Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • g98 8/12 pag. 28–29
  • Lumea în obiectiv

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Lumea în obiectiv
  • Treziți-vă! – 1998
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • Dispare pădurea tropicală
  • Femeile şi bolile cardiace
  • În Bolivia, familia se dezmembrează
  • S-a descoperit că neutrino are masă
  • Piatră artificială din antichitate
  • Precauţie în timpul gătitului
  • Nu-i trimiteţi numai pe copii
  • O manifestare de dragoste?
  • Muzica îi influenţează pe cumpărători
  • Latura pozitivă a lui El Niño
  • Încercarea de a-i strânge din nou pe membri în ţarc
  • Ce este El Niño?
    Treziți-vă! – 2000
  • Scad resursele naturale ale Pământului
    Treziți-vă! – 2005
  • Lumea în obiectiv
    Treziți-vă! – 1996
  • Lumea în obiectiv
    Treziți-vă! – 1991
Vedeți mai multe
Treziți-vă! – 1998
g98 8/12 pag. 28–29

Lumea în obiectiv

Dispare pădurea tropicală

Porţiuni tot mai mari din pădurea tropicală amazoniană continuă să fie distruse într-un ritm alarmant. În fiecare dintre ultimii trei ani s-au pierdut 1,9 milioane de hectare, adică câte o suprafaţă egală cu „şapte terenuri de fotbal pe minut“, precizează revista Natural History. După ce lemnul valoros este tăiat, vegetaţia care rămâne pe suprafaţa de teren este de obicei arsă pentru ca terenul să poată fi folosit în agricultură. Totuşi, „în timp ce copacii şi alte plante ard sau sunt descompuse de bacterii, se emană în atmosferă mari cantităţi de dioxid de carbon, metan şi protoxid de azot, care contribuie la formarea efectului de seră“. Consecinţele acestor emisii de gaze „echivalează cu rezultatul pe care îl are distrugerea în fiecare an a unei suprafeţe de pădure tropicală de 1 până la 3 milioane de acri“, se spunea în revistă.

Femeile şi bolile cardiace

Până în 1960, în Brazilia bolile cardiovasculare erau o problemă de sănătate cu care se confruntau îndeosebi bărbaţii, precizează revista Veja. Totuşi, situaţia a început să se schimbe când femeile au intrat în câmpul muncii. Din ce în ce mai multe femei s-au îmbolnăvit de boli cardiace, iar aceasta deoarece la locul de muncă ele au fost expuse „stresului, fumatului şi alimentaţiei de tip fast-food“, asemenea bărbaţilor. Deşi unii sunt de părere că femeile dispun de o oarecare protecţie hormonală împotriva afecţiunilor coronariene, „după vârsta de 35 de ani protecţia hormonală începe să slăbească, femeile fiind astfel expuse aceluiaşi risc ca şi bărbaţii“, se afirma în revistă. În 1995, infarctul a ucis de două ori mai multe femei braziliene decât cancerul mamar şi cancerul uterin la un loc.

În Bolivia, familia se dezmembrează

Peste 70 la sută dintre bolivieni trăiesc în sărăcie, se precizează în ziarul Bolivian Times. Drept urmare, mulţi copii „îşi abandonează familiile dezmembrate ca să adopte viaţa de stradă, un mediu în care vor avea parte, probabil, de şi mai multă cruzime“. Aici ei fac cunoştinţă cu cocaina şi cu inhalanţii, cum ar fi diluantul de vopsele sau adezivul. Se estimează că 88 la sută dintre cei care consumă droguri în Bolivia sunt tineri între 5 şi 24 de ani. În ultimii 15 ani, consumul ilicit de droguri a crescut cu aproximativ 150 la sută. Potrivit ziarului Times, „mulţi sunt de părere că o cauză fundamentală a acestei creşteri este dezintegrarea structurii tradiţionale a familiei“.

S-a descoperit că neutrino are masă

Neutrino este o micuţă particulă subatomică ce nu are sarcină electrică, are o viteză aproape egală cu viteza luminii şi rareori interacţionează cu altă materie. Se spune că neutrino poate trece cu uşurinţă chiar şi prin pământ, fără măcar să se ciocnească cu vreun atom. Totuşi, de curând aceste particule amăgitoare au atras atenţia la nivel internaţional când oamenii de ştiinţă de la Takayama (Japonia) au anunţat că s-a descoperit că neutrino are masă. Întrucât cosmosul este plin de neutrini, unii oameni de ştiinţă presupun că masa totală a acestor neutrini ar putea fi suficientă ca să încetinească expansiunea universului.

Piatră artificială din antichitate

Arheologii au scos la iveală prima mostră de piatră artificială în Mashkan-shapir, un oraş antic, ale cărui ruine se află pe teritoriul sudic al Irakului. Geologii şi arheologii spun că piatra a fost fabricată prin încălzirea până la temperatura de topire a aluviunilor extrase din fluviile Tigru şi Eufrat, iar apoi prin răcirea lentă a acestora, „rezultând lespezi de piatră asemănătoare bazaltului, un tip de rocă vulcanică“, se precizează în The New York Times. În acea zonă era o criză de materie primă pentru construcţii, aşadar, „se pare că [bazaltul artificial] era fabricat în mari cantităţi pentru a fi folosit ca înlocuitor al bazaltului natural“. În urmă cu 4 000 de ani, această piatră artificială a fost folosită la construirea oraşului Mashkan-shapir.

