Când vezi în hrană un duşman

Gândindu-se la anii adolescenţei, Jean îşi aminteşte foarte clar faptul că era tachinată şi ridiculizată. Care era motivul? Era cea mai înaltă şi mai bine făcută fată din clasă. Dar asta nu era totul. „Pe lângă faptul că eram bine făcută, eram şi timidă şi nu mă simţeam în largul meu“, mărturiseşte Jean. „Mă simţeam deseori singură, dorind să fiu acceptată de ceilalţi, dar mai tot timpul eram o intrusă.“

Jean era convinsă că aspectul ei era cauza tuturor problemelor cu care se confrunta şi că, dacă ar fi fost o tipă suplă şi ar fi arătat bine, toate s-ar fi rezolvat. Dar Jean nu era obeză. Dimpotrivă, având o înălţime de 1,83 şi o greutate de 66 de kilograme, Jean nu era supraponderală. Totuşi, ea se vedea grasă, iar la vârsta de 23 de ani s-a hotărât să slăbească. „Când voi fi slabă, se gândea ea, ceilalţi oameni vor dori să stea în compania mea. În sfârşit mă voi simţi acceptată şi deosebită.“

„Acest mod absurd de a gândi m-a făcut să cad în capcana numită anorexie nervoasă şi bulimie, din care nu am ieşit decât după 12 ani“, explică Jean. „Bineînţeles că am slăbit; şi am slăbit atât de mult, încât am ajuns la un pas de moarte. Dar în loc să am o viaţă fericită, mi-am distrus sănătatea şi, timp de peste zece ani, am avut parte de nefericire şi am suferit de depresie.“

JEAN nu este singura care s-a confruntat cu o situaţie de acest gen. Potrivit unei estimări, aproximativ 1 la sută dintre americance se îmbolnăvesc de anorexie nervoasă în adolescenţă sau ca tinere adulte şi probabil de trei ori mai multe, adică 3 la sută, sunt bulimice. „De ani de zile lucrez în şcoli şi în campusuri universitare, spune dr. Mary Pipher, şi am văzut cu ochii mei că tulburările comportamentului alimentar sunt mai răspândite ca oricând.“

De asemenea, aceste tulburări sunt diferite. Dacă în trecut se credea că sunt o problemă a celor înstăriţi, în prezent tulburările comportamentului alimentar sunt ceva obişnuit în toate categoriile rasiale, sociale şi economice. Chiar şi numărul bărbaţilor cărora li se stabileşte acest diagnostic este în continuă creştere, fapt care a determinat revista Newsweek să numească tulburările comportamentului alimentar „jefuitori care nu fac discriminare“.

Totuşi, ceea ce e deosebit de alarmant este că media de vârstă a celor care sunt trataţi de tulburări ale comportamentului alimentar se pare că scade. „Unele fete cărora li se aplică un tratament în cadrul spitalelor au sub 10 ani, altele chiar 6 ani“, afirmă Margaret Beck, director interimar al unui centru de tulburări ale comportamentului alimentar din Toronto. „Numărul este încă mic, continuă ea, dar este în creştere.“

În ansamblu, tulburările comportamentului alimentar afectează milioane de persoane, îndeosebi tinere.a „Ele nu se gândesc la mâncare sau nu folosesc mâncarea aşa cum o fac majoritatea oamenilor“, remarca asistenta socială Nancy Kolodny. „În loc să mănânce când le e foame, să mănânce cu scopul de a se hrăni şi de a avea o sănătate bună, să mănânce de plăcere sau să mănânce pentru a se bucura de compania altora, ele stabilesc relaţii neobişnuite cu mâncarea şi fac anumite lucruri considerate «anormale», cum ar fi practicarea unor ritualuri bizare înainte de a începe să mănânce, sau simt nevoia de a elimina imediat din organism mâncarea pe care tocmai au consumat-o.“

În continuare vom analiza mai îndeaproape două dintre cele mai răspândite tulburări ale comportamentului alimentar: anorexia nervoasă şi bulimia nervoasă.

[Notă de subsol]