Să înţelegem teama celor care se bâlbâie

PUTEŢI spune care este deosebirea dintre o persoană care vorbeşte fluent şi una căreia îi este teamă că se va bâlbâi? „Cum să nu!“, probabil că răspundeţi. Dar să vedem ce spune Peter Louw în cartea sa Hhhakkel (Bbbâlbâiala), scrisă în limba afrikaans: „La fiecare bâlbâit care nu se «ascunde» există probabil 10 bâlbâiţi care doresc să rămână cât mai mult posibil în umbră şi care îşi ascund defectul de vorbire în diferite moduri“. Îşi ascund defectul de vorbire? Cum este posibil acest lucru?

Unii bâlbâiţi reuşesc să-şi ascundă defectul anticipând cuvintele care le-au cauzat în trecut probleme. Apoi, în loc să rostească acel cuvânt, ei reformulează propoziţia sau folosesc un alt cuvânt care are acelaşi înţeles. Un soţ şi-a ascuns bâlbâiala timp de 19 ani de căsnicie. Când a înţeles în mod clar cum stăteau lucrurile, soţia acestuia l-a întrebat pe un foniatru: „Credeţi că din acest motiv mă pune să dau eu telefon, iar la restaurant ajung întotdeauna să comand eu, şi din această cauză nu face nici un comentariu la . . . întruniri?“

Să luăm şi cazul soţilor Gerard şi Maria, un cuplu fericit din Africa de Sud.a Maria a încercat să-i explice de mai multe ori soţului ei că ea se reţinea să răspundă la întrunirile pentru studierea Bibliei de teamă că se va bâlbâi. „Aiurea! Tu nu te bâlbâi“, spunea el pe un ton categoric. Gerard avea în vedere firea vorbăreaţă a soţiei sale. Numai în anumite ocazii ea se temea că se va bâlbâi în timp ce vorbea. După cinci ani de căsnicie, Gerard a devenit pentru prima dată conştient de acest lucru şi a recunoscut: „Am fost orb şi lipsit de consideraţie“. Acum, în loc să o critice, el o laudă ori de câte ori ea îşi ia inima în dinţi şi vorbeşte în faţa unui auditoriu numeros.

În mod firesc, mulţi bâlbâiţi sunt chinuiţi de o „teamă . . . uneori supărătoare, dar de cele mai multe ori pătrunzătoare“, explică în cartea sa Stammering David Compton, care este şi el bâlbâit. „În momentele sale de slăbiciune, în clipele în care are nevoie cel mai mult de legătura cu celelalte fiinţe umane, când li se adresează acestora prin cuvinte, fie că este vorba de ceva obişnuit, fie de ceva intim, cel care se bâlbâie se aşteaptă, probabil, să fie rănit, să fie făcut să se simtă ridicol. . . . Chiar şi cei care reuşesc să înfrunte cu succes situaţia recunosc totuşi că au fost influenţaţi de teama lor şi că niciodată aceasta nu i-a părăsit complet.“

Situaţii care pot stârni teamă

Când unui bâlbâit i se cere să răspundă la o întrebare în faţa unui auditoriu, cum ar fi într-o sală de clasă, la o întâlnire de afaceri sau la o adunare religioasă, s-ar putea ca această situaţie să genereze anxietate care are ca rezultat o criză gravă de bâlbâială. „Există momente în care te gândeşti că este mult mai uşor să taci?“, a fost întrebată în cadrul unei emisiuni radiofonice Rosanne, o tânără sud-africană de 15 ani, care este bâlbâită. Ea a răspuns: „De multe ori; de exemplu, la ore, când cunosc răspunsul corect care m-ar ajuta să primesc o notă bună; dar ştiu că efortul necesar ca să vorbesc este prea mare“.

Un om de afaceri pe nume Simon a fost şi el intervievat în cadrul aceleiaşi emisiuni radiofonice. Ca şi Rosanne, Simon a făcut unele îmbunătăţiri cu ajutorul foniatriei. Însă, uneori, el mai are momente când se bâlbâie. Acest lucru poate fi agravat de atitudinea auditoriului său. „Dacă eşti la vreo întrunire a unui consiliu, unde trebuie să vorbeşti destul de mult şi te afli într-un moment prost, cei din jurul mesei îşi pierd tot mai mult răbdarea“, explică el.

Teama pe care o simte un bâlbâit nu trebuie confundată cu teama pe care o simte, probabil, o persoană timidă atunci când vorbeşte cu persoane străine. Să luăm cazul Lisei, care de doi ani asistă la întrunirile Martorilor lui Iehova. Când discută lucruri obişnuite cu prietenii, ea reuşeşte de cele mai multe ori să vorbească destul de fluent. De asemenea, ea participă cu zel la lucrarea de evanghelizare, care necesită abordarea unor persoane necunoscute. Însă ea este cuprinsă de teama pe care o au, în general, mulţi bâlbâiţi: aceştia se tem să vorbească în faţa unui auditoriu numeros. „La întrunirile noastre, explică Lisa, rareori reuşesc să ridic mâna şi să răspund la o întrebare. Dacă poate fi vorba de răspuns, atunci acesta constă în cel mult un cuvânt sau o propoziţie scurtă. Deşi poate că este puţin, este tot ceea ce pot să fac. Adesea am răspunsurile în minte şi pe buze, pentru că întotdeauna mă pregătesc dinainte. Însă limba mea efectiv refuză să colaboreze.“

O experienţă neplăcută pentru unii bâlbâiţi poate fi atunci când trebuie să citească cu voce tare. Acest lucru îi obligă să folosească cuvinte pe care în mod normal le-ar evita. „La una dintre întrunirile noastre, spune Lisa în continuare, suntem rugaţi uneori să citim pe rând textele scripturale aflate în discuţie. În astfel de momente eu stau cuprinsă de frică, fără să-mi găsesc parcă locul, aşteptând să-mi vină rândul şi neştiind dacă voi reuşi sau nu să citesc textul. Uneori citesc, dar nu pot să pronunţ un anumit cuvânt. Atunci, pur şi simplu, sar peste el şi citesc mai departe.“

Este clar că trebuie să ne gândim bine înainte de a-l încuraja pe un bâlbâit să citească cu voce tare. O astfel de „încurajare“ l-ar putea face să se simtă şi mai stânjenit. În schimb, o astfel de persoană merită să fie lăudată cu căldură pentru că face tot ceea ce poate.

Când încercăm să dăm o mână de ajutor

Bâlbâiala este o afecţiune foarte complexă. Ceea ce este bun pentru unii s-ar putea să nu fie bun şi pentru alţii. De fapt, mulţi bâlbâiţi care trec printr-o perioadă de „vindecare“ suferă mai târziu o recidivă. În privinţa bâlbâielii s-au făcut mai multe cercetări decât în legătură cu oricare alt defect de vorbire. Totuşi, specialiştii nu au găsit o cauză anume. De fapt, majoritatea sunt de acord că bâlbâiala este provocată de mai mulţi factori. Conform unor studii recente, una dintre teorii afirmă că bâlbâiala are legătură cu organizarea anormală a celulelor creierului în primii ani de viaţă ai persoanei respective. În manualul lor Stuttering​ — An Integrated Approach to Its Nature and Treatment, medicii Theodore J. Peters şi Barry Guitar arată că actualele concepţii despre cauzele bâlbâielii „se vor demoda pe măsură ce alte studii vor umple golurile uriaşe ale cunoştinţelor noastre despre bâlbâială“.

Întrucât omul ştie foarte puţine lucruri despre bâlbâială, trebuie să fim precauţi când sugerăm vreuna dintre numeroasele metode terapeutice pentru cei care suferă de această afecţiune. „Cei care sunt afectaţi cel mai grav de bâlbâială nu se vor reface decât parţial“, se spune în continuare în manualul menţionat mai înainte. „Aceştia vor învăţa să vorbească mai rar sau să se bâlbâie mai puţin şi să nu se mai necăjească din această cauză. . . . Din motive pe care noi nu le înţelegem, în cazul câtorva bâlbâiţi pur şi simplu nu s-a înregistrat nici o schimbare semnificativă în urma tratamentului.“b

Când tratamentul nu dă nici un rezultat, unii foniatri dau vina pe faptul că persoana bâlbâită nu s-a străduit îndeajuns. Iată ce a declarat un foniatru: „Există o singură cauză a unui eşec: o atitudine lipsită de tragere de inimă din partea bâlbâitului“. În legătură cu astfel de declaraţii, scriitorul David Compton a spus: „Nu pot să exprim în cuvinte cât de indignaţi se simt bâlbâiţii atunci când aud astfel de comentarii. Mai întâi, pentru că acest lucru nu este deloc adevărat. O metodă terapeutică nu va fi niciodată bună pentru toţi bâlbâiţii, iar acea metodă care este bună pentru un anumit bâlbâit nu va da nicidecum rezultate sigure în cazul altora. Apoi, pentru că bâlbâiţii trăiesc cu acest defect . . . Tot ceea ce accentuează [defectul lor] în mod inutil şi nedrept este o ticăloşie“.

Să le uşurăm povara

De obicei, bâlbâiţilor nu le place să fie compătimiţi. Însă se pot face multe pentru a le uşura povara. Când ei se bâlbâie, nu vă feriţi privirea, simţindu-vă stânjeniţi. În loc să priviţi la gura lor, priviţi-i în ochi. De obicei, aceştia sunt sensibili la limbajul trupului transmis de ascultătorii lor. Dacă ei văd că sunteţi relaxaţi, le va fi mai puţin teamă. „Arată-i persoanei respective că eşti gata să o asculţi la fel cum ai fi gata să asculţi pe oricine altcineva“, a spus un foniatru.

Profesorii care au un elev bâlbâit în clasă pot să-l ajute mult, astfel încât să nu-i mai fie atât de teamă. Revista educativă Die Unie din Africa de Sud le dădea profesorilor următorul sfat: „Majoritatea bâlbâiţilor se bâlbâie mai puţin atunci când ştiu că cel care îi ascultă nu aşteaptă de la ei să vorbească fluent“.

Potrivit acestei reviste, pentru un profesor este important şi faptul de a cunoaşte sentimentele elevului. În loc să-i evite pe aceşti elevi din cauza stânjenelii pe care o simt, profesorii sunt sfătuiţi să vorbească cu ei şi să-i încurajeze să-şi exprime sentimentele în legătură cu această problemă. În acest mod, profesorul poate afla de care situaţii se teme cel mai mult elevul. „Vorbirea sa fluentă depinde 80% de tine“, precizează revista. Acesta va vorbi mai fluent dacă ştie că este acceptat chiar dacă are această problemă. Revista explică în continuare: „Dacă în clasă domneşte o atmosferă relaxată, de studiu, atunci vor trage foloase şi cel care se bâlbâie, şi ceilalţi din clasă“.

Bineînţeles, aceste sugestii pot fi adaptate cu succes şi în situaţiile în care este vorba de adulţi care învaţă.

Creatorul nostru înţelege

Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu, înţelege în mod deplin imperfecţiunea umană. El l-a împuternicit pe Moise să fie purtătorul său de cuvânt, pentru a-i conduce pe israeliţi afară din Egipt. El a făcut acest lucru pe deplin conştient de faptul că Moise avea un defect de vorbire care făcea să-i fie greu să comunice cu alţii. Dumnezeu mai ştia şi că, spre deosebire de Moise, fratele acestuia, Aaron, vorbea fluent. „Ştiu că el poate vorbi bine“, a spus Dumnezeu (Exodul 4:14). Cu toate acestea, Moise avea alte calităţi cu mult mai importante, cum ar fi loialitate, bunătate, credinţă şi blândeţe (Numeri 12:3; Evrei 11:24, 25). Cu toate obiecţiile lui Moise, Dumnezeu nu şi-a schimbat decizia, Moise devenind conducătorul poporului Său. În acelaşi timp, Dumnezeu a ţinut cont de temerile lui Moise, numindu-l pe Aaron purtătorul de cuvânt al lui Moise. — Exodul 4:10–17.

Şi noi îl putem imita pe Dumnezeu arătându-le înţelegere celor bâlbâiţi. Trataţi-i cu demnitate pe cei care se bâlbâie şi nu permiteţi ca un defect de vorbire să vă orbească şi să nu vedeţi adevărata valoare a persoanei respective. Să ilustrăm acest lucru prin exemplul unei fetiţe al cărei tată se bâlbâia. Tatăl ei învăţase o metodă de a citi mai fluent. Într-o seară, el a încercat să pună în practică cele învăţate, citindu-i fetiţei sale de şase ani o poveste. El era foarte mândru de citirea sa fluentă.

„Vorbeşte cum trebuie, tăticule“, a spus fetiţa după ce tatăl ei terminase de citit.

„Vorbesc foarte corect“, i-a răspuns el indignat.

„Nu, a insistat ea, vorbeşte aşa cum vorbeşti tu de obicei.“

Da, această fetiţă îl iubea pe tatăl ei pentru ceea ce era el, chiar şi cu defectul său de vorbire. Prin urmare, data viitoare când vă întâlniţi cu cineva care se bâlbâie, amintiţi-vă că această persoană poate avea idei preţioase şi calităţi deosebite. Cu siguranţă, ea are sentimente. Aveţi răbdare şi arătaţi-i înţelegere.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Un bâlbâit se teme, probabil, să vorbească în public

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Ai răbdare dacă un bâlbâit întâmpină probleme când vorbeşte cu tine

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

În general, bâlbâiţilor le este teamă de telefon