Un alt fel de paradis
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CANADA
SCRUTÂND văile din înălţimi, de pe versanţii defileelor, te simţi impresionat de superbul peisaj — coline vălurite şi râpe adânci. Înaintea ochilor se întinde o mare de iarbă ce pare nesfârşită. O rafală de vânt trece în vârtejuri, lăsând în urmă-i un puternic parfum de salvie — mireasma preriei.
Doar în urmă cu 200 de ani, puteai merge zile întregi fără să pierzi din ochi marile cirezi de bizoni, care înnegreau vastele păşuni ale Canadei, şi simţeai pământul zguduindu-se de tumultul milioanelor de copite. Nici chiar vestita migraţie a animalelor din Africa nu ar putea rivaliza cu cea a bizonilor care străbăteau imensa mare de iarbă.
În prezent, câteva dintre puţinele semne care indică faptul că aici au existat cândva bizoni sunt pietrele mari de care se frecau bizonii. Puteţi pipăi colţurile lor rotunjite şi puteţi vedea şanţurile pe care le-au făcut miile de bizoni în jurul pietrelor în timp ce se scărpinau de ele. Ceea ce te face să lăcrimezi nu este numai puternicul vânt care bate dinspre vest, ci şi un sentiment copleşitor de veneraţie când admiri minunile creaţiei care te înconjoară şi care îţi desfată simţurile. Unde vă aflaţi? Vizitaţi un alt fel de paradis.
Un parc deosebit
Bine aţi venit în Parcul Naţional Grasslands, situat la sud-vest de Saskatchewan (Canada) — singurul parc din America de Nord dedicat conservării preriei. O porţiune de 22,5 kilometri împarte parcul în două: partea de est şi partea de vest. Acesta va acoperi, în cele din urmă, o suprafaţă de 900 de kilometri pătraţi.
Terenul este stâncos şi plin de obstacole greu de trecut. Dacă doriţi să îl exploraţi, este cel mai bine dacă faceţi acest lucru pe jos sau călare. Dormitul sub cerul liber câteva nopţi la rând este pentru cei cărora le plac aventurile, dar fiţi pregătiţi cu suficientă apă şi alte provizii necesare (vezi chenarul „Explorarea parcului“). În timpul călătoriei prin parc nu veţi vedea nici clădiri moderne, nici străzi pavate sau acoperite cu pietriş, nici linii de înaltă tensiune, nici locuri de depozitare a deşeurilor şi nici parcări. Probabil că nu veţi vedea nici ţipenie de om. Într-adevăr, acesta este un alt fel de paradis! Odată ce intri în parc, intri într-o lume de o frumuseţe unică.
Marile Câmpii din America de Nord constituie unul dintre ecosistemele cel mai grav afectate din lume. Cu peste 200 de ani în urmă, acest teritoriu era sută la sută sălbatic — un teritoriu virgin. În prezent, de pildă, mai puţin de 25 la sută din preria canadiană nu creşte. Ideea conservării preriei prin transformarea ei într-un parc a apărut în anii ’30 ai secolului trecut. După mai bine de 100 de ani, în 1957, Societatea de Istorie Naturală din Saskatchewan a trecut la înfiinţarea unui parc naţional.
Totuşi, abia în 1988, în urma unui acord federalo-provincial, a fost instituit Parcul Naţional Grasslands. Acest parc împreună cu alte parcuri din preria canadiană ocrotesc 22 de specii de plante, mamifere şi păsări, toate acestea figurând pe lista oficială a Canadei cu speciile pe cale de dispariţie. Pe lângă acestea, multe altele sunt conservate, dintre care unele nu se mai întâlnesc nicăieri în lume.
Parcul Grasslands este un teren cu extreme climatice. Situat în centrul continentului, nici unul dintre oceane nu poate modera clima acestuia. Prin urmare, iarna, temperaturile pot coborî până la -50°C, iar vara, o temperatură de 40°C nu este ceva neobişnuit. Clima este aspră din cauza precipitaţiilor foarte reduse şi a vântului constant.
Totuşi, parcul abundă de vietăţi, deşi la prima vedere acest lucru nu este foarte evident. Cu răbdare şi cu insistenţă, în special în zori şi în amurg, veţi fi recompensaţi cu ocazia de a fotografia căprioare, coioţi, râşi americani, iepuri, cocoşi de prerie, şerpi cu clopoţei, cucuvele săpătoare, şorecari ruginii, acvile de munte, exotice antilope americane (descrise drept cele mai rapide animale mari din America de Nord) sau singura colonie care a mai rămas de câini ai preriilor din Canada. Veţi mai vedea multe păsări şi insecte specifice acestei zone.
