Pigmeii: oamenii din inima pădurii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN REPUBLICA CENTRAFRICANĂ

HAIDEŢI să faceţi cunoştinţă cu baBinga, pigmeii din Republica Centrafricană, ţară în care locuim eu şi soţia mea. Probabil că aţi auzit şi aţi citit câte ceva despre pigmei, însă poate că nu v-aţi întâlnit cu nici unul dintre ei. Dacă vizitaţi capitala ţării, Bangui, puteţi ajunge în mai puţin de două ore chiar pe teritoriul lor.

Martorii lui Iehova au un mesaj important pentru toate naţiunile, triburile, rasele şi grupurile etnice. În cadrul activităţii noastre creştine, noi predicăm la tot felul de oameni. Printre aceştia se numără şi pigmeii. — Apocalipsa 14:6.

Aşadar, haideţi cu noi să vedeţi cum trăiesc aceştia şi cum reacţionează ei la vestea bună a Regatului lui Dumnezeu, care va aduce Paradisul aici, pe pământ. Pentru voi va fi o zi plăcută şi fascinantă.

Câteva cercetări

Înainte de a porni la drum, este bine să facem câteva cercetări despre aceşti oameni pe care îi vom vizita. Există cărţi scrise de oameni care au trăit luni de zile în mijlocul pigmeilor, studiindu-le cultura, religia şi obiceiurile.

Dacă vom citi câte ceva despre aceşti oameni paşnici şi prietenoşi, iar apoi îi vom vizita, vom găsi răspunsul la mai multe întrebări, ca de pildă: Care este originea pigmeilor? Ce putem învăţa de la ei? Unde trăiesc ei? Ce anume îi face să fie diferiţi de celelalte grupuri africane? Cum se integrează ei în rândul celorlalte populaţii?

Webster’s Third New International Dictionary arată că pigmeii sunt „persoane mici din Africa ecuatorială, având înălţimea sub un metru şi jumătate, . . . care vorbesc limba celor mai apropiaţi vecini“. Se crede că pigmeii din Africa nu au aceeaşi origine cu populaţia negrito (care înseamnă „negri mici“) din Oceania şi sud-estul Asiei.

Termenul „pigmeu“ provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „distanţa de la cot la încheieturile degetelor“. Pigmeii sunt cunoscuţi ca vânători şi culegători. Se estimează că, în toată lumea, populaţia pigmee depăşeşte cu puţin cifra de 200 000.

Serge Bahuchet şi Guy Philippart de Foy ne oferă mai multe detalii interesante în cartea lor Pygmées — peuple de la forêt (Pigmeii: oamenii pădurii). Aceştia spun că pigmeii trăiesc în inima pădurilor din Republica Congo, Republica Democratică Congo, Gabon, Camerun şi Republica Centrafricană şi pot fi găsiţi chiar şi la mari distanţe înspre est, în Rwanda şi Burundi.

Nimeni nu ştie cu exactitate de unde au venit pigmeii sau când au sosit. Ei nu folosesc niciodată termenul „pigmeu“ ca să se identifice. În Republica Centrafricană li se spune, în general, baBinga, însă în alte ţări sunt cunoscuţi sub numele de baKola, baBongo, baAka, baMbènzèlè, baTwa şi baMbuti.

Prima vizită

Pe la ora şapte dimineaţa plecăm din Bangui cu un Land Cruiser, o maşină de teren, şi ne îndreptăm spre sud, spre M’Baiki/Mongoumba. Şoseaua este asfaltată doar pe prima sută de kilometri. Este bine că avem o maşină cu tracţiune pe patru roţi, întrucât, după ploaia din timpul nopţii trecute, drumul este alunecos.

Traversăm regiuni rurale verzi şi fertile, cu păduri imense, şi trecem prin mici sate în care, de-a lungul drumului, oamenii îşi expun produsele pe nişte măsuţe: banane, banane verzi, ananas, manioc, porumb, bostani şi arahide. Aici nu se ştie ce este foametea. Solul bun şi clima umedă produc din abundenţă o diversitate de produse. Apoi, deodată, ne trezim în primul „sat“ de baBinga, sau, mai degrabă, o tabără.

