De la cititorii noştri

Religia şi războiul Vă scriu pentru a-mi exprima aprecierea faţă de seria de articole informative, având ca subiect implicarea religiei în război (22 aprilie 1997). Primul articol intitulat „Ucigând în numele lui Dumnezeu“ mi-a reţinut atenţia. A fost scurt şi la obiect, mai ales când a prezentat argumentul referitor la motivul pentru care Iehova Dumnezeu a aprobat acţiunea israeliţilor din vechime prin care i-au ucis pe canaaniţi.

S. J., Statele Unite

Relatarea lui Ginger Klauss Daţi-mi voie să vă spun cât de mult m-a încurajat experienţa lui Ginger Klauss, intitulată „Acum sunt fericită că trăiesc!“ (22 aprilie 1997). Ca şi ea, îmi pierdusem toată încrederea în mine, simţeam că nu sunt bună de nimic şi că nimeni nu mă iubeşte. Neputând să înving aceste sentimente, zilnic îi spuneam lui Dumnezeu printre lacrimi că îmi doream să mor. Vedeam moartea ca pe o uşurare binevenită. Însă, într-o zi, m-am rugat astfel: „Dacă este voinţa ta, încurajează-mă, te rog, ca să trăiesc.“ Exact după ce m-am rugat astfel am primit acest număr al revistei Treziţi-vă! Când am văzut acest articol, m-am gândit că Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune. De la Ginger am învăţat că pot să-mi păstrez o atitudine pozitivă dacă am simţul umorului şi dacă nu mă gândesc numai la mine. Pot spune, fără să greşesc, că numai această revistă mi-a redat dorinţa de a trăi.

M. K., Japonia

Tocmai am terminat de citit pentru a şasea oară acest articol, dar nu şi pentru ultima oară! Am  21 de ani şi sunt evanghelizatoare cu timp integral. O admir foarte mult pe Ginger Klauss pentru zelul pe care îl are faţă de lucrarea de predicare, chiar dacă este obligată să stea într-un scaun cu rotile. Experienţa ei m-a încurajat să fac tot ce pot în serviciul lui Iehova.

S. Z., Italia

Mii şi mii de mulţumiri pentru frumoasa experienţă. Deoarece sufăr de distrofie musculară, trebuie să stau la pat cea mai mare parte a zilei şi nu-mi este deloc uşor când merg în lucrarea de predicare într-un scaun cu rotile. Experienţa lui Ginger m-a încurajat mult şi mă ajută să fac faţă acelor momente în care sunt puţin deprimată din cauza bolii mele.

M. R., Italia

De ce atât de bolnav? Vă mulţumesc pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . De ce sunt atât de bolnav?“ (22 aprilie 1997). Am  21 de ani şi sufăr de anemie cu celule în formă de seceră. Înţeleg sentimentele tinerilor menţionaţi în acest articol. Deseori mă întreb dacă cineva mă va iubi şi se va căsători cu mine în pofida acestei probleme de sănătate pe care o am. Însă articolul vostru m-a ajutat pentru că ştiu acum că nu sunt singura persoană care are astfel de sentimente.

D. R., Statele Unite

Prietene nedespărţite Vă mulţumesc pentru experienţa lui Anne-Marie Evaldsson (22 aprilie 1997). Am  fost cuprinsă de admiraţie pentru modul în care această soră continuă să progreseze spiritualiceşte în pofida handicapului ei. Relatarea m-a făcut să meditez la un lucru. Mulţi dintre noi nu apreciază ceea ce am primit ca să folosim în serviciul lui Iehova. Aş dori să o felicit pe această soră şi pe prietena ei loială. Ce exemplu minunat!

R. A., Ecuador

Este foarte încurajator să ştii că cineva care este orb din punct de vedere fizic munceşte, participă la ministerul din casă în casă, conduce studii biblice şi asistă la întrunirile creştine în fiecare săptămână. Acest lucru m-a făcut să-mi dau seama că merită să depun eforturi pentru a face tot ceea ce pot în minister şi pentru a pune ministerul pe primul loc. Într-adevăr, nu există nimic mai valoros decât vederea spirituală. Îmi voi aduce aminte de Anne-Marie Evaldsson cu profundă iubire şi apreciere.

J. O., Nigeria

Rectificare În ediţia din 8 octombrie 1997 a revistei „Treziţi-vă!“ s-a făcut o greşeală la pagina 10. Afirmaţia „Convingerile Martorilor, bazate pe Biblie, îi împiedică să devină o sectă sau un cult“ trebuie citită astfel: „Convingerile Martorilor, bazate pe Biblie, îi împiedică să devină o sectă“. Acelaşi lucru se aplică şi la afirmaţia de la pagina 11, paragraful din stânga, jos. — ED.