Discriminare faţă de femei

ÎN VESTUL Africii, un om de afaceri cumpără un copil de nouă ani. În Asia, un nou-născut este îngropat de viu în nisipul din deşert. Într-o ţară din Orient, un copilaş care abia începe să meargă moare de foame într-un orfelinat — nedorit şi fără să i se acorde vreo îngrijire. Aceste tragedii au un numitor comun: toate victimele erau fetiţe. Faptul că erau de sex feminin a însemnat că ceilalţi se puteau dispensa de ele.

Acestea nu sunt cazuri izolate. În Africa, mii de fetiţe şi de femei tinere sunt vândute ca sclave, unele dintre acestea pentru suma de doar 15$. Iar conform unor rapoarte, anual, sute de mii de fetiţe sunt vândute sau forţate să devină prostituate, îndeosebi în Asia. Ceea ce este şi mai grav, evidenţele populaţiei din mai multe ţări indică faptul că 100 de milioane de fetiţe sunt date „dispărute“. Această situaţie se datorează în mod evident avortului, infanticidului sau lipsei totale de atenţie acordată fetiţelor.

Mult timp — secole la rând — femeile au fost privite în acest mod în multe ţări. Iar în unele încă mai sunt privite astfel. De ce? Deoarece în aceste ţări se pune mai mare preţ pe băieţi. Aici se crede că un băiat poate continua linia de descendenţă, poate moşteni proprietăţi şi se poate îngriji de părinţi când aceştia îmbătrânesc, întrucât, în general, guvernele acestor ţări nu le oferă celor în vârstă o pensie. Un proverb asiatic spune că „a creşte o fată este ca şi cum ai uda o plantă din grădina vecinului“. Când va creşte, ea va pleca să se mărite sau poate chiar va fi vândută ca prostituată şi, ca urmare, nu-i va îngriji decât într-o mică măsură sau deloc pe părinţii în vârstă.

O parte mai mică

În ţările afectate de sărăcie, această atitudine are ca rezultat mai puţină mâncare, mai puţină îngrijire medicală şi mai puţină şcolarizare în ce le priveşte pe fetele dintr-o familie. Unii cercetători dintr-o ţară asiatică au descoperit că 14% dintre fete erau subnutrite, în comparaţie cu numai 5% dintre băieţi. În unele ţări, la centrele medicale sunt aduşi de două ori mai mulţi băieţi decât fete, arată un raport întocmit de Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). Iar peste 40% dintre tinerele femei din Africa, precum şi din sudul şi vestul Asiei sunt analfabete. „În ţările în curs de dezvoltare se practică un înspăimântător apartheid al sexelor“, se plângea fosta ambasadoare UNICEF, Audrey Hepburn, decedată de curând.

Acest „apartheid al sexelor“ nu dispare atunci când fetele ajung la maturitate. Sărăcia, violenţa şi truda nesfârşită sunt, de obicei, tot ceea ce o aşteaptă în viaţă pe o femeie, tocmai pentru că este femeie. Iată ce a declarat preşedintele Băncii Mondiale: „Femeile efectuează două treimi din munca de pe glob. . . . Cu toate acestea, ele câştigă doar o zecime din venitul lumii şi deţin mai puţin de 1% din proprietăţile de pe glob. Ele se numără printre cei mai săraci dintre săracii lumii“.

Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, peste 70% din cele 1,3 miliarde de persoane din lume care trăiesc într-o sărăcie lucie sunt femei. „Iar această situaţie se înrăutăţeşte“, adăuga raportul. „Pe parcursul ultimelor două decenii, numărul femeilor din zonele rurale care trăiesc într-o sărăcie lucie a crescut cu aproape 50%. Sărăcia începe să capete din ce în ce mai mult un chip de femeie.“

Şi mai traumatizantă decât sărăcia apăsătoare este violenţa care distruge viaţa unui foarte mare număr de femei. Se estimează că o sută de milioane de fete au fost victimele mutilării genitale, îndeosebi în Africa. Violul este o formă de abuz foarte răspândită, pentru care, în unele zone, nu există nici o evidenţă, deşi anumite studii arată că, în unele ţări, o femeie din şase este violată pe parcursul vieţii sale. Victimele războaielor sunt bărbaţii şi femeile deopotrivă, însă majoritatea refugiaţilor obligaţi să-şi părăsească locuinţele sunt femei şi copii.

Mame şi susţinători ai familiei

De cele mai multe ori, povara îngrijirii familiei apasă mai greu pe umerii mamei. Se pare că ea lucrează mai multe ore şi, adeseori, este singurul susţinător al familiei. În unele zone rurale din Africa, în aproape jumătate dintre familii, capul de familie este o femeie. În unele localităţi din ţările occidentale, femeile îndeplinesc rolul de cap de familie în multe familii.

Pe lângă aceasta, îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, femeile sunt cele care, conform tradiţiei, efectuează unele dintre cele mai grele munci, cum ar fi aducerea apei şi adunarea lemnelor de foc. Despăduririle şi păşunatul în exces au făcut ca aceste sarcini să fie mult mai grele. În unele ţări afectate de secetă, femeile au nevoie zilnic de trei sau de mai multe ore ca să caute lemne de foc şi de patru ore ca să aducă apă. Numai după ce au îndeplinit această corvoadă pot să înceapă lucrul pe care se aşteaptă ca ele să-l facă acasă sau la câmp.

În mod clar, atât bărbaţii, cât şi femeile suferă în ţările în care sărăcia, foametea sau conflictele fac parte din viaţa cotidiană. Însă bărbaţii nu suferă în aceeaşi măsură ca şi femeile. Se va schimba vreodată această situaţie? Există vreo perspectivă ca într-o bună zi femeile de pretutindeni să fie tratate cu respect şi consideraţie? Pot femeile să facă ceva în prezent pentru a-şi îmbunătăţi situaţia?

[Chenarul/Fotografia de la pagina 5]

Fete care se prostituează: Cine este de vină?

Se estimează că, în fiecare an, un milion de copii — în mare parte fetiţe — sunt obligaţi să se prostitueze sau sunt vânduţi pe piaţa prostituţiei. Arayaa, care provine dintr-o ţară din sud-estul Asiei, îşi aminteşte ce s-a întâmplat cu unele dintre colegele ei de clasă. „Kulvadee a ajuns prostituată când avea doar 13 ani. Ea era o fată drăguţă, însă mama ei obişnuia să se îmbete şi să joace pocher şi, prin urmare, nu avea timp să se îngrijească de fiica ei. Mama lui Kulvadee a îndemnat-o să câştige bani mergând cu bărbaţi, şi, nu după mult timp, ea a ajuns să lucreze ca prostituată.

Sivun, o altă elevă din clasă, a venit din nordul ţării. Avea numai 12 ani când părinţii ei au trimis-o în capitală ca să lucreze ca prostituată. Ea a trebuit să lucreze timp de doi ani ca să achite contractul semnat de părinţii ei. Sivun şi Kulvadee nu sunt cazuri ieşite din comun — 5 dintre cele 15 fetiţe din clasa mea au ajuns prostituate.“

Există milioane de tinere ca Sivun şi Kulvadee. „Industria sexului este o uriaşă piaţă care se bucură de propriul ei avânt“, se plânge Wassyla Tamzali, de la UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură). „Vinderea unei fetiţe de 14 ani a devenit un lucru atât de obişnuit, încât este ceva banal.“ Odată ce aceste fetiţe sunt vândute în sclavia sexuală, este aproape imposibil să se achite preţul lor de achiziţionare. Manju, al cărei tată o vânduse când avea 12 ani, mai era încă datoare cu 300$ (SUA) după şapte ani de prostituţie. „Nu puteam face nimic; eram prinsă în capcană“, explică ea.

Pentru aceste fetiţe este aproape la fel de greu să scape de SIDA ca şi în cazul în care ar încerca să scape de proxeneţii care le-au înrobit. Un sondaj efectuat în sud-estul Asiei a arătat că 33% dintre aceşti copii care se prostituează erau infectaţi cu virusul SIDA. Atâta vreme cât industria prostituţiei, care aduce un profit de cinci miliarde de dolari, prosperă, este foarte probabil ca aceste fetiţe să sufere în continuare.

Cine este vinovat de această practică îngrozitoare? Evident, cei care cumpără sau vând fetiţe ca prostituate poartă o imensă parte din vină. Însă sunt de condamnat şi acei bărbaţi josnici care se folosesc de fetiţe ca să-şi satisfacă dorinţele sexuale. Fără aceşti bărbaţi care practică imoralitatea, prostituţia acestor fetiţe n-ar exista.

[Notă de subsol]

[Ilustraţia]

Anual, aproximativ un milion de fetiţe sunt obligate să se prostitueze

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

O zi de lucru a unei femei din Africa centrală

Femeia se scoală la şase dimineaţa şi pregăteşte micul dejun pentru întreaga familie şi pentru ea, dejun pe care îl vor servi în jurul orei 10,00. După ce aduce apă de la râul din apropiere, ea se îndreaptă spre bucata ei de pământ — terenul se poate afla la o oră de mers pe jos.

Până în jurul orei 16,00, ea sapă, scoate buruienile sau udă terenul, oprindu-se doar pentru o scurtă pauză ca să mănânce ceva ce şi-a adus de acasă. Cele două ore care i-au mai rămas din zi până la lăsarea serii le foloseşte ca să taie lemne de foc şi să adune manioc sau alte legume pentru familie — pe toate acestea le cară singură acasă.

De obicei, ea ajunge acasă când soarele este la asfinţit. Acum trebuie să pregătească cina, o sarcină care îi poate lua două ore sau chiar mai mult. Duminicile şi le petrece spălând rufele la râul din apropiere, apoi călcând rufele uscate.

Soţul ei rareori apreciază toată această muncă grea şi nici nu prea ascultă sugestiile pe care le face ea. Lui nu-i displace să doboare copaci sau să dea foc arboretului din pădure pentru ca ea să poată pregăti terenul ca să fie cultivat, însă altceva nu prea mai face. Din când în când îi ia cu el pe copii la râu ca să se spele şi poate că vânează şi pescuieşte puţin. Însă cea mai mare parte a zilei şi-o petrece discutând cu ceilalţi bărbaţi din sat.

Dacă îşi poate permite, după câţiva ani, soţul îşi va aduce acasă o altă soţie mai tânără, care se va bucura de toată afecţiunea lui. Totuşi, de la prima lui soţie el va aştepta în continuare să lucreze la fel ca înainte, până când se va îmbolnăvi sau până când va muri.

Femeile africane duc greul muncii