Ei au nevoie de prieteni

ÎN TIMP ce se găsea la serviciu, un creştin a fost chemat la telefon de către soţia unui frate: „Dragă frate, doctorul mi-a spus că soţul meu mai are de trăit doar trei luni. Nu ştiu cum să–i spun. M-am gîndit deodată la tine. Te rog, eşti dispus să vorbeşti cu el?“ Răspunsul a venit după cîteva secunde: „Desigur. Sper să ne întîlnim mîine dimineaţă.“

Dimineaţa următoare cei doi bărbaţi s-au salutat din inimă. După ce au băut cîte o ceaşcă de cafea, vizitatorul şi-a întrebat prietenul cum se simte. „Excelent. Operaţia a reuşit. Acum se pune doar problema recîştigării puterii.“

„O, astea-s semne bune. Înseamnă că nu te-ai pierdut cu firea. Ca serv al lui Dumnezeu tu poţi fi întotdeauna optimist, chiar dacă vindecarea ta întîrzie, poate mai mult decît crezi acum. Dar, orice s-ar întîmpla, noi putem răbda toate lucrurile prin puterea Tatălui nostru ceresc, nu-i aşa?“

Bolnavul, un om de asemenea maturizat de viaţă, a privit atent în ochii prietenului său. „Ei! Ştii despre mine ceva ce eu nu cunosc?“ Vizitatorul său îi răspunde calm: „Da, desigur. Doctorul i-a vorbit soţiei tale şi cele spuse de el sînt grave. El e de părere că viaţa ta este în pericol. Desigur, el este primul medic care şi-a dat părerea, dar aceasta arată că trebuie să facem ceva. N-ar fi înţelept să cauţi un alt medic care să te poată ajuta printr-o formă diferită de tratament? Nu ai fi primul bolnav care a trăit mai mult decît i-au prezis medicii. N-ar fi mai bine să punem lucrurile la punct acum, în eventualitatea că boala ta se agravează? Sînt gata să te ajut în orice fel doreşti!“

Această conversaţie a mai continuat, dar am auzit destul ca să ne dăm seama clar cît de cinstită şi utilă s-a dovedit a fi. Bolnavii au dreptul să ştie adevărul despre starea lor, îndeosebi dacă se interesează de acest lucru.

DE CE EZITĂM UNEORI?

Poate şovăim întrucîtva să vizităm pe cineva a cărui viaţă se va sfîrşi curînd. Vedem şi simţim puterea distructivă a morţii la doi paşi şi aceasta ne îngrozeşte (Evr. 2:14, 15). Dar — în măsura în care prietenii tăi se găsesc în mari dificultăţi — în asemenea situaţii nu te gîndi la ţine însuşi. Nu degeaba spune Proverbe 17, versetul 17: „Un tovarăş adevărat este iubitor tot timpul şi este un frate născut pentru sînd există necaz,“ deoarece, ca membru al adunării creştine, fratele sau sora ta are nevoie de tine acum mai mult ca oricînd. Nu permite ca situaţia nenorocită a prietenului tău bolnav să te facă să fii stăpînit mai degrabă de emoţie decît de interesul faţă de nevoile sale reale. Gîndeşte-te la cele mai bune interese ale sale şi fii un prieten bun. Aceasta te va scăpa de încordare şi bucuria profundă a servirii altora îţi va vindeca durerea sufletească.

CE SĂ SPUNEM?

Cînd vizităm pe cineva care este foarte bolnav, cel mai bun lucru este să înţelegem că el nu va fi ajutat printr-un optimism prefăcut. Întrebarea amabilă: „Îmi dai voie să mă aşez lîngă tine?“ sau „Pot face ceva pentru tine?“ îţi pot indica despre ce ar dori bolnavul să vorbească. Dacă îi este teamă că ar putea să apară ceva necunoscut, i-ar fi foarte greu să vorbească cu tine despre aceasta. Cineva s-ar putea să nu fie în stare să vorbească uşor despre ceea ce are în minte şi în inimă. Dar dacă bolnavul doreşte să vorbească despre perspectivele întunecate ale bolii sale, nu-l întrerupe cu exprimări greşit dirijate ca: „O, nu trebuie să te gîndeşti la asta! Te vei face bine!“ Arată–i cu sinceritate că eşti de acord cu el, cu ideea că situaţia ar putea deveni cea mai rea posibilă, dar că în orice caz el poate încredinţa totul în mîinile Tatălui său ceresc (Filip. 4:6, 7).

