Tinerii se întreabă . . .

Ce se poate spune despre mândria rasială?

„Unul dintre colegii mei de şcoală vorbeşte întotdeauna despre rasa şi culoarea pielii altora“, se plânge Tanya, în vârstă de 17 ani. „De multe ori, în conversaţiile pe care le poartă, el pretinde că le este superior acestora.“

ESTE firesc ca o persoană să se mândrească cu familia, cultura, limba sau locul de origine. „Sunt vietnameză“, spune o tânără de 15 ani, pe nume Phung, „şi sunt mândră de cultura căreia îi aparţin“.

De cele mai multe ori însă, mândria rasială merge mână în mână cu rasismul. Această mândrie se poate dovedi o plagă care distruge relaţiile, chiar şi atunci când este ascunsă sub masca politeţii. Isus Cristos a spus: „Din plinătatea inimii vorbeşte gura“ (Matei 12:34). Iar sentimentele de superioritate sau de dispreţ adânc înrădăcinate ies adesea la iveală, cauzând suferinţă.

Uneori, mândria rasială ajunge chiar să se manifeste violent. În ultimii ani, aceasta a alimentat războaie, revolte şi „epurări etnice“ sângeroase. Cu toate acestea, nu este necesar să fii martor la o vărsare de sânge ca să fii surprins de latura respingătoare a mândriei rasiale. Cu alte cuvinte, îi simţi prezenţa la şcoală, la locul de muncă sau în cartierul în care locuieşti? „Da, în mod categoric“, spune o tânără creştină pe nume Melissa. „Unii dintre colegii mei de şcoală se amuză pe seama copiilor care vorbesc cu accent străin şi spun că sunt mai buni decât aceştia.“ Tanya declară ceva asemănător: „Am auzit la şcoală copii care le spun fără menajamente altora: «Sunt mai bun decât tine»“. Într-un sondaj efectuat în Statele Unite, aproape jumătate dintre cei chestionaţi au spus că anul trecut s-au confruntat personal cu unele forme de mândrie rasială. „În şcoala noastră predomină o stare de tensiune generată de apartenenţa la diferite rase“, a spus o adolescentă pe nume Nataşa.

Să presupunem acum că trăieşti într-o ţară sau într-o zonă în care există o afluenţă de imigranţi, ceea ce duce la schimbarea totală a aspectului şcolii, cartierului sau congregaţiei creştine de care aparţii. Te deranjează, într-o oarecare măsură, această situaţie? Atunci, probabil că mândria rasială ocupă în gândirea ta un loc mai important decât ai crezut.

Mândria potrivită contra mândriei nepotrivite

Înseamnă aceasta că mândria în sine este nepotrivită? Nu neapărat. Biblia arată că mândria potrivită îşi are locul ei. Când apostolul Pavel le-a scris creştinilor din Tesalonic, el a spus: „De aceea ne lăudăm cu voi în adunările lui Dumnezeu“ (2 Tesaloniceni 1:4). În mod asemănător, faptul de a avea un grad moderat de respect de sine este sănătos şi normal (Romani 12:3). Aşadar, nu este greşit faptul în sine de a nutri o oarecare mândrie datorită rasei, familiei, limbii, culorii pielii sau locului de origine al cuiva. Cu certitudine, Dumnezeu nu ne-ar pretinde să ne ruşinăm de aceste lucruri. Când apostolul Pavel a fost confundat cu un criminal egiptean, el nu a ezitat să spună: „Eu sunt iudeu . . . din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate“. — Faptele 21:39.

Cu toate acestea, mândria rasială devine respingătoare când alimentează un sentiment exagerat de respect de sine sau când determină pe cineva să-i socotească pe alţii inferiori. Biblia spune: „Frica de DOMNUL te face să urăşti răul; mândria şi îngâmfarea, calea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu“ (Proverbele 8:13). Iar în Proverbele 16:18 se afirmă: „Mândria merge înaintea distrugerii şi un duh îngâmfat înaintea căderii“. Fălirea cu apartenenţa la o rasă superioară este un lucru detestabil înaintea lui Dumnezeu. — Compară cu Iacov 4:16.

Originile mândriei rasiale

Ce îi determină pe oameni să se mândrească exagerat de mult cu rasa căreia îi aparţin? În cartea Black, White, Other, de Lise Funderburg, se spune: „În cazul multor persoane, primele (şi cele mai de durată) impresii cu privire la rasă provin de la părinţi şi de la ceilalţi membri ai familiei“. Din păcate, de cele mai multe ori impresiile transmise de unii părinţi sunt lipsite de echilibru sau sunt greşite. Este posibil ca unor tineri să li se spună în mod direct că persoanele care aparţin rasei lor sunt superioare şi că persoanele care aparţin altor rase sunt diferite sau inferioare. Totuşi, foarte adesea, tinerii văd pur şi simplu că părinţii lor aproape că nu au nici o legătură cu persoane care aparţin altor rase. Şi acest lucru poate avea o puternică influenţă asupra gândirii lor. Sondajele arată că, deşi este posibil ca adolescenţii şi părinţii lor să nu aibă deloc aceleaşi opinii cu privire la îmbrăcăminte sau muzică, majoritatea tinerilor împărtăşesc opiniile părinţilor lor cu privire la rasă.

