Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g98 22/12 pag. 16–19
  • Ce trebuie să cunoaştem despre leziunile cauzate de mişcări repetate

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Ce trebuie să cunoaştem despre leziunile cauzate de mişcări repetate
  • Treziți-vă! – 1998
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Este o boală nouă?
  • Declinul şi ascensiunea LMR
  • Cauzele în raport cu profesiile
  • Nu numai mişcările sunt cauza
  • Semnele bolii
  • Cum să înfruntăm LMR
  • Prevenire acasă şi la locul de muncă
  • De la cititorii noştri
    Treziți-vă! – 1999
  • Lumea în obiectiv
    Treziți-vă! – 2004
  • Muşchii: capodopere ale artei de a proiecta
    Treziți-vă! – 1999
  • De ce prezintă pericole locurile de muncă
    Treziți-vă! – 2002
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1998
g98 22/12 pag. 16–19

Ce trebuie să cunoaştem despre leziunile cauzate de mişcări repetate

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN BRAZILIA

MARCELO, un zugrav de 24 de ani care locuieşte în Brazilia, făcuse acest lucru în mod mecanic în fiecare dimineaţă. El îşi punea ceasul şi îşi strângea cureaua de piele în jurul încheieturii. Dar de data aceasta nu a mai putut să-şi lege cureaua. Atunci s-a uitat la încheietură şi a văzut care era problema. Încheietura era atât de umflată, încât cureaua nu i se mai potrivea.

După un anumit timp, îl durea mâna chiar şi atunci când ţinea un pieptene sau o periuţă de dinţi. Prin urmare, Marcelo a mers să consulte un medic. După ce l-a examinat pe Marcelo şi după ce a aflat că răzuia pereţi, tencuia şi zugrăvea, medicul i-a spus: „Durerea pe care o simţiţi are legătură cu munca pe care o efectuaţi. Suferiţi de leziuni cauzate de mişcări repetate (LMR)“.

Este o boală nouă?

Multor muncitori care lucrează în fabrici sau în birouri li se stabileşte acelaşi diagnostic ca al lui Marcelo. Numărul cazurilor de LMR creşte atât de repede, încât ziarul Folha de S. Paulo a numit LMR „principala afecţiune ocupaţională a sfârşitului acestui secol“. Nu este de mirare că mulţi oameni au tras concluzia că LMR trebuie să fie una dintre bolile noi din zilele noastre! Aşa să fie oare?

În realitate, dacă Marcelo ar fi trăit în Europa la începutul secolului al XVIII-lea, un medic i-ar fi recunoscut simptomele. Bineînţeles, pe atunci problema nu era cunoscută sub numele acesta. Medicul italian Bernardino Ramazzini a definit această afecţiune drept tenosinovită a încheieturii (adică inflamarea tendoanelor şi a tecilor sinoviale) şi a numit-o boala „copiştilor şi a notarilor“. Mişcările repetate care trebuiau efectuate în acele meserii le-au cauzat funcţionarilor versiunea secolului al XVIII-lea de LMR. Spre sfârşitul aceluiaşi secol, numărul muncitorilor care sufereau de LMR scăzuse. De ce?

Declinul şi ascensiunea LMR

Birocraţii din zilele lui Ramazzini au trăit în aşa-zisa eră preindustrială. Pe vremea aceea, oamenii munceau ore în şir fără ajutorul maşinilor. Munca lor pretindea efectuarea unor mişcări repetate şi o atenţie încordată. Aceasta a avut drept rezultat apariţia afecţiunilor de tip LMR.

Totuşi, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Europa intrase deja în era industrială, iar mâna de lucru a fost treptat înlocuită cu maşinile. Omul era acum stăpânul care lăsa maşina să efectueze muncile repetate. Un medic care a studiat istoria LMR a conchis că probabil această schimbare a redus numărul cazurilor de LMR în rândul muncitorilor.

