Comerţul global — Ce efect are asupra voastră

CÂND Peter a fost dat afară de la corporaţia multinaţională unde lucrase 20 de ani, în preaviz se dădea vina în mod direct pe „globalizarea economiei“. Când moneda naţională thailandeză, bathul, s-a devalorizat, valoarea ei scăzând la mai mult de jumătate, ministrul de finanţe din această ţară a criticat aspru „globalizarea“ în cadrul unei emisiuni TV. Când într-o ţară din sud-estul Asiei preţul orezului a crescut cu 60%, titlurile de pe prima pagină a ziarelor vândute la chioşcurile de ziare anunţau: „Aceasta este globalizarea!“

Ce este, mai exact, globalizarea economiei? În ce mod se răsfrânge aceasta asupra ţării voastre, precum şi asupra banilor voştri din portofel, şi de ce? Ce stă la baza acestei tendinţe?

Ce este globalizarea?

Ca fenomen economic, globalizarea reprezintă trecerea de la economiile naţionale distincte la o economie globală. În „satul global“ de azi, producţia de bunuri a fost internaţionalizată, iar banii circulă liber şi rapid peste graniţe. Practic, este un comerţ fără graniţe. În cadrul acestui sistem al globalizării, corporaţiile multinaţionale deţin o putere foarte mare, în timp ce investitorii anonimi pot asigura prosperitate materială sau pot cauza o criză devastatoare în orice colţ al lumii.

Globalizarea este o cauză, dar şi o consecinţă a actualei revoluţii din domeniul informaţiei. Ea este alimentată de progresele remarcabile înregistrate în domeniul telecomunicaţiilor, de realizarea unor calculatoare incredibil de performante şi de dezvoltarea reţelelor de informaţii, cum ar fi Internetul. Aceste tehnologii contribuie la depăşirea barierelor impuse de distanţa fizică. Care sunt rezultatele?

Binecuvântare şi nenorocire în acelaşi timp?

Potrivit susţinătorilor ei, globalizarea poate fi un „vârtej“ de comerţ şi investiţii care consolidează economiile şi stimulează dezvoltarea chiar şi în cele mai sărace ţări din lume. De exemplu, numai în anii ’90, investitorii străini au investit în economiile ţărilor în curs de dezvoltare 1 000 de miliarde de dolari. Această creştere fenomenală a investiţiilor internaţionale a făcut posibilă construirea de şosele, aeroporturi şi fabrici în ţările mai sărace. Globalizarea a fost într-adevăr o forţă care a dus la creşterea nivelului de trai în unele ţări din lume. Peter Sutherland, preşedintele Consiliului de Dezvoltare Externă, a declarat că „până nu demult au trebuit să treacă cel puţin două generaţii pentru ca nivelul de trai să se dubleze; acum însă, în China, nivelul de trai se dublează din 10 în 10 ani“. Globalizarea este înţeleasă ca fiind o sursă de ocazii fără precedent pentru milioane de oameni. Uluitoarea expansiune a comerţului mondial a generat un val de productivitate şi eficienţă şi a creat noi locuri de muncă.

Însă adversarii vin şi spun că globalizarea poate să ducă şi la prăbuşirea economiilor peste noapte. Cu câteva clicuri de mouse la un calculator, moneda naţională se poate devaloriza foarte rapid, ruinând economiile de o viaţă a milioane de persoane care îşi întreţin familia. Cuvintele prevestitoare de rău rostite de un analist influent de la bursa de pe Wall Street pot determina o mulţime de investitori intraţi în panică să-şi vândă imediat acţiunile în Asia, ceea ce, în final, ar putea împinge spre sărăcie milioane de oameni. Un comitet de directori poate decide să închidă o fabrică în Mexic şi să deschidă alta în Thailanda; în Asia sunt create noi locuri de muncă, în schimb, sute de familii din America Latină sunt condamnate la o viaţă mizeră.

Mulţi sunt de părere că globalizarea a făcut ca viaţa în cazul unor mari categorii de oameni să fie mai grea şi că, din cauza ei, o parte a lumii riscă să rămână cu mult în urma ţărilor care avansează. „Nu este întâmplător faptul că realizările economice nesatisfăcătoare înregistrate în multe ţări din Africa subsahariană reflectă eşecul în ce priveşte integrarea lor în economia mondială şi, prin urmare, în ce priveşte efectuarea unui comerţ eficient şi atragerea investitorilor“, a declarat Sutherland.

Consecinţe „molipsitoare“ care vă pot face fie bogaţi, fie săraci

De ce v-ar interesa această problemă? Deoarece economiile locale, naţionale şi regionale au ajuns să fie strâns legate între ele şi interdependente. Prin urmare, simptomele unei economii bolnave se pot răspândi rapid, „infectându-le“ şi pe celelalte — chiar şi pe cea a ţării voastre. De exemplu, criza financiară globală care a devastat Asia în 1997 şi Rusia şi America Latină în 1998 şi 1999 ameninţă acum prosperitatea Statelor Unite, a ţărilor din Europa şi a multor alte ţări stabile pe plan financiar, prosperitate care poate fi grav afectată. Economii care acum par prospere, în câteva clipe pot fi grav afectate — în mod clar, nu din cauza vreunei situaţii apărute în interiorul graniţelor ţării respective, ci din cauza unui şoc financiar din exterior. Economiştii numesc acest fenomen „contaminare financiară“. Iată ce afirmă Lionel Barber, de la Financial Times: „Şocurile financiare apar simultan şi în multe cazuri se alimentează reciproc. Contaminarea nu mai este un risc; este o realitate a vieţii“.

Aşadar, în toată lumea globalizarea a prins tot mai multe vieţi într-o singură „pânză“ economică. Indiferent în ce ţară trăiţi, această contaminare vă influenţează în mai multe privinţe. Să luăm următoarele exemple. În ianuarie 1999, când moneda braziliană a început să fluctueze, crescătorii de pui din Argentina au rămas şocaţi când şi-au dat seama că brazilienii vindeau pui în supermarketurile din Buenos Aires la un preţ mai mic decât al lor. În plus, din cauza colapsului economic internaţional, preţul unor produse argentiniene, cum ar fi lemnul, soia, sucul de fructe, carnea de vită şi brânza, scăzuse deja considerabil. Preţurile mici şi cererea scăzută au dus la închiderea fermelor de lapte din Argentina, sute de oameni pierzându-şi locul de muncă.

Tot în această perioadă, crescătorii de porci din Illinois (SUA) au constatat că, deşi înainte reuşiseră să exporte mari cantităţi de carne de porc în ţările asiatice cu o economie înfloritoare, acum erau nevoiţi să reducă din preţ, deoarece cererea scăzuse, iar concurenţa era acerbă. „N-am mai văzut niciodată pierderi atât de mari în industria cărnii de porc, nici chiar în timpul Marii Depresiuni“, s-a plâns un crescător. În aceeaşi ţară, oţelarii au fost concediaţi, întrucât companiile la care lucrau se confruntau cu un potop de produse din oţel importate din China, Japonia, Rusia, Indonezia şi din alte ţări — în toate aceste ţări, moneda naţională se depreciase, ceea ce a făcut ca exporturile lor să fie foarte ieftine. Din cauză că nu existau cumpărători asiatici, în Statele Unite cerealele nevândute s-au acumulat, spre groaza fermierilor din această ţară.

Implicaţiile globalizării sunt amplificate şi de faptul că băncile şi fondurile de pensii din ţările bogate au dat cu împrumut mulţi bani sau au investit mult în „pieţele noi apărute“ — un eufemism folosit pentru economiile unor ţări în curs de dezvoltare. Prin urmare, când aceste economii au suferit un colaps în timpul crizei financiare din anii 1997–1999, cei ce au resimţit efectul au fost cetăţenii de rând, adică pensionarii şi cei ce şi-au depus economiile la băncile care au înregistrat pierderi. Aproape toţi au simţit, direct sau indirect, fiorii reci ai pierderii.

Bogaţii devin mai bogaţi, iar săracii mai săraci

O examinare mai atentă a procesului de globalizare ne dezvăluie că acesta a creat în ţările sărace grupuleţe din ce în ce mai mari de oameni bogaţi, iar în ţările bogate, mulţimi crescânde de oameni săraci. Cum anume? David Korten răspunde în parte la această întrebare în paginile cărţii sale intitulate When Corporations Rule the World: „Dezvoltarea economică rapidă din ţările cu un venit scăzut duce la apariţia aeroporturilor moderne, a televiziunii, a autostrăzilor pentru transport rapid şi a centrelor comerciale cu aer condiţionat unde se oferă spre vânzare, pentru câţiva oameni care îşi permit să cumpere, aparatură electronică sofisticată şi îmbrăcăminte ce poartă numele unor designeri celebri. Rareori ea îmbunătăţeşte condiţiile de viaţă ale oamenilor de rând. Acest gen de dezvoltare necesită îndreptarea economiei spre exporturi pentru obţinerea valutei cu care să se cumpere lucrurile pe care cei bogaţi şi le doresc. Prin urmare, terenurile săracilor sunt luate pentru a fi folosite în exclusivitate pentru culturile de export. Cei care cândva cultivau aceste terenuri ajung să trăiască în mahalale, din salariile mici oferite de atelierele în care se munceşte pentru export ore îndelungate, în condiţii grele. Familiile se destramă, structura socială este suprasolicitată, ajungând la un punct critic, iar violenţa devine pandemică. Cei care beneficiază de pe urma dezvoltării economice au nevoie de şi mai multă valută pentru a importa arme ca să se protejeze de furia celor dezavantajaţi“.

În general, globalizarea i-a supus la mari presiuni pe oamenii muncii, întrucât guvernele reduc salariile şi înrăutăţesc condiţiile de muncă în încercarea de a atrage investitori străini, promiţându-le costuri reduse. În timp ce unele ţări recent industrializate au profitat de pe urma exporturilor crescânde ca urmare a unui comerţ global mai liber, ţările mai sărace nu s-au putut bucura aproape deloc de aceste avantaje.

Cât de gravă a ajuns inegalitatea la nivel mondial? Să vedem doar câteva date statistice citate de Korten: „În prezent [în 1998] există 477 de miliardari în toată lumea, comparativ cu numai 274 câţi erau în 1991. Toate averile lor la un loc sunt aproape egale cu totalul veniturilor anuale ale celor care formează jumătatea cea mai săracă a omenirii, şi anume 2,8 miliarde de oameni“. Cine este de vină? „Aceasta este o consecinţă directă a unei economii globale necontrolate.“

Conduşi de lăcomie — O tendinţă sănătoasă?

Care este principalul neajuns al globalizării? Comentând criza financiară din 1997–1998, redactorul Jim Hoagland a spus că în viitor istoricii „vor descoperi indicii ale unor ocazii scăpate, ale cooperării internaţionale defectuoase şi ale lăcomiei oamenilor“. Unii se întreabă: Poate fi vorba de o pace şi prosperitate mondială atâta vreme cât există un sistem economic care face ca o minoritate bogată să-şi măsoare forţele cu o majoritate foarte săracă într-o luptă pe viaţă şi pe moarte? Nu contravine oare eticii ca un mic număr de câştigători să se bucure de o bogăţie exagerată, în timp ce un număr mult mai mare de învinşi să fie obligaţi să trăiască în lipsuri umilitoare?

Într-adevăr, o lăcomie nesăţioasă şi lipsa simţului moral au creat o lume în care inegalitatea financiară este uriaşă. Cuvintele rostite de un jurist cu 2 000 de ani în urmă sunt valabile şi azi: „Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele“ (1 Timotei 6:10). Sunt guvernele umane pregătite să facă faţă cu succes acestor defecte inerente ale caracterului imperfect al omului? Fernando Cardoso, preşedintele Braziliei, şi-a exprimat astfel îngrijorarea: „Sarcina de a-i da dezvoltării o dimensiune umană în această eră a globalizării a devenit deosebit de grea, întrucât cu toţii trebuie să înfruntăm . . . vidul moral generat de idolatrizarea pieţei de desfacere“.

„O luptă extraordinară pentru putere şi valori“

În cadrul unui discurs ţinut cu ocazia celei de-a 22-a Conferinţe Mondiale a Societăţii pentru Dezvoltare Internaţională, scriitorul David Korten şi-a exprimat neîncrederea în legătură cu efectele economiei globale. El a declarat că „între oamenii din aproape toată lumea şi instituţiile economiei globale este dusă o luptă extraordinară pentru putere şi valori. Finalul acestei lupte va stabili, probabil, dacă secolul XXI va marca declinul speciei noastre spre o anarhie caracterizată prin lăcomie, violenţă, lipsuri şi distrugerea mediului, lucru care ar putea duce foarte probabil chiar la dispariţia noastră. Sau va marca apariţia unor societăţi civilizate prospere, care se vor preocupa de viaţă şi în care toţi oamenii vor putea trăi fără lipsuri, în pace unii cu alţii şi în armonie cu planeta noastră“.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 22]

„LUMEA DEVINE TOT MAI LEGATĂ“

Această expresie a apărut într-un editorial din numărul din 26 februarie 1999 al revistei Asiaweek, în care se spunea: „Lumea devine tot mai legată datorită fluxului liber de capital, al celui comercial, informaţional şi tehnologic. . . . Denumirea acestei strategii este integrare: cu cât în economia mondială vor fi integrate mai multe regiuni şi ţări, cu atât piaţa de desfacere pentru toţi producătorii din lume va fi mai mare“.

Tot aici se spunea: „Crizele financiare care au cuprins [în ultimii ani] estul Asiei, Rusia şi Brazilia au arătat că în această lume integrată pe plan economic şi tehnologic lipseşte prevederea atunci când se consolidează o regiune în timp ce altele se prăbuşesc“.

Acelaşi articol a atras atenţia asupra faptului de a nu i se atribui Asiei eticheta de „zonă înapoiată pe plan economic şi politic“, reamintindu-le cititorilor că „pe locul al doilea şi al treilea în lume se află în continuare economia Japoniei şi cea a Chinei“. Apoi continua: „Numai densitatea populaţiei din Asia va deveni în mod sigur o forţă de care va trebui să se ţină seama“. Miliardele de oameni din Asia nu pot fi ignorate. Prin urmare, trăim într-o economie globală, iar barierele comerţului au fost coborâte.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Globalizarea a fost făcută răspunzătoare de adâncirea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci