Târgul din octombrie: „Cel mai vechi târg internaţional de cai din Europa“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN IRLANDA

SĂPTĂMÂNA trecută, orăşelul era liniştit şi tăcut, iar locuitorii lui îşi vedeau de treburile lor. Dar în această săptămână este un balamuc. Orăşelul este ticsit de oameni. Cei 6 000 de localnici sunt gazdele celor peste 50 000 de vizitatori. Însă ceea ce îţi atrage privirea nu este nici mulţimea de oameni care se înghesuie, nici numărul mare de boxe din piaţă şi nici animatorii coloraţi de pe străzi, ci caii! Oriunde îţi îndrepţi privirile dai de ei!

Dar unde ne aflăm? Suntem în orăşelul Ballinasloe, situat la aproximativ 140 km vest de capitala Irlandei, Dublin. Şi ce anume a generat o asemenea schimbare radicală în acest loc care, de obicei, este liniştit? Este vorba de ceea ce organizatorii spun că ar fi „cel mai vechi târg internaţional de cai din Europa“, adică Târgul din octombrie.

De ce se ţine la Ballinasloe?

Ce anume face ca Târgul din octombrie să fie atât de cunoscut? Un corespondent al revistei Treziţi-vă! a luat un interviu unui fermier local pe nume George, care a vândut mulţi cai la acest târg. „La Ballinasloe, fie că eşti bogat, fie că eşti sărac poţi să aduci orice fel de cal ca să-l vinzi“, spune el. „Ăsta e motivul.“ Dar de ce este ceva atât de deosebit? „În multe alte locuri, afacerile cu cai sunt o activitate controlată, căreia i se impun multe restricţii“, explică George. „La unele vânzări publice se oferă numai o anumită rasă de cai. Şi, de obicei, la vânzare se întocmesc o grămadă de acte detaliate. Prin împrejurimi nu sunt prea multe târguri de cai unde să poţi veni cu un cal pe care să-l duci pe pajiştea târgului şi, pur şi simplu, să-l vinzi! Aici, la Târgul din octombrie, comerţul cu cai se desfăşoară şi azi în mare parte la fel ca în ultimele două sau trei sute de ani — tranzacţiile se fac direct, fără nici o formalitate, chiar aici pe pajiştea târgului.“

„Dar cum a devenit Ballinasloe centrul unei asemenea activităţi frenetice?“, ne-am întrebat noi. „De ce unii agenţi care fac tranzacţii vin de departe, tocmai din Rusia, ca să cumpere cai de aici?“ După o scurtă incursiune în istorie am găsit răspunsul.

Unii dintre cei mai însemnaţi regi ai Irlandei au avut scaunul de domnie la Tara, aflată la aproximativ 30 km nord-vest de Dublin. Tara era un centru religios din Irlanda, iar mai târziu a devenit şi un centru politic. Oamenii mergeau la Tara ca să-şi plătească taxele şi să afle ce legi noi au mai intrat în vigoare. Dar ce legătură are Tara cu Ballinasloe? Ei bine, Ballinasloe s-a dezvoltat lângă vadul unui râu aflat pe una dintre căile naturale care făceau legătura între regiunea vestică şi Tara. Călătorii care mergeau spre palatul regal sau veneau de acolo ajungeau la acest vad, aflat cam la o zi de mers călare de la coasta vestică, vad care era un loc convenabil pentru schimbul de mărfuri şi de informaţii. Organizatorii Târgului din octombrie spun că există „dovezi că în această zonă se face comerţ cu cai încă din secolul al V-lea“.

În ultimele secole, poziţia strategică a lui Ballinasloe a făcut din acest orăşel un loc ideal pentru marele târg oficial care a fost organizat aici la începutul secolului al XVIII-lea. Unii fermieri porneau la drum cu aproximativ o lună înainte ca să ajungă cu vitele la târg, unde urmau să le vândă, chiar dacă pentru unii această călătorie însemna să străbată pe jos 200 km. Cu timpul, caii au ajuns principala atracţie a acestui târg.

Regiunea în care se află orăşelul Ballinasloe este foarte fertilă şi este ideală pentru creşterea animalelor. Aici se cresc animale masive, sănătoase şi productive. „Caii irlandezi sunt bine cunoscuţi pentru constituţia lor robustă“, explică scriitorul Mark Holdstock. El scrie în continuare: „Pe parcursul secolelor, unele rase, cum ar fi Calul local din Irlanda (cal de tracţiune), au devenit în acest cadru tot mai puternice“.

Caii devin o necesitate

În prezent, principala activitate de pe ordinea de zi a târgului este comerţul cu cai! Dar de ce au devenit caii atât de importanţi? În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, pe tot cuprinsul Irlandei, fermierii foloseau într-o mare măsură caii pentru a lucra pământul. Ei aveau nevoie de cai puternici, pe care să se poată baza că vor trage plugul prin solurile care erau de cele mai multe ori pline de apă. Însă exista o cerere foarte mare de cai şi într-un alt domeniu. Armatele aveau nevoie de cai puternici, care să nu se sperie din cauza zgomotului din timpul bătăliilor şi care să aibă puterea şi rezistenţa necesare pentru a transporta echipamentul greu pe terenurile accidentate. Calul local din Irlanda avea toate aceste caracteristici, fiind astfel foarte căutat. Prin încrucişarea lui cu o rasă pursânge s-a format un cal atletic, curajos, ideal pentru cavalerie.

În războaie, alături de soldaţi mureau mii de cai. Pentru a înlocui caii care mureau în multele bătălii purtate în Europa, reprezentanţii armatelor din multe ţări europene, chiar şi din îndepărtata Rusie, erau dispuşi să facă o călătorie până la Ballinasloe ca să cumpere alţi cai pursânge, pe care se putea conta. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Târgul din octombrie a devenit „cel mai mare târg de cai din Europa“. „Dacă ne luăm după unele zvonuri, jumătate din caii folosiţi în Bătălia de la Waterloo au fost cumpăraţi de la Ballinasloe“, spune Holdstock.a

Tehnici folosite în comerţul cu cai

Bineînţeles, această cerere deosebit de mare de cai a scăzut rapid pe parcursul secolului al XX-lea. Vehiculele militare au luat locul cavaleriei, iar tractoarele au înlocuit plugurile trase de cai. De fapt, la Ballinasloe aproape că nu se mai făcea comerţ cu cai. Însă, cu aproximativ 40 de ani în urmă, acest târg a prins din nou viaţă.

Cum s-a apucat George, despre care am vorbit mai înainte, de comerţul cu cai? „Pur şi simplu m-am dus pe pajiştea târgului cu caii pe care doream să-i vând, şi după un timp cineva a venit şi m-a întrebat cât cer pe ei“, ne spune el. Apoi George ne explică unele dintre secretele comerţului cu cai: „La început ne târguiam un pic, adesea pe un ton cam ridicat. Dacă cumpărătorul dorea într-adevăr să-mi cumpere calul, el era atent să nu arate prea mult interes, fiindu-i teamă că nu voi lăsa probabil deloc din preţ. El pleca şi se întorcea mai târziu, sperând ca între timp nimeni să nu fi făcut o ofertă mai bună. Se întâmpla chiar să trimită un tovarăş ca să se certe cu mine şi să mă ţină ocupat, împiedicându-i astfel pe alţii să-mi facă o ofertă. În cele din urmă cădeam de acord în legătură cu preţul, confirmând înţelegerea printr-o strângere de mână. De obicei, el plătea cu bani peşin, iar calul îşi schimba stăpânii pe loc. Întrucât nu exista nici un organ central care să coordoneze tranzacţiile, după ce banii erau daţi nu se mai acorda nici o garanţie!“

Unui străin s-ar putea să-i fie greu să-şi dea seama care cal este de vânzare şi care nu. „Dacă se află pe pajişte, e de vânzare“, ne spune George. Apoi menţionează câteva obiceiuri locale: „În trecut — uneori se întâmplă chiar şi azi —, dacă un cal era vândut, se punea pământ pe crupa lui. Dacă nu se făcea aşa, noul proprietar îşi lua pur şi simplu calul şi pleca. Respectând alt obicei străvechi legat de vânzarea cailor în Irlanda, după ce cumpărătorul plăteşte suma necesară pentru un cal, vânzătorul obişnuieşte să dea înapoi aşa-zişii «bani aducători de noroc». Aceasta este o sumă mică de bani care se înapoiază după ce s-a încheiat tranzacţia. Se zice că îi poartă «noroc» calului alături de noul lui stăpân“.

„Trebuie să cunoşti bine caii şi cât valorează ei“, ne avertizează George. „De obicei, primeşti ce-ai plătit, iar majoritatea oamenilor pleacă mulţumiţi de la târg. Însă chiar şi agenţii de vânzări care au experienţă trebuie să fie atenţi. Cunosc un agent care a vândut odată un cal, iar apoi s-a dus la cârciumă să bea câteva păhărele înainte de a pleca acasă. Între timp, noul proprietar a pieptănat coama calului, după care a tuns puţin din ea, schimbându-i radical înfăţişarea. «Noul» cal i-a fost prezentat proprietarului iniţial, care l-a cumpărat imediat în schimbul unei sume mult mai mari, crezând că era un alt cal!“

Există şi alte dezavantaje în afară de pericolul de a face o achiziţie neînţeleaptă. „Fiţi atenţi unde staţi!“, ne sfătuieşte George. „Nu uitaţi că, întrucât sunt atât de mulţi cai care stau foarte aproape unul de altul — probabil ore întregi —, iar în jurul lor are loc toată această activitate, mulţi dintre ei vor fi agitaţi şi s-ar putea să lovească cu picioarele. Am văzut de multe ori cai speriaţi care s-au ridicat pe picioarele de dinapoi, chiar şi atunci când erau duşi de căpăstru de crescători cu experienţă.“ Apoi el ne mai spune: „O, şi să nu uit: Luaţi-vă o pereche bună de cizme de cauciuc! S-ar putea să nu fie noroi unde aţi călcat!“

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Un cob bălţat scos la vânzare

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Pajiştea de la Ballinasloe în ziua deschiderii târgului

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Această rasă este rezultatul încrucişării Calului local din Irlanda cu o rasă pursânge