Trebuie să recunoaştem însă că, în era industrială, numărul accidentelor la locul de muncă a crescut, iar cazurile de afecţiuni ocupaţionale în rândul muncitorilor din fabrici s-au înmulţit. Cu toate acestea, literatura medicală din această perioadă menţionează cazuri de LMR doar la anumite grupuri de persoane. De exemplu, pianiştii şi violoniştii din secolul al XIX-lea sufereau de tendinită la membrele superioare, iar jucătorii de tenis se îmbolnăveau de aşa-numitul cot al tenismanului, sau inflamarea tendoanelor cotului.

Totuşi, în secolul nostru, cazurile de LMR legate de locul de muncă au reapărut. De ce? În primul rând, maşinile din ce în ce mai eficiente îi dictează omului ce să facă şi cât de repede să facă acel lucru. Această schimbare majoră a avut drept rezultat insatisfacţia în rândul muncitorilor şi probleme de sănătate. Muncitorii petrec multe ore la locul de muncă, unde sunt obligaţi deseori să facă mişcări repetate şi unde atenţia le este permanent încordată. Care este rezultatul? LMR a devenit o problemă de sănătate a peste 50 la sută dintre muncitorii care suferă de afecţiuni ocupaţionale din Statele Unite şi din Brazilia, ca să nu amintim decât două ţări.

Cauzele în raport cu profesiile

Cauza principală a LMR o constituie mişcările rapide repetate care sunt necesare pentru îndeplinirea anumitor sarcini la locul de muncă. Din nefericire, de multe ori muncitorii nu au de ales decât să presteze anumite munci care le afectează sănătatea. Mulţi muncitori înţeleg ce simţea o femeie braziliană care lucra într-o fabrică de automobile şi care trebuia să asambleze câte un aparat de radio în mai puţin de un minut. O altă muncitoare, menţiona ziarul Folha de S. Paulo, trebuia să facă anumite teste care necesitau lovirea într-o oră a 63 de piese cu un ciocan de cauciuc. Ambele femei au început să aibă dureri în membrele superioare, iar mai târziu au renunţat la acel loc de muncă din cauza incapacităţii cauzate de LMR.

Alte cauze care determină apariţia LMR constau în suprasolicitarea muşchilor şi a încheieturilor (cum ar fi faptul de a căra saci grei) şi în eforturi statice (adică eforturile depuse de muşchi pentru a menţine anumite părţi ale corpului într-o poziţie fixă). În special în acest gen de situaţii pot apărea leziuni când persoana lucrează într-o poziţie incomodă.

Cei despre care specialiştii afirmă că sunt deosebit de predispuşi la LMR sunt metalurgiştii, funcţionarii de la bancă, persoanele care tastează, telefoniştii, casierii din supermarketuri, chelnerii, zugravii, cei ce asamblează jucării, croitoresele, frizerii, tricotezele, tăietorii de trestie de zahăr şi alţi muncitori care lucrează manual.

Nu numai mişcările sunt cauza

Deşi majoritatea oamenilor sunt de părere că LMR este cauzat doar de munca ce pretinde mişcări repetate, specialiştii care au asistat la Primul Seminar Naţional pe tema LMR, ţinut la Brasília, capitala Braziliei, au evidenţiat că nu numai mişcările repetate sunt cauza apariţiei LMR.

Dr. Wanderley Codo, psiholog şi consultant ocupaţional la Universitatea din Brasília, a explicat: „Modul în care este organizată munca — sarcinile, relaţiile patron-angajat, atmosfera de lucru, măsura în care participă muncitorii la îndeplinirea sarcinilor de muncă şi ritmul în care se desfăşoară aceasta — este unul dintre factorii care sunt într-o strânsă legătură cu această boală“.

Şi alţi medici specialişti care au participat la seminar au subliniat legătura dintre boală şi organizarea de la locul de muncă. Ei au afirmat că o latură negativă a noilor tehnologii este faptul că acestea au dus la forme de organizare a muncii în cadrul cărora muncitorul pierde complet controlul asupra muncii sale, ceea ce constituie un factor care contribuie la apariţia LMR.

Întrucât modul în care este organizată şi îndeplinită munca are o strânsă legătură cu LMR, în deceniile trecute anumiţi muncitori efectuau mişcări repetate fără să se îmbolnăvească de LMR. Aceasta este concluzia la care au ajuns unii specialişti.

