Unt de arahide în stil african

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN REPUBLICA CENTRAFRICANĂ

ÎN ŢĂRILE occidentale se crede adesea că untul de arahide nu este decât ceva care se întinde pe o felie de pâine. Însă în unele ţări africane el joacă, în realitate, un rol mai important în viaţa cotidiană. În ce mod?

În Africa centrală, multe dintre felurile de mâncare obişnuite se prepară cu unt de arahide. Aici, precum şi în alte ţări în curs de dezvoltare, făina de grâu şi cea de porumb — ingrediente folosite pentru îngroşarea sosurilor şi a tocăniţelor — sunt, în general, greu de procurat. Prin urmare, untul de arahide se foloseşte în mod obişnuit ca înlocuitor.

Totuşi aceasta nu înseamnă că, pur şi simplu, mergi la un magazin alimentar din localitate şi cumperi un borcan de unt de arahide. La magazin acesta se vinde la linguriţă şi este destul de scump. Prin urmare, multe femei africane preferă să-şi prepare singure untul de arahide. Modul în care fac acest lucru este destul de interesant, însă necesită multă muncă. Următoarele informaţii au fost culese în urma unor discuţii purtate cu câteva femei africane.

Cultivarea arahidelor

Este clar că nu e greu să cultivi arahide. Cea mai grea etapă este pregătirea solului. Aceasta se face la începutul anotimpului ploios, când pământul este încă uscat şi tare. În aprilie, seminţele sunt semănate cu mâna, iar dacă ploile vin devreme, „alunele“ pot fi recoltate la sfârşitul lui august sau la începutul lui septembrie.

În realitate, arahida nu este o alună, ci o păstaie — ea face parte din familia mazărei. Arahidele nu cresc în copaci, cum probabil v-aţi gândit; ele cresc în tufe mici, care au un mod ciudat, unic, de a produce fructe în pământ. Prin urmare, arahidelor li se spune în mod obişnuit „alune de pământ“.

În Africa centrală, terenul pe care se cultivă arahidele poate avea, în medie, 90 de metri lungime şi 50 de metri lăţime. Unii le cultivă pe o bucată mică de pământ, în apropierea casei. La munca câmpului se folosesc, de obicei, o săpăligă cu coadă scurtă şi o macetă. Munca poate fi istovitoare! Cultura necesită multă îngrijire, cel puţin la început. Terenul trebuie supravegheat pentru ca rozătoarele să nu sape după seminţe şi să le mănânce. Apoi solul trebuie păstrat afânat, iar buruienile trebuie smulse.

Terenul trebuie supravegheat mai ales când se apropie vremea recoltării. În această perioadă, ar putea fi puşi de pază copiii. O femeie a spus că o vecină şi-a găsit tufele de arahide în arborii din apropiere. Maimuţele le-au urcat în aceşti arbori şi s-au înfruptat pe cheltuiala ei!

De obicei, la recoltat participă întreaga familie. Toţi membrii familiei merg la câmp să dea o mână de ajutor. Plantele sunt smulse cu mâna, după care sunt lăsate să se usuce; apoi arahidele sunt rupte şi aduse în sat în nişte vase mari, purtate de culegători pe cap.

Ce se face după aceea cu arahidele? Acestea sunt spălate, apoi fierte în apă sărată. O parte din ele sunt consumate imediat de întreaga familie, însă cele mai multe sunt păstrate pentru a fi folosite mai târziu la gătit. Arahidele sunt împrăştiate pe jos în apropierea casei şi lăsate să se usuce bine. Cineva trebuie să le ţină sub observaţie pentru a le păzi de caprele hoinare, care ar dori să se servească din ele.

După ce s-au uscat, arahidele sunt depozitate într-o colibă făcută din noroi şi rogojini de iarbă, construită pe picioroange. În acest mod, arahidele sunt păstrate uscate şi, în plus, sunt ţinute departe de rozătoare şi de copii, care s-ar putea să caute ceva de mâncare în timp ce mama este încă la câmp.

De la arahide la untul de arahide

Înainte de a se prepara untul de arahide, alunele trebuie decorticate. Apoi sunt prăjite de obicei într-o tigaie mare, la un foc mic de lemne, făcut direct pe pământ. Acest mod de prăjire le dă acel gust specific de alună, iar pieliţa rămasă se poate da jos mai uşor. Arahidele sunt lăsate să se răcească, după care se îndepărtează pieliţa. Apoi se foloseşte o maşină de măcinat pentru a zdrobi arahidele, obţinându-se un unt cremos. Dacă nu există o astfel de maşină, o casnică le va împrăştia pe o piatră mare, plată şi le va zdrobi cu o sticlă sau cu o piatră rotundă.

Untului de arahide i se va da în scurt timp o bună întrebuinţare, fiind folosit, de obicei, pentru îngroşarea sosului la o mâncare care se prepară într-o oală şi se serveşte cu manioc, banane sau orez. Dacă vă întrebaţi ce gust are o mâncare cu aromă de unt de arahide, de ce nu încercaţi să preparaţi o astfel de mâncare?

Aţi putea încerca o reţetă clasică, pregătind o tocană cu carne, ceapă, usturoi şi pastă de roşii. Se găteşte carnea până când devine fragedă, după care se poate adăuga spanac tocat, în funcţie de preferinţă. În timp ce mâncarea se lasă pe foc, se toarnă puţină apă în untul de arahide şi se amestecă până când compoziţia devine o pastă — la un kilogram de carne trebuie aproximativ o cană (cca 300 de mililitri) de unt de arahide. Se adaugă această pastă la tocană şi se amestecă. Se lasă să fiarbă la foc mare timp de 10 minute sau mai mult, pentru ca gustul de unt de arahide să nu fie prea puternic. Dacă sosul nu este destul de gros, se mai poate adăuga puţin unt de arahide. Se sărează după gust. Dacă vă plac mâncărurile picante, puteţi adăuga puţin ardei iute.

Mulţi au constatat că această mâncare servită cu orez este delicioasă! Şi, chiar dacă mâncarea voastră nu va fi autentică, cel puţin aţi încercat să folosiţi untul de arahide în stil african!

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Arahidele sunt recoltate, apoi sunt duse acasă pentru a fi decorticate şi zdrobite