Este posibilă împăcarea?

„Este simplu să se înceapă procedurile de divorţ sub un impuls de moment“, se afirmă în cartea „Couples in Crisis“ (Cuplurile într-o situaţie critică), „totuşi, cu siguranţă că există multe căsnicii care merită osteneala şi care ar putea fi reuşite, dacă problemele ar fi rezolvate“.

ACEASTĂ remarcă este în armonie cu o veche învăţătură a lui Isus Cristos referitoare la divorţ. Deşi el afirmase că era permis ca partenerul nevinovat să divorţeze pe baza infidelităţii conjugale, el nu a spus că acest lucru era obligatoriu (Matei 19:3–9). Partenerul fidel are, probabil, motive de a încerca să salveze căsnicia. Partenerul infidel poate că încă îşi iubeşte soţia.a Probabil, el este un partener iubitor şi un tată devotat care satisface cu conştiinciozitate necesităţile familiei sale. Luând în considerare atât propriile necesităţi, cât şi pe cele ale copiilor, partenerul fidel poate decide mai degrabă să se împace decât să divorţeze. Dacă aşa stau lucrurile, de ce factori trebuie să se ţină cont şi cum pot fi înfruntate cu succes încercările pe care le presupune refacerea căsniciei?

Pentru început, trebuie să spunem că nici divorţul, nici împăcarea nu sunt un lucru uşor. Mai mult decât atât, simplul fapt de a ierta partenerul adulter nu va rezolva problemele conjugale fundamentale. Deseori sunt necesare efectuarea unei autoexaminări, care s-ar putea dovedi a fi un proces foarte dureros, o comunicare deschisă şi eforturi asidue pentru a salva căsnicia. De multe ori, cuplurile subestimează timpul şi eforturile necesare refacerii căsniciei ruinate. Cu toate acestea, mulţi au perseverat şi, prin urmare, în prezent se bucură de o căsnicie stabilă.

Întrebări la care trebuie să vă răspundeţi

Pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, partenera fidelă trebuie să-şi clarifice sentimentele şi posibilităţile de alegere. Ea poate medita la următoarele: Doreşte el să se întoarcă la mine? A pus el capăt definitiv relaţiei adultere sau ezită să acţioneze cu promptitudine? A mărturisit el că îi pare rău? Dacă da, dă el dovadă de o căinţă adevărată, având sincere remuşcări cu privire la ceea ce a făcut? Sau tinde să dea vina pe mine pentru greşeala lui? Regretă el cu sinceritate rănile pe care le-a cauzat? Sau, mai degrabă, este doar supărat că relaţia sa ilicită a fost descoperită şi întreruptă?

Ce se poate spune despre viitor? A început el să-şi corecteze atitudinile şi acţiunile care au dus la adulter? Este el ferm hotărât să nu repete greşeala? Sau mai are tendinţa de a flirta şi de a stabili legături afective nepotrivite cu persoane de sex opus (Matei 5:27, 28)? Este el pe deplin hotărât să contribuie la refacerea căsniciei? Dacă da, ce face el în mod concret în acest sens? Răspunsurile pozitive la aceste întrebări pot constitui o bază pentru a stabili dacă este posibilă refacerea căsniciei.

Comunicarea este vitală

Un scriitor biblic spune: „Planurile nu reuşesc, când lipseşte sfatul [unde nu se discută în mod confidenţial, NW]“ (Proverbele 15:22). Cu siguranţă, aşa stau lucrurile în cazul în care partenerul nevinovat simte nevoia să vorbească cu partenerul său despre actul de infidelitate. Fără a fi necesar să se intre în detalii de ordin intim, ei ar putea avea o discuţie sinceră care poate scoate la iveală adevărul cu privire la ceea ce s-a întâmplat, discuţie care poate clarifica unele aspecte înţelese greşit. Acest lucru, la rândul lui, nu va permite ca cei doi să se înstrăineze şi mai mult din cauza neînţelegerilor şi a resentimentelor înăbuşite mult timp. Este adevărat, atât soţul, cât şi soţia poate că vor găsi discuţiile de acest gen foarte dureroase. Dar mulţi şi-au dat seama că acestea au un rol important în procesul de recâştigare a încrederii.

Un alt pas esenţial în vederea unei împăcări reale este faptul de a identifica domeniile problematice din căsnicie: aspecte cu privire la care ambii parteneri trebuie să facă îmbunătăţiri. Zelda West-Meads dă următorul sfat: „După ce aţi purtat suficiente discuţii pe marginea durerii cauzate, după ce sunteţi convinşi că i s-a pus capăt relaţiei ilicite şi că doriţi să rămâneţi căsătoriţi, corectaţi ceea ce nu a mers bine şi daţi un început nou căsniciei“.

Probabil că nu v-aţi apreciat foarte mult unul pe celălalt. Poate că au fost neglijate activităţile spirituale. Poate că nu aţi petrecut suficient timp împreună. Este posibil să nu-i fi acordat partenerului conjugal iubire, tandră afecţiune, laudă şi onoare în măsura în care avea el nevoie. Reanalizarea împreună a obiectivelor şi a valorilor voastre vă va ajuta foarte mult să vă apropiaţi unul de celălalt şi va elimina posibilitatea unui eventual act de infidelitate.