Aceştia trăiesc în nişte colibe surprinzător de mici, asemănătoare unor cupole, având o singură deschizătură, suficient de mare ca să se poată târî înăuntru. Femeile construiesc colibele, folosind ramuri şi frunze adunate din pădurea învecinată. În jur de 10–15 colibe sunt aşezate în cerc. Acestea sunt doar nişte locuri de dormit sau adăposturi folosite când plouă torenţial. Viaţa cotidiană se desfăşoară afară.

Coborâm din maşină ca să salutăm câteva femei, fiecare purtând câte un bebeluş pe şold. La auzul zgomotului făcut de maşina noastră, câţiva bărbaţi vin în fugă ca să vadă cine suntem şi ce dorim. Ei sunt însoţiţi de mai mulţi câini, care au fiecare câte un clopoţel legat la gât.

Ne aducem aminte din cele citite mai înainte că singurele animale domestice pe care pigmeii le ţin sunt câinii. Aceştia îi însoţesc la vânătoare. Şi sunt multe animale de vânat! Ele pot fi găsite peste tot, de la sol şi până în vârful copacilor. După cum arată cartea Pygmées — peuple de la forêt, ei vânează păsări, maimuţe, elefanţi, bivoli, rozătoare, antilope, porci sălbatici, veveriţe şi multe alte animale. Un câine fidel este absolut necesar pentru un vânător.

În timp ce stăm de vorbă cu aceşti oameni, folosim publicaţia Cartea mea cu relatări biblice şi broşura Bucură-te pentru totdeauna de viaţă pe pământ!a Acestea arată că, în curând, pământul va fi un paradis cu păduri frumoase, unde nu vor mai fi nici boli, nici moarte (Apocalipsa 21:4, 5). Ambele publicaţii sunt tipărite în sango, limba vorbită de peste 90% din populaţie, inclusiv de pigmei. Aceşti oameni paşnici adoptă limba vecinilor lor africani, indiferent de locul în care trăiesc. Acest lucru este necesar, deoarece ei fac comerţ cu vecinii lor.

În scurt timp, mai mulţi bărbaţi şi femei stau în jurul nostru şi, în timp ce ascultă explicaţia dată, privesc încântaţi la imagini, pe care le prezentăm una după alta. Ei ne cunosc ca Martori ai lui Iehova de la vizitele anterioare făcute de-a lungul anilor. Pigmeii sunt fericiţi să primească exemplare ale acestor publicaţii. Însă există o problemă: ei nu ştiu să citească. Pe parcursul anilor, guvernul şi alte instituţii s-au străduit să-i înveţe să scrie şi să citească, dar în zadar. S-au luat măsuri ca toţi copiii lor să meargă la şcoală. Aceste şcoli au funcţionat pentru o vreme, însă, mai devreme sau mai târziu, majoritatea copiilor au abandonat şcoala. Un profesor care a lucrat cu pigmeii a declarat că, atunci când erau la ore, aceştia dădeau dovadă de capacităţi deosebite de învăţare, dar, după câteva luni de mers la şcoală, pur şi simplu dispăreau. Cu toate acestea, autorităţile locale, precum şi alţii continuă să depună eforturi pentru a le oferi o instruire organizată.

Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi pentru faptul că se întorc la cei care arată interes faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Însă noi nu ne aşteptăm ca la următoarea vizită să întâlnim aceiaşi baBinga, întrucât ei sunt într-o continuă deplasare pe tot parcursul anului. Ei dispar câteodată luni de zile, mergând să locuiască în inima pădurii. Nu s-au înregistrat succese prea mari în eforturile depuse pentru a-i stabili în aşezări permanente. Într-adevăr, ei sunt oameni din inima pădurii. Deplasările dintr-un loc în altul şi vânătoarea constituie modul lor de viaţă, şi nimic nu-i poate face să şi-l schimbe.

Viaţa cotidiană, căsătoria şi familia

În general, bărbaţii se ocupă cu vânatul, iar femeile cu culesul, adunând aproape tot ceea ce se găseşte în pădure: ciuperci, rădăcini, bace, frunze, nuci, insecte, termite, miere sălbatică şi, să nu uităm, îndrăgitele lor omizi. Toate acestea le sunt necesare pentru alimentaţie şi pentru comerţ. Vecinii lor africani, numiţi adesea les grands noirs (negrii înalţi), depind în mare măsură de pigmei pentru a obţine aceste produse. În schimbul lor, ei le dau oale, tigăi, macete, unelte ca topoare şi cuţite, sare, ulei de palmier, manioc, banane verzi şi, din păcate, le mai dau şi tutun, alcool preparat pe plan local şi un fel de cânepă indiană din care se face haşiş. Ultimele trei produse constituie o mare problemă pentru aceşti oameni umili. Adesea, ei fac datorii ca să le obţină şi, încetul cu încetul, îşi distrug viaţa.

De obicei, bărbaţii sunt monogami. Cu toate acestea, ei divorţează sau se separă cu uşurinţă pentru a trăi cu o altă parteneră. Tatăl sau cel mai bătrân membru al taberei este cea mai respectată persoană. El nu comandă, însă sfatul său este, de obicei, ascultat. Veţi vedea că pigmeii îşi iubesc copiii. De multe ori, mama şi tatăl îşi poartă cu ei bebeluşii. Micuţii sunt mereu în contact cu ambii părinţi, indiferent unde se duc aceştia şi ce fac: lucrează, vânează sau dansează.

Noaptea, bebeluşul doarme între cei doi părinţi. În timpul zilei, părinţii, fraţii, surorile, unchii şi bunicii îi supraveghează pe micuţi şi, în plus, sunt atenţi la tot ce se întâmplă în tabără. Se obişnuieşte ca părinţii şi rudele să se viziteze foarte des. Toate acestea menţin legăturile familiale strânse. În societatea occidentală, legăturile familiale sunt adesea slabe sau se destramă, însă aici lucrurile stau cu totul altfel.

Deşi trăiesc departe de vecinii lor africani, pigmeii întreţin cu aceştia relaţii economice. Pe lângă faptul că de multe ori intră în contact cu ei prin intermediul comerţului, pigmeii sunt solicitaţi adesea să lucreze ca muncitori pe plantaţiile de arbori de cafea şi de cacao. Probabil că ei lucrează câteva săptămâni, primesc plata, după care dispar pentru un timp îndelungat în inima pădurii. Cine ştie, poate cafeaua pe care aţi savurat-o în dimineaţa aceasta a trecut prin mâinile unor pigmei din Africa Centrală.

Religia

BaBinga sunt persoane religioase, însă superstiţiile şi tradiţiile le domină viaţa religioasă. Ei îşi practică ritualurile acompaniaţi de muzică, cântând (ceva de genul unui iodler) şi dansând. Cartea Ethnies — droits de l’homme et peuples autochtones (Grupurile etnice: drepturile omului şi populaţia autohtonă) dă următoarea explicaţie: „Pentru oamenii din inima pădurii, Dumnezeu a creat lumea, ceea ce înseamnă pădurea. După ce a creat prima pereche de oameni . . ., el s-a retras în cer şi şi-a pierdut interesul faţă de treburile omenirii. Acum, un spirit suprem, dumnezeul pădurii, acţionează în locul lui“. Bineînţeles, această concepţie nu este deloc în armonie cu explicaţia dată de Dumnezeu şi cu scopul său pe care le găsim consemnate în Biblie. — Geneza, capitolele 1 şi 2; Psalmul 37:10, 11, 29.

Un popor inteligent

Este ceva obişnuit ca unii oameni să-şi bată joc de pigmei sau chiar să-i privească cu dispreţ, considerându-i inferiori şi nu prea inteligenţi. Însă Patrick Meredith, profesor de psihofizică la Universitatea Leeds, Anglia, a declarat: „Dacă i-aţi vedea pe pigmei în mediul lor natural, construind poduri din liane şi ducând o viaţă fericită, v-aţi întreba probabil ce înţelegeţi prin inteligenţă“.

Noi ştim că toţi oamenii sunt descendenţii primei perechi umane, Adam şi Eva. Iată ce se spune în Faptele 17:26: „[Dumnezeu] a făcut fiecare neam de oameni dintr-un singur sânge [Adam], ca să locuiască pe toată faţa pământului“. Iar în Faptele 10:34, 35 se spune că „Dumnezeu nu este părtinitor, ci . . . în orice popor, cine se teme de El şi practică dreptatea este primit de El“. Prin urmare, noi dorim să le ducem adevărul biblic acestor oameni, pentru ca şi ei să poată spera să trăiască atunci când, peste puţin timp, întregul pământ va fi transformat într-un frumos paradis cu multe păduri dese.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

1. Le împărtăşim pigmeilor mesajul Bibliei; 2. pigmeu care sculptează în lemn; 3. locuinţă tipică a pigmeilor