‘Se deschide o uşă care duce la activitate’

„A fost deschisă o uşă mare şi largă care duce la activitate.“ — 1 Cor. 16:9.

1. In conformitate cu Fapte 14:15; 17:30; Tit 3:4, 5 şi 1 Ioan 5:13, ce a făcut Iehova în primul secol e.n. şi ce privilegiu a deschis aceasta pentru persoanele individuale?

ACUM peste nouăsprezece secole a început o eră nouă. Ea a deschis ocazii minunate care pînă în ziua de astăzi n–au fost închise. Dumnezeu, cel Prea Inalt, cu ajutorul Fiului său a extins oamenilor din toate seminţiile, naţiunile şi rasele privilegiul de a–l servi pe el cu perspectiva vieţii veşnice, care nu se termină niciodată. — Fapte 14:15; 17:30; Tit 3:4, 5; 1 Ioan 5:13.

2. (a) Cu cine a tratat Iehova Dumnezeu în mod exclusiv timp de secole î.e.n.? (b) De ce au cunoscut numai iudeii pe Acela căruia ei i se închinau?

² Timp de secole, înainte de venirea lui Isus pe pămînt, Iehova Dumnezeu a tratat exclusiv cu israeliţi, sau cu iudei. Numai lor „le–au fost încredinţate Cuvîntele sfinte ale lui Dumnezeu“ (Rom. 3:2). Numai israeliţii naturali şi păgînii care s–au alăturat cu ei în închinare au putut cîştiga o înţelegere a scopului descoperit al lui Iehova. Adică pentru ce a putut Isus să spună femeii samaritence: „Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ceea ce ştim“ (Ioan 4:22). Samaritenii au acceptat Pentateucul, sau cele cinci cărţi ale lui Moise, dar au lepădat restul Scripturilor ebraice inspirate. De aceea, cunoştinţa lor despre adevăratul Dumnezeu, Iehova, a fost defectuoasă. Ei nu cunoşteau în măsura în care el însuşi se descoperise. Cu toate acestea, iudeii, care au acceptat toate Scripturile ebraice inspirate de Dumnezeu şi care se străduiau să se închine în conformitate cu modul schiţat în acele Scripturi, cu siguranţă au cunoscut pe Acela, pe care ei îl venerau. Ei s–au închinat în conformitate aranjamentul desemnat în mod divin, centralizat la templul din Ierusalim. — Deut. 12:5, 6; 1 Regi 14:21.

3. (a) La ce schimbare în închinare a accentuat Isus Cristos cînd a vorbit femeii samaritence? (b) Ce dovadă există în Scripturile ebraice că ar exista cu timpul o schimbare în aranjamentul pentru închinarea curată?

³ Cu toate acestea, vorbind femeii samaritence, Isus a arătat că o schimbare era aproape. El a spus: „Vine ceasul cînd nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim“ (Ioan 4:21). Licărire dinainte cu privire la o astfel de schimbare fusese deja prevăzută în Scripturile ebraice. Iehova Dumnezeu, cu ajutorul profetului său Ieremia, declarase că un nou legămînt va înlocui vechiul legămînt al legii (Ier. 31:31–34). Prin psalmistul inspirat, David, cel Prea Inalt a descoperit că oficiul de mare preot va fi încredinţat unuia care nu este din linia lui Aaron. Acesta va fi un rege–preot, aşa cum a fost Melchisedec în Salemul din vechime. La Psalmul 110:4, citim: „Iehova a jurat (şi nu–i va părea rău): ‘Tu eşti preot pe timp nedefinit după felul lui Melchisedec!’“ Această schimbare în preoţie a necesitat de asemenea o jertfă deosebită. Acest lucru, de asemenea, fusese accentuat în mod profetic. Psalmul 40:6 ne spune: „Jertfă şi dar de mîncare n-ai dorit, ci mi–ai deschis urechile [„ci mi–ai străpuns urechile“, Traducerea nouă românească; „ci mi–ai pregătit un trup“, Versiunea Septuaginta]. Jertfă de ardere de tot şi jertfă pentru păcat n–ai cerut.“

4. Pentru ce poate fi îndeplinită închinarea acceptabilă numai prin Isus Cristos?

⁴ Din Scripturile greceşti creştine aflăm că Isus Cristos este mijlocitorul noului legămînt, că el este rege–preot după felul lui Melchisedec şi că corpul său uman perfect constituie jertfa de îspăşire divin acceptabilă (Evr. 7:15–28; 8:7; 9:15; 10:1–10). In consecinţă, acceptarea lui Isus Cristos ca singurul mijlocitor ca cineva să se poată apropia de Tatăl, a devenit esenţial pentru toţi aceia care doresc să se închine în mod corect. Fiul lui Dumnezeu a spus: „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decît prin mine“ (Ioan 14:6). Impreună cu această schimbare în închinare a devenit marea ocazie pentru persoanele individuale de a deveni o parte a noii naţiuni a israelului spiritual, cu „cetăţenia“ în împărăţia cerurilor. — Tit 3:20.

5. Ce trebuia să facă ucenicii lui Isus Cristos, pentru ca alţii să poată afla despre calea la închinarea acceptabilă a lui Dumnezeu? (Romani 10:10–15).

⁵ Dar cum vor afla oamenii adespre aceasta? Răspunsul se găseşte în încredinţarea pe care a dat–o Isus Cristos ucenicilor săi, după învierea sa din morţi: „Mergeţi, aşadar, şi faceţi ucenici din oamenii tuturor naţiunilor, . . . învăţîndu–i să respecte toate lucrurile pe care eu le–am poruncit“ (Mat. 28:19, 20). Da, a existat o lucrare de făcut în vestirea şi învăţarea adevărului lui Dumnezeu altora. In decurs de trei ani şi jumătate, Isus Cristos a învăţat public, apostolii şi alţi ucenici fuseseră instruiţi să facă această lucrare importantă. Din cauza acestei activităţi vitale, alte ocazii s–au deschis pentru aceia care erau în stare şi doreau să se facă disponibili pentru serviciu.

ADUNAREA CREŞTINA INCEPE SA FUNCTIONEZE

6. Cînd şi–a luat începutul adunarea creştină şi cum a arătat Iehova că el nu mai folosea mai departe adunarea iudaică?

⁶ A venit ziua Rusaliilor a anului 33 e.n. Acea dată marchează începutul adunării creştine. Dovada neîndoielnică a fost atunci produsă că adunarea, pe care o folosea Dumnezeu acum, consta din ucenicii Fiului său. In acea zi, cel Prea Inalt, prin Domnul Isus Cristos, a turnat spiritul sfînt peste aproximativ 120 de ucenici adunaţi într–o cameră de sus a unei case din Ierusalim. Această turnare a spiritului era precedată de un „sunet exact ca acela al vîrtejului unui vînt puternic“. Acest sunet a atras atenţia multor iudei şi prozeliţi, făcîndu–i să se adune în vecinătatea casei unde se găseau ucenicii. Aceşti ucenici, împuterniciţi de spiritul sfînt, au început să vorbească în limbi străine „despre lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu“. Iudeii şi prozeliţii, care veniseră la Ierusalim din locuri îndepărtate, erau pur şi simplu surprinşi să audă vorbindu–li–se de către galileeni în propria lor limbă natală. — Fap. 2:1–12.

7. Cum puteau iudeii şi prozeliţii să devină membri ai adunării creştine?

⁷ Apostolul Petru a explicat atunci mulţimii adunate că spiritul lui Dumnezeu fusese turnat în împlinirea profeţiei lui Ioel. Continuînd, el a arătat că Isus, pe care ei îl omorîseră pe stîlp, a fost înviat din morţi şi că el era într–adevăr ristos, Domnul regelui David, aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Care era reacţia la cuvintele lui Petru? Darea de seamă ne spune: „Cînd au auzit ei aceasta, li s–a străpuns inima şi au spus lui Petru şi celorlalţi apostoli: ‘Bărbaţi, fraţi ce să facem?’“ Petru a răspuns: „Căiţi–vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul fără plată al spiritului sfînt“. Aproximativ trei mii de persoane au acţionat la această încurajare. — Fapte 2:14–41.

8. Ce aranjamente au fost făcute pentru a face în stare pe aceia care veniseră la Ierusalim din locuri îndepărtate să rămînă pentru a beneficia de învăţătura apostolilor?

⁸ Aceşti noi credincioşi şi mulţi alţii care au venit asociere cu adunarea creştină după aceea, aveau mult de învăţat. Apostolii care fuseseră instruiţi personal de Isus Cristos, erau cu siguranţă în cea mai bună poziţie pentru a–i învăţa. Dar apostolii nu puteau călători în toate părţile îndepărtate ale pămîntului, din care iudeii şi prozeliţii veniseră la Ierusalim. Pentru a fi în stare să se devoteze învăţaturii apostolilor, prin urmare, noii convertiţi şi–au prelungit starea lor în oraş. Ei erau ajutaţi să facă aceasta în aşa fel încît mulţi din fraţii lor de credinţă şi–au vîndut de bunăvoie posesiunile lor şi au predat fondurile apostolilor pentru distribuire celor nevoiaşi.“ — Fapte 2:44, 45; 4:34, 35.

9. Deoarece adunarea din Ierusalim creştea în mărime, ce numiri au fost făcute şi pentru ce?

⁹ Creşterea adunării din Ierusalim a deschis ocazii pentru alţii, în afară de apostoli, să servească pentru a se îngriji de nevoile tuturor. Foarte de timpuriu în istoria adunării, citim despre tineri, care evident au îndeplinit servicii manuale pentru apostoli. Ei puteau să fi fost la îndemInă în mod regulat pentru a face comisioanele necesare (Fapte 5:6, 9, 10). Ce instruire excelentă pentru viitor au primit aceşti tineri prin faptul că erau In strînsă legătură cu apostolii! Cu timpul, devenise prea greu pentru apostoli să supravegheze lucrarea de ajutorare. Cînd s–a ridicat o problemă cu distribuirea hranei la văduvele nevoiaşe, apostolii au priceput că ar fi nepotrivit să desconsidere responsabilităţile lor de învăţare pentru a se ocupa de această problema mai puţin importantă. De aceea, ei au invitat pe fraţii lor din adunare să aleagă şapte bărbaţi din mijlocul lor, calificaţi să administreze distribuirea zilnică a hranei. După ce s–au rugat, apostolii au numit pe aceşti şapte bărbaţi prin punerea mîinilor peste ei. Toţi şapte bărbaţi era bărbaţi de calificări spirituale excepţionale, ‘plini de spirit şi înţelepciune’ (Fap. 6:1–6). De asemenea, deoarece adunarea creştea, apostolii trebuia să numească oameni capabili „plini de spirit şi înţelepciune“ pentru a servi împreună cu ei ca bătrîni în purtarea de grijă a lucrurilor spirituale a ucenicilor.

MENTINEREA CONTACTULUI CU NOILE ADUNARI

10. (a) Ce efect a avut izbucnirea severă a persecuţiei împotriva adunării din Ierusalim asupra răspîndirii „veştii bune“? (b) Cum s–a menţinut contactul corpului de bătrîni la Ierusalim cu celelalte adunări?

¹⁰ Curînd după stabilirea adunării la Ierusalim, a început o mare persecuţie împotriva ei, forţînd pe cei mai mulţi dintre ucenici să părăsească oraşul. Cei ce se risipiseră s–au folosit s–au folosit de ocazie pentru a răspîndi „vestea bună“. Ca rezultat adunările s–au ridicat brusc în oraşe ca Samaria şi Antiohia (Fap. 8:1, 4–8; 11:19–21). Cînd ştirile despre aceste adunări şi nevoile lor au ajuns la Ierusalim, au fost făcute aranjamente, fără îndoială prin corpul de bătrîni de acolo, pentru a se îngriji de ajutor spiritual. Apostolii Petru şi Ioan au fost trimişi în cetatea Samariei şi, în timp ce se întorceau la Ierusalim, au propovăduit „vestea bună“ în multe sate ale Samariei (Fapte 8:14–17, 25). Noi, de asemenea, citim că Petru, mai tîrziu, a vizitat adunările din Lida şi Iope (Fap. 9:32–34). Din Iope, Petru, la îndrumarea spiritului lui Dumnezeu, a mers la Cezarea, pentru a deschide pentru prima dată păgînilor netăiaţi împrejur — Corneliu, casa sa şi prietenii săi intimi — ocazia de a deveni ucenici ai lui Cristos Isus. — Fapte 10:23–48.

11. Pentru ce a mers Barnaba la Antiohia şi cum a ajutat el la zidirea adunării de acolo?

¹¹ Adunarea din Ierusalim l–a trimis pe ucenicul Barnaba la Antiohia, unde el a făcut mult pentru a încuraja pe fraţii credincioşi (Fap. 11:22–24). Deoarece el avea nevoie de ajutor în înaintarea adevăratei închinări în acel oraş, Barnaba a luat iniţiativa de a cerceta pe Pavel din Tarsus şi de a–l invita să participe în lucrare la Antiohia. Aceasta era probabil cam la 12 ani după ce Pavel, un fost persecutător al urmaşilor lui Cristos, devenise credincios. Impreună, Pavel şi Barnaba, au petrecut un an cu adunarea din Antiohia (Fap. 11:25, 26). In decursul acestui timp, profeţi din Ierusalim au vizitat adunarea din Antiohia (Fap. 11:27). Unul din aceşti profeţi, Agab, a prezis o mare foamete. Aceasta a îndemnat adunarea din Antiohia să organizeze măsuri de ajutorare pentru fraţii lor din Iudea şi apoi să trimită pe Pavel şi pe Barnaba cu contribuţia lor la Ierusalim. (Fap. 11:28–30). Insoţiţi de Ioan Marcu, vărul lui Barnaba, cei doi bărbaţi s–au întors la Antiohia. — Fapte 12:25.

12. (a) Pentru ce au părăsit Pavel şi Barnaba Antiohia mergînd spre noile teritorii? (b) Cum au ajuns noile adunări să stabilească că ele trebuia să aibă corpuri de bătrîni? (c) Cum a aflat adunarea din Antiohia despre activitatea lui Pavel şi Barnaba?

¹² După aceea Spiritul sfînt a îndrumat ca Pavel şi Barnaba să fie puşi deoparte pentru o lucrare specială (Fap. 13:1, 2). In armonie cu îndrumarea spiritului, Pavel şi Barnaba au călătorit prin Cipru şi prin părţile Asiei Mici, propovăduind „vestea bună“ şi stabilind noi adunări. Cu ocazia vizitei acestor adunări, ei au numit bătrîni ca să se îngrijească de nevoile spirituale ale ucenicilor (Fap. 14:21–23). Intorcîndu–se la Antiohia, ei ‘au adunat adunarea laolaltă şi au relatat multele lucruri pe care le făcuse Dumnezeu cu ajutorul lor şi că el deschisese naţiunilor o uşă spre credinţă’. — Fapte 14:27.

13. (a) Pentru ce s–a ridicat o problemă în adunarea din Antiohia cu privire la credincioşii dintre păgîni? (b) Pentru ce era logic ca problema să fie rezolvată la Ierusalim?

¹³ Apoi s–a ridicat o problemă. Anumiţi fraţi din Iudea au venit la Antiohia, insistînd ca neiudeii, care îmbrăţişaseră creştinătatea trebuia să se taie împrejur şi să se oblige să asculte de legea lui Moise. Altfel, ei nu puteau să obţină mîntuirea (Fap. 15:1). Cum putea fi rezolvată această problemă? Locul cel mai logic ar fi Ierusalimul, deoarece aceasta era adunarea cu care erau asociaţi apostolii. In plus, de acolo, lucrarea de propovăduire şi de facere de ucenici se răspîndise în toate părţile unde au fost întemeiate adunări. De aceea, bătrînii din adunarea din Ierusalim au ocupat poziţia unui corp central la care alţi bătrîni au putut să ceară îndrumări. Astfel noi găsim că Pavel şi Barnaba au fost trimişi la „apostoli şi bărbaţi în vîrstă din Ierusalim cu privire la disputa (tăierii împrejur)“. — Fapte 15:2;

14. Cum a rezolvat corpul de bătrîni central, la Ierusalim, problema tăierii împrejur? (Fap. 15:6–21); (b) Cum erau informate alte adunări cu privire la decizia care a fost luată? (Fap. 15:22–29).

¹⁴ Corpul central al bătrînilor, inclusiv apostolii, au dicutat temeinic problema. A fost prezentată mărturia, arătînd că Dumnezeu însuşi acceptase pe neiudei în starea lor de netăiere împrejur, turnînd peste ei spiritul său. Astfel, a devenit clar că aducerea păgînilor în asociaţie cu adunarea creştină a împlinit profeţia Scripturilor ebraice. O decizie a fost luată şi scrisă în formă de scrisoare (Fap. 15:6–21). Această scrisoare declara:

“Apostolii, bătrînii şi fraţii, către fraţii din Antiohia, Siria şi Sicilia, care sînt dintre naţiuni: salutări! Deoarece am auzit că unii, plecaţi dintre noi, fără vreo însărcinare din partea noastră, v–au tulburat prin vorbirile lor şi v–au zdruncinat sufletele, zicînd să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi legea; noi, după ce ne–am adunat cu toţii laolaltă, cu un gînd, am găsit cu cale să alegem nişte oameni şi să–i trimitem la voi, împreună cu preaiubiţii noştri Pavel şi Barnaba, oamenii aceştia, care şi–au pus în joc viaţa pentru numele Domnului Isus Cristos. Am trimis dar pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri. Căci s–a părut nimerit spiritului sfînt şi nouă să nu mai punem peste voi nici o altă greutate, decît ceea ce trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace sugrumate şi de curvie, lucruri de care dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.“ — Fapte 15:23–29.

15. Cum au ajutat deciziile corpului central de bătrîni la Ierusalim şi vizitele fraţilor credincioşi adunările?

¹⁵ Prin asemenea scrisori de la corpul central de bătrîni din Ierusalim şi prin vizitele diferiţilor fraţi credincioşi, adunările au fost zidite şi întărite să continue a vesti „vestea bună“ şi să ajute pe fraţii credincioşi să rămînă fermi în credinţă (Fap. 15:30–32; 16:4, 5). In plus, scrisorile inspirate ale lui Pavel, Petru, Iacov, Iuda şi Ioan au făcut mult pentru a întări spiritual pe ucenici.

16. (a) Ce ocazii pentru servicii a deschis era creştină pentru toţi ucenicii, atît bărbaţi cît şi femei? (Mat. 28:19, 20; Gal. 2:9; 6:10; 1 Tim. 5:10; Tit 2:3–5). (b) Ce alte ocazii pentru serviciu s–au pentru oamenii capabili care se puneau la dispoziţie?

¹⁶ Cu adevărat, începutul erei creştine a deschis mari ocazii pentru serviciu. Toţi ucenicii, atît bărbaţi, cît şi femei, aveau privilegiul de a propovădui ‘vestea bună’ de a încuraja pe fraţii lor de credinţă şi de a-i ajuta în timp de dificultate sau în mod spiritual. Evanghelizatori era necesari pentru a propovădui „vestea bună“ în noile teritorii. Exista, de asemenea, o necesitate pentru fraţi capabili, care puteau să petreacă un timp în vizitarea şi lucrarea împreună cu adunările într–un interval de timp pentru a le întări şi pentru a participa în numirea de bătrîni şi de servi de adunare. Deoarece o sarcină grea de responsabilitate a căzut asupra acestor fraţi călători, ei erau ajutaţi de tineri, care puteau să facă comisioane pentru ei şi în alte moduri să îndeplinească servicii personale. Cum stau lucrurile astăzi? Sînt ocazii de acest fel încă deschise?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Petru explică împlinirea profeţiei lui Ioel iudeilor şi prozeliţilor adunaţi.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Cînd păgînii au fost primiţi în adunarea creştină, corpul central al bătrînilor a dat îndrumări pentru menţinerea unităţii.