Potrivit Bibliei

De ce este importantă unitatea religioasă în căsnicie

O FAMILIE se aşază la masă ca să ia cina împreună. În timp ce tatăl rosteşte o rugăciune, mama se roagă în gând altui dumnezeu. Într-o altă familie, soţia merge să se închine la biserică, dar soţul ei merge la o sinagogă. În unele familii, un părinte îi învaţă pe copii despre Moş Crăciun, iar celălalt le spune despre Hanuca.

Potrivit unor studii recente, astfel de situaţii sunt la ordinea zilei, iar aceasta pe măsură ce tot mai mulţi oameni se căsătoresc cu persoane de altă religie. În urma unui sondaj s-a descoperit că, în Statele Unite, 21 la sută dintre catolici, 30 la sută dintre mormoni, 40 la sută dintre musulmani şi peste 50 la sută dintre evrei se căsătoresc cu o persoană de altă religie. Având în vedere secolele de animozităţi religioase, unii consideră căsătoria între persoane aparţinând unor religii diferite drept o victorie asupra intoleranţei. Un ziarist a scris: „Căsătoriile mixte de aproape toate felurile trebuie onorate“. Este acesta şi punctul de vedere al Bibliei?

Trebuie să menţionăm că Biblia nu susţine prejudecăţile rasiale sau etnice. Cuvântul lui Dumnezeu promovează imparţialitatea rasială. Apostolul Petru a vorbit cu claritate despre acest aspect: „În adevăr, înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor ci că, în orice popor, cine se teme de El şi practică dreptatea este primit de El“ (Faptele 10:34, 35). În acelaşi timp, Biblia învaţă că adevăraţii închinători ai lui Iehova trebuie să se căsătorească „numai în Domnul“ (1 Corinteni 7:39). De ce?

Scopul căsătoriei

Intenţia lui Dumnezeu cu privire la căsătorie a fost ca aceasta să fie o legătură foarte strânsă (Geneza 2:24). Când a instituit căsătoria, Dumnezeu a avut în vedere mai mult decât asigurarea unei companii. Când Iehova i-a încredinţat primei perechi de oameni responsabilitatea de a creşte copii şi de a se îngriji de locuinţa lor pământească, el le-a arătat acestora că trebuiau să colaboreze strâns pentru a-i îndeplini voinţa (Geneza 1:28). Cooperând pentru a-i sluji lui Dumnezeu în această privinţă, bărbatul şi femeia aveau să se bucure nu numai de companie, ci şi de o legătură strânsă şi durabilă ca parteneri. — Compară cu Maleahi 2:14.

Isus a făcut referire la această legătură prin bine cunoscutele sale cuvinte: „Nu mai sunt doi, ci o singură carne. Prin urmare, ceea ce a înjugat Dumnezeu în acelaşi jug omul să nu despartă“ (Matei 19:6, NW). Folosind un limbaj metaforic, Isus a comparat legătura căsătoriei cu un jug care ţine alături două animale de tracţiune ca să tragă sau să ducă în comun o povară. Imaginaţi-vă efortul pe care ar trebui să-l depună cele două animale înjugate dacă ar fi să tragă în direcţii opuse! În mod asemănător, cei ce se căsătoresc cu cineva care nu împărtăşeşte credinţa adevărată s-ar putea să-şi dea seama că le este greu să trăiască potrivit principiilor biblice în timp ce partenerul conjugal opune rezistenţă. Biblia face o afirmaţie pertinentă: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi“. — 2 Corinteni 6:14.

O căsnicie mai bună

Unitatea în închinarea adevărată poate fortifica foarte mult căsnicia. Un scriitor a spus: „Închinarea în comun este una dintre caracteristicile remarcabile ale familiilor fericite, înfloritoare“. În Eclesiastul 4:9, 10 se spune: „Mai bine doi decât unul, căci iau o răsplată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul“.

