Reîntoarcerea marii păsări albe

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN JAPONIA

CU CÂTE o bâtă în mână, bărbaţii au început să lovească frumoasele păsări albe până când acestea şi-au dat ultima suflare — una câte una. Păsările erau albatroşi. Bărbaţii: Hanemon Tamaoki şi complicii lui. Locul: Torishima, o insulă aflată la 600 de kilometri sud de Tokio. Era în anul 1887.

Tamaoki plănuise acest lucru de ani de zile. Penele moi, folosite la saltele erau foarte căutate atât în ţară, cât şi în străinătate, iar Torishima era o insulă îndepărtată ai cărei locuitori erau miile de albatroşi care soseau acolo cu regularitate pentru perioada de împerechere. Printre aceştia era şi albatrosul cu coadă scurtă, care l-a atras în mod deosebit pe Tamaoki. Era cea mai mare pasăre marină din emisfera nordică. Imaginaţi-vă cât de multe pene avea această pasăre durdulie, care cântăreşte aproximativ 8 kilograme şi ale cărei aripi ating o anvergură de 2,5 metri! Mai mult decât atât, pasărea era blândă şi nu încerca să fugă chiar dacă se afla în pericol.

Tamaoki a dus pe insulă 300 de muncitori care să ucidă şi să jumulească păsările. Ei au construit un sat şi o cale ferată mică pe care să o folosească la transportul păsărilor ucise. Operaţiunea era atât de productivă, încât, în scurt timp, Tamaoki a ajuns foarte bogat — ucigând aproximativ 5 milioane de păsări. Distrugerea a fost atât de mare, încât, în 1902, când a erupt vulcanul de pe insulă, acoperind satul cu toţi locuitorii lui, unii au crezut că era un „blestem pentru că uciseseră albatroşii“. Cu toate acestea, în anul următor, oamenii au venit din nou să caute păsările care mai rămăseseră.

La aproximativ 1 500 de kilometri distanţă, în Marea Chinei de Est, pe un grup de insule stâncoase nepopulate, situate între Taivan şi Okinawa, un bărbat care se numea Tatsushiro Koga se ocupa cu aceeaşi afacere profitabilă. Asemenea lui Tamaoki, Koga şi-a dat seama că sursa lui de păsări se epuizase foarte repede. În cele din urmă, în 1900 a părăsit insula — dar nu înainte de a extermina aproximativ un milion de albatroşi.

Un rezultat tragic al lăcomiei

Această distrugere în masă a păsărilor a fost o tragedie care a avut consecinţe grave. Dintre diversele specii de albatroşi, trei trăiesc în nordul Pacificului, avându-şi principalele terenuri de cuibărit pe insulele prădate de Tamaoki şi Koga. Una dintre aceste specii, albatrosul cu coadă scurtă (Diomedea albatrus), se pare că nu a avut nicăieri în lume alt loc de împerechere.

Pentru marinarii aflaţi în largul mării, albatrosul era cândva o pasăre de temut. Legendele şi poveştile marinăreşti îl descriu ca fiind o pasăre prevestitoare de vânt şi ceaţă. Totuşi, nu este o legendă faptul că aripile neobişnuit de lungi ale acestei mari păsări albe au ajutat-o să traverseze în zbor un ocean doar în câteva zile, mai tot timpul înaintând purtată de vânt, cu aripile aproape nemişcate. Capacitatea ei de a plana şi de a rămâne pe mare lungi perioade de timp este neegalată.

Deşi albatrosul zboară graţios, pe sol acesta se mişcă greoi. Aripile lui lungi şi corpul lui durduliu îl împiedică să-şi ia zborul cu rapiditate. Pe lângă aceasta, pasărea a devenit o pradă uşoară şi din cauză că nu a învăţat să se teamă de om. De aceea, oamenii au numit-o „pasărea proastă“a.

Oameni iresponsabili, mânaţi de faptul că uciderea albatroşilor le aducea câştiguri, au continuat exterminarea cu frenezie. În urma unui sondaj s-a descoperit că în jurul anului 1933 rămăseseră mai puţin de 600 de păsări pe insula Torishima. Văzând că situaţia era disperată, guvernul japonez a decis să interzică accesul oamenilor pe insulă. Dar oamenii lipsiţi de scrupule s-au năpustit pe insulă ca să ucidă cât mai multe păsări înainte ca interdicţia să intre în vigoare. Potrivit unui expert, în jurul anului 1935 mai rămăseseră doar 50 de păsări. În cele din urmă, albatrosul cu coadă scurtă a trebuit să fie declarat dispărut. Ce rezultat tragic al lăcomiei omului! Dar o mare surpriză urma să aibă loc.

