În căutarea unui paradis în care nu există probleme
„NU VREM decât să creăm un stil de viaţă sigur şi, probabil, demodat, pentru ca oamenii să se îngrijească unii de alţii“, a explicat un cuplu din Marea Britanie. Cei doi soţi s-au hotărât să caute o insulă tropicală paradiziacă şi să înfiinţeze acolo o comunitate care să trăiască în pace. Cu siguranţă că le înţelegeţi sentimentele. Cine ar lăsa să-i scape ocazia de a trăi într-un paradis în care nu există probleme?
Este izolarea soluţia la problemă?
Ideea de a trăi pe o insulă îi atrage pe mulţi căutători ai paradisului, întrucât izolarea oferă, într-o anumită măsură, siguranţă. Unii aleg insule din Oceanul Pacific, în apropiere de coasta Republicii Panama, sau din Marea Caraibilor, cum ar fi cele din apropiere de Belize. Alţii îşi îndreaptă atenţia spre locurile idilice din Oceanul Indian, de exemplu, insulele Seychelles.
Ne vine greu să ne imaginăm cum se asigură aprovizionarea şi transportul în cazul înfiinţării unei comunităţi izolate. Chiar şi atunci când există bani suficienţi în acest sens, legislaţia actuală a statelor poate impune restricţii în ce priveşte achiziţionarea rapidă a unor terenuri. Dar să presupunem că aţi putea obţine insula tropicală ideală. Aţi fi fericit acolo? N-ar mai exista nici o problemă în paradisul dumneavoastră?
În prezent, insulele izolate din jurul coastei Marii Britanii constituie locuinţa unei populaţii tot mai numeroase. Majoritatea noilor locuitori sunt persoane care caută singurătatea şi pacea. Un bărbat care locuieşte singur pe Eorsa, o insulă de 100 de hectare în apropiere de coasta vestică a Scoţiei, susţine că nu s-a simţit niciodată singur, deoarece are foarte multe de făcut pentru a se îngriji de cele 100 de oi ale sale. Alţii care au căutat să fie singuri pe o insulă au devenit rapid singuratici. Se spune că unii au încercat să se sinucidă, fiind necesar ajutor pentru a fi salvaţi.
Mulţi oameni cred că o insulă tropicală idilică va fi un paradis. Se simt atraşi de ideea de a trăi într-un loc cu o climă blândă, cu puţine extreme în ce priveşte condiţiile atmosferice. Însă îngrijorarea legată de o încălzire globală şi, ca urmare, de creşterea nivelului mării i-a alarmat pe mulţi locuitori ai insulelor. Cei care locuiesc pe atolii joşi care alcătuiesc teritoriul Tokelau din Pacificul de Vest, precum şi cei din arhipelagul Maldive împrăştiat în Oceanul Indian, insule care nu sunt decât cu aproape 2 metri deasupra nivelului mării în timpul fluxului, se simt şi ei ameninţaţi.
Aproximativ 40 de guverne s-au asociat formând Federaţia Statelor Insulare Mici în Curs de Dezvoltare pentru a efectua acţiuni lobbystice, având în vedere situaţia lor grea. Deşi au, în general, o speranţă de viaţă mare, iar rata mortalităţii în rândul copiilor lor este scăzută, locuitorii insulelor mici se confruntă cu grave probleme ecologice. Petele de petrol şi mările murdare distrug economia unor insule. Altele ajung locuri de depozitare a deşeurilor toxice de care naţiunile mai mari doresc să scape.
Chiar şi pe insulele foarte dorite ca refugiu există o ameninţare pentru cei care caută paradisul. Cum aşa? Turiştii care vin în număr foarte mare pe ţărmurile însorite ale acestor insule fac ca ele să devină suprapopulate, iar resursele insuficiente ale insulelor sunt epuizate. Aceşti vizitatori agravează şi problema poluării. De exemplu, în Marea Caraibilor, numai o zecime din apa menajeră provenită de la cele 20 de milioane de vizitatori care vin aici în fiecare an este tratată în vreun fel anume.
O situaţie asemănătoare se întâlneşte şi în alte locuri exotice. Să luăm cazul statului Goa de pe coasta vestică a Indiei. „Turismul în masă «otrăveşte paradisul»“, declara ziarul londonez The Independent on Sunday. Conform unor date oficiale estimative, numărul turiştilor a crescut de la 10 000, în 1972, la peste un milion, la începutul anilor ’90. Un grup atrage atenţia că echilibrul ecologic fragil al statului Goa şi cultura lui unică sunt ameninţate de lacomii proprietari de hoteluri, dornici să câştige bani de pe urma afluenţei de turişti. Un raport al guvernului indian confirmă faptul că unele hoteluri au răsărit ilegal pe plajă. Nisipul a fost excavat, copacii doborâţi, iar dunele nivelate. Apa menajeră este deversată pe plajă sau este lăsată să se scurgă în orezăriile din apropiere, contaminând astfel şi alte locuri.
Fără criminalitate?
Actele criminale care se infiltrează tot mai mult în aceste locuri pătează chiar şi reputaţia celor mai liniştite ţinuturi. Din micuţa insulă Barbuda din Marea Caraibilor primim un raport intitulat „Măcel în Paradis“. Acesta prezintă în detaliu uciderea în mod bestial a patru persoane aflate la bordul unui iaht luxos, ancorat în larg. Astfel de incidente fac să crească îngrijorarea în legătură cu răspândirea criminalităţii în această regiune.
„În «Paradis», drogurile declanşează conflicte între bande“, anunţa un titlu din ziarul londonez The Sunday Times referitor la o ţară din America Centrală. Un redactor al unui ziar local deplângea astfel faptul că pacea dispăruse: „Acum este ceva obişnuit să ne trezim dimineaţa şi să găsim un tânăr de 16 ani zăcând într-o baltă de sânge în mijlocul străzii“.
Cei al căror obiectiv este să trăiască într-un paradis alături de mai multe persoane speră să fie atraşi de această idee oameni care vor fi de acord să trăiască în pace. Dar cum stau lucrurile în realitate? În cazul cuplului britanic menţionat la începutul articolului, dezacordurile au ieşit imediat la iveală. Unii dintre cei care au solicitat să li se alăture în această aventură doreau în mod clar să câştige bani de pe urma acestei acţiuni. „Noi nu dorim conducători“, a declarat iniţiatorul proiectului. „Ideea este să ne unim resursele pentru a pune planul în mişcare. Eu o numesc comunitate utopică.“ Acesta nu este în nici un caz primul proiect de acest gen. — Vezi chenarul „Experimente cu comunităţi paradiziace“.
Alţi căutători ai paradisului cred că îşi vor atinge ţinta dacă vor câştiga la loterie. Însă un câştig financiar obţinut în acest mod rareori aduce fericire. În februarie 1995, The Sunday Times anunţa că familia celui care câştigase la o loterie din Marea Britanie cel mai mare premiu de până atunci era sfâşiată de conflicte interne; câştigul nu le-a adus decât „resentimente, vrajbă şi deziluzie“. Aşa ceva nu este un lucru neobişnuit în astfel de situaţii.
Într-un studiu asupra eforturilor omului de a căuta Utopia, ziaristul Bernard Levin face câteva comentarii în legătură cu „visul de a te îmbogăţi peste noapte“ şi spune: „La fel ca multe alte vise, coşmarul nu este prea departe. Există prea multe relatări confirmate despre bogăţii câştigate peste noapte care au dus la dezastre totale (inclusiv sinucideri) ca să le respingem, considerându-le doar nişte simple coincidenţe“.
Care este situaţia sectelor care proclamă ziua judecăţii de apoi?
Alte proiecte de realizare a paradisului au avut consecinţe şi mai nefaste. Anunţând asediul din 1993 întreprins de forţele de ordine guvernamentale din Waco, Texas, împotriva coloniei Ramurii Davidiene, un ziar comenta despre „amestecul volatil de arme, tehnici de spălare a creierului şi un profet al zilei judecăţii de apoi“ care a generat dezastrul. Din nefericire, acesta nu este un caz izolat.
Discipolii lui Bhagwan Shree Rajneesh, un conducător spiritual indian din ultimii ani, au înfiinţat o comunitate în Oregon, însă au adus o jignire la adresa simţului moral al vecinilor lor. Opulenţa conducătorului lor şi experimentele sexuale pe care le făceau au dezminţit pretenţia lor că înfiinţaseră „o frumoasă oază“.
Multe culte conduse de persoane care speră să realizeze un paradis le cer discipolilor lor să practice ritualuri ciudate, care duc uneori la confruntări violente. Iată ce explică Ian Brodie, autor de editoriale: „Cultele le oferă un sanctuar şi o societate organizată tuturor celor care simt că trăiesc izolaţi de lumea din jur sau care nu reuşesc să facă faţă presiunilor lumii adevărate“. Însă cuvintele sale confirmă faptul că multe persoane şi-ar dori foarte mult să trăiască într-un paradis.
Un paradis în care nu există probleme
Lista problemelor pare nesfârşită: poluare, criminalitate, droguri, suprapopulare, conflicte etnice, schimbări politice — ca să nu mai vorbim de acele probleme comune tuturor oamenilor: bolile şi moartea. Singura concluzie este că nicăieri pe această planetă nu există un paradis în care să nu fie nici o problemă. Este exact aşa cum a recunoscut Bernard Levin: „Există o pată neagră pe dosarul umanităţii şi se pare că este acolo de când există oameni. Este vorba despre o incapacitate a oamenilor de a trăi fericiţi în strânsă vecinătate cu mai multe fiinţe umane, cu excepţia câtorva dintre ele“.
Cu toate acestea, va exista un paradis mondial în care în mod sigur nu va fi nici o problemă. Durata lui este garantată de o putere supraumană. De fapt, peste cinci milioane de oameni depun chiar de pe acum eforturi pentru a atinge acest obiectiv şi se bucură deja de o unitate preţioasă, în mijlocul lor existând un mediu relativ lipsit de probleme. Unde îi puteţi găsi? Cum puteţi să aveţi aceeaşi speranţă şi să beneficiaţi de aceleaşi lucruri de care se bucură ei în prezent? Şi cât timp va exista acel Paradis care va veni?
[Chenarul de la pagina 6]
Experimente cu comunităţi paradiziace
La începutul secolului al XIX-lea, socialistul francez Étienne Cabet (1788–1856) împreună cu 280 de asociaţi au fondat o aşezare comunală în Nauvoo, Illinois, bazată pe idealurile acestuia. Însă, în decurs de 8 ani, în comunitate au apărut disensiuni care au dus în scurt timp la desfiinţarea acesteia, aceeaşi soartă având şi alte grupuri asemănătoare din Iowa şi California.
Un alt francez, Charles Fourier (1772–1837), a elaborat un concept despre o comunitate agricolă cooperatistă în care rolurile tuturor membrilor ei se schimbau între ele. Fiecare individ urma să primească o remuneraţie în funcţie de succesul grupului ca întreg. Însă comunităţile bazate pe acest mod de gândire, atât cele din Franţa, cât şi cele din Statele Unite, s-au destrămat rapid.
Cam prin aceeaşi perioadă, reformatorul socialist galez Robert Owen (1771–1858) a propus înfiinţarea unor sate cooperatiste în care sute de oameni urmau să locuiască împreună, având în comun bucătăria şi locul de servire a mesei. Familiile aveau să locuiască în propriile lor apartamente şi aveau să se îngrijească de copiii lor până când aceştia ajungeau la vârsta de trei ani. După aceea, de îngrijirea copiilor lor se ocupa întreaga comunitate. Însă experimentele lui Owen nu au avut succes, iar el şi-a pierdut o mare parte din avere.
John Noyes (1811–1886) a devenit fondatorul a ceea ce The New Encyclopædia Britannica numeşte „cea mai reuşită comunitate socialistă utopică din Statele Unite“. Când discipolii săi au abandonat căsătoriile monogame şi au început cu toţii să întreţină relaţii sexuale doar pe baza unui acord reciproc, Noyes a fost arestat pentru adulter.
O încercare recentă de a crea o astfel de comunitate utopică este oraşul Laissez Faire, un fel de „Utopie capitalistă“, din America Centrală, declară ziarul londonez The Sunday Times. S-a început să se caute investitori pentru acest proiect. Atraşi de perspectiva de a trăi în „oraşul miraculos al secolului XXI“, căutătorii paradisului au fost invitaţi să trimită 5 000 $ şi să intre într-un fel de vânzare în piramidă, căutând persoane cu aceleaşi vederi, care, la rândul lor, să-şi investească banii în acest proiect. Se spune că tot ce poţi face cu această sumă de bani este să cumperi un bilet de avion ca să vezi proiectul, „în cazul în care o ţară este convinsă să ofere un spaţiu pentru construcţie, iar apoi să se construiască aici un mic hotel“, comenta ziarul. Nu există nici o speranţă realistă că aici se va realiza un „paradis“.
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
O insulă îi atrage pe mulţi oameni care caută paradisul. Însă, în prezent, actele criminale pătează reputaţia chiar şi a celor mai paşnice locuri