Semnele bolii

Reţineţi că LMR nu se referă doar la o singură boală, ci la un grup de boli. Toate tulburările care fac parte din acest grup afectează muşchii, tendoanele, încheieturile şi ligamentele, în special cele ale membrelor superioare. Întrucât defineşte un grup de boli, LMR va prezenta mai multe semne şi simptome. Simptomele pot fi confuze, şi s-ar putea ca legătura dintre cauze şi simptome să nu poată fi stabilită imediat. Să examinăm următoarele semne principale.

Unul dintre semne este senzaţia de apăsare şi iritaţie a membrului afectat (umărul şi/sau braţul, de exemplu), care se va transforma într-o durere persistentă şi o senzaţie de usturime. De asemenea, probabil vor apărea sub piele noduli, sau mici umflături. În fazele mai avansate ale LMR, umflăturile şi durerile sunt atât de mari, încât bolnavul nu mai poate face nici măcar lucruri simple cum ar fi să se pieptene sau să se spele pe dinţi. Dacă nu este tratată, LMR poate duce la deformaţii sau invaliditate.

Cum să înfruntăm LMR

Dacă munca pe care o prestaţi în prezent pretinde efectuarea unor mişcări repetate şi observaţi semne ale LMR, ar fi bine să apelaţi la serviciile medicale puse la dispoziţie de întreprinderea la care lucraţi. Dacă acest lucru nu este posibil, probabil aţi putea apela la un serviciu de asistenţă medicală unde un ortoped poate stabili gravitatea situaţiei şi poate lua măsurile necesare pentru a vă ajuta. Şansele însănătoşirii vor fi mult mai mari dacă daţi atenţie bolii încă din fazele iniţiale ale acesteia.

O altă modalitate importantă de a înfrunta LMR este faptul de a lua în considerare ergonomia. Ce este ergonomia? Termenul este definit ca „ştiinţa practică ce se ocupă cu studiul proiectării şi amenajării lucrurilor pe care le folosesc oamenii, astfel încât oamenii şi lucrurile să interacţioneze în cel mai eficient mod posibil şi în deplină siguranţă“.

Prin urmare, ergonomia presupune atât adaptarea locului de muncă la om, cât şi adaptarea omului la locul de muncă. Totuşi, aceasta înseamnă mai mult decât simplul fapt de a îmbunătăţi forma unei tastaturi sau a unui ciocan. Aceasta constă şi în faptul de a lua în considerare necesităţile intelectuale şi afective ale muncitorului. Ergonomistul Ingeborg Sell spune că, pentru a atinge acest obiectiv, ergonomia „foloseşte datele, informaţiile şi cunoştinţa extrase din toate disciplinele care au legătură cu ea [şi] încearcă să ajungă la o cunoaştere nouă, mai cuprinzătoare a omului şi a muncii pe care o efectuează acesta“.

Este adevărat că efectuarea de schimbări în ergonomia la locul de muncă poate ieşi din sfera de influenţă a majorităţii muncitorilor. Dar specialiştii care au participat la seminarul pe tema LMR ţinut la Brasília au explicat că situaţia nu este aceeaşi în cazul „ergonomiei participative“. Ce este ergonomia participativă?

Un patron care susţine ergonomia participativă la locul de muncă ia în considerare părerea muncitorului. El îl invită pe muncitor să participe la stabilirea modului în care trebuie îmbunătăţite condiţiile de muncă. De asemenea, patronul aprobă alcătuirea unui comitet pentru LMR format din reprezentanţi ai muncitorilor şi ai conducerii. Acest comitet acordă o mare atenţie creării unui mediu sigur şi comod la locul de muncă. Membrii comitetului abordează cauzele care stau la baza LMR, promovează prevenirea LMR şi stabilesc care sunt responsabilităţile patronului şi ale angajaţilor în ţinerea sub control sau chiar împiedicarea apariţiei cazurilor de LMR la locul de muncă.

Prevenire acasă şi la locul de muncă

Prevenirea LMR începe acasă. Ce puteţi face? După ce vă treziţi, imitaţi câinele sau pisica. Remarcaţi cum îşi întind aceste animale muşchii înainte de a începe o nouă zi. Faceţi la fel. Iar pe parcursul zilei, repetaţi de câteva ori aceste mişcări de întindere. Acest lucru este important pentru a vă păstra muşchii şi oasele sănătoase. Faceţi câteva exerciţii de încălzire a muşchilor. Aceasta va accelera circulaţia sângelui şi va spori cantitatea de oxigen disponibilă pentru activitatea muşchilor. Bineînţeles, când e vreme rece şi, de asemenea, înainte de a participa la o activitate sportivă, exerciţiile de încălzire a muşchilor sunt şi mai importante. Faceţi exerciţii de întărire a muşchilor solicitaţi cel mai mult. Faptul de a avea muşchi mai puternici vă va ajuta să îndepliniţi sarcinile ce vă revin la locul de muncă.

Pe lângă aceste măsuri ce trebuie luate acasă, este necesar şi un program de prevenire la locul de muncă. Patronul poate preveni problemele legate de LMR în rândul muncitorilor prin stabilirea unui program de lucru care să prevadă pauze sau efectuarea prin rotaţie a diverselor sarcini ce le revin muncitorilor.

Alt aspect al prevenirii LMR este furnizarea uneltelor potrivite pentru muncitor. Aceasta poate pretinde, printre alte lucruri, mese de birou şi scaune de o înălţime potrivită, cotiere, maşini de găurit şi cleşti care nu necesită o forţă deosebită din partea mâinii, tastatură comodă pentru cel ce o foloseşte sau echipamente grele prevăzute cu amortizoare de şoc pentru prevenirea vibraţiilor excesive.

Marcelo, menţionat în introducerea acestui articol, a pus în practică multe dintre aceste sugestii. Faptul acesta împreună cu tratamentul medical pe care l-a primit au înlăturat simptomele LMR pe care le avea. În cazul lui este posibilă chiar vindecarea completă. Fără îndoială, trebuie depuse eforturi la nivel individual şi trebuie efectuate schimbări în organizarea muncii pentru a înlătura leziunile cauzate de mişcări repetate, dar, întrucât numărul bolnavilor de LMR ocupaţional este în continuă creştere, foloasele acestor schimbări se pot dovedi mai mari decât preţul cu care sunt efectuate.

[Chenarul de la pagina 17]

LMR la muzicieni

Leziunile cauzate de mişcări repetate (LMR) sunt o afecţiune des întâlnită la muzicienii profesionişti. Potrivit unui studiu publicat în 1986, jumătate dintre muzicienii din opt orchestre simfonice din Europa sufereau de LMR. În secolul al XIX-lea, boala a fost numită crampa muzicienilor. Unul dintre primele cazuri consemnate a fost Robert Schumann. Din cauza leziunilor cauzate de mişcări repetate, acesta a fost obligat să renunţe la cariera de pianist şi să se concentreze asupra compoziţiei.

[Chenarul de la pagina 17]

Cauzele LMR

1. O poziţie greşită a corpului

2. Faptul de a munci timp îndelungat

3. Stresul la locul de muncă

4. Leziuni anterioare ale muşchilor şi ale tendoanelor

5. Insatisfacţie la locul de muncă

6. Expunerea la frig

[Chenarul de la pagina 18]

Prevenirea LMR

CE TREBUIE EVITAT

1. Faptul de a ţine în mână mult timp obiecte grele

2. Faptul de a solicita peste măsură încheieturile

3. Faptul de a folosi mâinile deasupra nivelului inimii perioade îndelungate

4. Faptul de a munci în poziţii incomode

CE TREBUIE FĂCUT

1. Folosiţi mâinile alternativ când efectuaţi anumite munci, chiar şi pe cele uşoare

2. Efectuaţi-vă diversele sarcini pe parcursul întregii zile

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 16, 17]

Paginile 16 şi 17: The Complete Encyclopedia of Illustration/J. G. Heck

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează