Tinerii se întreabă . . .

Ar fi bine să am o carte de credit?

„Am primit prin poştă prima ofertă pentru o carte de credit la 16 ani. . . . Când am împlinit 18 ani, datoria mea ajunsese la 60 000 de dolari.“ — Kristin.

LA ÎNCEPUT, Kristin intenţionase să folosească acea carte de credit doar în situaţii neprevăzute şi, probabil, în acele ocazii când vedea un articol pe care dorea să şi-l cumpere, dar pe care nu-l putea plăti cu bani gheaţă. Apoi, situaţia a scăpat de sub control. „Am început să cumpăr o grămadă de lucruri; îmi pierdusem minţile comandând lucruri din cataloage“, mărturiseşte Kristin. „Am cumpărat lucruri care nici măcar nu-mi plăceau.“ Acum Kristin are un punct de vedere diferit cu privire la cărţile de credit. „Nici prin gând nu-mi trecea că acel mic card de plastic avea să-mi dea viaţa peste cap.“ — Revista Teen.

Kristin nu este un caz unic. Un număr tot mai mare de tineri se îndreaptă spre un dezastru financiar folosind acea micuţă bucată de plastic, şi anume cartea de credit. În unele cazuri, companiile pur şi simplu îi bombardează pe tineri. Probabil, acestea îşi dau seama că, pentru multe persoane care cheltuiesc fără reţinere, cărţile de credit pot deveni, aşa cum le numeşte consilierul financiar Jane Bryant Quinn, „un drog financiar“. „Cu cât le foloseşti mai mult, cu atât îţi este mai greu să te opreşti“, spune ea.

Este adevărat, o carte de credit poate fi utilă — de exemplu, când apare o situaţie neprevăzută sau când este bine să nu ai asupra ta bani în numerar. Acesta este un motiv pentru care cărţile de credit sunt atât de răspândite în Statele Unite, precum şi în alte ţări. Însă, dacă nu este folosită cu simţul răspunderii, cartea de credit îl poate arunca pe cel ce o utilizează într-un abis financiar. Astfel, într-o ştire publicată în ziarul Globe and Mail din Toronto se preciza că „numărul tinerilor între 20 şi 23 de ani care erau înglodaţi în datorii şi care s-au îndreptat pentru ajutor spre Credit Counselling Service din Toronto“ s-a triplat. Ştirea preciza că mulţi aveau datorii de până la 25 000 de dolari canadieni, iar una dintre cauzele majore ale acestor datorii o constituiau sumele de plată menţionate pe extrasul de cont.

Ar fi bine să ai o carte de credit? Această decizie le aparţine părinţilor tăi. Dacă ei consideră că trebuie să mai aştepţi, ai răbdare. Dacă cheltuieşti banii în mod înţelept, poate că părinţii tăi îţi vor acorda în scurt timp responsabilităţi mai mari pe plan financiar (compară cu Luca 16:10). Între timp, ar trebui să ştii că folosirea unei cărţi de credit — care seamănă foarte mult cu conducerea unui automobil — aduce cu sine atât recompense, cât şi riscuri.

Calcularea preţului

A face cumpărături cu o carte de credit este, în esenţă, cam acelaşi lucru cu a împrumuta bani. Ca în toate situaţiile în care împrumuţi bani, trebuie să înapoiezi suma împrumutată (Proverbele 22:7). Dar cum plăteşti articolele pe care le cumperi cu o carte de credit?

În general, spre sfârşitul fiecărei luni ţi se trimite un extras de cont, cuprinzând lista tranzacţiilor efectuate cu cartea de credit, precum şi suma totală pe care o datorezi. Acest extras mai cuprinde şi suma pe care trebuie să o plăteşti imediat. De obicei, această sumă este destul de mică. Prin urmare, probabil că te gândeşti: „Nu e rău. Dacă plătesc în fiecare lună doar suma minimă de plată cerută, îmi voi achita cu timpul datoria“. Totuşi problema este că, după o perioadă de scutire de plată, ţi se va percepe o dobândă penalizatoare pentru suma pe care o datorezi în continuare. Iar rata dobânzii la o carte de credit poate fi foarte mare.a

Să ne gândim, de exemplu, la Joseph, a cărui sumă de plată de pe extrasul său de cont dintr-o lună era de aproximativ 1 000 de dolari. Bineînţeles, Joseph avea de plătit numai suma minimă obligatorie, care era de 20 de dolari. Însă, când s-a uitat mai atent la extrasul său de cont, Joseph a văzut că suma de pe luna respectivă conţinea o dobândă penalizatoare de aproximativ 17 dolari! Aceasta însemna că, deşi Joseph achita suma minimă de 20 de dolari, el plătea în realitate doar 3 dolari pentru a scăpa de datoria sa de 1 000 de dolari!

În cât timp se poate achita o sumă de plată dacă plăteşti doar suma minimă obligatorie? O broşură publicată de Federal Trade Commission şi American Express prezintă următorul exemplu ipotetic: „Dacă ai de achitat o sumă de 2 000 de dolari, pentru care se percepe o dobândă de 18,5 la sută şi plăteşti o sumă minimă obligatorie, îţi trebuie 11 ani ca să-ţi achiţi toată datoria şi, în plus, trebuie să plăteşti 1 934 de dolari doar pentru dobândă, ceea ce aproape că dublează costul total al tranzacţiilor iniţiale“.

Aşa cum poţi vedea, dacă nu eşti atent, poţi cădea într-o mare capcană financiară dacă foloseşti o carte de credit. „De fapt, plăteam aproape dublu pentru tot ce cumpăram“, spune Kristin. „Când am început să am probleme cu achitarea sumelor, creditorii au adăugat şi penalizări pentru întârziere. Efectiv nu ştiam ce să mai fac.“

Foloseşte cărţile de credit cu simţul răspunderii

Kristin a văzut personal că o concepţie de genul „cumpără acum, plăteşte mai târziu“ poate fi periculoasă. Datoriile cresc repede şi, înainte să-ţi dai seama, suma minimă de plată obligatorie abia dacă îţi acoperă dobânda. Cum reuşesc deţinătorii de card cu simţul răspunderii să nu cadă într-o astfel de capcană financiară?

● Ei ţin evidenţa cumpărăturilor pe care le fac şi îşi examinează cu atenţie extrasul de cont lunar ca să se asigure că plătesc doar cumpărăturile pe care le-au făcut.

● Ei îşi achită sumele de plată imediat, dându-şi seama că o bună reputaţie în ce priveşte achitarea datoriilor le poate fi de mare folos mai târziu, probabil când vor solicita un loc de muncă sau o asigurare sau când vor vrea să cumpere în rate un automobil sau o locuinţă.

● Dacă este posibil, ei plătesc întreaga sumă pe care o datorează pentru a evita să li se aplice o rată mare a dobânzii la acest sold.

● Ei nu spun la telefon numărul cărţii lor de credit şi data expirării decât dacă cunosc persoana sau compania cu care fac tranzacţia.

● Ei nu împrumută nimănui cartea lor de credit, nici chiar unui prieten. La urma urmei, reputaţia pe care o are deţinătorul de card în ce priveşte achitarea datoriilor va avea de suferit în cazul în care cartea de credit este folosită în mod greşit.

● Ei nu îşi folosesc cartea de credit ca mijloc de a obţine rapid numerar, ca şi cum aceasta ar fi un card bancar. Nu uita că, de obicei, la avansurile în numerar se aplică o rată a dobânzii mai mare decât la tranzacţii.

● Ei nu completează şi nici nu trimit toate cererile pentru eliberare de card pe care le primesc. Pentru majoritatea tinerilor este suficientă o carte de credit.

● Ei îşi folosesc cartea de credit cu prudenţă, fiind pe deplin conştienţi că, atunci când cumpără ceva cu ea, cheltuiesc bani adevăraţi, chiar dacă nu folosesc monede sau bancnote.

Bucură-te de foloase

Indiferent că deţii o carte de credit sau că intenţionezi să obţii una în viitorul apropiat, trebuie să cunoşti cu exactitate atât foloasele, cât şi riscurile pe care le implică deţinerea unei cărţi de credit. Întreabă-te: De ce consider eu că aş avea nevoie de o carte de credit? Pur şi simplu pentru a obţine lucruri materiale, pentru a fi în pas cu moda sau pentru a-i impresiona pe prieteni? Ar trebui să învăţ să fiu mulţumit cu lucrurile strict necesare, cu ceea ce apostolul creştin Pavel numea „cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim“ (1 Timotei 6:8)? Vor constitui datoriile făcute în urma folosirii cărţii de credit poveri financiare covârşitoare care mă vor face să pierd din vedere lucrurile cele mai importante din viaţă? — Matei 6:33; Filipeni 1:8–11.

Meditează asupra acestor întrebări şi discută-le cu părinţii tăi. Dacă vei proceda astfel, indiferent că vei avea sau nu o carte de credit, nu vei ajunge să te simţi împovărat din punct de vedere financiar, aşa cum au ajuns mulţi oameni. — Proverbele 22:3.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 19]

Valoarea consimţământului părinţilor

Multor tineri li se iveşte ocazia de a avea pentru prima dată propria carte de credit când primesc o cerere prin poştă. De fapt, într-o perioadă de timp, unii primesc mai multe cereri. „Există o aprigă competiţie între companiile care oferă cărţi de credit pentru a pune o carte de credit în mâinile tinerilor“, explică Jane Bryant Quinn, „deoarece studiile arată că oamenii au tendinţa de a rămâne la cartea de credit cu care încep“.

De obicei, un părinte sau un alt adult cu o bună reputaţie în ce priveşte folosirea cărţilor de credit trebuie să semneze cererea pentru cartea de credit, astfel încât compania care oferă cartea de credit să aibă o oarecare garanţie că vor fi achitate toate achiziţiile făcute. Din nefericire, mulţi tineri recurg la înşelătorie pentru a trece de această etapă. O tânără a scris numele bunicii la rubrica deţinătorului principal, iar ea şi-a scris numele la rubrica utilizatorului autorizat, toate acestea fără cunoştinţa bunicii. Imaginaţi-vă cât de surprinsă a fost bunica atunci când a aflat că avea datorii de mii de dolari!

Falsificarea semnăturii unui părinte sau a altui adult pe o cerere pentru eliberare de card este o faptă necinstită, iar necinstea este condamnată de Dumnezeu (Proverbele 11:1; Evrei 13:18). Prin urmare, dacă ai vrea să ai o carte de credit, vorbeşte cu părinţii tăi despre acest lucru. Faptul de a avea consimţământul lor îţi va fi, la urma urmei, de mare folos. Nu uita că, probabil, părinţii tăi au experienţă în plătirea datoriilor şi îţi pot da sfaturi sănătoase. Aşadar, discută cu ei şi nu recurge niciodată la mijloace necinstite pentru a obţine o carte de credit.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Folosirea fără discernământ a unei cărţi de credit poate duce la dezastru financiar