Anunţă oare Biblia sfîrşitul planetei noastre?

SFÎRŞITUL lumii — iată două cuvinte care au făcut să îngheţe de groază inima multor oameni de-a lungul secolelor. Acum cînd credinţa religioasă este în declin, aceste cuvinte nu mai au acelaşi răsunet. Însă nu numai în domeniul religios s-au făcut preziceri referitoare la o catastrofă mondială. Specialiştii în mai multe discipline ştiinţifice ne avertizează la rîndul lor că o nenorocire ar ameninţa specia umană.

TEMERILE SAVANŢILOR

Astronomii au determinat cel puţin patru pericole care ameninţă viaţa pe pămînt. Revista franceză „Science et Vie“ (Ştiinţă şi viaţă) enumera aceste patru pericole în cadrul unui articol intitulat „Cele patru catastrofe cosmice care ameninţă pămîntul.“ Iată–le: explozia unei supernove, o protuberanţă solară gigantică, căderea unui meteorit uriaş şi intrarea sistemului solar într-un nor de praf interstelar care ar absorbi destul de multă căldură de la soare pentru a declanşa o glaciaţiune.

Pe de altă parte, se intensifică mereu strigătul de alarmă al ecologilor. Aceştia sînt îngrijoraţi cu privire la pericolele pe care le generează poluarea prin utilizarea în exces a produselor artificiale care pun în pericol sănătatea şi chiar viaţa oamenilor şi a animalelor sălbatice. Într-adevăr, aerul pe care-l respirăm, pămîntul şi hrana pe care o produce acesta, marea şi peştii pe care-i consumăm, toate sînt otrăvite. O despădurire iraţională şi rapacea a provocat inundaţii catastrofale şi a dat naştere la deşerturi.

Luate fiecare individual, aceste ameninţări care apasă asupra mediului înconjurător ar fi desigur insuficiente pentru a distruge viaţa de pe pămînt. Dar toate laolaltă formează un pericol considerabil. Într-un interviu acordat săptămînalului „Express,“ Maurice Strong, fost secretar general al Conferinţei Mondiale asupra Mediului Inconjurător a spus: „Dacă omul continuă să aibă o atitudine atît de arogantă faţă de natură — mi-e groază că trebuie să spun un asemenea lucru — el va dispărea într-o zi.“

Dar ceea ce ameninţă cel mai direct viaţa pe pămînt, şi care a fost numit „Apocalipsul sau holocaustul final“ şi a fost botezat în mod greşit „Harmaghedon,“ este pericolul foarte plauzibil al unui război nuclear total. Naţiunile militarizate au stocat în arsenalul lor nuclear echivalentul în putere explozivă a mai multe tone de T.N.T. (Trinitrotoluen) pentru fiecare bărbat, femeie şi copil de pe planetă. Nici nu-i de mirare faptul că oamenii, gîndindu-se la ameninţarea nucleară, încep să vorbească despre sfîrşitul lumii!

CE ÎNVAŢĂ BISERICILE?

Pentru sute de milioane de catolici ca şi pentru numeroşi protestanţi, expresii ca „judecata de apoi“ sau „sfîrşitul lumii“ îi fac să se gîndească la o încheiere finală a socotelilor şi la sfîrşitul pămîntului. O lucrare de prestigiu, Dictionnaire de Théologie catholique (Dicţionar de teologie catolică), declara următoarele în corpul articolului „Sfîrşitul lumii“: „Biserica Catolică crede şi învaţă faptul că lumea actuală, aşa cum a format-o Dumnezeu şi aşa cum există, nu va dura etern. Toate creaturile vizibile făcute de Dumnezeu de-a lungul timpului, (...) vor înceta să existe şi vor fi transformate într-o nouă creaţie.“

Bisericile creştinătăţii învaţă că destinul final al omului este să cunoască fie o beatitudine eternă în cer, fie o pedeapsă eternă în „infern.“ Pentru aceste biserici, pămîntul nici nu are un rol permanent în scopul lui Dumnezeu. Totuşi teologii catolici şi protestanţi ştiu exact că Biblia vorbeşte despre venirea Regatului, datorită căruia voinţa lui Dumnezeu se va face „precum în cer aşa şi pe pămînt“ (Matei 6:10). Ei ştiu că acest Regat este unul dintre primele lucruri pentru care trebuie să ne rugăm. Ei cunosc de asemenea foarte bine promisiunea biblică despre un „pămînt nou“ în care trebuie să locuiască dreptatea (II Petru 3:13; Apocalipsul 21:1–4). Dar teologii catolici şi protestanţi interpretează în termeni foarte vagi sau evazivib aceste texte biblice, precum şi altele care vorbesc despre scopul lui Dumnezeu cu pămîntul.

În schimb, după ce-i trimit pe toţi cei buni în cer iar pe cei răi în „infern,“ numeroşi teologi ai creştinătăţii se grăbesc să citeze declaraţii biblice cum ar fi: „Cerul şi pămîntul vor trece“ (Matei 24:35), pentru a dovedi că pămîntul va fi distrus. Ei sînt satisfăcuţi că se pot debarasa astfel de pămîntul pentru care n-au nici un loc în teologia lor. Ei găsesc foarte comod să dea expresiei „sfîrşitul lumii,“ care apare în unele traduceri ale Bibliei, sensul de sfîrşit al pămîntului. — Matei 24:3.

PUNCTUL DE VEDERE AL BIBLIEI

Ce vrea să spună Biblia prin expresia „sfîrşitul lumii“? Trebuie mai întîi să notăm că ceea ce anumite versiuni traduc cu „sfîrşitul lumii,“ altele traduc cu ,.încheierea veacului“ (Revised Standard Version), „împlinirea erei“ (Marshall — The Interlinear Greek-English New Testament), sau „încheierea sistemului de lucruri“ (New World Translation — Traducerea Lumea nouă). Termenii „împlinire“ şi „încheiere“ traduc mai bine cuvîntul grecesc synteleia, care se deosebeşte de telos (sfîrşit sau sfîrşit total; vezi şi Matei 24:6, 14). La fel, expresiile „eră“ şi „sistem de lucruri“ redau mult mai fidel termenul grecesc ai.on’, care se deosebeşte de ko’smos, care desemnează în general lumea oamenilor.

Este demn de notat, că termenul ko’smos nu apare în nici unul dintre textele în care unii traducători au folosit expresia „sfîrşitul lumii.“ Această expresie nu face deci aluzie la sfîrşitul omenirii, ci ea desemnează încheierea unui sistem de lucruri rău, împlinirea unei ere (ai.on’) caracterizată prin acţiunile rele ale „oamenilor lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu.“ — vezi II Petru 3:7.

Departe de a vesti sfîrşitul planetei, Biblia promite că aceasta va cunoaşte un viitor minunat. Dar trebuie ca, mai întîi, pămîntul să fie eliberat de prezentul sistem rău de lucruri şi curăţit. Aşa cum va arăta articolul următor, sfîrşitul sistemului actual este, deci, un lucru pe care trebuie să-l aşteptăm plini de speranţă.

[Note de subsol]