Reîntoarcerea

În 1951, într-o seară de ianuarie, un bărbat care se căţăra pe stâncile insulei Torishima a tresărit la auzul unui cloncănit. Se afla faţă în faţă cu un albatros! Albatrosul cu coadă scurtă supravieţuise cumva, iar acum îşi stabilise din nou terenul de împerechere pe insula Torishima. De această dată însă, păsările cuibăreau pe terenuri abrupte, aproape inaccesibile oamenilor. Şi se părea că manifestau o prudenţă neobişnuită faţă de oameni. Cât de mult trebuie să se fi bucurat iubitorii naturii!

Guvernul japonez a luat imediat măsuri. S-a plantat un fel de iarbă pentru a fortifica terenul pentru cuibărit şi s-a interzis accesul oamenilor pe Torishima. Albatrosul a fost declarat comoară naţională şi pasăre ocrotită pe plan internaţional.

Hiroshi Hasegawa, de la Universitatea din Toho (Japonia), studiază aceste păsări din anul 1976, iar acum vizitează insula de trei ori pe an pentru a le examina. El a declarat revistei Treziţi-vă! că, ataşând anual de picioarele păsărilor câte un inel de o anumită culoare, a descoperit că albatroşii cu coadă scurtă se întorc doar o dată la trei sau patru ani la locul naşterii pentru a se împerechea. Ei se împerechează pentru prima dată la şase ani şi fac un singur ou o dată. Prin urmare, deşi durata medie a vieţii lor este de 20 de ani, este nevoie de mult timp pentru ca numărul albatroşilor să crească. Dintre cele 176 de ouă care s-au depus pe insula Torishima în iarna dintre 1996 şi 1997, doar din 90 au ieşit pui.

Ce fac albatroşii în restul timpului? Hasegawa spune că se cunosc foarte puţine despre acest lucru. Este clar însă că evită uscatul şi oamenii. Urmăresc albatroşii navele şi poposesc pe acestea? Potrivit spuselor lui Hasegawa, aceasta este doar o legendă. El afirmă cu toată certitudinea că „albatroşii japonezi nu poposesc pe nave“. Dar el adaugă că, în alte zone ale pământului, „unele păsări probabil că poposesc câtva timp, dacă li se dă ceva de mâncare“. Albatroşii îşi petrec cea mai mare parte a timpului cu activitatea în care excelează — urcă până întâlnesc curenţi favorabili şi planează deasupra vastului ocean. Când obosesc, dorm plutind pe apă. Se hrănesc cu calmari, peşti zburători, crabi şi crevete. Păsările cărora le-a pus Hasegawa inel la picior sunt localizate cu regularitate în Marea Bering şi în Golful Alaska. Iar când în 1985 a fost zărit albatrosul cu coadă scurtă pe coasta Californiei — pentru prima dată după aproape un secol — iubitorii de păsări au fost nespus de încântaţi.

Ce se va întâmpla în viitor?

Dacă e să ne referim la partea pozitivă, numărul albatroşilor cu coadă scurtă este în continuă creştere. În luna mai a anului trecut, Hasegawa estima că existau „peste 900 de exemplare, număr care includea şi puii“. El a adăugat: „În jurul anului 2000 ar trebuie să fie peste 1 000 de păsări numai pe insula Torishima, care să facă peste 100 de pui anual“. De asemenea, este emoţionant şi faptul că, în 1988, după 88 de ani, albatroşii au fost văzuţi din nou împerechindu-se în Marea Chinei de Est. Păsările şi-au ales un avanpost stâncos într-un teritoriu care opune rezistenţă, teritoriu care să le protejeze un anumit timp de acţiunile oamenilor.

Greşelile făcute cu 100 de ani în urmă sunt corectate rând pe rând. Dar sunt ele într-adevăr corectate? Cercetătorii au observat deseori că, atunci când prind păsările ca să le bandajeze, acestea intră în panică şi vomită. Ele elimină bucăţi de plastic, brichete folosite şi alte gunoaie pe care oamenii le aruncă cu neglijenţă în ocean, locul de unde se hrănesc albatroşii.

Va fi oare marea pasăre albă pusă din nou în pericol din cauza prostiei umane?

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Torishima, locuinţa albatroşilor cu coadă scurtă

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Datorită aripilor lui lungi şi înguste, albatrosul este cel mai bun planorist din lume

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Albatroşii cu coadă scurtă s-au întors pe Torishima