Ai putea spune: „Îmi permiţi să–ţi citesc cîteva cuvinte frumoase din Biblie?“ Aceste cuvinte mîngîietoare vor avea o influenţă de natură să–i însufle credinţă. Bolnavilor le plac Psalmii pentru că sentimentele profunde ale unei persoane aflate în nenorocire şi strigătul ei către Iehova pentru ajutor sînt minunat revelate în ei.

Cei care sînt grav bolnavi sînt de obicei foarte obosiţi şi nu au puterea să întreţină o conversaţie. De aceea nu trebuie să se vorbească mult în astfel de situaţii. Şederea în linişte lîngă patul celui bolnav şi ţinerea mîinii poate fi, în sine, o sursă de mîngîiere. Chiar dacă nu cer să se facă o rugăciune, prietenii noştri care au în faţă posibilitatea morţii vor aprecia foarte mult faptul că tovarăşii lor creştini caută ocazia unirii în rugăciune. Dacă poţi găsi cuvinte care să exprime încredere deplină în dorinţa şi puterea lui Iehova de a-l sprijini pe prietenul tău în această situaţie dificilă, veţi avea amîndoi parte de un moment măreţ de unitate în spirit.

Deşi nu-i vom impune niciodată unei persoane foarte bolnave să facă pregătiri pentru timpul în care nu va mai fi în viaţă, este bine totuşi să prindem momentul în care este dispus să discute despre aceasta. El va fi foarte mult mîngîiat dacă prietenii săi creştini îi promit că se vor îngriji de toate, după adormirea sa în moarte, îndeosebi de soţia şi copiii săi, sau, în caz că e femeie, de soţul ei. Poate că e necesar să dea ceva în scris, dacă este vorba de aranjarea tutelei sau să fie transferate competenţele. Consultarea unui avocat dă o asigurare mai bună că ultimele sale dorinţe vor fi îndeplinite.

Desigur, vizitele noastre nu trebuie să fie întotdeauna atît de sobre cum s-a arătat mai sus. Aceasta depinde de situaţia în care se află prietenul tău bolnav. Bolnavii doresc adesea să li se reamintească momente fericite ale vieţii lor. Cunoşti vreo întîmplare plăcută de care aţi avut parte amîndoi? Relatează–i-o şi poţi fi sigur că după ce pleci, bolnavul va stărui asupra acestor aduceri aminte care i-au încălzit inima. Poţi să stîrneşti adînci sentimente de fericire în inima unui serv zelos al lui Iehova care acum nu poate face mai nimic în domeniul predicării „veştii bune.“ Aminteşte-i de tot ce a făcut în această privinţă în trecut. Laudă–i călduros pe cei bolnavi pentru perseverenţa lor şi pentru minunatul exemplu pe care-l dau, suportîndu–şi suferinţele cu credinţă şi optimism. — Evr. 6:10.

ÎNVINGE–ŢI FRICA

Vei fi de acord că cei care se resemnează în faţa posibilităţii de a–şi pierde viaţa printr-o boală sau un accident sînt într-o poziţie mai bună de a-i ajuta pe alţii care trebuie să facă faţă unei morţi iminente. Este o dovadă de maturitate de a nu nega realităţile cărora toţi trebuie să le facem faţă.

Dar dacă ne chinuie frica de moarte, ce putem face pentru a birui aceste sentimente neplăcute şi gînduri negre? În primul rînd nu încerca să–ţi treci cu vederea temerile. Ia–ţi timp să meditezi asupra incertitudinilor acestei vieţi şi asupra soluţiei pe care o oferă Dumnezeu, Prietenii lui Dumnezeu, care este sursa cerească a vieţii, pot privi această chestiune într-un mod realist dar echilibrat. Ei ştiu că de fapt moartea este un somn inconştient, fără durere sau teroare (Ioan 11:11–14). Isus a învăţat cu generozitate că morţii vor fi înviaţi, spunînd: „Nu vă miraţi de aceasta, căci vine ceasul în care toţi cei din mormintele de amintire vor auzi vocea sa şi vor ieşi afară“ (Ioan 5:28, 29). Deşi Isus a fost executat de împotrivitorii săi, el a fost adus la viaţă de către Tatăl său ceresc. După acest miracol, potrivit cu ceea ce a scris apostolul Pavel, „el s-a arătat în acelaşi timp la mai mult de cinci sute de fraţi, majoritatea sînt în viaţă pînă în prezent“ (1 Cor. 15:3–8). Da, într-adevăr aceasta a fost o puternică mărturie a reînvierii lui Cristos.

Creştinii ştiu că viaţa de care se bucură pentru moment, nu este lucrul cel mai important. Posedarea aprobării divine e mult mai de preţ, „deoarece ea are promisiunea vieţii de acum şi a celei care urmează să vină“ (1 Tim. 4:8). Să fim siguri că Iehova ne va da putere să înfruntăm moartea dacă va fi nevoie. — Ps. 46:1.

DAR NU ABANDONAŢI

Dacă eşti sigur că boala ta are o perspectivă întunecată, este realmente necesar să–ţi menţii echilibrul spiritual. Poate că încep să te frămînte întrebări ca: ‘De ce să mi se întîmple mie?’ Temeri şi sentimentul profund că eşti abandonat ar putea să te chinuie. Luptă împotriva lor. Fii stăpînul gîndurilor tale şi ţine-le sub control. Eşti încă viu şi Iehova este lîngă tine. Înţelege că Diavolului i-ar place să se joace cu slăbiciunea ta pentru a încerca să–ţi micşoreze credinţa în Dumnezeu şi în promisiunea sa. Dar tu nu lupţi de unul singur. Iehova nu te va abandona (2 Cor. 4:9).

Caută prieteni care să te ajute, îndeosebi pe aceia care au trecut deja prin multe dificultăţi, pe care le-au învins cu ajutorul lui Iehova. Menţine–ţi tare credinţa în toate promisiunile lui Iehova. Priveşte spre timpul în care te vei reîntoarce la viaţă şi vei vedea toate binecuvîntările lui Iehova. Ce timp va fi acela! Vei trăi pentru eternitate fără durere şi necazuri, împreună cu prieteni adevăraţi. Iehova Dumnezeu doreşte ca toţi să trăim pentru totdeauna. Isus a spus: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cel ce exercită credinţă în mine, chiar dacă moare va veni la viaţă.“ — Ioan 11:25.

NU–ŢI UITA PRIETENII ÎNDOLIAŢI

Dacă s-ar întîmpla ca un frate sau o soră creştină să moară, nu-i uita rudele apropiate. Încearcă să te pui în situaţia lor. Îţi poţi imagina ce simt ei după această grea pierdere? Ei trebuie să–şi continue viaţa de fiecare zi, dar sînt încă răniţi profund. Acum ei au nevoie de prieteni — de prieteni care să–i asculte. Să aibă pe cineva care să audă din nou relatări privitoare la ce a făcut sau a spus soţul, soţia sau copilul celui în cauză, poate fi alinător şi mîngîietor. Le este imposibil să uite pe cei iubiţi care au plecat pe neaşteptate. Între timp tu îi poţi ajută să–şi reia viaţa obişnuită.

Poţi face atît de mult pentru prietenii tăi întristaţi. Ai putea să le dai un telefon sau să le faci o neaşteptată invitaţie la masă. Ai putea să–i iei cu tine la studiul biblic pe care-l ţii tu? Au fost aranjate toate formalităţile oficiale şi financiare? Au ei suficienţi bani ca să se întreţină şi dacă nu, sîntem dispuşi să–i ajutăm cu ceva din ceea ce Iehova ne-a dat?

Este evident că prietenii noştri au nevoie de noi în mod deosebit în timp de durere, nelinişte şi chiar teamă. Isus a spus parabola despre bunul samaritean şi pentru folosul nostru în asemenea situaţii. Să nu permitem niciodată să se scrie despre noi: „El a trecut de cealaltă parte“ (a drumului), aşa cum au făcut preotul şi levitul din relatarea lui Isus (Luca 10:29–37). Acum înţelegem mult mai bine ce este scris în Ecles. cap. 7, vers. 2: „Este mai bine să mergi în case de doliu decît să mergi în casa de petrecere.“ Şi Iacob a scris: „Forma de închinare care este curată şi nepătată din punctul de vedere al . . . Tatălui nostru este aceasta: să ne îngrijim de orfani şi văduve în necazul lor“ (Iacob 1:27).