De la o viaţă de infractor la o viaţă plină de speranţă

RELATARE DE COSTA KOULLAPIS

PRIVEAM CU OCHII PIERDUŢI LA PEREŢII MURDARI AI CELULEI MELE. ATUNCI M-AM HOTĂRÂT SĂ GĂSESC O MODALITATE DE A PUNE MÂNA PE O SUMĂ MARE DE BANI CA SĂ POT IEŞI DIN LUMEA INFRACTORILOR ÎN CARE MĂ AFLAM ŞI SĂ ÎNCEP O VIAŢĂ NOUĂ.

ÎN TIMP ce stăteam în celula închisorii — nefericit şi deprimat — mi-am adus aminte că, în ultimul an, 11 dintre prietenii mei muriseră. Unul a fost spânzurat pentru omucidere, altul s-a sinucis în timp ce aştepta să fie judecat pentru omucidere, trei au luat o supradoză de droguri, doi au fost omorâţi în bătaie în încăierări pe stradă, iar patru au murit în accidente de maşină. În plus, mai mulţi prieteni se aflau în diverse închisori condamnaţi pentru infracţiuni grave.

Stând în întunericul din celulă, m-am rugat cu disperare lui Dumnezeu, oricare ar fi fost el, să-mi arate o cale pentru a ieşi din această lume a infractorilor. Nu avea să treacă mult timp până când aveam să primesc răspuns la rugăciunea mea. Până atunci însă am reuşit să scap de grava acuzaţie de agresiune cu intenţie de vătămare corporală gravă. Foarte utilă s-a dovedit o procedură juridică de negociere, reuşind să scap cu o acuzaţie mai uşoară şi cu o condamnare redusă. Dar să vă povestesc mai întâi cum am ajuns în această situaţie critică.

M-am născut în 1944, la Pretoria (Africa de Sud), unde am şi crescut. Am avut o copilărie tristă, viaţa din familia noastră fiind de cele mai multe ori un coşmar din cauza izbucnirilor violente de mânie ale tatălui meu, care deveneau şi mai violente când se îmbăta, lucru ce se întâmpla destul de des. În plus, tata era pasionat de jocurile de noroc, iar, din cauza dispoziţiei sale schimbătoare, eram cu toţii, îndeosebi mama, victimele unor abuzuri verbale şi fizice grave. Pentru a scăpa de aceste bătăi permanente, am început să trăiesc pe stradă.

Cum am ajuns infractor

Ca urmare, am ajuns să am o bogată experienţă de viaţă la o vârstă foarte fragedă. De exemplu, la opt ani am învăţat două lecţii. Prima lecţie am învăţat-o când am fost prins cu jucării furate din casa unui vecin. Atunci am primit o bătaie zdravănă de la tata. Şi acum mai aud cum m-a ameninţat tata furios: „Te omor dacă te mai prind cu lucruri furate!“ În acel moment m-am hotărât nu să nu mai fur niciodată, ci să nu mă mai las prins niciodată furând. „Data viitoare le voi ascunde şi nimeni nu le va mai găsi“, am spus în sinea mea.

A doua lecţie pe care am învăţat-o când eram destul de mic nu are nici o legătură cu delicvenţa. La şcoală, la o oră de religie, profesoara noastră ne-a învăţat că Dumnezeu are un nume personal. „Numele lui Dumnezeu este Iehova“, a spus ea spre surprinderea noastră, „iar el ne va asculta toate rugăciunile pe care i le adresăm, atâta vreme cât o facem în numele Fiului său, Isus“. Aceste cuvinte au avut un efect destul de puternic asupra minţii mele tinere, însă aceasta nu m-a împiedicat să alunec spre o viaţă de infractor. De fapt, când am ajuns la liceu devenisem expert în furturi din magazine şi în spargeri. Nici prietenii mei de la şcoală nu au fost o piedică, întrucât mulţi dintre ei fuseseră deja la şcoli de corecţie din cauza unor delicte.

Cu trecerea anilor, am ajuns să comit o mulţime de infracţiuni. Înainte de a împlini 20 de ani fusesem implicat în nenumărate tâlhării, spargeri, furturi de maşini şi acte violente de agresiune. N-am terminat nici măcar primul an de şcoală la un liceu tehnic, deoarece îmi pierdeam timpul prin săli de biliard şi baruri şi le făceam servicii proxeneţilor, prostituatelor şi criminalilor.

M-am asociat mereu cu infractori fără milă, care nu se dădeau în lături când era vorba să-i mutileze pe cei ce îi trădau. Am învăţat că merita să-mi ţin gura, să nu mă laud niciodată cu realizările mele şi să nu le arăt celor din jur că am bani. Dacă aş fi făcut aşa ceva, aş fi răspândit vestea că a fost comisă o infracţiune, lucru ce ar fi putut atrage atenţia poliţiei, care ar fi început să-mi pună întrebări incomode. Însă, ceea ce ar fi fost şi mai grav, i-ar fi putut determina pe alţi infractori să-mi facă pe neaşteptate o vizită pentru a cere o parte din pradă.

Cu toate aceste măsuri de precauţie, uneori am fost urmărit de poliţie, fiind bănuit că aş fi fost implicat în activităţi ilegale. Însă întotdeauna am avut grijă să nu am la mine nimic care ar fi putut să mă pună în legătură cu vreo infracţiune comisă sau care să mă incrimineze. Odată, poliţia a făcut o descindere la mine acasă la orele trei dimineaţa. Poliţiştii au percheziţionat casa de două ori în căutarea unor aparate electrice — aceasta deoarece dintr-un depozit en gros din oraş se furaseră mai multe produse. N-au găsit nimic. Am fost dus la secţia de poliţie pentru a mi se lua amprentele, fără să fiu însă acuzat.

Intru în afaceri cu droguri

De la 12 ani am folosit cu regularitate droguri care afectează capacităţile intelectuale. Consumul de droguri a început să-mi afecteze sănătatea şi de câteva ori era cât pe-aici să iau o supradoză. Nu peste mult timp am fost prezentat unui medic care avea legături strânse cu lumea interlopă. Aşa am ajuns traficant de droguri, iar în scurt timp am învăţat că era mai puţin riscant să furnizez marfă câtorva distribuitori, putând să rămân astfel în umbră, în timp ce alţii îşi asumau riscul de a fi descoperiţi.

Din nefericire, unii dintre cei cu care am făcut afaceri cu droguri au luat o supradoză şi au murit sau au comis infracţiuni grave în timp ce se aflau sub influenţa drogurilor. Un „prieten“ a ucis un medic renumit. Această faptă a ajuns pe prima pagină a ziarelor din toată ţara. El a încercat apoi să mă incrimineze, însă n-am auzit de acest incident decât atunci când poliţia a venit la uşa mea. De fapt, poliţia venea des la mine ca să-mi pună întrebări în legătură cu diverse infracţiuni care fuseseră comise.

Însă într-o zi am făcut o prostie foarte mare. După o săptămână întreagă de beţii şi consum de droguri, într-un acces de mânie am atacat doi bărbaţi şi i-am vătămat grav, la mijloc fiind o neînţelegere. A doua zi dimineaţă, ei m-au identificat drept atacatorul lor şi am fost arestat, fiind acuzat de agresiune cu intenţie de vătămare corporală gravă. Aşa am ajuns la închisoare.

Doream să mă îmbogăţesc, după care să mă îndrept

După ce am fost eliberat, am auzit că o companie farmaceutică căuta un şef de depozit. M-am prezentat şi l-am convins pe patron că eram persoana potrivită pentru această muncă. Fiind recomandat de un prieten care lucra deja la această companie, am primit postul. Mă gândeam că numai aşa puteam să fac rost de o mulţime de bani, după care să plec altundeva şi să încep o viaţă nouă, curată. Prin urmare, m-am străduit să învăţ cât mai repede tot ce ţinea de această muncă; în fiecare zi stăteam până noaptea târziu studiind denumirea tuturor medicamentelor. Eram sigur că aceasta urma să fie calea spre o nouă viaţă.

Planul meu era să aştept şi să le câştig încrederea patronilor mei. Apoi, la momentul potrivit, să dau o spargere şi să fur o mare cantitate de medicamente despre care ştiam că sunt foarte scumpe pe piaţa neagră, să le vând şi să devin destul de bogat peste noapte. Am pus la cale ceea ce credeam că va fi un alibi perfect, ca să-mi asigur libertatea şi să încep astfel o viaţă nouă.

Sosise timpul să-mi pun planul în acţiune. Într-o noapte, după ce am intrat cu mare atenţie în depozit, am privit rafturile pline cu medicamente care valorau sute de mii de dolari. Vedeam şansa de a începe o viaţă fără infracţiuni şi violenţă. Însă, pentru prima oară în viaţa mea, am început să am mustrări de conştiinţă. Ce anume m-a făcut să am dintr-o dată mustrări de conştiinţă, când aproape că uitasem că mai aveam conştiinţă? Dar să vă povestesc cum de s-a întâmplat acest lucru.

Cu câteva săptămâni înainte, eu şi directorul companiei avusesem o discuţie despre sensul vieţii. Ca răspuns la ceea ce spusese el, i-am zis că, în ultimă instanţă, nu putem decât să ne rugăm. „Cui?“, m-a întrebat el. „Lui Dumnezeu“, i-am răspuns. „Dar există o mulţime de dumnezei la care se roagă oamenii, a zis el, aşa că la care te-ai ruga tu?“ „La Dumnezeul cel Atotputernic“, am spus eu. „A, şi care e numele lui?“, a spus el în continuare. „Ce vreţi să spuneţi?“, l-am întrebat. „Ei bine, aşa cum tu, eu şi toţi ceilalţi oameni avem un nume, şi Dumnezeul cel Atotputernic are un nume personal“, mi-a răspuns el. Mi se părea logic, însă începusem să-mi pierd răbdarea, aşa că l-am întrebat iritat: „Ei, şi care e numele lui Dumnezeu?“ „Numele Dumnezeului celui Atotputernic este Iehova!“, mi-a răspuns el.

Deodată mi-a venit clar în minte acea lecţie de la şcoală pe care am învăţat-o când aveam numai opt ani. Spre surpriza mea, această discuţie cu directorul a avut un efect extraordinar asupra mea. Am stat amândoi ore în şir purtând o conversaţie serioasă. A doua zi el mi-a dat cartea Adevărul care conduce la viaţă eternăa. Am citit toată cartea în acea noapte şi eram convins că găsisem adevărul şi adevăratul sens în viaţă. În următoarele două săptămâni, n-am făcut altceva decât să discutăm despre diverse subiecte din acea uimitoare carte cu coperte albastre.

Prin urmare, în timp ce stăteam în depozitul cufundat în întuneric, conştiinţa mi-a spus că planul meu de a fura medicamentele şi de a le vinde era greşit. Am plecat în linişte acasă, fiind hotărât ca de atunci înainte să nu mai fur niciodată.

O schimbare totală

În următoarele zile le-am spus membrilor familiei mele că mă hotărâsem să încep o viaţă nouă şi le-am împărtăşit câteva dintre adevărurile biblice pe care le învăţasem. Tata a vrut să mă dea afară din casă. Însă fratele meu John mi-a luat apărarea, spunându-i: „E prima oară când Costa este implicat în ceva ce nu încalcă legea, iar tu vrei să-l dai afară din casă? Vreau să aflu mai multe despre acest lucru“. Apoi John m-a rugat să studiez Biblia cu el. A fost o surpriză deosebit de plăcută. De atunci, toţi cei care veneau la mine pentru droguri primeau în schimb o carte Adevărul! În scurt timp conduceam 11 studii biblice cu ajutorul acestei cărţi.

Apoi am aflat că directorul companiei nu era Martor. Soţia lui era Martoră de aproape 18 ani, însă el ‘n-a avut niciodată timp să facă ceva pentru adevăr’. Prin urmare, a aranjat ca un Martor cu experienţă să conducă în mod regulat un studiu biblic cu mine. Acest studiu m-a ajutat în scurt timp să înţeleg că trebuia să fac faţă altor situaţii din viaţă, şi nu peste mult timp adevărul Cuvântului lui Dumnezeu a început să mă elibereze de căile lumii pe care umblam. — Ioan 8:32.

Cu toate acestea, m-am simţit brusc copleşit de viteza cu care se derulau lucrurile în decurs de doar câteva săptămâni. În faţa mea stătea o mare schimbare şi am început să-mi dau seama că mă aştepta o mare luptă dată între carne şi spirit, dacă urmam direcţia pe care studiul biblic mi-o indica. Pe de altă parte însă, mi-am dat seama că, în cazul în care continuam să trăiesc ca până atunci, mă aştepta probabil moartea sau cel puţin mulţi ani de închisoare. Prin urmare, după ce m-am gândit mult şi m-am rugat fierbinte, am luat hotărârea să urmez calea adevărului. Şase luni mai târziu, mai exact la 4 aprilie 1971, mi-am simbolizat dedicarea mea lui Iehova Dumnezeu prin botezul în apă.

Răsplăţi pentru că am urmat calea corectă

Când mă gândesc la binecuvântările de care am parte de când m-am hotărât să abandonez viaţa de infractor, mă simt, uneori, cuprins de emoţie. Dintre cei 11 cu care am început să studiez în acele prime săptămâni tumultuoase de studiu, cinci continuă să umble pe calea adevărului. Mama a acceptat şi ea un studiu biblic şi s-a botezat ca Martoră, continuând să-i slujească cu fidelitate lui Dumnezeu până la moartea ei, survenită în 1991. Cei doi fraţi ai mei şi-au dedicat viaţa lui Iehova, iar în prezent slujesc ca bătrâni. Am reuşit să o ajut şi pe mătuşa mea să înveţe adevărul, iar de 15 ani ea slujeşte cu timp integral.

Directorul companiei farmaceutice la care am lucrat a fost foarte încurajat de schimbările pe care le-am făcut şi a început să trateze cu mai multă seriozitate adevărul biblic. După un an de la botezul meu, şi el şi-a simbolizat dedicarea sa lui Dumnezeu prin botezul în apă. Mai târziu a slujit mulţi ani ca bătrân într-o congregaţie din Pretoria a Martorilor lui Iehova.

În prezent sunt căsătorit cu o soră creştină dedicată. Eu şi Leonie ne-am mutat în Australia în 1978. Aici s-au născut cei doi fii ai noştri, Elijah şi Paul. Încurajarea primită din partea familiei mi-a dat mereu putere. Am privilegiul să slujesc ca bătrân în Canberra, capitala Australiei. În fiecare zi îi mulţumesc lui Iehova că m-a salvat de la o viaţă lipsită de sens ca infractor, viaţă care mi-ar fi adus nefericire şi moarte. Mai mult decât atât, el a dat sens vieţii mele oferindu-ne o speranţă reală atât mie, cât şi celor dragi ai mei.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

La 12 ani

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

În prezent, alături de soţia mea şi cei doi fii ai noştri