Sculptura în lemn: străveche artă africană

De la corespondentul nostru din Nigeria

DE MULT timp, sculptorii în lemn sunt foarte activi în Benin City, oraş situat în sudul Nigeriei de azi. Cu patru sute de ani în urmă, Benin City era capitala unui regat puternic şi foarte bine organizat din regiunea pădurilor vest-africane. Vizitatorii europeni erau uimiţi de străzile spaţioase şi drepte ale oraşului, de casele frumos aranjate şi de locuitorii lui respectabili şi supuşi legilor. Timp de secole, Benin City a prosperat, fiind unul dintre cele mai importante centre comerciale şi culturale ale Africii de vest.

Regatul Benin a fost guvernat de o succesiune de regi numiţi obas. Aceşti obas promovau arta în mod activ. În dorinţa de a-şi împodobi minunatul palat, în Benin City s-au efectuat sculpturi care reprezentau capete, splendide plăci sculptate în bronz şi capodopere de fildeş gravat cu fineţe. Cu toate că anticele sculpturi în lemn nu au supravieţuit acţiunii distructive a timpului şi a termitelor, există dovezi clare că acei sculptori erau activi în regat. Martins Akanbiemu, fost custode al Muzeului Naţional din Lagos, consemnează: „Se pare că breasla sculptorilor în lemn era cea mai veche breaslă care muncea pentru Oba“.

În 1897, forţele britanice au jefuit oraşul şi au dus în Europa comorile lui artistice, acum fără valoare — peste 2 000 de exemplare. În prezent, marile colecţii de artă antică benineză sunt expuse nu în Nigeria, ci în muzeele Londrei şi ale Berlinului.

Sculptura în lemn azi

În actualul Benin City domneşte agitaţia, la fel ca în multe oraşe din Nigeria. Totuşi, există indicii ale gloriei lui de odinioară. Palatul a fost reconstruit, iar în el locuieşte actualul oba. Există urme ale adâncului şanţ care înconjura oraşul antic, iar dacă ascultaţi cu atenţie, puteţi auzi bătaia ritmică a dălţii în lemn.

În Benin City, un bărbat pe nume Johnson sculptează de douăzeci de ani în lemn. În secolele trecute, sculpturile în lemn şi în bronz ce reprezentau capete păstrau amintirea celor care muriseră; ele ornamentau altarele dedicate închinării la strămoşi. Dar capetele sculptate de Johnson nu se aseamănă cu cele care mai înainte erau folosite în scopuri religioase. Ale sale slujesc doar ca ornament.

Johnson lucrează în abanos, un lemn dur, casant, ideal pentru sculptură. El foloseşte mai mult duramenul, sau partea din interior a trunchiului. Duramenul abanosului nigerian este de un negru intens, deşi cel al unor copaci este cu dungi sau are culoarea gri spre negru. Când sculptează, Johnson foloseşte şi alburnul, sau lemnul dinspre exterior; acesta adaugă o culoare de roşu plăcut care completează negrul. Atât abanosul roşu, cât şi cel negru se şlefuiesc până capătă un luciu frumos.

În Nigeria, abanosul se găseşte din abundenţă. Când un copac este doborât, deseori este lăsat în pădure câteva luni pentru a se usca în vederea folosirii. Chiar şi după ce trunchiul de abanos ajunge în atelier, Johnson îl lasă să se usuce încă câteva luni înainte de a-l folosi. Acest lucru este important deoarece lemnul care nu este uscat îşi poate schimba forma şi poate crăpa.

Când începe să sculpteze, Johnson taie cu un ferăstrău de mână o bucată de lemn, lungă de aproximativ 38 cm. Apoi aşteaptă încă o săptămână ca să se asigure că lemnul nu crapă, după care schiţează cu creta pe lemn capul pe care vrea să-l sculpteze şi începe să lucreze.