Precauţie în timpul gătitului

Între 1990 şi 1994, cea mai frecventă cauză de deces în rândul femeilor care au suferit arsuri, cazuri înregistrate la Centrul de Arsuri din Sumner Redstone al Spitalului General din Massachusetts, a fost îmbrăcămintea care a luat foc în timp ce persoana gătea, se spune în Tufts University Health & Nutrition Letter. Adesea, victimele erau femei la 60 de ani sau mai în vârstă, ale căror mâneci largi atârnau deasupra flăcării aragazului în timp ce luau un ibric. Iată câteva sugestii care s-au dat pentru a-i ajuta pe oameni să prevină arsurile grave. În timpul gătitului 1) Nu purtaţi un capot de baie sau alte haine largi, 2) folosiţi ochiurile din faţă ale aragazului pentru a reduce pe cât posibil riscul de a vă arde în timp ce luaţi oalele sau tigăile de pe ochiurile din spate şi 3) purtaţi o îmbrăcăminte rezistentă la foc.

Nu-i trimiteţi numai pe copii

Când la o oră de religie un elev de clasa a treia s-a plâns că pentru copii existau prea multe reguli, pe când pentru adulţi nu exista nici una, învăţătoarea le-a cerut elevilor să scrie Zece Porunci pentru adulţi. Potrivit săptămânalului catolic din Germania Christ in der Gegenwart, majoritatea elevilor erau preocupaţi de bunătate, pace, corectitudine, cinste şi sinceritate. Lista unui copil suna în felul următor: „1) Nu fiţi nedrepţi. 2) Nu ne certaţi atât de mult. 3) Nu ne zoriţi. 4) Nu ne deranjaţi mereu. 5) Nu râdeţi de noi. 6) Nu ne obligaţi să facem un anumit lucru. 7) Recunoaşteţi că şi noi avem dreptate câteodată. 8) Nu vă faceţi propriile reguli. 9) Înţelegeţi-vă între voi. 10) Mergeţi şi voi la biserică, nu-i trimiteţi numai pe copii“.

O manifestare de dragoste?

„Pentru băieţi, dragostea şi disponibilitatea sexuală merg mână în mână“, se spunea într-o ştire publicată în suplimentul ziarului sud-african Witness Echo, „iar dacă adolescentele se împotrivesc relaţiilor sexuale, este foarte probabil că vor fi bătute“. În urma unor cercetări efectuate în rândul adolescenţilor dintr-o suburbie din Cape Town s-a descoperit că „băieţii deţin controlul asupra relaţiilor, deseori recurgând la violenţă pentru a le obliga pe fete să întreţină relaţii sexuale cu ei“. Un studiu arăta că 60 la sută dintre fete fuseseră bătute de partenerii lor pentru simplul motiv că au stat de vorbă cu alţi băieţi. Ştirea continua: „Abuzul fizic a devenit ceva atât de obişnuit, încât multe dintre prietenele lor îl consideră o manifestare de dragoste“.

Muzica îi influenţează pe cumpărători

În Anglia, o echipă de psihologi de la Universitatea din Leicester a descoperit că muzica de fond poate influenţa alegerile făcute de cumpărătorii de vin. „Când se transmitea muzică franţuzească interpretată la acordeon, vinul franţuzesc era cumpărat în proporţie de cinci la unu faţă de sortimentele germane“, se spune în revista National Geographic. „Dar când începea ritmul vioi al muzicii germane ce se cântă în berării, clienţii cumpărau două sticle de vin german la fiecare sticlă de vin franţuzesc.“ Este interesant că puţini cumpărători şi-au dat seama că „muzica jucase un rol important în luarea deciziei“, spune unul dintre cercetători.

Latura pozitivă a lui El Niño

Fenomenul apei calde, numit El Niño, a fost „învinuit de toate: de la furtunile ucigătoare din Statele Unite la incendiile de proporţii catastrofale din Brazilia şi la săracele recolte de cafea din Kenya“, precizează agenţia de presă Reuter. Totuşi, în pofida furtunilor şi a secetelor, experţii sunt de părere că El Niño are şi o latură pozitivă. Potrivit ştirii, „se aşteaptă ca [producţia de cafea braziliană] să atingă în acest sezon 35 de milioane de saci, fiind cea mai mare producţie realizată într-un deceniu“, iar „ploile neprevăzute în regiuni neprevăzute au umplut din nou lacurile de acumulare şi stratul acvifer al globului“. Ants Leetmaa, director al Centrului de Prognoze Meteorologice din Statele Unite, a spus: „Criza de apă este o problemă în cea mai mare parte a lumii. Multe regiuni aveau nevoie de apă. . . . Hidrologii au aşteptat cu nerăbdare El Niño“.

Încercarea de a-i strânge din nou pe membri în ţarc

Se estimează că, în Regatul Unit al Marii Britanii, în fiecare săptămână 1 500 de persoane părăsesc bisericile. Deşi peste 50 la sută din populaţie susţine că este creştină, doar 10 la sută merge cu regularitate la biserică. De ce? Bisericile din Regatul Unit au fost „deseori acuzate că sunt lipsite de valoare practică, că nu sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în lume şi că sunt plictisitoare“, spune preotul Steve Chalk. În efortul de „a-i îndemna pe oameni să se întoarcă la biserică“, arhiepiscopul de Canterbury şi arhiepiscopul de Westminster „susţin o nouă iniţiativă menită să ajute bisericile să devină mai primitoare, mai practice şi mai stârnitoare de interes“, anunţă BBC News. Bisericile speră că începând cu 2 ianuarie 2000 vor pune în aplicare „10 obiective practice“. Câteva dintre acestea sunt: „Vă vom face o primire călduroasă, ne vom interesa de voi ca de nişte membri ai familiei, vom lua măsuri ca să puteţi auzi bine, . . . vă vom ajuta să cercetaţi răspunsurile la cele mai profunde întrebări ale voastre, . . . ne vom asigura ca vizita voastră să fie folositoare şi, în acelaşi timp, stimulatoare“.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează