Ghepardul, cea mai rapidă felină

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA

PESTE savana pârjolită de soare, căldura stă nemişcată, de parcă ar fi suspendată în aer. Ne fixăm binoclurile pe o turmă de gazele Thomson, ale căror trupuri aurii, cu dungi pe părţile laterale, strălucesc în bătaia ultimelor raze ale soarelui aflat la asfinţit. Nu departe de ele, cocoţat pe un muşuroi de termite, un alt observator îşi fixează şi el privirea pe aceste antilope. Este o felină cu pete, alături de care se află puii ei. Ochii ei de culoarea chihlimbarului cercetează scena cu mare atenţie. Deodată, muşchii i se încordează, iar ea se ridică încet şi se îndreaptă spre turmă. Puii ei parcă ştiu că trebuie să o aştepte până când se va întoarce.

Ea înaintează cu mare atenţie, ascunzându-se după arbuştii mici şi smocurile de iarbă înaltă. Are o mare mobilitate şi siguranţă în mişcări. Apropiindu-se de prada ei până la o distanţă de 200 m, rămâne brusc nemişcată. Una dintre gazele tocmai a ridicat capul şi se uită ţintă spre ea; apoi începe din nou să mănânce. Felina porneşte din nou spre pradă. A ajuns la circa 50 m de animalele care nu bănuiesc nimic, când se hotărăşte să alerge. Ca un arc strâns căruia i se dă drumul, ea ţâşneşte deodată în lumina amurgului. Ca după o explozie, turma de gazele fuge în toate direcţiile, însă felina nu-şi ia ochii de pe prada pe care a ales-o. Ea aleargă pe câmp, apropiindu-se tot mai mult de gazela iute de picior.

Animalul îngrozit aleargă în zigzag ca să-şi pună în încurcătură urmăritorul, însă manevrele cu care încearcă să scape nu sunt pe măsura agilităţii felinei, care fuge cu iuţeala fulgerului. Apoi, când a ajuns la aproape un metru de ţinta ei, felina îşi întinde laba din faţă ca să-i pună piedică celei pe care a ales-o victimă. Exact în acel moment, felina se împiedică uşor. Într-o fracţiune de secundă, gazela dispare din câmpul ei vizual.

Gâfâind, ghepardul încetineşte până când se opreşte, se aşază şi priveşte în direcţia puilor flămânzi. Privesc uluit spre soţia mea. Tocmai fuseserăm martorii unui puternic sprint al uimitorului ghepard.

O felină rapidă

Într-adevăr, ghepardul poate să alerge ca vântul. Este incredibil, însă acesta poate să accelereze până la viteza de 65 km/h, pornind de pe loc, în doar două secunde! El poate să atingă viteze de până la 110 km/h! Este cel mai rapid animal terestru. Comparativ cu acesta, un cal de curse nu poate ajunge decât la viteze cu puţin peste 72 km/h, iar câinele de vânătoare poate să sprinteze numai până la circa 65 km/h. Cu toate acestea, ghepardul nu poate să-şi menţină uluitoarea viteză decât pe distanţe scurte.

Ghepardul are o constituţie zveltă, având picioarele lungi şi subţiri şi un spate suplu şi curbat. Coada lui lungă, plină de pete îi asigură echilibrul când ia viraje şi face întoarceri la viteze mari. Când atinge viteza maximă, poate alerga în salturi de peste 6 m. Ceea ce îl ajută să atingă asemenea viteze sunt picioarele lui unice; acestea seamănă mai mult cu cele ale unui câine decât cu cele ale unei feline. Cu ajutorul ghearelor, el prinde pământul ca să obţină o forţă de tracţiune mai mare.

O frumuseţe cu pete

Faţa ghepardului este în mod evident deosebită şi frumoasă. Două linii negre, delicate coboară de la ochi până la colţurile gurii, dându-i felinei o înfăţişare tristă, de parcă ar fi un animal oropsit. Blana scurtă este plină de pete mici şi uniforme şi adesea este maro-roşcat deschis pe trup, însă pe burtă este albă. La naştere, puii sunt mult mai închişi la culoare şi au o coamă deasă şi lungă, de culoare gri-albăstrui, care se întinde de la gât până la coadă.