Când pune închinarea pe primul plan în viaţă, un cuplu creştin este unit nu numai din punct de vedere fizic, ci şi spiritual. Întrucât se roagă împreună, studiază Cuvântul lui Dumnezeu împreună, se întrunesc cu colaboratorii creştini şi le împărtăşesc credinţa lor altora, între cei doi se formează o legătură spirituală care fortifică foarte mult apropierea conjugală de care se bucură. O femeie creştină a mărturisit: „Închinarea adevărată este un mod de viaţă. Nu-mi pot imagina să-mi aleg ca partener conjugal pe cineva care nu împărtăşeşte fundamentul a ceea ce sunt eu“. — Compară cu Marcu 3:35.

Cei ce se căsătoresc „în Domnul“ se pot aştepta ca partenerul lor conjugal să imite conduita lui Isus. Soţii creştini trebuie să-şi trateze soţiile cu iubire, aşa cum a tratat Isus congregaţia. Soţiile creştine trebuie să-şi trateze soţii cu respect (1 Corinteni 11:3; Efeseni 5:25, 29, 33). Creştinii fac acest lucru nu numai din dorinţa de a-i plăcea partenerului, ci şi din dorinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu, căruia partenerii conjugali trebuie să-i dea socoteală pentru modul în care se tratează unul pe celălalt. — Maleahi 2:13, 14; 1 Petru 3:1–7.

Aderarea la aceleaşi convingeri ajută cuplurile creştine să-şi rezolve neînţelegerile în mod paşnic. Biblia îi sfătuieşte pe creştini „să se uite nu la foloasele [lor], ci şi la foloasele altora“ (Filipeni 2:4). Indiferent de preferinţele personale, partenerii conjugali care sunt uniţi în credinţă consideră amândoi Cuvântul lui Dumnezeu drept o autoritate în ceea ce priveşte rezolvarea oricăror dezacorduri (2 Timotei 3:16, 17). În acest mod, ei pun în aplicare sfatul pe care Biblia li-l dă creştinilor de a fi „uniţi într-un gând“. — 1 Corinteni 1:10; 2 Corinteni 13:11; Filipeni 4:2.

Atracţia şi valorile comune

Este adevărat, o relaţie nu presupune numai împărtăşirea aceleiaşi credinţe. Şi atracţia reciprocă joacă un anumit rol (Cântarea Cântărilor 3:5; 4:7, 9; 5:10). Dar, pentru ca o căsnicie să fie durabilă, un rol foarte important îl au valorile comune. Potrivit cărţii Are You the One for Me? (Eşti persoana potrivită pentru mine?), „cuplurile care împărtăşesc valori comune au o şansă mult mai mare de a se bucura de o relaţie fericită, armonioasă şi durabilă“.

Din nefericire, persoanele care se simt doar atrase una faţă de cealaltă s-ar putea să nu aibă neînţelegeri serioase decât după căsătorie. Să ilustrăm: Imaginaţi-vă că aţi cumpăra o casă în primul rând pentru că vă place cum arată. Însă doar după ce vă mutaţi în ea vă daţi seama că fundaţia nu este stabilă. Având o fundaţie nesigură, toate aspectele atrăgătoare ale casei sunt acum lipsite de sens. În mod asemănător, cineva se poate simţi atras de o persoană ce pare compatibilă şi care are o credinţă diferită, dar după căsătorie s-ar putea să se descopere că relaţia este foarte defectuoasă.

Să ne gândim la câteva probleme dificile care ar putea ieşi la iveală mai târziu în căsnicia a două persoane de confesiuni diferite: Unde se va închina familia? Ce instruire religioasă vor primi copiii? Pe care religie o va susţine din punct de vedere financiar familia? Va insista unul dintre parteneri să se ţină în familie anumite obiceiuri şi sărbători religioase pe care celălalt le consideră păgâne (Isaia 52:11)? În orice căsnicie este necesar ca ambii parteneri să facă schimbări rezonabile; totuşi, compromisul în ce priveşte principiile biblice, fie şi pentru păstrarea căsniciei, nu este acceptat de Dumnezeu. — Compară cu Deuteronomul 7:3, 4; Neemia 13:26, 27.

