Pasărea care sărută florile — Watchtower

Pasărea care sărută florile

BRAZILIENII o numesc beija-flor, adică pasărea care sărută florile. Acest nume se potriveşte foarte bine rolului pe care îl au colibri în lumea florilor. Alţi observatori, care au remarcat penajul viu colorat al acestor păsări, spun că aceste micuţe creaturi sunt „bijuterii ale naturii“ sau „frumoase fragmente de curcubeu“, punându-le diverselor specii nume deosebit de frumoase, cum ar fi colibriul-topaz-rubiniu, colibriul-de-smarald sau cometa-cu-coadă-de-bronz.

Splendoarea de culori se observă cel mai bine la penele din zona gâtului şi la cele din moţul masculului. Penele au straturi de celule pline cu aer, iar când unda luminoasă ajunge la aceste celule, ea se refractă formând un curcubeu de culori, ca şi cum ar fi vorba de milioane de balonaşe de săpun.

În cartea Creature Comforts, de Joan Ward-Harris, este prezentată o frumoasă descriere a colibriului-cu-guşă-roşie (Selasphorus rufus), care trăieşte în vestul Americii de Nord: „La gât are nişte nestemate, adică penele colorate ale guşii. . . . Pata de culoare începe sub obraji şi bărbie, continuă pe gât şi ajunge pe piept, fiind asemenea unei bărbiţe de copil. Când vezi aceste culori aprinse ţi se taie respiraţia! Pasărea arată de două ori mai mare decât este în realitate şi pare a fi cu adevărat cuprinsă de flăcări“. Când colibriul-cu-guşă-roşie ţâşneşte în zbor, guşa poate căpăta străluciri violete sau de smarald, putând reflecta chiar toate culorile din spectrul luminii. Dar, când lumina nu mai cade pe el, guşa lui devine brusc de un negru închis, ca de catifea.

Acrobaţii aeriene uimitoare

Colibri sunt cunoscuţi prin excelenţă pentru acrobaţiile lor aeriene. Pentru o clipă, un colibri stă suspendat în aer în faţa unei flori sugând din nectarul ei, fără să i se poată vedea conturul aripilor. Apoi, dintr-o dată, această micuţă creatură puternică se repede ca o săgeată înainte şi înapoi, în stânga şi-n dreapta, chiar şi în sus şi-n jos, cu 50 până la 70 — unii spun chiar 80 — de bătăi de aripi pe secundă! Se spune că poate atinge viteze de 50 până la 100 de kilometri pe oră, după care se poate opri brusc. Cum poate colibri să realizeze asemenea performanţe uimitoare?

Secretul constă în părţile corpului său, care au fost proiectate într-un mod minunat. Muşchii bine dezvoltaţi, fixaţi de un stern proeminent, alcătuiesc între 25 şi 30% din greutatea corpului. Aripile lui, rigide de la umăr până la vârf, le asigură propulsia şi când bate din ele în sus, şi când bate în jos, spre deosebire de celelalte păsări, care sunt propulsate doar când dau din aripi în jos. Prin urmare, la colibri ambele bătăi ale aripilor îl înalţă şi-l propulsează, în timp ce articulaţia umărului îi permite să facă o rotaţie de 180 de grade. Nu este de mirare că acrobaţiile aeriene ale acestei păsări ne încântă!

Ar trece oare colibri un test de rezistenţă? Fără îndoială că cei mai mulţi ar trece un astfel de test. De exemplu, în fiecare an, unii colibri-cu-guşă-roşie migrează spre nord la peste 3 000 de kilometri depărtare de locul lor de iernare din Mexic, ajungând până în Alaska. Nimic nu-i sperie: nici pericolele pe care le prezintă trecătorile montane aflate la mare altitudine, nici oceanul şi nici vremea rea.

O pasăre vorace

Dragostea pe care colibri le-o poartă florilor pe care le vizitează serveşte unui scop util: polenizarea încrucişată. Însă ceea ce le atrage de fapt pe aceste păsări la flori este nectarul. Pentru a alimenta enorma energie de care are nevoie, colibri trebuie să consume zilnic o cantitate de nectar bogat în carbohidraţi egală cu aproximativ jumătate din greutatea lui (după părerea unora, cu dublul greutăţii lui). Vă puteţi imagina câtă mâncare i-ar trebui unui om dacă am respecta această proporţie?

Spre deosebire de majoritatea păsărilor, colibri rareori merg. Ei se hrănesc din zbor. Ciocul lor variază ca lungime şi formă de la o specie la alta şi, prin urmare, ei aleg florile care se potrivesc foarte bine cu ciocul lor. Ei nu se hrănesc numai cu nectarul florilor, ci prind musculiţe de fructe şi adună afide de pe plante. Cum suge pasărea nectarul din florile pe care le „sărută“?

Instrumentul folosit de colibri pentru a se hrăni este propria lui limbă. Iată ce scrie Joan Ward-Harris: „Limba unui colibri este lungă, subţire, bifurcată la capăt, puţin păroasă spre vârf; este împărţită de două adâncituri ondulate care formează două jgheaburi micuţe de-a lungul cărora nectarul este transportat pe baza principiului capilarităţii, după care este înghiţit“.

Dacă atrageţi colibri la o sursă de hrană aflată în apropierea ferestrei voastre, nu vă veţi plictisi niciodată de spectacolul oferit de aceste fascinante ghemotoace de energie. Dar să nu faceţi acest lucru decât în cazul în care sunteţi pregătiţi să vă îngrijiţi de ei pe parcursul întregului anotimp, întrucât ei vor depinde de sursa de hrană pe care le-o oferiţi, în timp ce-şi vor creşte familia într-un cuib aflat în apropiere.

