Îndemnaţi prin „speranţa vie“

„În acest scop noi muncim din greu şi ne străduim, pentru că ne-am pus speranţa în viul Dumnezeu, care este Salvatorul oricărui fel de oameni, îndeosebi al celor fideli.“ — 1 Tim. 4:10.

1. De ce trebuie să ne îmboldească la acţiune Cuvîntul lui Dumnezeu?

CUVÎNTUL lui Dumnezeu, Biblia, este cartea în care găsim „cuvinte plăcute şi scrierea cuvintelor corecte ale adevărului“ (Ecl. 12:10). Aceste cuvinte sînt îndeosebi plăcute pentru că trezesc în noi o speranţă vie — speranţa vieţii veşnice în aranjamentul Regatului, aranjament de care Suveranul Domn Iehova s-a îngrijit iubitor prin Fiul său, Isus Cristos (Ioan 3:16; Rom. 15:12, 13). După cum s-a exprimat unificatorul (Eclesiastul) „cuvintele celor înţelepţi sînt ca ţepuşele sau boldurile de mînat boii,“ îndemnîndu-i la acţiune pe cei ce le ascultă. Cuvintele pline de înţelepciune şi speranţă pe care le citim în Cuvîntul lui Dumnezeu trebuie să ne determine să lucrăm stăruitor şi să ne străduim din răsputeri servind interesele regatului său drept. — Ecl. 12:11.

2. Ce au aşteptat cu nerăbdare oamenii credinţei?

² Din timpul în care Iehova a dat promisiunea edenică, oamenii cu credinţă în Dumnezeu au aşteptat cu nerăbdare ziua de judecată în care Sămînţa Mesianică va zdrobi capul Şarpelui (Gen. 3:15, Rom. 16:20). Aceasta trebuia să fie ziua de judecată a lumii lui Satan, culminînd cu eliberarea tuturor celor care şi-au pus speranţa în regatul lui Iehova prin Cristosul său. — 2 Tim. 4:1, 18; Luca 21:28.

O SPERANŢĂ SIGURĂ

3. (a) De ce este aceasta o speranţă sigură? (b) Ce trebuie să ne determine să ne declarăm public speranţa?

³ Cartea biblică Evrei, capitolul 11, ne pune la dispoziţie o lungă listă de bărbaţi şi femei care au manifestat o credinţă exemplară. Ei au avut o „aşteptare sigură a lucrurilor sperate.“ Acea speranţă a fost reală pentru ei şi ei au acţionat în conformitate eu ea, „aşteptînd oraşul cu temelii reale, al cărui ziditor şi făcător este Dumnezeu.“ Deşi ei n-au ajuns la împlinirea promisiunilor în zilele lor, „le-au văzut de departe şi le-au urat de bine şi au declarat public că erau străini şi domiciliaţi temporar în ţară“ (Evr. 11:1, 10, 13). Astăzi această speranţă nu mai este „departe,“ căci Regatul este aproape! Cu cît mai multe motive avem noi, deci, să facem o declaraţie publică pentru speranţa noastră! — Mat. 24:14, 33.

4. Despre ce a profeţit Enoh şi cum ne priveşte aceasta azi?

⁴ Unii dintre aceşti oameni fideli care au fost în „aşteptarea sigură a lucrurilor sperate“ au trăit într-un timp al judecăţii lui Dumnezeu, aşa cum trăim şi noi astăzi. Iehova i-a folosit la avertizarea celor răi. Astfel, Enoh a profeţit despre oamenii corupţi din zilele dinaintea potopului: „Îată, Iehova a venit cu miriadele lui sfinte ca să execute judecata contra tuturor, şi pentru a-i convinge pe toţi cei lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu, de toate faptele lor lipsite de respect faţă de Dumnezeu pe care le-au comis într-un mod lipsit de respect faţă de Dumnezeu şi de toate lucrurile revoltătoare pe care aceşti păcătoşi lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu le-au vorbit împotriva lui“ (Iuda 14, 15). Această judecată a fost un model al judecăţii lui Dumnezeu împotriva lumii de astăzi, care este dezgustătoare în impietatea ei.

5. Ce exemplu ne-a dat Noe în îndeplinirea lucrărilor credinţei?

⁵ Şi Noe, care a trecut prin executarea judecăţii lui Iehova adusă asupra lumii lipsite de respect faţă de Dumnezeu, a fost un „predicator al dreptăţii“ (2 Petr. 2:5). El s-a străduit din răsputeri să facă lucrări de credinţă, construind „o arcă pentru salvarea casei sale; şi prin credinţa sa el a condamnat lumea“ (Evr. 11:7). Noe constituie un exemplu excelent pentru noi astăzi. În curînd, „dreapta judecată a lui Dumnezeu“ va fi înfăptuită, ca cei „care nu-l cunosc pe Dumnezeu . . . să sufere pedeapsa judiciară a distrugerii eterne dinaintea Domnului şi de la gloria puterii sale. Deoarece noi ne apropiem de această executare a judecăţii, este timpul oportun să predicăm dreptatea lui Iehova pe pămînt! — 2 Tes. 1:5–10.

6. (a) Ce judecată din vechime subliniază certitudinea „necazului celui mare“? (b) Cum putem scăpa de această judecată?

⁶ Printre cei care şi-au „declarat public“ speranţa în regatul lui Dumnezeu se numără Avraam şi Sara, Isaac şi Iacob. Avraam a trăit timpul executării de către Dumnezeu a judecăţii asupra Sodomei şi Gomorei. El ţinea mult ca Sodoma să fie cruţată de distrugere, chiar dacă s-ar găsi în ea doar zece oameni dreptţi (asemenea nepotului său Lot). În cele din urmă Dumnezeu i-a vorbit: „Eu nu o voi nimici din cauza celor zece“. Ca şi Avraam noi astăzi am putea spera ca un număr mare de oameni să fie cruţaţi de distrugerea din „necazul cel mare“ iminent. Dar nu! Această lume lipsită de respect faţă de Dumnezeu trebuie să fie distrusă, ca Sodoma şi Gomora, curăţindu-se astfel pămîntul şi pregătindu-l în vederea restabilirii paradisului. Singura modalitate de a supravieţui judecata lui Dumnezeu este să eviţi a deveni o parte a „lumii acesteia,“ aşa cum a făcut şi Lot care, împreună cu familia sa a fugit din Sodoma, punîndu-se la adăpost din faţa nimicirii ei prin foc. Şi ar fi dezastruos, de asemenea, să ne întoarcem spre lucrurile lumii. „Amintiţi-vă de soţia lui Lot.“ — Luca 17:26–32; Gen. 18:22–32; 19:15–26; Mat. 24:21; Ioan 15:19.

7. Ce privilegiu asemănător celui al lui Ezechiel avem noi astăzi şi de aceea ce ar trebui să facem?

⁷ În fidelul „nor de martori“ descris de Pavel în Evrei 11 ca păstrînd „aşteptarea sigură a lucrurilor sperate,“ se află şi „Samuel şi ceilalţi profeţi“ şi ce curaj au manifestat aceştia în facerea de cunoscut a cuvîntului lui Iehova (Evr. 11:32; 12:1)! Între ei se află şi Ezechiel care a profeţit din Babilon despre judecata lui Iehova împotriva Ierusalimului apostat — judecată executată în 607 î.e.n. Gravitatea însărcinării lui Ezechiel a fost scoasă în evidenţă de „cuvîntul lui Iehova“ care i-a vorbit în mai multe ocazii. I s-a spus: „Acum, cît despre străjer, dacă el vede venind sabia şi nu sună din corn şi poporul nu primeşte nici un avertisment, şi dacă i sabie răpeşte dintre ei un suflet, acesta va fi răpit pentru propria sa greşeală, dar îi voi cere sîngele înapoi din mîna străjerului însuşi. Acum, cît despre tine, o fiu al omului, eu am făcut din tine un străjer pentru casa lui Israel, şi tu trebuie să auzi cuvîntul din gura mea şi să le dai avertisment din partea mea“ (Ezech. 33:6, 7; 3:17–21). Vedem „venind sabia“ acum? Înţelegem că „necazul“ printre naţiuni duce implacabil la războiul lui Dumnezeu, Har-Maghedon? Atunci noi trebuie să sunăm din ‘trompeta de alarmă,’ arătînd oamenilor drumul spre regatul lui Dumnezeu — singura lor speranţă. Ce privilegiu este să participăm la această lucrare de avertizare în această zi de judecată din prezent, aşa cum a făcut şi Ezechiel odinioară! — Mat. 24:3–8,14; 25:31, 32; Apoc. 16:13–16.

„DESĂVÎRŞITORUL CREDINŢEI NOASTRE“

8. Ce exemplu a lăsat Isus cu privire la darea avertismentului?

⁸ După descrierea marelui „nor de martori,“ mulţi dintre ei predicînd un mesaj de avertisment în timpurile precreştine, Pavel îndreaptă atenţia spre „Agentul principal şi Desăvîrşitorul credinţei noastre, Isus.“ Acest Fiu al lui Dumnezeu a anunţat şi el fără frică regatul lui Dumnezeu în timpul unei zile de judecată — judecată ale cărei sentinţe au fost executate odată cu distrugerea Ierusalimului în 70 e.n. Pavel ne îndeamnă pe noi, cel care trăim într-o altă zi de judecată, să „privim atent“ şi „să observăm bine“ exemplul lui Isus atunci cînd sîntem sub apăsare, ca „să nu obosim şi să cădem de oboseală în sufletele noastre.“ — Evr. 12:1–3; Ioan 12:31.

9, 10. (a) Ce hrană a privit Isus ca fiind cea mai de preţ? (b) Cu privire la ce şi-a instruit Isus discipolii?

⁹ Nimeni n-a lucrat vreodată mai din greu în interesul regatului lui Iehova ca Fiul lui Dumnezeu însuşi. În aceasta el a urmat exemplul Tatălui său din ceruri, după cum a zis: „Tatăl meu a continuat să lucreze pînă acum şi eu continui să lucrez.“ Serviciul pentru Regat a însemnat mai mult pentru Isus decît hrana materială. El a spus: „Mîncarea mea este să fac voia celui care m-a trimis şi să–i sfîrşesc lucrarea . . . Îată, vă zic: Ridicaţi-vă ochii şi uitaţi-vă la cîmpuri, căci sînt albe pentru seceriş. Deja secerătorul îşi primeşte plata şi adună roade pentru viaţa veşnică.“ — Ioan 5:17; 4:34–36.

¹⁰ Isus s-a referit la secerişul său de oameni care fuseseră „jupuiţi şi împrăştiaţi ca oile fără păstor“ şi el a stabilit modelul de urmat în această lucrare de seceriş, făcînd un tur al oraşelor şi satelor, învăţînd şi predicînd despre speranţa privitoare la Regat. Aceasta a fost şi o lucrare de avertizare, căci Isus şi-a instruit cei doisprezece discipoli cînd i-a trimis să lucreze, astfel: „Dacă cineva nu vă ia în seamă sau nu ascultă cuvintele voastre, scuturaţi-vă praful de pe picioare la ieşirea din acea casă sau din acel oraş. Adevărat vă zic: Va fi mai suportabil pentru ţara Sodomei şi Gomorei în ziua de judecată decît pentru acel oraş.“ — Mat. 9:35—10:15.

„LUCRĂRI MAI MARI DECÎT ACESTEA“

11. Ce observaţie neobişnuită a făcut Isus chiar înainte de pironirea sa pe stîlp?

¹¹ În ajunul pironirii sale pe stîlp, Isus le-a vorbit discipolilor săi despre unitatea strînsă cu Tatăl său în activitate, şi a adăugat: „Foarte adevărat vă spun: Cel ce exercită credinţă în mine, va face şi el lucrările pe care le fac eu; şi va face lucrări şi mai mari decît acestea, căci ei mă duc la Tatăl“ (Ioan 14:9–12). La care lucrări s-a referit Isus? Cum puteau fi aceste lucrări mai mari decît cele făcute de însuşi Fiul lui Dumnezeu care a lucrat în unitate cu Tatăl său?

12. Cum a arătat Isus ce urmau să cuprindă aceste „lucrări mai mari“?

¹² La cîteva zile după moartea şi învierea sa, Isus s-a prezentat discipolilor săi în Galileea şi le-a indicat ce urmau să cuprindă aceste „lucrări mai mari,“ zicîndu-le: „De aceea mergeţi şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfînt şi învăţîndu-i să păzească toate lucrurile pe care vi le-am poruncit. Şi iată, eu sînt cu voi toate zilele pînă la încheierea sistemului de lucruri.“ De-a lungul celor patruzeci de zile Isus a continuat să–i înveţe despre regatul lui Dumnezeu şi apoi, chiar înaintea înălţării la cer, le-a spus: „Veţi primi putere cînd spiritul sfînt va veni peste voi şi-mi veţi fi martori în Ierusalim şi în toată Iudeea, în Samaria şi pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului.“ — Mat. 28:16–20; Fapte 1:3–8.

13. Ce „mărturie amănunţită“ a avut loc în zilele apostolilor?

¹³ Astfel Isus le-a vorbit de o mare lucrare de mărturie şi învăţare care trebuia să ajungă în fiecare colţ al pămîntului. După ce spiritul sfînt a fost turnat peste discipolii săi la Ziua a Cincizecea, a început, sub binecuvîntarea lui Iehova, compania de predicare. Ea a avut ca urmare o „mărturie amănunţită,“ după cum este adesea menţionat în cartea biblică Faptele Apostolilor. Un rol de frunte în această lucrare a avut apostolul Pavel, care la momentul potrivit, a vorbit astfel bătrînilor adunării creştine din Efes: „Nu m-am reţinut să vă spun orice lucru care vă era de folos şi nici să vă învăţ în public şi din casă în casă. Ci le-am pus o mărturie amănunţită atît iudeilor cît şi grecilor despre căinţa faţă de Dumnezeu şi despre credinţa în Domnul Isus.“ — Fapt. 20:20, 21, 24; 2:40; 10:42; 23:11; 28:23.

14. (a) Cît de extinsă a fost predicarea înainte de anul 70 e.n.? (b) Ce se poate spune despre lucrători, cu privire la „devotamentul faţă de Dumnezeu“?

¹⁴ Acei creştini din secolul întîi s-au ocupat cu lucrarea de avertizare a oamenilor învăţîndu-i cu privire la „vestea bună.“ astfel încît iudeii au fost pe deplin informaţi despre distrugerea iminentă a Ierusalimului — care a venit uimitor de brusc în 70 e.n., după cum profeţise Isus (Mat. 23:37, 38; 24:15–22). Deoarece timpul pentru această executare a judecăţii se apropia, apostolul Pavel a putut să scrie că speranţa „veştii bune“ fusese predicată „întregii creaţii care este sub cer“ (Col. 1:23). Într-adevăr, această „mărturie amănunţită“ a avut ca urmare „lucrări“ chiar mai mari decît cele pe care le înfăptuise Isus! Şi cine au fost lucrătorii? Erau oameni umili, bărbăţi şi femei care au făcut din devotamentul faţă de Dumnezeu primul lucru din viaţa lor. Ei puteau spune împreună cu apostolul Pavel: „Devotamentul faţă de Dumnezeu este de folos pentru toate lucrurile, deoarece el are promisiunea vieţii prezente şi a celei care urmează să vină . . . în acest scop noi lucrăm din greu şi ne străduim, pentru că ne-am pus speranţa în viul Dumnezeu, care este Salvatorul oricărui fel de oameni, îndeosebi al celor fideli“ (1 Tim. 4:8–10). „Mărturia amănunţită“ şi participarea lor la ‘lucrările mai mari’ din acea zi de judecată au fost bogat binecuvîntate de Dumnezeu.

MARTORI CONTEMPORANI

15. În ce fel diferă activitatea martorilor lui Iehova de cea a religiilor creştinătăţii?

¹⁵ În această zi finală de judecată a lumii lipsite de respect faţă de Dumnezeu, care a început odată cu încheierea „timpurilor stabilite ale naţiunilor“ în 1914 e.n., o mare mulţime de martori a făcut de cunoscut pe tot pămîntul numele lui Iehova şi regatul său. Metoda lor de punere a mărturiei despre speranţa lor este dezaprobată de creştinătate, la fel cum şi Isus şi apostolii au fost dispreţuiţi de conducătorii religioşi (Luca 21:24; Ioan 7:45–52; Fapte 5:27–29). Martorii lui Iehova nu se bazează pe cîţiva preoţi de elită, produşi de seminariile religioase, care să–i reprezinte la un amvon sau la emisiunile de televiziune sau radio. Ei constituie o societate ai cărei membri sînt cu toţii predicatori, fiind peste două milioane la număr. Ei depun mărturie de la om la om. Din casă în casă, în locurile publice şi ocazional, ei fac de cunoscut speranţa „veştii bune“ speranţă pe care o au în inimă (Fapte 5:42; 20:20, 21; 1 Petr. 3:15). În mod fidel, ei fac de cunoscut avertismentul că această lume se află în ziua de judecată şi că va trebui să aibă parte de „un mare necaz cum nu a mai fost de la începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi.“ — Mat. 24:21, 22.

16. Ce fel de persoane a ales Iehova să–i facă lucrarea astăzi?

¹⁶ Astfel, în timpurile moderne, martorii creştini ai lui Iehova înfăptuiesc, cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu, „lucrări mai mari“ — mai extinse — decît lucrările lui Isus făcute în timpul cît a fost pe pămînt. Ei nu–şi acordă lor înşişi onoare pentru aceasta. Mai degrabă ei sînt fericiţi, fiecare în parte, de a se număra printre persoanele descrise de Pavel: „Priviţi la chemarea voastră [de către Dumnezeu] fraţilor, că nu sînt mulţi înţelepţi după carne au fost chemaţi, nici mulţi puternici, nici mulţi de naştere nobilă; ci Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, pentru a-i face de ruşine pe oamenii înţelepţi, şi Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii pentru a face de ruşine lucrurile tari; şi Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii şi lucrurile dispreţuite, lucrurile care nu sînt, ca să reducă la nimic lucrurile care sînt, pentru ca nici o carne să nu se laude înaintea lui Dumnezeu“ (1 Cor. 1:26–29). Adesea, modeşti martori ai Regatului, socotiţi „nebuni“ după normele lumeşti, dar bogaţi în credinţă, ating inimile celor care se opresc să–i asculte.