Privilegiul de a preţui serviciul sfînt

1–4 (a) In a cărui serviciu consideră mulţi oameni ca o cinste să stea şi să aducă o jertfă personală şi ca ce sînt ei consideraţi în lume? (b) Dar în ce situaţie se mai găseşte omenirea încă?

In secolele trecute, bărbaţi şi femei au considerat ca o cinste înaltă de a se încadra într-o lucrare merituoasă, într-o lucrare, care după părerea lor, servea unui scop bun.

² In ochii a milioane de oameni nu există nimic mai important, decît a servi patriei. Predarea propriei vieţi pentru patrie este preţuită ca „încoronarea simţului de jertfă“.

³ Dar există, de asemenea, persoane care privesc dincolo de hotarele ţării şi s-au angajat în serviciul întregii omeniri, unde naţionalitatea sau rasa oamenilor nu joacă nici un rol pentru ei. Ei şi-au pus posibilităţile şi mijloacele lor materiale, ba şi-au jertfit chiar şi sănătatea şi forţa lor, pentru a face bine omenirii — pentru a găsi mijloace, care să poată fi folosite în lupta contra bolilor sau pentru a ajuta pe săraci şi pe cei apăsaţi. Astfel de bărbaţi şi femei sînt apreciaţi ca „binefăcători ai omenirii“ sau au fost caracterizaţi ca „filantropi“. Celor mai renumiţi dintre ei li s-a ridicat un monument, sau au fost numite după numele lor clădiri publice şi străzi, pentru a eterniza faptele şi jertfa lor.

⁴ Dar în ciuda tuturor acestor servicii, nu există astăzi, nici o ţară pe pămînt, care să nu fie confruntată cu probleme grele. In multe ţări bîntuie crimele şi corupţia. In cele mai multe, instituţiile se găsesc într-o criză aproape permanentă. Considerată ca totalitate, omenirea este un neam bolnav, încurcat şi muribund (Mat. 9:36; Rom. 8:22).

5 In ce fel de serviciu sînt interesaţi adevăraţii ucenici ai lui Isus Cristos, şi despre ce pot ei să fie ferm convinşi?

⁵ Adevăraţii creştini ar trebui să fie gata cu plăcere să servească, căci serviabilitatea este Alfa şi Omega ale creştinismului. Ca martori ai lui Iehova, în schimb, sîntem interesaţi într-un serviciu şi mai merituos decît orice alt serviciu, pe care l-ar putea presta oamenilor. Acest serviciu ar putea să ne coste foarte mult — timp, oboseală, jertfă, ba chiar viaţa. En nu ne aduce din partea lumii nici o laudă; de asemenea nu se va ridica nici un fel de monument în cinstea noastră şi nici o stradă nu se va numi după numele nostru. Cu toate acestea, noi ştim una: Aceasta este un serviciu folositor. Da, noi ştim şi sîntem convinşi că ar trebui să luăm parte la serviciul, care serveşte cel mai bine scopului. La un serviciu nobil, prin care se poate face cel mai mult bine, care este netrecător, şi anume pentru întreaga lume. In acest caz, este vorba de serviciul pe care ar trebui să–l prestăm bogatului nostru Creator, Iehova Dumnezeu — cu adevărat un serviciu sfînt. El este — „ca cunoştinţă glorioasă a lui Dumnezeu prin faţa lui Cristos“ — o comoară minunată (2 Cor. 4:6–10, 16–18).

PENTRU CE MAI BINE?

6 Pentru ce este acest „serviciu sfînt“ mai bun decît orice alt serviciu, pe care l-am putea presta?

⁶ Pentru ce este acest serviciu, mai bun decît orice alt serviciu, pe care l-am putea presta? Pentru că el contribuie ca apartenenţii tuturor raselor şi naţiunilor să trăiască realizarea tuturor dorinţelor, după care omenirea a aspirat din timpuri imemoriale şi care, pînă acum, a rămas totdeauna un vis: un pămînt, pe care să domnească pacea, pe care nimeni să nu mai flămînzească, nimeni să nu mai fie sărac sau bolnav şi nimeni să nu mai fie apăsat. In afară de aceasta, el mai contribuie, încă, la faptul că ei vor trăi ceva, la care majoritatea oamenilor nu îndrăznesc să spere: eliberarea din moarte (Rom. 8:18–24; Evr. 2:15).

7–9. (a) Cum a dovedit Fiul lui Dumnezeu că a socotit acest „serviciu sfînt“ mai bun decît un serviciu lumesc oarecare? (b) Care este, aşadar, motivul cel mai important, pentru care noi ar trebui să preţuim acest serviciu mai mult decît oricare alt serviciu?

⁷ Aceasta nu se poate realiza prin nici un guvern omenesc şi prin nici un fel de străduinţe filantropice sau umanitare. Independent de Dumnezeu şi scopul său aceasta nu se iasă realizată. Din această cauză, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu a refuzat să se facă rege al patriei sale de către o mulţime de oameni, care recunoştea că, în domeniul umanitar, el putea să facă foarte mult bine (Ioan 6:15, 25–27). Din această cauză, a şi respins Isus oferta de a prelua puterea peste guvernele pămîntului, căci acela, care i-a făcut oferta, a vrut să facă totul fără Dumnezeu. Preţul pe care l-a cerut de la Isus, era un act de închinare. Dar nu Dumnezeu, ci acela, care i-a făcut oferta, trebuia să fie adorat pentru aceasta. Răspunsul lui Isus a sunat: „La o parte, Satan! Căci este scris: ‘Lui Iehova, Dumnezeul tău, trebuie să te închini şi numai lui să–i aduci serviciu sfînt’“ (Mat. 4:8–10).

⁸ Dacă noi ne gîndim cui servim, atunci avem încă mai multe motive să considerăm acest serviciu sfînt ca ceva preţios. Persoanele care trăiesc într-o monarhie, privesc ca ceva mare, ca o dinste, să primească un post la curtea regală şi sînt mîndri să poată spune: „Sînt în serviciul regelui“. Cu cît mai bogat şi mai preţios este să poţi spune: „Sînt în serviciul Creatorului cerului şi al pămîntului, al Fiinţei supreme, al Suveranului întregului Univers“!

⁹ Da, ne mulţumeşte să ştim că „serviciul nostru sfînt“ pentru omenire produce mult bine şi va mai produce încă. Totuşi, ne mulţumeşte încă mai mult să ştim că, prin aceasta, numele lui Dumnezeu cel Prea Inalt este cinstit. Pentru că Dumnezeu în dragostea sa, a făcut deja aşa de mult pentru noi şi va mai face încă în viitor, el merită mai mult decît oricine altul ca noi să–l servim plini de devotament şi recunoscători. Noi am primit viaţă şi toate celelalte pe care le posedăm şi de care ne bucurăm, de la el (Ps. 104:1, 14, 15, 24).

10 Ce răsplătire minunată ar trebui să ne stimuleze în acest „serviciu sfînt“?

¹⁰ Dumnezeu nu ne promite să ne ridice un monument ca recunoaştere a serviciului nostru, monument care, în sfîrşit, s-ar degrada, ci el ne promite viaţă, într-o orînduire nouă, în care va domni pacea şi în care oamenii vor fi sănătoşi şi fericiţi. El promite unei mulţimi de oameni nenumăraţi, din toate naţiunile şi popoarele, să–i păstreze în viaţă în necazul cel mare, care se apropie rapid şi le va acorda apoi, privilegiul de a trăi într-o orînduire nouă, pe care o va crea el. Apostolul Ioan a putut să vadă într-o vedenie profetică, oamenii care vor supravieţui necazul cel mare şi el a scris despre ei în Apocalips 7:14, 15: „Aceştia sînt cei care vin din necazul cel mare, şi ei şi-au spălat hainele lor lungi şi le-au albit în sîngele Mielului. De aceea sînt ei înaintea tronului lui Dumnezeu, şi ei îi aduc serviciu sfînt, ziua şi noaptea, în templul său cel sfînt“.

11, 12. (a) Cine pretinde astăzi că aduce lui Dumnezeu „serviciu sfînt“? (b) Ce situaţii trag la îndoială, însă, această afirmaţie?

¹¹ Ce ne dă garanţia că „serviciul sfînt“, pe care-l aducem lui Dumnezeu, este plăcut lui? Bisericilor creştinătăţii le aparţine acum un miliard de oameni. Ei cred că servesc Dumnezeului Bibliei. Milioane de iudei tăiaţi împrejur sprijină sinagogile şi pe rabinii lor şi sînt convinşi că ei se închină lui Dumnezeu în mod corect. Alte milioane de oameni din lumea întreagă servesc dumnezeilor religiilor necreştine.