Ritualuri nupţiale

Unele specii de colibri din America Centrală şi de Sud îşi atrag iubitele prin intermediul cântecului. Colibriul-cu-gât-rubiniu (Atthis ellioti) din Guatemala interpretează cele mai muzicale cadenţe. Iar cântecul colibriului-cu-spate-alb (Hylocharis leucotis) seamănă cu „clinchetul cristalin scos de un clopoţel de argint“. Cei mai mulţi colibri însă nu sunt cunoscuţi drept cântăreţi iscusiţi. Ei repetă, pur şi simplu, câteva note metalice, monotone, fără încetare; uneori, zumzăie cu ciocul închis şi guşa umflată.

Unii colibri execută acrobaţii aeriene impresionante în cadrul ritualului lor nupţial. Colibriul-cu-guşă-roşie se remarcă în domeniul acrobaţiilor: ca o săgeată de foc, el se prăbuşeşte de la mare înălţime chiar până deasupra femelei, care îl urmăreşte, după care — exact la timp — se avântă în sus, descriind în zbor litera J. După ce face bucla de la litera J, el se mişcă încoace şi-n colo până când ori se întoarce sus de unde şi-a dat drumul, ori zboară împreună cu noua lui parteneră. În timpul acestui spectacol încântător, colibri poate ajunge la 200 de bătăi de aripi pe secundă!

Cuiburi drăguţe

Cuibul păsărilor colibri este „una dintre cele mai drăguţe structuri din lume“, afirmă un observator. Joan Ward-Harris i-a arătat unui corespondent al revistei Treziţi-vă! un cuib pe care l-a găsit ea. Avea 4,5 centimetri în diametru şi o adâncime de aproape 1 centimetru, fiind construit în aşa fel, încât, pe măsură ce puii de mărimea unui bondar aveau să crească, locuinţa lor confortabilă să se poată lărgi pentru ca aceştia să încapă în ea. Este o încântare să ţii în palmă un cuib: o căniţă pentru păpuşi făcută din materiale moi, luate de la plante. Cuiburile sunt făcute şi din pene fine ţesute cu pânză de păianjen. Femela depune aici două sau trei ouă de un alb imaculat, „ca nişte perle false“.

Când îşi hrăneşte puii, mama îşi introduce adânc ciocul în micuţele lor gâtlejuri, regurgitând hrana necesară. În general, după numai trei săptămâni, puii părăsesc din instinct cuibul, începând să se hrănească singuri şi crescând, până când ceasul lor intern le spune să pornească în lungul lor zbor de migraţie, spre zone cu ierni mai blânde.

O pasăre curajoasă

O caracteristică surprinzătoare a păsării colibri este curajul său înnăscut. Puteţi vedea cât de curajoasă este această pasăre când e vorba de disputarea unui teritoriu sau a unei surse de hrană, momente în care spiritele parcă se aprind. În America de Sud au fost văzuţi doi colibri-de-safir (Boisonneaua jardini) repezindu-se plini de curaj la un vultur care le invadase zona de cuibărit, arătând prin aceasta că sunt dispuşi să se lupte cu un Goliat, dacă este necesar. Însă colibri îşi pierd uneori viaţa în confruntările cu alţi duşmani, cum ar fi şerpii, broaştele, pânzele de păianjen, florile cu spini şi colecţionarii de păsări.

Cu toate acestea, mulţi oameni sunt prietenoşi cu colibri şi îi aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă an de an pentru a-şi relua viaţa plină de sens. Studiind mai atent aceste nestemate strălucitoare ale creaţiei, veţi fi în mod sigur şi mai încântaţi de ele — în cazul în care vor alege să „sărute“ florile din grădina voastră.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 17]

CÂTEVA DATE DESPRE COLIBRI

• Numărând 320 de specii, colibri constituie a doua familie de păsări din emisfera vestică în ce priveşte mărimea

• Sunt cele mai mici păsări: albina cubaneză (Mellisuga helenae) măsoară 6 centimetri de la vârful ciocului până la vârful cozii

• Cel mai mare colibri, colibriul-uriaş (Patagona gigas), are talia de 22 de centimetri şi este răspândit în vestul Americii de Sud, din Ecuador până în Chile

• Trăiesc, în general, în zona ecuatorială a Americii de Sud, de la nivelul mării până la o altitudine de peste 4 500 de metri, şi pe unele insule din arhipelagul Antilelor şi din Oceanul Pacific

• În timpul lunilor de vară, ei pot fi întâlniţi spre nord până în Alaska, iar spre sud până în Ţara de Foc

• Cândva, milioane de colibri au fost măcelăriţi pentru a furniza accesorii decorative pentru pălăriile vândute în Europa, ceea ce a dus, probabil, la exterminarea unor specii

[Legenda fotografiilor]

Colibriul-uriaş (mărime naturală)

Albina cubaneză (mărime naturală)

[Provenienţa fotografiilor]

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Colibriul-cu-guşă-roşie

[Provenienţa fotografiei]

THE HUMMINGBIRD SOCIETY/Newark Delaware USA

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Albina cubaneză (imagine mărită)

[Provenienţa fotografiei]

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Colibriul-antilez

[Provenienţa fotografiei]

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Colibriul-cu-piept-roşu

[Provenienţa fotografiei]

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Colibriul Anna (imagine mărită)

[Provenienţa fotografiei]

Patricia Meacham/Cornell Laboratory of Ornithology

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Colibriul-cu-gât-rubiniu (femelă cu pui)