Învăţaţi să iertaţi

În pofida eforturilor sincere, poate că unei partenere rănite nu îi va fi uşor să-şi ierte soţul, cu atât mai puţin să o ierte pe cealaltă femeie (Efeseni 4:32). Totuşi, este posibil ca treptat să se depună eforturi pentru înlăturarea resentimentelor şi a amărăciunii. Într-o lucrare de referinţă se dă următorul sfat: „Partenerul fidel trebuie să recunoască faptul că este necesar să meargă înainte“. „Este important să nu vă pedepsiţi partenerul aducându-i mereu aminte de păcatele lui din trecut, ori de câte ori aveţi o neînţelegere.“

Multe soţii şi-au dat seama că, străduindu-se să-şi tempereze şi să înlăture resentimentele puternice, ele au încetat, în cele din urmă, să mai simtă ostilitate faţă de cel care a păcătuit. Procedând în acest mod, veţi face un pas important în calea spre refacerea căsniciei.

Învăţaţi să aveţi din nou încredere

„Ne vom putea oare recăpăta încrederea?“, se frământa o soţie răvăşită de durere. Preocuparea ei este justificată, deoarece înşelătoria partenerului adulter a distrus, sau cel puţin a afectat grav, încrederea. Asemenea unui preţios vas ornamental, încrederea este uşor de zdrobit, dar greu de restaurat. Adevărul este că trebuie să existe încredere şi respect reciproc pentru ca relaţia nu numai să supravieţuiască, ci şi să înflorească.

De obicei, aceasta va pretinde faptul de a învăţa să ai încredere din nou. În loc să pretindă într-un mod lipsit de sensibilitate să i se acorde din nou încredere, partenerul vinovat va depune eforturi ca să recâştige încrederea soţiei fiind absolut sincer şi deschis cu privire la activităţile sale. Creştinii sunt îndemnaţi să „lep[ede] minciuna [şi] fiecare . . . să spună . . . adevărul“ (Efeseni 4:25). Pentru a recâştiga încrederea partenerei, va trebui, probabil, ca la început „să-i daţi [soţiei] informaţii precise referitoare la activităţile voastre“, sfătuieşte Zelda West-Meads. „Spuneţi-i [partenerei conjugale] unde mergeţi, când vă întoarceţi şi fiţi acolo unde aţi spus că veţi fi.“ Dacă planurile se schimbă, anunţaţi-o.

Recăpătarea respectului de sine pretinde timp şi efort. Partenerul vinovat poate contribui la acest proces fiind generos în laude şi manifestări de afecţiune, spunându-i soţiei în repetate rânduri că o apreciază şi că o iubeşte. O reputată consilieră matrimonială sfătuieşte: „Lăudaţi-o pentru tot ceea ce face“ (Proverbele 31:31, Today’s English Version). Soţia, la rândul ei, poate depune eforturi pentru a-şi recăpăta încrederea de sine concentrându-se asupra lucrurilor pe care le face bine.

Este nevoie de timp

Având în vedere profunzimea durerii cauzate de infidelitate, nu este surprinzător că, şi după mulţi ani, în minte pot apărea amintiri vii şi dureroase. Totuşi, pe măsură ce rana se vindecă, umilinţa, răbdarea şi perseverenţa amândurora vor contribui la recâştigarea încrederii şi a respectului. — Romani 5:3, 4; 1 Petru 3:8, 9.

„Durerea sfâşietoare din primele câteva luni nu durează o veşnicie“, se afirmă pe un ton încrezător în cartea To Love, Honour and Betray (Să iubeşti, să respecţi şi să înşeli). „În final, [aceasta] se va stinge . . . În cele din urmă, veţi vedea că vor trece zile, săptămâni, luni şi chiar ani fără să vă mai gândiţi la ea.“ În timp ce continuaţi să aplicaţi principiile biblice în căsnicia voastră şi căutaţi binecuvântarea şi îndrumarea lui Iehova, vă veţi bucura, fără îndoială, de efectul tămăduitor al „păc[ii] lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere“. — Filipeni 4:4–7, 9.

„Privind înapoi, relatează Pedro, această experienţă ne-a schimbat cursul vieţii. Mai trebuie să facem din când în când unele ajustări în căsnicie. Dar am supravieţuit chinului. Am rămas căsătoriţi. Şi suntem fericiţi.“

Dar ce se poate face în cazul în care partenerul nevinovat nu are motive să-l ierte pe cel infidel? Sau în cazul în care decide să-l ierte (până acolo, încât nu mai nutreşte resentimente), şi totuşi, pe baza unor motive întemeiate, decide să facă uz de măsura biblică referitoare la divorţ?b Ce responsabilităţi îi revin unei persoane în urma divorţului? Vă invităm să analizaţi câţiva factori legaţi de divorţ, precum şi modul în care au făcut faţă situaţiei unele persoane.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 6]

SPRIJIN SEMNIFICATIV

Având în vedere numeroşii factori care pot fi luaţi în considerare, poate fi folositor sprijinul unui consilier experimentat şi echilibrat. Martorii lui Iehova, de exemplu, pot apela la bătrânii de congregaţie, persoane amabile şi pline de compasiune. — Iacov 5:13–15.

Consilierii, prietenii şi rudele sunt îndemnaţi să nu-şi impună părerile personale şi să nu susţină sau să condamne nici divorţul pe bază scripturală, nici împăcarea. O creştină care a trecut printr-un divorţ afirmă: „Doar acordaţi-ne mult sprijin şi lăsaţi-ne să hotărâm noi înşine ce anume să facem“.

Sfaturile trebuie să fie bine fundamentate pe Biblie. „Nu le spuneţi ce trebuie şi ce nu trebuie să simtă“, sugerează o persoană divorţată. „Mai degrabă, lăsaţi-i să spună tot ce au pe inimă.“ Empatia, afecţiunea frăţească şi tandra compasiune ne vor ajuta să alinăm durerea pe care o provoacă rănile adânci cauzate de infidelitatea conjugală (1 Petru 3:8). Un consilier cu experienţă a făcut următoarea observaţie: „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare“. — Proverbele 12:18.

„Aveam nevoie de înţelegere, de cuvinte de mângâiere şi de încurajare“, mărturiseşte un soţ fidel. „Iar soţia mea tânjea după o îndrumare concretă şi laudă pentru eforturile pe care le depunea — un sprijin real care o putea ajuta să meargă mai departe.“

Dacă, după ce reflectează cu atenţie şi sub rugăciune, o persoană decide să divorţeze sau să se separe având la bază motive scripturale, sfaturile nu trebuie date în aşa fel, încât această persoană să se simtă vinovată. Dimpotrivă, persoana poate fi ajutată să depăşească sentimentele nejustificate de vinovăţie.

„Dacă doriţi să fiţi o adevărată sursă de mângâiere, a spus o victimă, nu uitaţi niciodată profundele sentimente umane încercate.“

[Chenarul de la pagina 7]

DE CE RĂMÂN UNELE CUPLURI ÎMPREUNĂ

În multe comunităţi există soţii care nu au de ales decât să rămână cu un soţ adulter care nu se căieşte. De exemplu, unele soţii creştine care locuiesc în zone sfâşiate de conflicte sau în care veniturile sunt mici rămân cu un soţ infidel care, în alte privinţe, continuă să se îngrijească de familie — chiar dacă nu este credincios. Prin urmare, ele au o locuinţă, protecţia de care au nevoie, un venit constant şi au parte de stabilitatea relativă pe care o aduce cu sine faptul de a avea în casă un soţ, cu toate că e infidel. Ele au ajuns la concluzia că faptul de a rămâne cu partenerul infidel, deşi acest lucru nu este nici plăcut, nici uşor, le oferă — în situaţia lor — un mai mare control asupra vieţii decât dacă ar fi să lupte singure.

După ce au ţinut piept unei situaţii de acest gen, uneori ani la rând, unele dintre aceste soţii s-au bucurat, în cele din urmă, de minunata binecuvântare de a-şi vedea soţii schimbându-şi modul de viaţă şi devenind nişte soţi creştini fideli şi iubitori. — Compară cu 1 Corinteni 7:12–16.

Aşadar, persoanele care decid să rămână cu partenerul — chiar dacă acesta nu se căieşte — nu trebuie criticate. Ele au trebuit să ia o decizie dificilă şi trebuie să li se acorde tot sprijinul şi ajutorul de care au nevoie.

[Chenarul de la pagina 8]

CINE ESTE RĂSPUNZĂTOR?

Este adevărat, în unele cazuri imperfecţiunile partenerului nevinovat probabil că au fost una dintre cauzele unei relaţii tensionate, totuşi Biblia afirmă că „fiecare este ispitit când este atras şi ademenit de pofta lui însuşi. Apoi pofta, când a conceput, dă naştere păcatului“ (Iacov 1:14, 15). Deşi există mai mulţi factori, în primul rând „pofta“ unei persoane este răspunzătoare de comiterea adulterului. Dacă slăbiciunile partenerului cauzează probleme conjugale, cu certitudine că faptul de a comite adulter nu este modul de a rezolva aceste probleme. — Evrei 13:4.

Dimpotrivă, problemele conjugale pot fi rezolvate când atât soţul, cât şi soţia perseverează în aplicarea principiilor biblice. Aceasta înseamnă şi faptul de a se „îngădui un[ul] pe al[tul] şi . . . [de a se] ierta unul pe altul [de bunăvoie, NW]“. De asemenea, ei trebuie să continue să manifeste calităţi cum ar fi ‘o inimă plină de îndurare, bunătate, smerenie, blândeţe şi îndelungă răbdare’. Dar, mai presus de toate, ei trebuie să se îmbrace „cu dragostea, care este legătura desăvârşirii“. — Coloseni 3:12–15.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Faptul de a se asculta cu atenţie unul pe celălalt va contribui la refacerea căsniciei