¹² Dar dacă vedem ce fel de stări domnesc în domeniul religios şi moral în diferite ţări, trebuie să ne întrebăm, dacă concepţiile lor sînt probabil greşite. Unde este dovada că ei s-au curăţit prin credinţă în „sîngele Mielului“ şi au devenit ucenici, ceea ce este legat cu credinţa de nedespărţit? S-au ferit ei să nu devină o parte a lumii? S-au ferit ei să se păteze prin imoralitate sexuală, prin minciună şi prin furt, şi să ajute personal pe alţii să înţeleagă cuvîntul lui Dumnezeu? Ajută ei pe noii ucenici să aducă „serviciu sfînt“ lui Iehova Dumnezeu, cel Prea Inalt? (Ioan 15:27–16:3; Fapte 24:13, 14).

13, 14. Pentru ce este aşa de important să ştim ce se înţelege prin „serviciul sfînt“ corect şi ce nu?

¹³ Noi trebuie să ne familiarizăm cu răspunsul corect, căci dacă aceşti oameni religioşi sînt în eroare, sfîrşitul căii lor poate să fie doar o decepţie îngrozitoare. Toate fac aluzie la faptul că acest sfîrşit este în curînd în perspectivă.

¹⁴ In necazul care stă în faţa noastră, Isus Cristos nu se va îndrepta spre nimeni şi nu va ocroti pe nimeni, care nu aduce lui Dumnezeu ca şi el „serviciu sfînt“. El a spus: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea, Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în numele tău şi n-am scos noi demoni în numele tău şi n-am făcut noi minuni în numele tău? Si, totuşi, atunci eu le voi mărturisi: ‘Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtaţi-vă de la mine, voi care faceţi fărădelegea’“ (Mat. 7:22, 23). Cine nu serveşte corect pe Dumnezeu, nu aduce, în realitate, nici un „serviciu sfînt“ şi el nu poate spera să fie păstrat în viaţă în necazul cel mare iminent, care precedează noua orînduire a lui Dumnezeu.

A AFLA INSEMNATATEA EXPRESIEI „SERVICIUL SFINT“

15, 16. Ce deosebire există între expresia grecească, care este redată cu „a aduce serviciu sfînt“ (latrevo) şi acela, care este redat cu „a servi“ (diakonéo)?

¹⁵ Biblia ne dă posibilitatea să aflăm din ce constă „serviciul sfînt“, pe care Dumnezeu îl va răsplăti cu aprobarea şi ocrotirea Sa. In darea de seamă cu privire la felul, cum a respins Isus ispita, este întrebuinţat cuvîntul grecesc latrevo (Mat. 4:10), nu cuvîntul grecesc diakonéo, care în multe traduceri, este redat cu „a servi“. In ce constă deosebirea?

¹⁶ In timp ce ambele cuvinte se referă la serviciu, cuvîntul diakonéo a fost folosit la serviciul pe care-l face un om altuia, personal. (Luca 12:37.) Cuvîntul latrevo, dimpotrivă, este folosit în Biblie exclusiv la serviciul care se aduce lui Dumnezeu sau, ca în unele cazuri, după cum se pretinde, dumnezeilor falşi (Fapte 7:42; Rom. 1:25).

17, 18. (a) Cu ce cuvinte se referă Pavel la „serviciul sfînt“, care a fost adus în vremurile dinaintea erei noastre? (b) Se mărgineşte „serviciul sfînt“ al creştinului la un anumit loc sau la o anumită clasă dinăuntrul adunării?

¹⁷ Din Biblie reiese că pe pămînt a fost deja adus „serviciu sfînt“ lui Dumnezeu, înainte ca Cristos Isus să fi venit pe pămînt şi creştinătatea să fi fost întemeiată. O dovadă pentru aceasta sînt cuvintele apostolului Pavel în Evrei 8:5, unde el scrie despre preoţii israeliţi că au făcut „serviciu sfînt“ într-o reprezentare tipică şi o umbră a bunurilor cereşti, cînd ei au servit în cortul mărturiei, în timp ce jertfeau lui Dumnezeu (Evrei 9:1, 6; 10:2; 13:10).

¹⁸ Se mărgineşte, aşadar, „serviciul sfînt“ al creştinului la un anumit loc sau la anumite locuri, sau la o anumită clasă sau grupă, asemănător preoţilor din vechiul Israel? Nu, căci chiar la israeliţi, nu numai de la preoţii, care fuseseră puşi în serviciu, pentru a servi la cortul mărturiei, se aştepta ca să facă „serviciu sfînt“. Intregul popor Israel avea privilegiul şi datoria să aducă un astfel de serviciu. (Ex. 3:12; Fap. 7:6, 7; Rom. 9:4.)

19, 20. Cum putea să spună apostolul Pavel că cele douăsprezece seminţii ale lui Israel aduceau atunci „serviciu sfînt, necurmat ziua şi noaptea“?