Istoria multicoloră a regiunii
Dacă vă hotărâţi să vizitaţi acest parc minunat, vă îndemnăm să faceţi câteva cercetări cu privire la zonă. Veţi afla că are o istorie bogată. De exemplu, încă există marcaje care indică Traseul Nord-vestic al Poliţiei Călare a Tunicilor Roşii. În 1874, auzind unele zvonuri cu privire la anumite tulburări între băştinaşi şi albi, guvernul canadian a trimis în vest un detaşament alcătuit din 300 de poliţişti călare ca să restabilească ordinea şi liniştea. Această acţiune a calmat şi teama multora că vestul Canadei urma să fie ocupat de Statele Unite. Îmbrăcaţi în tunici de un roşu aprins şi călărind nişte cai bine întreţinuţi, detaşamentul a făcut o impresie atât de mare, încât, până în zilele de astăzi, traseul urmat este cunoscut drept Drumul Tunicilor Roşii.
Este interesant că, în 1878, această regiune a devenit reşedinţa unuia dintre cei mai temuţi războinici indieni din America de Nord — marea căpetenie sioux Sitting Bull. După victoria indienilor sioux asupra forţelor lui Custer la râul Little Bighorn, mii de indigeni americani sioux au fugit în această regiune a Canadei ca să se refugieze de cavaleria americană.
În parc există aproximativ 1 800 de situri arheologice importante care datează dintr-o perioadă chiar mai îndepărtată. Pe multe creste şi culmi de deal se pot vedea pietre mari aranjate în cercuri, cunoscute drept inele tepee, sau inele pentru corturi. Cândva, aceste pietre ţineau marginile pieilor de bizon folosite la corturi, pentru ca acestea să nu fie luate de vânt. De asemenea, există mai multe trasee legate între ele pe care indienii din Marile Câmpii le foloseau la vânătoarea de bizoni. Cu multe secole în urmă, acest ţinut a fost un bogat teren de vânătoare pentru indienii Gros Ventre (în franceză „burtă mare“), cree, assiniboin, blackfoot şi triburile sioux.
Întorcându-ne chiar mai înapoi în timp, în partea de est a parcului au fost găsite resturi de dinozauri în zona dealurilor de argilă foarte erodate din Killdeer Badlands.
O panoramă a frumuseţii
Dacă diversitatea şi abundenţa florei şi a faunei sau fascinanta istorie a acestui ţinut nu sunt de ajuns ca să vă uimească, atunci cu siguranţă veţi fi uimiţi de întinderea magnifică şi spectaculoasă a ţinutului. Aici se îmbină ciripitul nenumăratelor specii de păsări cu parfumul salviei şi cu atingerea fierbinte a soarelui şi adierea vântului. Peisajul panoramic — ce îţi desfată încontinuu privirea — dă un plus de savoare mâncării gătite pe aragazul de voiaj. Mai presus de toate, ai o perspectivă de 360 de grade a orizontului, în special pe Traseul Marcat Doi Copaci, care se află în partea de vest a parcului. Întinderea albastră a cerului este decorată din când în când de câte un nor alb şi pufos ce stă suspendat deasupra ta asemenea unui munte plutitor. Peisajul spectaculos îţi dă un sentiment copleşitor de libertate şi, în acelaşi timp, te face să te simţi foarte mic şi cuprins de veneraţie.
Când este vorba de prerie, nu e important doar ceea ce vezi, ci şi ceea ce simţi. Ceea ce te va atrage spre acest paradis deosebit este sentimentul care te încearcă atunci când eşti aici. Această experienţă îţi umple inima de recunoştinţă. Gândurile îţi sunt pline de laude la adresa Marelui Creator, Iehova, care a adus în existenţă tot ce este aici. În curând, va sosi ziua mult aşteptată când întregul pământ va fi un paradis şi când acesta îşi va dezvălui pe deplin frumuseţea-i naturală.
[Chenarul de la pagina 26]
Explorarea parcului
Reţineţi
1. Înainte de a intra în parc, înregistraţi-vă la personalul parcului şi obţineţi echipamentul necesar.
2. Luaţi cu voi rezerve suficiente de apă potabilă. Apa potabilă se poate obţine numai de la Centrul de Informaţii al Parcului.
3. Purtaţi o pălărie de soare şi pantofi comozi şi rezistenţi care să vă acopere gleznele, astfel încât să vă protejeze de ghimpii cactuşilor.
4. Luaţi-vă un baston cu care, în timp ce înaintaţi, să culcaţi iarba înaltă şi desişurile.
5. Dacă aveţi o cameră video şi un binoclu, luaţi-le cu voi. Momentul cel mai potrivit în care puteţi observa animalele este în zori şi în amurg.
ATENŢIE: Nu puneţi mâna şi nu călcaţi în locuri pe care nu le vedeţi. Şerpii cu clopoţei muşcă atunci când sunt înghesuiţi sau luaţi prin surprindere. Este interzis să hărţuiţi sau să vânaţi animale sălbatice într-un parc naţional.
[Provenienţa fotografiilor de la pagina 25]
Toate fotografiile: Parks Canada