Atitudinile lipsite de echilibru referitoare la rasă pot fi cultivate şi ca reacţie la oprimarea şi maltratarea suferite (Eclesiastul 7:7). De exemplu, profesorii au remarcat că copiii care provin din aşa-zisele minorităţi naţionale sunt adesea lipsiţi de respect de sine. Încercând să îndrepte lucrurile, unii profesori au elaborat programe şcolare care cuprind ore de predare a istoriei grupului rasial căruia îi aparţin aceşti copii. Este interesant faptul că criticii susţin că acest accent pus pe mândria rasială duce pur şi simplu la naşterea rasismului.

Experienţa personală poate juca şi ea un rol în cultivarea unei atitudini nesănătoase cu privire la rasă. Un conflict cu o persoană de altă rasă poate duce pe cineva la concluzia că toţi apartenenţii acelei rase sunt insuportabili sau intoleranţi. Sentimentele negative pot fi stârnite şi când mass-media îşi concentrează atenţia asupra conflictelor de natură rasială, a brutalităţii poliţiştilor şi a mitingurilor de protest sau când prezintă într-o lumină negativă diferite grupuri etnice.

Mitul superiorităţii rasiale

Dar ce se poate spune despre pretenţia formulată de unele persoane că rasa căreia îi aparţin este pe bună dreptate superioară celorlalte? În primul rând, ideea că oamenii pot fi împărţiţi realmente în rase distincte este dubioasă. Un articol apărut în revista Newsweek relata următoarele: „Pentru cercetătorii care au studiat problema, rasa constituie un concept recunoscut în general ca nesigur, care scapă oricărei încercări serioase de a-l clarifica“. Este adevărat, pot exista „particularităţi evidente în ce priveşte culoarea pielii, culoarea şi aspectul secţiunii firului de păr şi forma ochilor sau a nasului“. Însă Newsweek arăta că „aceste particularităţi sunt doar de suprafaţă — şi chiar dacă se străduiesc din răsputeri, cercetătorii sunt în esenţă incapabili să alcătuiască un ansamblu semnificativ de particularităţi care disting o rasă de alta. . . . Pentru mulţi oameni de ştiinţă care lucrează în aceste domenii, ceea ce contează este faptul că problema rasei este doar un «concept social», un amestec [degradant] de prejudecăţi, superstiţii şi mituri“.

Chiar dacă între rase s-ar putea face o distincţie pe baza unor argumente ştiinţifice, conceptul de „rasă pură“ ţine de domeniul ficţiunii. The New Encyclopædia Britannica face următoarea remarcă: „Nu există rase pure; toate rasele existente sunt alcătuite din amestecuri“. Oricare ar fi situaţia, Biblia arată că Dumnezeu „a făcut fiecare neam de oameni dintr-un singur sânge [om, NW]“ (Faptele 17:26). Indiferent de culoarea pielii, de culoarea şi aspectul secţiunii firului de păr sau de trăsăturile feţei, în realitate există o singură rasă: familia umană. Toţi oamenii sunt înrudiţi datorită strămoşului nostru Adam.

Evreii din antichitate erau perfect conştienţi de originea comună a tuturor raselor. Totuşi, chiar şi după ce au devenit creştini, unii au nutrit convingerea că le erau superiori neevreilor, inclusiv colaboratorilor lor în credinţă neevrei! Apostolul Pavel a combătut ideea de superioritate rasială, declarând cele consemnate în Romani 3:9: „Toţi, fie iudei, fie greci, . . . sunt sub păcat“. Prin urmare, nici o rasă nu se poate lăuda că deţine o poziţie specială înaintea lui Dumnezeu. Într-adevăr, persoanele individuale pot lega o relaţie cu Dumnezeu numai pe baza credinţei în Isus Cristos (Ioan 17:3). În plus, voinţa lui Dumnezeu este ca „orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului“. — 1 Timotei 2:4, NW.

Faptul de a recunoaşte că în ochii lui Iehova toate rasele sunt egale poate avea un efect puternic asupra modului în care te priveşti pe tine însuţi şi pe alţii. Aceasta te poate determina să-i tratezi pe alţii cu demnitate şi respect, să le apreciezi şi să le admiri particularităţile. De exemplu, Melissa, tânăra menţionată anterior, nu li se alătură colegilor de şcoală care râd de cei ce vorbesc cu accent străin. Ea spune: „Îi consider inteligenţi pe cei care vorbesc două limbi. Cu toate că mi-ar plăcea să cunosc o altă limbă, nu ştiu decât una singură“.

Aminteşte-ţi, de asemenea, că, deşi persoanele care aparţin aceleiaşi rase şi culturi căreia îi aparţii şi tu au, fără îndoială, multe motive să se mândrească cu acestea, la fel stau lucrurile şi cu persoanele care aparţin altor rase. Şi, cu toate că poate fi rezonabil să nutreşti o oarecare mândrie datorită culturii căreia îi aparţii şi datorită realizărilor strămoşilor tăi, mult mai multă satisfacţie îţi aduce faptul de a te mândri cu ceea ce ai realizat tu personal prin efort şi muncă asiduă (Eclesiastul 2:24)! De fapt, există o singură realizare cu care Biblia ne îndeamnă să ne mândrim. Aşa cum s-a consemnat în Ieremia 9:24, Dumnezeu însuşi spune: „Cel care se laudă, să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt DOMNUL“. Poţi să te lauzi cu acest lucru?

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Cunoaşterea punctului de vedere al lui Dumnezeu cu privire la rase ne ajută să ne bucurăm de compania persoanelor care aparţin altor rase