¹⁹ Cînd apostolul Pavel a trebuit să răspundă înaintea regelui Agripa, el a spus că nu numai seminţia lui Levi cu preoţimea aaronică, ci toate cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, tot mai sperau să ajungă la împlinirea promisiunii, pe care Dumnezeu o făcuse strămoşilor lor. Si cum au manifestat ei această speranţă? După Fapte 26:7, Pavel a spus că au făcut de cunoscut „în timp ce aduceau lui Dumnezeu serviciu sfînt necurmat ziua şi noaptea“. Cum au făcut ei aceasta?

²⁰ Din Luca 2:37 reiese că profeta Ana a făcut aceasta, de exemplu, în timp ce „niciodată nu lipsea de la templu şi aducea serviciu sfînt ziua şi noaptea cu posturi şi rugăciuni fierbinţi“. Ea era regulat prezentă la serviciile divine publice în templu. Dar nu toţi iudeii locuiam în Ierusalim. Multora nu le era posibil, din această cauză, să fie aşa de frecvent în templu. Totuşi iudeii din tot Israelul puteau cum spunea Pavel să servească ziua şi noaptea — şi mulţi au şi făcut-o — în timp ce au arătat zel pentru Legămîntul Legii şi regulamentul acestuia, aducînd pentru serviciul templului zeciuiala veniturilor lor, în ce jertfeau şi făceau rugăciunea de dimineaţă şi cea de seară şi vizitau regulat sinagogile, unde se explica Cuvîntul lui Dumnezeua.

21, 22. Din ce cauză nu este vorba astăzi de un legămînt al legii şi de jertfele acestuia în legătură cu „serviciul sfînt“?

²¹ Constituie astăzi un astfel de legămînt al legii şi jertfele acestuia punctul central al „serviciului sfînt“ pentru Dumnezeu? Nu, căci toate acestea erau, cum a spus apostolul, doar ‘o reprezentare tipică şi o umbră’ a lucrurilor mai mari viitoare (Evr. 8:5). Iar după Evrei 9:9, 10, el a spus despre acele jertfe aduse în cortul mărturiei: „Ele erau cerinţe legale, aparţinînd cărnii şi erau impuse pînă la timpul hotărît pentru îndreptarea lucrurilor“ (compară Filipeni 3:3).

²² „Timpul pentru îndreptarea lucrurilor“ a venit cu Cristos Isus. El a împlinit „umbrele“ legii (Evr. 10:1–4). Ca Mielul lui Dumnezeu s-a „adus pe sine însuşi fără plată“ lui Dumnezeu, în timp ce el şi-a dat viaţa ca jertfă perfectă, ca o jertfă care nu mai trebuie repetată. Cuvintele apostolului din Evrei 9:14 arată că sîngele vîrsat al lui Cristos, în virtutea credinţei noastre „poate să ne cureţe conştiinţa de faptele moarte ca să putem aduce serviciu sfînt Dumnezeului celui viu“.

MODELUL PENTRU SERVICIUL SFINT AL CRESTINILOR

23 Pentru ce n-au fost ocrotiţi mulţi iudei de Dumnezeu, cînd Ierusalimul a fost cucerit, cu toate că ei aduseseră „serviciul sfînt“ ziua şi noaptea?

²³ Mulţi iudei, care pe vremea apostolului Pavel serveau lui Dumnezeu ziua şi noaptea, nu şi-au asigurat prin aceasta ocrotirea sa şi n-au rămas în viaţă în necazul prezis de Fiul lui Dumnezeu, care a venit peste Ierusalim în primul secol. Pentru ce n-a fost răsplătit serviciul lor cu ocrotirea divină? Pavel a spus despre ei: „Ei au zel pentru Dumnezeu dar nu în conformitate cu cunoştinţa exactă“ (Rom. 10:2). Ei n-au recunoscut că multe profeţii ale Bibliei s-au împlinit asupra lui Isus Cristos şi că Dumnezeu, prin el, a stabilit felul şi modul oricărui „serviciu sfînt“ viitor, pentru sine. Ei au scăpat din vedere faptul că inima, pe lîngă străduinţa de a plăcea lui Dumnezeu, deţine poziţia cheie, şi au lăsat inima lor faţă de îndrumarea şi conducerea lui Dumnezeu să fie nereceptivă (Deut. 10:12–14, 16; Mat. 15:8). Dacă nu voim să ni se întîmple ca acestor iudei, trebuie să învăţăm cît mai mult posibil, acum, despre Fiul lui Dumnezeu, pentru ca serviciul pe care-l aducem lui Dumnezeu să fie acceptabil pentru el.

24, 25. (a) In ce fel diferit, a arătat Isus ce este „serviciul sfînt“? (b) Cum a dovedit el compătimirea sa faţă de oameni?

²⁴ Isus Cristos a spus despre venirea sa pe pămînt: „Pentru aceasta m-am născut şi am venit în lume, pentru ca să pun mărturie despre adevăr“ (Ioan 11:37). Aceasta a făcut el, în timp ce a vorbit cu curaj adevărul. In ultimii trei ani şi jumătate ai vieţii sale s-a ocupat exclusiv cu propovăduirea veştii bune a Impărăţiei lui Dumnezeu, pretutindeni în Israel. Dar el trebuia să facă mai mult decît numai să vorbească despre adevăr. El trebuia, de asemenea, să trăiască corespunzător. El trebuia să dovedească că Cuvîntul lui Dumnezeu este adevărat, în timp ce tot ce era profeţit în el despre sine a făcut şi aşa a trăit încît oamenii să poată cunoaşte pe Tatăl său, căile şi normele Tatălui său şi să poată învăţa să înţeleagă (Ioan 1:14, 18). El a vegheat cu grijă asupra felului său de viaţă, pentru ca să nu aducă ocară asupra numelui lui Dumnezeu, a cărui sfinţenie stă deasupra tuturor (Mat. 6:9).

²⁵ Ca şi Tatăl său, aşa a simţit şi Isus pentru contemporanii săi o compătimire profundă, care vine din inimă. Citim în Biblie: „Cînd a văzut mulţimile de oameni, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi, care n-au păstor“ (Mat. 9:36). El i-a mîngîiat cu vestea bună a Impărăţiei lui Dumnezeu. De asemenea, el n-a vorbit numai sau n-a ţinut numai discursuri, ci a făcut, de asemenea, ceva pentru oameni, el le-a făcut bine. După ce vorbise unei mari mulţimi de oameni, care veniseră la el, pentru a-l auzi, el a spus: „Mi-e milă de această mulţime de oameni, căci deja de trei zile stau cu mine şi n-au ce mînca; şi dacă–i las să meargă flămînzi acasă, vor leşina pe drum“. După aceea le-a dat, printr-o minune, la toţi să mănînce (Marcu 8:2, 3). Cînd un bolnav cu lepră cu convingere deplină i-a spus lui Isus că el ar putea să–l vindece, numai dacă voieşte, Isus i-a replicat: „Eu vreau“ şi l-a vindecat pe loc (Marcu 1:40, 41).

26 Ce l-a determinat pe Isus la aceste fapte prietenoase faţă de oameni?

²⁶ Pentru ce a făcut Isus aceste lucrări, prin care el a ajutat oamenii suferinzi? A făcut el aceasta pentru că era un filantrop sau prieten al oamenilor? NU, el a făcut aceste fapte bune, pentru a crea o temelie solidă pentru credinţa în vestea bună, dovedind prin aceasta, că ea provenea, într-adevăr, de la Dumnezeu. El a arătat ca dovadă pentru aceasta că fusese trimis, într-adevăr de Dumnezeu, nu numai prin cuvintele sale, ci de asemenea, prin faptele sale. Pentru ce ar trebui să–l primească oamenii ca Mesia, dacă el n-ar fi arătat prin faptele sale că poseda însuşirile lui Dumnezeu, pe care el a voit să–l apropie de ei? (Ioan 10:37, 38).

27 La ce trebuie să fim decişi, dacă apreciem privilegiul „serviciului sfînt“?

²⁷ Dacă am dori ca serviciul nostru să–i placă lui Dumnezeu, trebuie să–l imităm pe Cristos. Noi ştim cît bine se poate face dacă intrăm în acest serviciu. Să–l continuăm, aşadar, cu răbdare şi vom vedea că Dumnezeu ne va sprijini şi ne va ajuta să biruim toate greutăţile şi opoziţia. Fie ca el să ne asculte cînd ne rugăm lui cu cuvintele lui Zaharia, ca să ne acorde privilegiul, după ce vom fi eliberaţi din mîinile duşmanilor să–i aducem serviciu sfînt fără frică, cu loialitate şi dreptate înaintea lui, în toate zilele noastre. (Luca 1:74, 75).

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 164]

“Lui Iehova, Dumnezeului tău, să te închini şi numai lui să-i aduci serviciu sfînt“ (Mat. 4:10).