„Copiii sunt plăpânzi“

‘Copiii sunt plăpânzi; voi merge încet, la pas cu copiii.’ — Iacov, un tată cu mulţi copii, din secolul al XVIII-lea î.e.n.

MALTRATAREA copiilor nu este un fenomen nou. Vechile civilizaţii — de exemplu, aztecii, canaaniţii, incaşii şi fenicienii — sunt bine cunoscute pentru o practică dezonorantă, şi anume sacrificarea copiilor. Săpăturile făcute în oraşul fenician Cartagina (în prezent o suburbie a oraşului Tunis, din nordul Africii) au dezvăluit că între secolele al V-lea şi al III-lea î.e.n. au fost sacrificaţi zeului Baal şi zeiţei Tanit nu mai puţin de 20 000 de copii! Această cifră este şi mai revoltătoare dacă ne gândim că, în perioada de înflorire, Cartagina se pare că nu avea decât 250 000 de locuitori.

Totuşi în antichitate exista o comunitate diferită. Chiar dacă trăia în mijlocul unor vecini care îi tratau cu cruzime pe copii, naţiunea Israel se distingea în ce priveşte modul în care îi trata pe cei mici. Părintele acelei naţiuni, patriarhul Iacov, a dat un exemplu în această privinţă. Potrivit cărţii biblice Geneza, când s-a întors în ţara natală, Iacov a adaptat ritmul de mers al întregului său grup la cel al copiilor, pentru ca această călătorie să nu fie prea grea pentru cei mici. „Copiii sunt plăpânzi“, a spus el. Copiii lui aveau pe atunci între 5 şi 14 ani (Geneza 33:13, 14). Descendenţii lui, israeliţii, au arătat acelaşi respect faţă de necesităţile şi demnitatea copiilor.

Cu siguranţă că în timpurile biblice copiii aveau multe de făcut. Pe măsură ce creşteau, taţii le acordau băieţilor instruire practică în agricultură sau într-o meserie, de exemplu, tâmplărie (Geneza 37:2; 1 Samuel 16:11). Atâta timp cât se aflau acasă, fetele erau învăţate de mamele lor să efectueze munci casnice, ceea ce avea să le fie de mare folos când deveneau adulte. În tinereţe, Rahela, soţia lui Iacov, a fost păstoriţă (Geneza 29:6–9). Tinerele femei lucrau la câmp în timpul secerişului, precum şi în vie (Rut 2:5–9; Cântarea Cântărilor 1:6).a Aceste munci erau efectuate, de obicei, sub supravegherea iubitoare a părinţilor şi se împleteau cu instruirea.

În acelaşi timp, copiii mici din Israel ştiau ce înseamnă să te bucuri de relaxare şi divertismente. Profetul Zaharia a vorbit despre ‘străzile cetăţii pline de băieţi şi fete care se jucau’ (Zaharia 8:5). Şi Isus Cristos a vorbit despre copii mici care stăteau în pieţe şi cântau din fluier şi dansau (Matei 11:16, 17). Ce anume a stat la baza unui asemenea tratament plin de demnitate aplicat copiilor?

Principii înalte

Atâta vreme cât au respectat legile lui Dumnezeu, israeliţii nu au comis niciodată abuzuri asupra copiilor lor şi nici nu i-au exploatat (compară Deuteronomul 18:10 cu Ieremia 7:31). Ei şi-au considerat fiii şi fiicele drept „o moştenire de la DOMNUL“, „o răsplată“ (Psalmul 127:3–5). Un părinte îşi privea copiii ca pe „nişte lăstari de măslin în jurul mesei sale“ — iar măslinii erau un bun de mare preţ în acea societate agrară (Psalmul 128:3–6)! Istoricul Alfred Edersheim precizează că, în afară de cuvintele folosite pentru fiu şi fiică, în ebraica veche existau nouă cuvinte folosite pentru copii, fiecare indicând un alt stadiu de dezvoltare. El trage următoarea concluzie: „Cu siguranţă că cei care urmăreau viaţa unui copil cu atâta atenţie, încât au dat o denumire ilustrativă fiecărui stadiu de dezvoltare trebuie să fi fost foarte ataşaţi de copiii lor“.

În era creştină, părinţii erau îndemnaţi să-şi trateze copiii cu demnitate şi respect. Isus a dat un excelent exemplu în ce priveşte modul în care trebuie să ne comportăm cu copiii celorlalţi. Spre sfârşitul ministerului său pământesc, cu o anumită ocazie, oamenii au început să-i aducă la Isus pe copiii lor mici. Crezând că Isus era prea ocupat ca să fie deranjat, discipolii au încercat bineînţeles să-i oprească pe oameni. Însă Isus i-a mustrat pe discipolii săi: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi“. Isus chiar „i-a luat în braţe“. Nu încape nici o îndoială că el considera copiii preţioşi şi demni de un asemenea tratament plin de bunăvoinţă. — Marcu 10:14, 16; Luca 18:15–17.

Mai târziu, apostolul Pavel le-a spus taţilor: „Nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze“ (Coloseni 3:21). În armonie cu această poruncă, nici în acea vreme, nici în prezent, părinţii creştini nu au permis şi nu permit ca propriii lor copii să ajungă să muncească în condiţii de exploatare. Ei îşi dau seama că copiii lor se pot dezvolta fizic, emoţional şi spiritual numai într-un mediu în care se simt iubiţi, îngrijiţi şi în siguranţă. Părinţii trebuie să le arate copiilor că îi iubesc cu adevărat. Aceasta va însemna şi să-i ocrotească pe copii pentru a nu ajunge să efectueze munci istovitoare.

Realităţi actuale

Bineînţeles, trăim în „timpuri grele“ (2 Timotei 3:1–5). Din cauza condiţiilor economice grele de azi, în multe ţări, chiar şi familiile creştine ar putea considera necesar să-i trimită pe copii să muncească. Aşa cum s-a arătat deja, nu este deloc greşit ca un copil să efectueze o muncă sănătoasă şi educativă. O asemenea muncă poate contribui la dezvoltarea sa fizică, intelectuală, spirituală, morală sau socială, fără să-i afecteze participarea şcolară necesară, destinderea echilibrată şi odihna de care are nevoie.

Fără îndoială că părinţii creştini doresc să-şi supravegheze cu iubire copiii care prestează o muncă; în nici un caz nu vor să-i vadă ajunşi sclavi în slujba unor patroni cruzi, insensibili sau lipsiţi de scrupule. Aceşti părinţi vor să se asigure că orice tip de muncă pe care îl prestează copiii lor nu îi expune abuzurilor fizice, sexuale sau emoţionale. De asemenea, ei vor să-i aibă pe copii cât mai aproape de ei. În acest fel, ei pot să-şi îndeplinească rolul de instructori spirituali, rol indicat în paginile Bibliei: „Să le întipăreşti fiilor tăi [cuvintele lui Dumnezeu] şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“. — Deuteronomul 6:6, 7.

Mai mult, un creştin trebuie să se transpună în locul altora, să aibă afecţiune şi să fie plin de o tandră compasiune (1 Petru 3:8). El este îndemnat să „facă bine la toţi“ (Galateni 6:10). Dacă aceste calităţi divine trebuie demonstrate faţă de oameni în general, cu atât mai mult ele trebuie manifestate faţă de propriii copii! În armonie cu Regula de aur — „tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ —, creştinii nu-şi vor permite niciodată să-i exploateze pe copiii altora, fie că este vorba de colaboratori creştini, fie că nu (Matei 7:12). În plus, întrucât sunt cetăţeni care respectă legile, creştinii vor fi atenţi să nu încalce legea privind vârsta minimă de angajare când este vorba de cei care muncesc pentru ei. — Romani 13:1.

Adevărata soluţie

Ce se poate spune despre viitor? În faţă stau vremuri mai bune atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Adevăraţii creştini sunt convinşi că soluţia definitivă la fenomenul muncii copilului este un guvern mondial care urmează să vină şi pe care Biblia îl numeşte „împărăţia [regatul, NW] cerurilor“ (Matei 3:2). Secole la rând, persoanele temătoare de Dumnezeu s-au rugat pentru acesta atunci când au rostit cuvintele: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ“. — Matei 6:9, 10.

Printre altele, acest Regat va înlătura cauzele care au generat fenomenul muncii copilului. El va eradica sărăcia. „Pământul şi-a dat roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne va binecuvânta“ (Psalmul 67:6). Regatul lui Dumnezeu se va îngriji ca toţi să primească o instruire corespunzătoare, bazată pe calităţi divine. „Când se împlinesc judecăţile Tale [ale lui Dumnezeu] pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea.“ — Isaia 26:9.

Guvernul lui Dumnezeu va desfiinţa sistemele economice care alimentează inegalitatea. Discriminarea bazată pe rasă, clasă socială, vârstă sau sex nu va mai exista atunci, întrucât legea fundamentală a acestui guvern va fi legea iubirii, care include porunca: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!“ (Matei 22:39). Sub un asemenea guvern mondial drept, fenomenul muncii copilului va fi complet eliminat!

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 12]

O patroană de bordel le dă drumul fetelor ei

TIMP de 15 ani, Ceciliab a fost proprietara unor bordeluri de pe una dintre Insulele Antile. Ea a cumpărat la un moment dat vreo 12–15 fete, majoritatea lor având mai puţin de 18 ani. Fetele au fost ţinute împotriva voinţei lor, din cauza datoriilor făcute de familiile lor. Cecilia a plătit datoriile şi a luat fetele, punându-le să lucreze pentru ea. Din câştigul obţinut de fete, ea acoperea cheltuielile legate de hrană şi întreţinere şi mai păstra o parte pentru achitarea sumei cu care acestea fuseseră cumpărate. Pentru a-şi recâştiga libertatea, fetele trebuiau să aştepte ani de zile. Ele aveau voie să iasă din casă numai însoţite de un paznic.

Cecilia îşi aminteşte foarte bine un anumit caz. Mama uneia dintre prostituate venea în fiecare săptămână ca să ia cutii cu alimente — alimente câştigate de fata sa care „muncea“. Acea fată creştea un fiu. Ea nu mai reuşea să-şi plătească datoriile şi nu mai spera să ajungă vreodată să trăiască în libertate. Într-o zi, ea s-a sinucis, lăsând un bilet în care scria că îşi încredinţa fiul spre îngrijire patroanei ei. Cecilia a crescut acest băiat împreună cu cei patru copii ai ei.

Una dintre fiicele Ceciliei a început să studieze Biblia cu nişte misionari ai Martorilor lui Iehova. Cecilia a fost încurajată să participe la studiu, însă, la început, ea a refuzat pentru că nu învăţase să scrie şi să citească. Totuşi, auzind din întâmplare discuţiile purtate din Biblie, ea a ajuns să înţeleagă treptat că Dumnezeu este iubitor şi răbdător şi să preţuiască iertarea acordată de el (Isaia 43:25). Dorind să studieze Biblia, a început la scurt timp să înveţe să citească şi să scrie. Pe măsură ce progresa în cunoştinţa biblică, ea a înţeles că trebuia să se conformeze înaltelor norme morale ale lui Dumnezeu.

Într-o zi, spre surprinderea fetelor, ea le-a spus că erau libere să plece! Ea le-a explicat că ceea ce făceau era ceva foarte urât în ochii lui Iehova. Nici una dintre fete nu i-a plătit vreodată ceea ce îi datora. Totuşi două dintre acestea au venit să locuiască cu ea. O altă fată s-a botezat, în cele din urmă, ca Martoră. Cecilia este de 11 ani o predicatoare cu timp integral a Bibliei, ajutându-i şi pe alţii să se elibereze de practicile care îl dezonorează pe Dumnezeu.

[Notă de subsol]