Ghepardul scoate un sunet ca un fel de zumzăit sau un fel de ciripit de pasăre. Acest sunet se poate auzi până la o distanţă de 2 km şi îl foloseşte pentru a comunica cu puii lui şi cu alţi gheparzi.

Ghepardul este blând şi paşnic, în comparaţie cu celelalte feline, de pildă, leul şi leopardul. Când este mulţumit, toarce ca o pisică uriaşă. El se obişnuieşte repede cu prezenţa omului şi chiar a fost îmblânzit. Bineînţeles, un ghepard nu este o pisică. La maturitate, el cântăreşte 45 kg sau mai mult, iar colţii lui ascuţiţi şi ghearele lui îl fac un animal periculos — unul cu care trebuie să te porţi cu mare grijă.

Ghepardul nu se naşte cu capacitatea de a vâna şi trebuie să fie instruit în mod intensiv de mama lui ca să poată vâna. Dacă un pui este crescut în captivitate, el nu va şti să stea la pândă şi să încolţească prada. Mama şi puii ei mănâncă liniştiţi împreună, fără să se certe şi să se bată, lucru obişnuit la lei. Se ştie despre gheparzi că, în unele regiuni aride, au mâncat chiar şi pepeni zemoşi.

Turiştii care vin în rezervaţiile africane au rămas uimiţi când au văzut cât de îndrăzneţe pot fi aceste feline paşnice. Nu este ceva neobişnuit ca un ghepard adult să caute umbră lângă un microbuz cu turişti sau să sară pe capota maşinii şi să privească atent prin apărătoarea de vânt la pasagerii luaţi prin surprindere, care sunt, adesea, înspăimântaţi.

Cum îşi îngrijeşte o felină puii

Ghepardul-femelă poate da naştere până la şase pui micuţi. Ea îi ocroteşte plină de curaj şi îi ţine bine ascunşi, mutându-i deseori în primele luni de viaţă. Însă, în ciuda eforturilor pe care mamele-gheparzi le depun pentru a-şi ocroti puii, se pare că numai aproximativ o treime din pui supravieţuiesc şi ajung adulţi.

Pentru o mamă-ghepard nu este uşor să aibă grijă de pui. Aceştia sunt plini de energie şi sunt extrem de jucăuşi. Puii pândesc adesea coada mamei lor când aceasta se odihneşte şi sar să o prindă cu ghearele atunci când ea o mişcă încoace şi încolo într-o manieră tipic pisicească. În timp ce se luptă, se muşcă şi se urmăresc unul pe altul, puii uită adesea de pericolul mereu prezent, şi anume prădătorii.

Vânătorul este vânat

Ghepardul are mulţi duşmani în sălbăticie, printre care leii, leoparzii şi hienele. Cu toate acestea, cel mai mare duşman al ghepardului este omul. Frumoasa lui blană cu pete este foarte apreciată pentru articole de îmbrăcăminte, carpete şi trofee. Această creatură iute de picior a fost capturată şi antrenată pentru partidele de vânătoare de plăcere. Din cauză că nu se înmulţeşte în captivitate, ghepardul a fost urmărit pe toată aria lui de răspândire pentru satisfacerea acestei cerinţe. Şi pierderea habitatului a făcut ca ghepardul să aibă tot mai puţine şanse să supravieţuiască şi, prin urmare, în Africa de Est, ghepardul poate fi găsit în prezent aproape numai în rezervaţii.

Conform estimărilor făcute, în 1990 existau 100 000 de gheparzi în 44 de ţări. Azi mai sunt, probabil, doar 12 000 de exemplare care supravieţuiesc în 26 de ţări, majoritatea din Africa. Se depun eforturi pentru a ocroti această frumoasă felină cu pete, însă numărul de exemplare continuă să scadă.

Unii sunt de părere că ghepardul nu mai poate fi salvat de la dispariţie. Însă este încurajator să ştim că va veni timpul când omul va accepta pe deplin responsabilitatea acordată de Dumnezeu de a se îngriji, de a ocroti şi de a ‘stăpâni . . . peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ’ (Geneza 1:28). Numai atunci va exista o garanţie sigură că astfel de feline frumoase, precum ghepardul, îi vor încânta pentru veşnicie pe locuitorii pământului.