Care sunt cauzele tulburărilor de comportament alimentar?

„O tulburare a comportamentului alimentar nu apare dintr-o dată, fără să existe o cauză. Aceasta este un simptom, un semnal că ceva nu merge bine în viaţa persoanei.“ — Nancy Kolodny, asistentă socială.

TULBURĂRILE comportamentului alimentar nu sunt ceva nou. Anorexia nervoasă a fost diagnosticată oficial pentru prima dată în 1873 şi se spune că s-au observat simptome ale acesteia chiar cu 300 de ani în urmă. Totuşi, de la cel de-al doilea război mondial încoace, numărul cazurilor de anorexie se pare că a crescut într-un mod alarmant. La fel stau lucrurile şi cu bulimia. Această tulburare este cunoscută de secole, dar, în ultimele decenii, aşa cum menţionează o carte, aceasta „a ajuns în centrul atenţiei publice“.

Care sunt cauzele tulburărilor de comportament alimentar? Se moştenesc sau sunt acestea o reacţie anormală la o cultură care glorifică supleţea? Ce rol joacă mediul familial? Nu este uşor să se dea un răspuns la aceste întrebări. Potrivit asistentei sociale Nancy Kolodny, definirea unei tulburări a comportamentului alimentar „nu este un lucru la fel de uşor ca şi diagnosticarea unei boli cum ar fi rujeola sau varicela, despre care medicul ştie cu exactitate ce o cauzează, cum se contractează, cât va dura şi care este cel mai bun tratament“.

Totuşi, cercetătorii sunt de părere că există mai mulţi factori care contribuie la apariţia tulburărilor de comportament alimentar. Să analizăm câţiva dintre aceştia.

Cultura care glorifică supleţea

În ţările bogate, industria modei prezintă în faţa tinerilor şi a publicului uşor influenţabil manechina foarte slabă, impregnându-le în minte ideea că frumuseţea unei fete constă doar în supleţe. Aceste mesaje distorsionate le determină pe multe femei să se lupte să atingă o greutate a corpului care nu numai că este nesănătoasă, dar este şi nerealistă. Dr. Christine Davies face următoarea remarcă: „Femeia medie are 1,65 m înălţime şi 66 de kilograme. Manechina medie are 1,80 m înălţime şi 50 de kilograme. Nouăzeci la sută dintre noi nu corespundem acestui tipar şi nu vom corespunde niciodată“.

Cu toate acestea, unele femei vor merge până la extreme ca să atingă, potrivit opiniei lor, greutatea corpului ideal. De exemplu, în cadrul unui sondaj efectuat în 1997 în rândul a 3 452 de femei, 24 la sută dintre acestea au mărturisit că ar fi gata să sacrifice trei ani din viaţă ca să ajungă la greutatea ideală. În acest sondaj, o minoritate semnificativă a spus: „Viaţa merită trăită doar dacă eşti slabă“. Întrucât 22 la sută dintre femeile intervievate au declarat că, în tinereţe, modelele din reviste le-au influenţat concepţia asupra corpului ideal, concluzia raportului era următoarea: „Este imposibil să mai negăm faptul că manechinele prezentate de mass-media exercită o mare influenţă asupra modului în care se văd femeile“.

Bineînţeles, persoanele cele mai predispuse să cadă pradă urmăririi idealului nerealist prezentat de mass-media sunt în primul rând cele cărora le lipseşte respectul de sine. Asistenta socială Ilene Fishman este de părere că „la bază stă respectul de sine“. S-a observat că sunt rare cazurile când oamenii care sunt mulţumiţi cum arată ajung să aibă obsesii cu privire la mâncare.

Alimentaţia şi sentimentele

Mulţi specialişti spun că, pe lângă mâncare, există şi alţi factori care contribuie la apariţia tulburărilor de comportament alimentar. „O tulburare a comportamentului alimentar este un semnal de alarmă care îţi spune că trebuie să dai atenţie unui anumit lucru din viaţă pe care îl ignori sau îl eviţi“, afirmă asistenta socială Nancy Kolodny. „O tulburare a comportamentului alimentar te atenţionează că nu vorbeşti deschis despre anumite situaţii care îţi creează stres şi despre dezamăgirile de care ai parte.“

De ce fel de situaţii care creează stres şi dezamăgiri este vorba? În cazul unora poate fi vorba despre probleme familiale. De exemplu, Geneen Roth îşi aminteşte că, în copilărie, mâncarea — şi în special dulciurile — devenise „protecţia împotriva uşilor trântite şi a ţipetelor“. Ea mărturiseşte: „Când presimţeam că avea să aibă loc o ceartă între părinţi, îmi schimbam centrul atenţiei, la fel de simplu cum schimbi un canal TV, de la faptul de a mă simţi în mâna părinţilor, la gustul dulciurilor în cerul gurii“.

Uneori cauzele unei tulburări a comportamentului alimentar sunt mult mai greu de depistat. De exemplu, în publicaţia The New Teenage Body Book se făcea următoarea observaţie: „Studiile arată că persoanele care au suferit un traumatism de ordin sexual (abuz sau molestare) s-ar putea să încerce în mod inconştient să se protejeze făcându-şi corpul neatractiv din punct de vedere sexual şi îndreptându-şi atenţia spre un mijloc sigur, cum ar fi mâncarea“. Bineînţeles, nu ar trebui să tragem concluzia că o persoană care suferă de o tulburare a comportamentului alimentar a fost molestată sexual.

Seminţele unei tulburări a comportamentului alimentar pot fi semănate într-un sol ce pare liniştit. Într-adevăr, un prim candidat la anorexie poate fi o fată ce trăieşte într-un mediu în care nu este liberă să ia singură decizii sau să-şi exprime sentimentele negative. În exterior, ea se supune; dar în interior are loc un zbucium sufletesc şi are senzaţia că nu este stăpână pe propria viaţă. Neîndrăznind să se răzvrătească în mod deschis, ea se îndreaptă spre ceva din viaţa ei asupra căruia se simte stăpână: corpul.

Trebuie să reţinem însă că tulburările comportamentului alimentar nu sunt întotdeauna rezultatul zbuciumului sufletesc sau al unui traumatism de ordin sexual. La unele persoane, tulburările comportamentului alimentar apar pentru simplul fapt că supraponderabilitatea este ceva caracteristic în familie. Probabil, un părinte este supraponderal sau face permanent cură de slăbire, generând astfel o atitudine exagerat de precaută, sau chiar plină de teamă, faţă de mâncare. La altele, un factor îl constituie începutul pubertăţii. Schimbările fizice care sunt o parte esenţială a tranziţiei spre maturitate o pot determina pe o fată să se vadă grasă, în special dacă se dezvoltă mai repede decât colegii ei. Dacă această tranziţie o înspăimântă, ea s-ar putea să ia măsuri extreme pentru a preveni apariţia liniilor feminităţii.

Pe lângă factorii de natură afectivă, unii cercetători spun că s-ar putea să existe şi un factor fizic. De exemplu, ei indică faptul că bulimia s-ar putea să-şi aibă rădăcinile în procesele şi fenomenele chimice care au loc la nivelul creierului bolnavei. Ei susţin că este vorba despre acea parte a creierului în care se află centrul stărilor de dispoziţie şi cel al apetitului şi că toate acestea explică motivul pentru care antidepresivele sunt uneori eficiente în alinarea simptomelor persoanei bulimice.

În orice caz, cercetătorilor le este foarte greu să stabilească cu exactitate un factor anume care cauzează anorexia sau bulimia. Dar ce putem face pentru a-i ajuta pe cei ce se luptă cu aceste tulburări ale comportamentului alimentar?

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Deseori, anorexicele au un punct de vedere distorsionat cu privire la aspectul lor exterior

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Mass-media promovează ideea că frumuseţea constă în supleţe