Pentru ce un atît de mare preţ de răscumpărare?
Istoria poate relata despre cazuri de oameni care şi-au jertfit viaţa pentru ca semenii lor să-şi prelungească viaţa cu cîţiva ani. Asemenea fapte trec drept nobile şi demne de laudă. Dintre persoanele care şi-au depus viaţa ca jertfă, a făcut parte şi cineva a cărui moarte a avut un efect mai mare decît moarte tuturor celorlalţi luaţi la un loc. Acest unul a fost Isus Cristos. Moartea Sa de jertfă pe un stîlp de tortură a pus bazele pentru aceea ca omul să nu cîştige doar cîţiva ani de viaţă, ci ca să poată dobîndi viaţă veşnică.
Multor persoane le vine greu să înţeleagă că moartea lui Isus Cristos a avut un efect atît de mare. Cînd sînt însă ameninţate vieţi omeneşti de foc, de inundaţii sau de alte primejdii, necesitatea de a acţiona, precum şi folosul care rezultă din aceasta, se recunoaşte fără multă vorbă. Cu totul altfel stau lucrurile cu faptul că Isus şi-a depus viaţa Sa. Mulţi au admis că moarte Sa de jertfă pe un stîlp de execuţie a fost pentru ei o piedică de a accepta credinţa creştină. In urmă cu 19 secole ap. Pavel scria: „Cuvîntul despre stîlpul de tortură este o nebunie pentru cei ce merg la pierzare, dar pentru noi care sîntem salvaţi, este puterea lui Dumnezeu . . . (noi) îl predicăm pe Cristos pe stîlpul care pentru Iudei este o pricină de poticnire, dar pentru naţiuni o nebunie.“ 1 Cor. 1:18, 23.
Cuvintele ap. Pavel arată că cine priveşte moartea lui Isus şi ceea ce a produs ea ca pe o „nebunie“, sau permite să se poticnească în aceasta, ajunge într-o mare primejdie. Acest efect îl are, după cum spune el, pentru cei ce „merg pe calea pierzării.“ De aceea noi procedăm înţelept dacă luăm mai întîi în consideraţie dece Isus Cristos putea răscumpăra omenirea numai dacă îşi depunea viaţa Sa ca jertfă.
PRETUL DE RASCUMPARARE — IN SCRIERILE EBRAICE
Este spre folosul nostru dacă examinăm cum este utilizat cuvîntul „preţ de răscumpărare“ în scrierile ebraice. In Exod 21:29–31 apare termenul de „preţ de răscumpărare“ mai întîi în legătură cu legea privitoare la un bou care împunge. Acolo se spune: „Dar dacă boul avea obicei mai înainte să împungă şi stăpînul său fusese avertizat de lucrul acesta, dar el nu l-a ţinut sub supraveghere şi a omorît un bărbat sau o femeie, boul să fie ucis cu pietre, iar stăpînul lui să fie şi el omorît. Dacă i se impune un preţ de răscumpărare, el va plăti preţul de rascumpărare pentru sufletul său potrivit cu tot ce i se va impune. Dacă el a împuns un fiu sau o fică, i se va face conform acestei hotărîri judecătoreşti.“
Din această lege noi recunoaştem că un preţ de răscumpărare produce o compensaţie (sau o echivalare). Dacă un taur ucidea un om, taurul îşi pierdea viaţa. Dar şi posesorul animalului primejdios, care-l lăsa pe acesta să umble liber era răspunzător de moartea celui pe care l-a împuns taurul. De aceea se putea ca proprietarul să plătească cu propria sa ciaţă pentru viaţa celui ucis. Prin urmare printr-o viaţă, printr-un suflet omenesc, era înlocuit un alt suflet omenesc.
Proprietarul boului primejdios nu era însă ucis în toate cazurile. Dacă erau prezentate circumstanţe atenuante, putea să i se impună un preţ de răscumpărare. El trebuia bineînţeles să îndeplinească condiţiile legii şi să plătească preţul de răscumpărare pentru propriul său suflet, adică pentru propria sa viaţă–
Legea mai spunea şi că: „Dacă cel pe care l-a împuns boul este un sclav sau o sclavă, el îi va da stăpînului preţul de 30 de sicli, iar boul va fi ucis cu pietre.“ Exod 21:32. Era aceasta o adevărată compensaţie? Da, dacă ne gîndim la orînduirea socială existentă atunci, cu sclavajul ei reglementat prin lege. Sclavul era considerat ca proprietate privată. Ca suflet, el aparţinea stăpînului său şi de aceea el avea o valoare comercială stabilită prin lege — 30 de sicli. De aceea proprietarul boului care împungea trebuia să plătească 30 de sicli ca să poată rămîne în viaţă. Stăpînul sclavului ucis putea apoi să cumpere cu treizeci de sicli un alt sclav, şi astfel viaţa pierdută a unui sclav era înlocuită cu aceea a altui sclav. In felul acesta se producea o compensaţie (echivalare).
Acest fond şi principiile legate de el ne ajută să înţelegem mai bine de ce trebuia răscumpărată omenirea şi în ce mod putea realiza Isus Cristos lucrul acesta. Să se ia în consideraţie următoarele:
NECESITATEA UNUI PRET DE RASCUMPARARE
Cînd primul om, Adam, a încălcat legea lui Dumnezeu, el şi-a pierdut viaţa sa umană perfectă împreună cu toate drepturile şi perspectivele ei. Ca om imperfect el nu putea da naştere decît la urmaşi imperfecţi — bărbaţi şi femei care nu erau în stare să corespundă normelor perfecte ale Creatorului. De aceea toţi urmaşii lui Adam erau de la naştere supuşi morţi. Deoarece ei erau oameni păcătoşi, stăteau toţi sub condamnarea la moarte. Biblia spune: „Prin încălcarea unuia singur, condamnarea a venit pentru toţi oamenii.“ Rom. 5:18 trad. unitară.
Omenirea ca totalitate se află prin urmare într-o situaţie asemănătoare cu a unui israelit al cărui bou împungător a ucis un om. Cum aşa? Pentru că ea, ca şi acest israelit, se află sub condamnarea la moarte. Dacă nu se hotăra prin judecată privitor la israelit că era vorba de un caz în care se putea plăti un preţ de răscumpărare, nimic nu-l putea apăra de măsura de pedeapsă pretinsă de lege, — de pedeapsa cu moartea. Tot aşa şi în cazul omenirii nu se putea anula condamnarea la moarte fără un preţ de răscumpărare care corespundea normei perfecte a lui Dumnezeu, a dreptăţii.
După cum arată legea mozaică, un anumit preţ de răscumpărare pentru omenire trebuia să procure pe cîntarul dreptăţii o compensaţie (o echivalare) pentru ceea ce s-a pierdut.Adam pierduse o viaţă umană perfectă. De aceea preţul de răscumpărare pentru omenire trebuia să fie o viaţă umană perfectă. Numai o viaţă umană perfectă putea procura o compensaţie (o echivalare, o echilibrare) pe cîntarul dreptăţii. Nici unul dintre urmaşii lui Adam nu era în stare să plătească un atît de mare preţ pentru sine sau pentru altcineva. Această incapacitate a omului este descrisă potrivit în Biblie după cum urmează: „Niciunul dintre ei nu poate răscumpăra în vreun fel nici chiar pe un frate şi nici nu-i poate da lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el (iar preţul de răscumpărare pentru sufletul lor este atît de scump că el l-a suspendat pentru un timp neprevăzut) pentru ca să continue să trăiască întotdeauna şi să nu vadă mormîntul“. Ps. 49:7–9.
CUM A PROCURAT DUMNEZEU PRETUL DE RASCUMPARARE PRETINS
In consecinţă, omenirea condamnată se afla într-o situaţie lipsită de perspective, similară cu a unuia care nu putea plăti preţul de răscumpărare pretins. Nu exista pentru ea nici o speranţă de a scăpa de moarte. Insă, în îndurarea Lui peste măsură de mare, Iehova s-a îngrijit ca acest preţ să fie totuşi plătit. In ce fel? Prin spiritul Său sfînt, Dumnezeu a transpus viaţa singurului Său fiu născut în uterul unei fecioare iudee pe nume Maria. Astfel a fost posibil ca fiul ei, Isus, să fie la naşterea lui „sfînt“, fără păcat. Ingerul Gabriel i-a explicat Mariei lucrul acesta, spunînd: „Spiritul sfînt va veni peste tine şi puterea Celui Prea Inalt te va umbri. Din acest motiv ceea ce se va naşte din tine va fi numit sfînt, fiu a lui Dumnezeu. „Luca 1:35.
Ca fiu desăvîrşit a lui Dumnezeu, Isus putea să-şi depună viaţa sa umană perfectă ca jertfă şi să aducă prin aceasta preţul scump pretins pentru salvare. Isus Cristos a intervenit voluntar şi a luat asupra Sa pedeapsa care ne era destinată nouă. Ap. Petru a arătat lucrul acesta scriins:“El însuşi a purtat păcatele noastre în propriul său trup pe stîlp, casă nu mai avem de a face cu păcatul şi să putem trăi după dreptate. Si prin vînătăile Lui aţi fost voi vindecaţi.“ 1 Petru 2:24.Prin faptul că Isus Cristos „şi-a dat sufletul ca preţ de răscumpărare în schimbul multora, El a cumpărat omenirea.“ Mat. 20:28.
După moartea Sa, după învierea Sa la viaţă spirituală şi înălţarea Sa la cer, Isus i-a prezentat lui Iehova Dumnezeu valiarea preţioasei Sale jertfe. Tatăl Său a acceptat acest preţ ca o compensaţie pentru ceea ce a pierdut Adam, primul om, pentru întreaga omenire.
Deoarece acum marele preţ este plătit ca răscumpărare pentru omenire, există condiţia pentru a putea fi eliberaţi de condamnarea la moarte. Aşa cum israelitul al cărui taur a ucis un om trebuia să accepte preţul de răscumpărare pe care l-a fixat judecătorul, tot aşa şi noi nu putem trage folos cin preţul de răscumpărare a lui Cristos decît numai dacă acceptăm binefacerile ce rezultă din acesta, sub condiţiile stabilite de Dumnezeu.
