Tinerii se întreabă . . .

Ce să fac ca să nu mai fiu învinuit tot timpul?

„Întotdeauna sunt învinuit pentru câte ceva. Dacă uşa de la intrare nu a fost încuiată, dacă aragazul nu a fost stins, dacă ceva nu a fost pus la locul lui sau nu a fost făcut, Ramon a fost de vină!“ — Ramon.

CÂND eşti adolescent, se poate întâmpla uneori să ţi se pară că eşti învinovăţit pentru aproape orice şi pentru tot ce nu merge bine. Într-un articol anterior am fost de acord cu faptul că uneori părinţii îi învinuiesc prea repede pe copiii lor.a Motivele pentru care se întâmplă acest lucru pot varia de la o preocupare părintească normală la o tulburare emoţională profundă. Oricare ar fi motivul, faptul de a fi tras la răspundere pentru lucruri de care nu eşti vinovat poate fi ceva dureros şi umilitor.

Bineînţeles, ca om imperfect, vei face greşeli din când în când (Romani 3:23). În plus, deoarece eşti tânăr, nu ai prea multă experienţă (Proverbele 1:4). Este aproape sigur că vei gândi uneori greşit. Prin urmare, atunci când greşeşti, este potrivit şi corect să fii tras la răspundere. — Eclesiastul 11:9.

Aşadar, cum ar trebui să reacţionezi atunci când eşti învinuit pentru ceva ce, de fapt, nu tu ai făcut? Unii tineri încearcă să acţioneze ca şi cum ar fi victimele unei cumplite nedreptăţi. Ei tună şi fulgeră, spunând că părinţii lor îi învinuiesc întotdeauna pentru tot ce se întâmplă. Rezultatul? Părinţii se simt frustraţi şi iau măsuri mai aspre ca să-i facă pe copii să le înţeleagă punctul de vedere. Biblia dă următorul sfat: „Nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura [disciplina, NW]. Ascultă, fiul meu, învăţătura [disciplina, NW] tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!“ (Proverbele 1:7, 8). Când îţi recunoşti greşelile şi faci schimbările necesare, poţi învăţa din ceea ce ai greşit. — Evrei 12:11.

„Discută în mod confidenţial“ cu părinţii

Însă situaţia este cu totul alta atunci când eşti învinuit pentru lucruri de care nu tu eşti vinovat sau când eşti învinovăţit cu asprime. Este uşor de înţeles că te poţi simţi furios şi plin de resentimente. Poate chiar eşti tentat să te comporţi urât, considerând că orice ai face vei fi învinovăţit (Eclesiastul 7:7). Însă acţiunile răutăcioase ne rănesc pe toţi (compară cu Iov 36:18). Proverbele 15:22 prezintă o altă modalitate de a rezolva lucrurile: „Planurile eşuează acolo unde nu se discută în mod confidenţial“ (NW). Da, o modalitate de a schimba felul în care te tratează părinţii este aceea de a le face cunoscut ceea ce simţi.

Mai întâi, caută ceea ce Biblia numeşte „timpul potrivit“ (Proverbele 15:23). Scriitorul Clayton Barbeau dă următoarea sugestie: „Alege locul şi momentul când v-aţi calmat şi când vă simţiţi cu toţii destul de bine“. În plus, Biblia avertizează: „Un cuvânt aspru aprinde mânia“ (Proverbele 15:1). Prin urmare, încearcă să fii amabil şi respectuos când vorbeşti cu părinţii tăi, nu agresiv. Nu-ţi pierde cumpătul (Proverbele 29:11). În loc să-i ataci pe părinţii tăi („Întotdeauna mă învinuiţi pentru tot ce se întâmplă!“), încearcă să le explici cum te simţi din cauză că ei te învinovăţesc mereu („Mă supără faptul că mă învinuiţi pentru lucruri de care nu eu sunt vinovat.“). — Compară cu Geneza 30:1, 2.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre acele momente în care ai tăi se înfurie din cauza unor neînţelegeri. Părinţii tânărului Isus s-au supărat şi ei când nu au ştiut unde se afla acesta. Însă Isus nu s-a văitat şi nici nu s-a plâns. Cu calm, el a clarificat situaţia (Luca 2:49). De ce nu încerci să te porţi cu părinţii tăi ca un adult atunci când ai probleme? Înţelege că ei sunt supăraţi deoarece le pasă de tine! Ascultă-i cu respect (Proverbele 4:1). Aşteaptă până când lucrurile s-au liniştit şi după aceea apucă-te să le explici varianta ta.

‘Dovedeşte care sunt lucrările tale’

Dar de ce unii părinţi sunt gata să tragă imediat concluzii greşite cu privire la copiii lor? Ca să fim sinceri, uneori cei tineri le dau motive părinţilor lor să fie suspicioşi. Iată ce se spune în Proverbele 20:11: „Chiar şi un copil este cunoscut după faptele lui: dacă purtarea lui este curată şi dacă este dreaptă“. Ce reputaţie ţi-ai făcut în faţa părinţilor tăi? „Faptele“ tale demonstrează că eşti ‘drept’ şi serios sau că eşti neglijent şi iresponsabil? Dacă ultima este situaţia ta, atunci să nu fii surprins când adesea ei trag imediat concluzii greşite în ce te priveşte. „Trebuie să fiu sincer cu mine însumi“, a recunoscut Ramon, tânărul pe care l-am menţionat mai înainte, vorbind despre criticismul părinţilor săi. „Uneori exista un sâmbure de adevăr în suspiciunile lor.“

Dacă aşa stau lucrurile şi în cazul tău, singurul lucru pe care îl poţi face este să te străduieşti ca trecutul tău să fie dat uitării. Stabilind un model de comportament care reflectă încredere şi un simţ al răspunderii, poţi să-i convingi încetul cu încetul pe părinţii tăi că ai făcut nişte schimbări şi că poţi fi o persoană de încredere.

