De la cititorii noştri
Încredere în ştiinţă? Seria de articole „Cât de mult vă puteţi încrede în ştiinţă?“ (8 martie 1998) a fost un avertisment sosit la momentul oportun. Aceste articole m-au ajutat să fiu mai realist cu privire la invenţiile şi descoperirile ştiinţifice, dintre care multe pot avea efecte secundare dăunătoare asupra omului şi a mediului înconjurător. Totodată, seria de articole îndrepta atenţia cititorilor spre Biblie, informaţiile pe care le conţine ea fiind absolut demne de încredere.
A. I. B., Brazilia
Apaşii Ne pasionează istoria indienilor şi am citit multe cărţi despre ei. Aşadar, dorim să vă mulţumim pentru articolul „Ce s-a întâmplat cu apaşii?“ (8 martie 1998). Acesta trata subiectul în mod clar şi convingător.
G. C şi R. S., Italia
Sistemul castelor Am 12 ani şi chiar ieri am primit o temă pentru acasă despre sistemul castelor. Sunt pe jumătate indiancă. Astăzi am primit articolul „Creştinii şi castele“ (8 martie 1998). Nici unul dintre manualele mele şcolare nu a explicat acest subiect atât de amănunţit cum aţi făcut-o voi.
S. S. N., Statele Unite
Să ţinem sub control stresul Citesc în reviste foarte cunoscute articole despre modul în care putem face faţă oboselii, surmenajului şi extenuării nervoase. Dar, după ce le citesc, mă gândesc dacă sunt în stare să merg mai departe! Am fost încântat când am văzut că, dintre cele 15 sugestii cu privire la înfruntarea stresului, nici una nu sugera faptul de a abandona şi de a te resemna („Puteţi ţine sub control stresul!“, 22 martie 1998). Dimpotrivă, aici se sugera cum se poate reduce stresul, continuându-ţi în acelaşi timp viaţa de zi cu zi.
J. B., Bolivia
Articolele au sosit la momentul potrivit, deoarece sufeream de câtva timp de anxietate. Sunt evanghelizatoare cu timp integral şi am crezut că eu nu ar trebui să am probleme de acest fel. În timp ce citeam articolele, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Mi-am dat seama că Iehova manifestă o grijă tandră faţă de slujitorii săi şi că înţelege stările prin care trecem.
D. M., Italia
Întrucât sufăr de psoriazis, o boală foarte stresantă, articolele au fost exact ceea ce simţeam nevoia să citesc. Uneori am impresia că nu am nici o importanţă în ochii lui Iehova, dar articolele voastre mi-au demonstrat că nu aşa stau lucrurile. Într-adevăr, el se interesează atât de mult de mine, încât mi-a furnizat toate informaţiile necesare în legătură cu stresul.
S. S., Brazilia
Doresc să vă mulţumesc din toată inima pentru chenarul „Tulburările posttraumatice de stres (TPTS) — o reacţie normală la o experienţă anormală“. Am avut parte de o copilărie traumatizantă şi, deşi amintirile din trecut fac încă parte din viaţa mea, articolul mi-a adus cu adevărat mângâiere.
R. N., Statele Unite
Părerea mea este că articolele sunt foarte informative. Întrucât presiunile din partea lui Satan sunt din ce în ce mai mari, avem nevoie de informaţii de acest gen pentru a rămâne în credinţă. Articolele m-au ajutat să înţeleg că manifestaţi un interes deosebit faţă de problemele cu care ne confruntăm şi că ne puneţi la dispoziţie ceea ce avem nevoie pentru a le depăşi.
V. T., Fiji