Mai întâi, el foloseşte o daltă plată, apoi o daltă încovoiată, iar apoi o daltă mai ascuţită. După aceea pileşte. Va folosi apoi cuţitul sculptorului pentru a grava detaliile. În timp ce lucrează, Johnson se concentrează intens asupra lemnului. Lipsa de atenţie poate avea ca rezultat un cap cu un zâmbet ciudat sau cu un ochi care priveşte într-o direcţie greşită.

Când sculptura este gata, ucenicii lui Johnson o şlefuiesc cu un şmirghel fin, iar apoi cu unul foarte fin. În final, aceştia aplică lac de mobilă sau de pantofi şi o lustruiesc cu o perie de pantofi ca să o facă să lucească. Este nevoie de două zile pentru a sculpta un cap, asemănător celui din fotografii. Apoi este nevoie de alte trei zile pentru a-l lustrui şi a-i da luciu.

După ce sculptura este finisată, Johnson o pune deoparte timp de câteva luni ca să se asigure că nu apar crăpături. Dacă lemnul a fost bine uscat înainte de a începe sculptarea, nu vor exista crăpături. Aşa se întâmplă de obicei. Dacă totuşi apare vreuna, sculptura se întoarce în atelier pentru ca crăpătura să fie umplută, şlefuită şi lustruită din nou.

Cum se învaţă arta de a sculpta

Johnson are şase ucenici care au între 10 şi 18 ani. Ei învaţă arta de a sculpta de la sfârşit spre început, de la ultima etapă până la prima. Astfel, primul lucru pe care îl învaţă un ucenic este lustruirea. Apoi învaţă să şlefuiască. Mai târziu i se arată cum să folosească pila. În cele din urmă vine ziua în care ia o daltă plată şi face primele tăieturi într-un nou bloc de lemn.

„Nu oricine poate fi sculptor“, spune Johnson. „În primul rând trebuie să ai talent şi capacitatea de a te concentra. De asemenea, trebuie să înveţi să ai răbdare în ce priveşte progresul tău şi să faci faţă nereuşitelor. Mai ai nevoie şi de perseverenţă, pentru că îţi ia cel puţin trei ani ca să devii un sculptor bun. Dar asta nu este totul: niciodată nu încetăm să învăţăm. Prin practică, te specializezi mereu.“

[Chenarul/Fotografia de la pagina 20]

Furnica şi sculptorul

Unii spun că arta africană îi datorează mult furnicii albe, sau termitei. Sculptorul creează o operă, iar furnica albă (ajutată de clima tropicală) o distruge, uneori în câteva zile! De-a lungul secolelor, furnica albă le-a dat mult de lucru sculptorilor. Este un ciclu nesfârşit, dar constructiv: furnica distruge, iar sculptorul reia totul de la început, având posibilitatea de a-şi dezvolta îndemânarea şi noile stiluri ale imaginaţiei.

În cartea African Kingdoms se afirmă: „Mucegaiul şi sârguincioasa furnică albă au contribuit substanţial la eliminarea oricărei posibilităţi ca lucrările de odinioară să-şi lase amprenta asupra artei generaţiilor care aveau să urmeze. Aşadar, în rând cu nevoia continuă de noi lucrări a existat o posibilitate mai mare de a varia în ce priveşte forma; nu s-a pus un atât de mare accent pe copiere, cât pe imaginaţia şi îndemânarea fiecăruia“.

Unii susţin că această legătură între furnică şi sculptor explică desăvârşirea artistică ce a făcut ca arta africană să fie atât de cunoscută. În cartea sa Nigerian Images, savantul William Fagg făcea următoarea remarcă: „Să-i . . . aducem un omagiu furnicii albe care, deşi nu a fost prea apreciată, a contribuit de-a lungul secolelor şi mileniilor la dialogul artistic continuu şi foarte productiv dintre ea şi sculptorul ţinuturilor tropicale“.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 20]

Prin amabilitatea dr. Richard Bagine

[Legenda fotografiilor de la pagina 19]

Cum se realizează o sculptură:

1. se alege cea mai bună bucată de lemn,

2. se schiţează capul pentru a fi sculptat,