Pentru a menţine pacea conjugală, unii parteneri conjugali divizaţi pe plan religios îşi practică religia în mod independent. Din nefericire însă, închinarea în mod independent creează un gol spiritual în căsnicie. O creştină căsătorită cu un bărbat care nu îi împărtăşea credinţa a relatat: „Deşi eram căsătoriţi de 40 de ani, soţul meu nu mă cunoştea cu adevărat“. În schimb, o căsnicie în care ambii parteneri se închină „cu spirit şi cu adevăr“ îl are pe Dumnezeu în centrul ei. Aşa cum afirmă Biblia în mod poetic, „funia împletită în trei nu se rupe uşor“. — Ioan 4:23, 24, NW; Eclesiastul 4:12.

Ce se poate spune despre copii?

S-ar putea ca unii care se gândesc să întemeieze o căsnicie cu o persoană care nu are aceeaşi religie să fie de părere că îşi vor familiariza copiii cu ambele religii şi le vor da astfel posibilitatea să aleagă singuri. Este adevărat, ambii părinţi au dreptul legal şi moral de a oferi instruire religioasă, iar în cele din urmă copiii sunt cei care iau decizia.a

Biblia le porunceşte copiilor să asculte „în Domnul“ de ambii părinţi (Efeseni 6:1). În Proverbele 6:20, această idee este exprimată în felul următor: „Fiul meu, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale“. Copiii crescuţi de părinţi care au aceeaşi religie sunt uniţi în ceea ce Biblia numeşte „un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez“, fără a fi necesar să vină în contact cu doctrine diferite. — Efeseni 4:5; Deuteronomul 11:19.

Cu adevărat „în Domnul“

Dacă împărtăşirea aceloraşi valori este un factor-cheie ce stă la baza unei căsnicii fericite, ar fi oare înţelept să se încheie o căsătorie cu oricine pretinde că este creştin? Biblia ne dă răspunsul: „Cine zice că rămâne în El [Isus], trebuie să umble şi el cum a umblat Isus“ (1 Ioan 2:6). Aşadar, un creştin care are în vedere căsătoria va căuta un colaborator creştin care într-adevăr se străduieşte să-l urmeze pe Isus. Un astfel de viitor partener este o persoană care şi-a dedicat deja viaţa lui Dumnezeu şi care este botezată. El imită personalitatea iubitoare a lui Isus şi activitatea zeloasă de predicare a Regatului lui Dumnezeu. Aşa cum a făcut Isus, el îşi concentrează viaţa asupra îndeplinirii voinţei lui Dumnezeu. — Matei 6:33; 16:24; Luca 8:1; Ioan 18:37.

Dacă vor aştepta cu răbdare să-şi găsească un partener potrivit din familia de închinători ai lui Dumnezeu, cei ce doresc să se căsătorească îşi fac un mod de viaţă din a pune voinţa lui Dumnezeu pe primul plan. Un asemenea mod de viaţă va contribui, în cele din urmă, la întemeierea unei căsnicii mai fericite şi mai satisfăcătoare. — Eclesiastul 7:8; Isaia 48:17, 18.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 20]

Ajutor pentru familiile divizate pe plan religios

Din anumite motive, în prezent multe cupluri căsătorite sunt divizate pe plan religios. Probabil, unii şi-au ales ca partener o persoană care aparţine altei religii. Dar multe cupluri au început viaţa conjugală având aceeaşi religie, iar mai târziu s-au divizat pe plan religios, deoarece unul dintre parteneri a adoptat altă formă de închinare. S-ar putea să existe alte împrejurări în care într-o familie să apară diviziuni de ordin religios. Însă, indiferent care ar fi cauzele acestora, legământul căsătoriei nu trebuie rupt sau minimalizat pentru simplul motiv că partenerii nu au aceleaşi puncte de vedere cu privire la alegerea religiei. Biblia conferă onoare sfinţeniei şi caracterului permanent al căsătoriei, chiar şi în cazul în care partenerii nu sunt uniţi în închinare (1 Petru 3:1, 2). Apostolul Pavel a scris: „Dacă un frate are o soţie necredincioasă şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea“ (1 Corinteni 7:12). Dacă sunt aplicate, principiile care se găsesc în Biblie pot ajuta orice cuplu căsătorit să aibă parte de pace în cadrul unei relaţii caracterizate prin iubire şi respect. — Efeseni 5:28–33; Coloseni 3:12–14; Tit 2:4, 5; 1 Petru 3:7–9.