BINEFACERI
Pe baza acestui scump preţ de răscumpărare, Iehova Dumnezeu îi îndreptăţeşte şi, prin naşterea de spirit îi adoptă pe acei oameni care îndeplinesc cerinţele Sale. Prin aceasta ei au perspectiva să fie comoştenitori cu Isus Cristos în Impărăţia cerească.Privitor la aceasta, ap. Pavel scria: „Acum noi ştim că Dumnezeu lasă ca toate lucrurile Sale să coopereze spre binele acelora care-l iubesc pe Dumnezeu, care sînt chemaţi conform planului Său; pentru că pe aceia cărora le-a acordat prima Sa recunoaştere El i-a şi predestinat să fie modelaţi după imaginea Fiului Său, pentru ca El să poată fi întîiul născut dintre mulţi fraţi. De altfel, cei pe care i-a predestinat sînt aceia pe care i-a şi chemat; şi cei pe care i-a chemat sînt cei pe care i-a şi declarat a fi îndreptăţiţi. In sfîrşit, cei pe care i-a declarat îndreptăţiţi, sînt cei pe care El i-a şi glorificat. Ce vom spune atunci privitor la aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi atunci împotriva noastră? Ei bine, El care nu l-a cruţat nici chiar pe propriul Său fiu, ci l-a dat pentru noi toţi, nu ne va da cu bunătate împreună cu El şi toate celelalte lucruri? Cine va aduce acuze împotriva celor aleşi a lui Dumnezeu? Dumnezeu este acela care-i declară îndreptăţiţi. Cine este cel ce-i va condamna? Isus Cristos este cel ce a murit sau mai degrabă cel ce a înviat din morţi, care este la dreapta lui Dumnezeu şi care şi pledează pentru noi.“ Rom. 8:28–34.
Inafară de cei cărora „le-a acordat întîia Sa recunoaştere“, adică de cei care au primit chemarea cerească drept comoştenitori ai lui Cristos, valoarea preţului de răscumpărare va fi aplicată şi asupra multor altor membrii ai omenirii, inclusiv asupra miliardelor care acum încă sînt morţi. De aceea Iehova Dumnezeu a prevăzut ca Fiul Său şi cei chemaţi ca „fraţi“ ai lui Isus să servească 1 000 de ani ca regi şi preoţi cereşti. Despre aceasta în Apoc. 20:6 se spune: „Fericiţi şi sfinţi sînt aceia care au parte de prima înviere; asupra acestora a doua moarte nu are nici o autoritate, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor guverna ca regi împreună cu El 1 000 de ani.“ Aşa cum în vechiul Israel preoţii aduceau jertfe de ispăşire a păcatelor, tot aşa vor aplica şi aceşti regi-preoţi valoarea ispăşitoare de păcate a jertfei lui Isus. Asupra cui?
Impreună cu Isus Cristos ei le vor ajuta oamenilor de pe pămînt, inclusiv celor înviaţi din morţi să-şi învingă slăbiciunile şi imperfecţiunea şi în cele din urmă să stea în faţa lui Dumnezeu ca oameni perfecţi, care nu mai sînt supuşi nici unei condamnări. Hotărîndu-se pentru Suveranitatea lui Dumnezeu, cei ce vor trăi pe pămînt vor putea să devină în final membrii ai familiei lui Dumnezeu. Bazat pe ceea ce i-a fost dezvăluit într-o viziune, ap. Ioan a descris mijlocul curat prin care va fi procurată viaţă şi vindecare pentru omenire ca pe un rîu limpede ca cristalul pe ale cărui maluri se află pomi fructiferi. Cuvintele sale sună astfel: „Mi-a arătat un rîu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, curgînd din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului prin mijlocul căii ei magistrale. Si în partea aceasta a rîului şi în partea cealaltă [se aflau] pomi ai vieţii producînd 12 recolte şi dîndu-şi fructele în fiecare lună. Iar frunzele pomilor [erau] pentru vindecarea naţiunilor.“ Apoc. 22:1, 2. Prin urmare, cine ar dori să fie vindecat complet de păcate şi de efectele lor, trebuie să asculte de Isus Cristos şi de regii-preoţi ai Lui. Numai atunci va trage folos deplin din îngrijirea lui Iehova de a dobîndi viaţă veşnică.
Mulţumiri să–i fie aduse lui Dumnezeu pentru că El în bunătatea Sa peste măsură de mare s-a îngrijit de preţul de răscumpărare care a fost pretins drept compensaţie sau echivalare pentru ceea ce s-a pierdut prin păcatul lui Adam. Numai viaţa scumpă a omului perfect Isus a putut satisface dreptatea perfectă. Fie ca aceea ce a făcut Iehova pentru omenire să trezească în noi dorinţa de a corespunde pretenţiilor Sale, pentru ca valoarea jertfei ispăşitoare de păcate a Fiului Său să fie aplicată asupra noastră şi noi să putem avea perspectiva vieţii veşnice.