţine totuşi acest termen — engleza, italiana, spaniola şi altele — folosească, dacă slujeşte unui scop sănătos.

17, 18. Cine sînt aceia care ar putea fi numiţi „slujitori“ (ministers, engl.)? Cum trebuie să-şi privească ei serviciul lor?

¹⁷ Termenul „serv“ (minister, engl.) este un termen util, deoarece el se referă la un tip special de „slujitor,“ unul care are o însărcinare de serviciu specială, de rang înalt. Oricine, indiferent de vîrstă şi sex, care este capabil să demonstreze că el sau ea posedă o bună înţelegere a voiei şi a scopurilor lui Dumnezeu cu omenirea, care şi-a ordonat viaţa în conformitate cu principiile Bibliei şi care, de asemenea, s-a dedicat şi a fost botezat în conformitate cu porunca lui Isus din Matei 28:19, 20, este într-adevăr un serv al lui Dumnezeu. De fapt, se poate spune că o asemenea persoană este mai calificată de a vorbi în numele lui Dumnezeu decît oricare dintre cei care au frecventat cursurile seminariilor teologice, dar care nu înţeleg scopurile lui Dumnezeu şi, poate, nici nu şi-au ordonat viaţa în conformitate cu cerinţele drept ale lui Dumnezeu. Aceia care îl slujesc pe Dumnezeu cu adevărat, pot spune împreună cu apostolul Pavel: „Îmi glorific serviciul meu.“ — Romani 11:13.

¹⁸ Trebuie să subliniem că termenul „minister“ (engl.) nu reprezintă un titlu ci un calificativ (Compară Matei 20:28). Simpla îndeplinire a condiţiilor cerute pentru ca cineva să fie botezat ca serv al lui Dumnezeu nu este suficientă. Individul trebuie să facă din slujba sau „serviciul“ sau „sacru“ ţinta cea mai importantă a vieţii lui. Altfel, indiferent cît de mult timp ar putea dedica serviciului său datorită unor împrejurări îndependente de voinţa sa, el nu s-ar putea numi pe drept „minister“ (engl.) şi nici să fie considerat „minister“ (engl.) al lui Dumnezeu de către alţii. — Romani 12:1; II Timotei 4:5.

19. a) La ce a dus această înaintare a înţelegerii? Cum sînt binecuvîntaţi însă cei loiali? b) Cum a pregătit Iehova modalitatea de distribuire a hranei spirituale? De ce alegerea noastră trebuie să se îndrepte în această direcţie?

¹⁹ Desigur, această înaintare a înţelegerii, aşa-zisă „în volte,“ a servit deseori ca test al loialităţii celor ce s-au asociat cu „sclavul fidel şi prevăzător.“ Totuşi, aceştia au înaintat continuu către o mai deplină înţelegere a „veştii bune“ şi a tot ceea ce însemnă ea. Numai datorită experienţei celor care stau aproape de organizaţia lui Dumnezeu sînt întotdeauna clarificate problemele şi lucrurile greu de înţeles pe parcursul timpului. Şi pe măsură ce lumina se revarsă cu tot mai multă strălucire, cît de încurajator şi plin de satisfacţii se dovedeşte a fi drumul! Este întocmai cum l-a caracterizat Petru, cînd unii dintre discipoli s-au poticnit de învăţătura lui Isus: „Doamne, la cine să plecăm? Tu ai cuvintele vieţii veşnice“ (Ioan 6:68). Domnul Isus Cristos încă mai are acele „cuvinte“ şi el le distribuie prin singura organizaţie pe care o foloseşte astăzi pe pămînt, aceea a „sclavului fidel şi prevăzător,“ asemenea „pomului bun“ pe care Isus l-a descris că produce „roade excelente“ (Matei 7:17). Înafară de aceasta, cealaltă alegere este asocierea cu „fiara sălbatică“ politică şi cu „Babilonul cel Mare,“ imperiul mondial al religiei false, care aparţin lui Satan (Apocalipsul 13:1; 17:5). Nici un creştin dedicat n-ar vrea să se întoarca la ele! — II Petru 2:22; Ioan 14:6.

20. a) De ce putem avea acum o încredere mai deplină decît oricînd cu privire la lumina care străluceşte? b) La ce viitor fericit se pot aştepta toţi aceia care-şi aleg calea luminii crescînde?

²⁰ Într-adevăr, „lumina însăşi a ţîşnit pentru cel drept“ (Psalmii 97:11). Proverbele 4:18 se împlineşte acum prin faptul că acea „cărare a celor drepţi“ este ca o lumină care străluceşte tot mai puternic. Dacă, din cînd în cînd, intervine o oarecare modificare, aceasta duce indiscutabil la o poziţie mai bună. Îmbunătăţirea nu se face degeaba. Deoarece Cristos guvernează, iluminarea de care se bucură poporul lui Iehova, „este ca lumina dimineţii, cînd soarele începe să strălucească“ (II Samuel 23:3, 4; Matei 25:31). Toţi aceia care slujesc loial cu organizaţia „sclavului fidel şi prevăzător“ — instrumentul vizibil prin care comunică Iehova — sînt într-adevăr favorizaţi! Alegerea lor este cea înţeleaptă, deoarece drumul lor duce la ţinta preţioasă a vieţii eterne în noua ordine pe care o pregăteşte Iehova. — Isaia 65:17, 18; 66:22.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 23]

Prin studiu şi experienţă de viaţă, slujitorii lui Iehova vad azi lucrurile într-un echilibru corespunzător:

Că justificarea numelui lui Iehova este mai importantă decît salvarea creaturilor.

Că devedirea zelului în lucrarea de depunere de mărturie şi cultivarea roadelor spiritului sînt de importanţă egală.

Că supunerea creştinului faţă de autorităţile laice este o supunere relativă.

Poziţia lor onorată ca miniştru îl reprezinţă cu adevărat pe Iehova, indiferent de modul în care sînt priviţi de alţii.

[Schema ilustraţiei de la pagina 20]

(Pentru aranjarea textului în pagină, vezi publicaţia)

A naviga în volte.