Experienţa lui Ramon ilustrează această idee. Prietenii şi familia lui l-au poreclit în glumă „profesorul distrat“, pentru că mereu uita câte ceva. Te-au etichetat părinţii tăi în vreun mod negativ, numindu-te, de pildă, „imatur“ sau „iresponsabil“? Aşa cum remarcă scriitoarea Kathleen McCoy, s-ar putea ca părinţii să creadă că asemenea etichetări nu fac decât „să arate ceea ce este greşit, astfel încât adolescentul să poată sesiza acest lucru şi să se poată schimba“. Însă, în realitate, asemenea etichetări generează adeseori resentimente adânci. Chiar şi aşa, Ramon a înţeles că această poreclă a scos în evidenţă un lucru real. „Mintea mea era întotdeauna fixată asupra unui singur lucru, prin urmare, pierdeam unele lucruri, cum ar fi cheile sau caietele cu temele pentru acasă, şi uitam să fac unele treburi gospodăreşti“, recunoaşte el.

Aşadar, Ramon a început să facă schimbări. „Am început să învăţ care sunt responsabilităţile şi priorităţile“, îşi aminteşte el. „Mi-am făcut o programare şi am început să iau mai în serios studiul personal al Bibliei. Am învăţat că Iehova acordă aceeaşi importanţă lucrurilor mici ca şi celor mari“ (Luca 16:10). Aplicând principiile biblice, Ramon a făcut ca reputaţia sa de uituc să fie dată, în cele din urmă, uitării. De ce să nu încerci şi tu acelaşi lucru? Iar dacă un nume sau o poreclă te supără cu adevărat, discută despre acest lucru cu părinţii tăi. Poate că vor vedea lucrurile din punctul tău de vedere.

Când pare să fie vorba de favoritisme

Uneori se pare că eşti învinuit din cauza favoritismelor. Iată ce îşi aminteşte Ramon: „Fraţii şi surorile mele mai mari veneau acasă târziu şi nu păţeau nimic. Când eu veneam acasă târziu, eram certat“. Un bărbat din Guyana, pe nume Albert, îşi aminteşte că şi el a simţit acelaşi lucru când a fost copil. Lui i se părea că mama sa îl disciplina mai aspru decât pe fratele lui.

Însă lucrurile nu stau întotdeauna aşa cum par. Adesea, părinţii le oferă mai multă libertate copiilor mai mari nu pentru că fac favoritisme, ci, pur şi simplu, pentru că ei cred că aceştia vor acţiona cu simţul răspunderii. Sau pot exista unele situaţii speciale. Albert recunoaşte că fratele lui era scutit de disciplina fizică din cauză că era „micuţ şi bolnăvicios“. Putem vorbi de favoritisme din partea părinţilor când ei recunosc necesităţile speciale sau limitele pe care un anumit copil le-ar putea avea?

Bineînţeles, părinţii au uneori favoriţii lor (compară cu Geneza 37:3). Iată ce spune Albert despre fratele lui bolnăvicios: „Mama îl iubea într-un mod deosebit“. Din fericire, iubirea creştină se poate extinde (2 Corinteni 6:11–13). Prin urmare, chiar dacă părinţii îl ‘iubesc într-un mod deosebit’ pe unul dintre fraţii tăi, asta nu înseamnă că pe tine nu te iubesc deloc. Adevărata problemă este următoarea: Te tratează ei într-un mod nedrept, te învinovăţesc din cauza unei afecţiuni oarbe pentru un frate de-al tău? Dacă se pare că aşa stau lucrurile, prin toate mijloacele posibile fă-le cunoscută părerea ta. Cu calm şi în mod rezonabil, dă-le unele exemple concrete în care tu eşti de părere că ei au arătat favoritisme. Probabil că te vor asculta.

Familii cu probleme

Este adevărat, nu toate situaţiile sunt uşor de schimbat. Pentru unii părinţi, faptul de a-i face pe alţii să se simtă ruşinaţi şi de a-i învinui sunt obiceiuri adânc înrădăcinate. Aceasta poate fi îndeosebi situaţia acelor părinţi care au probleme pe plan emoţional sau care se luptă cu vicii. În astfel de situaţii nu se realizează mai nimic dacă încerci să discuţi ca să clarifici situaţia. Dacă se pare că aşa stau lucrurile şi în cazul tău, încearcă să înţelegi că problemele părinţilor tăi te depăşesc şi că acestea pot fi rezolvate, probabil, numai cu ajutor din afară. Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să-i onorezi şi să-i respecţi cum se cuvine şi să încerci să eviţi conflictele inutile (Efeseni 6:1, 2). Proverbele 22:3 spun următoarele: „Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde“.b

În acelaşi timp, cere ajutor din afară. Vorbeşte cu un adult matur, poate cu un bătrân creştin. Atenţia iubitoare din partea unei astfel de persoane ar putea să te ajute mult să-ţi învingi sentimentul că întotdeauna tu eşti vinovatul. În acelaşi timp, ‘apropie-te de Dumnezeu’ (Iacov 4:8). În timp ce alţii te pot învinui pe nedrept, „[Dumnezeu] nu va continua pentru totdeauna să găsească vină, nici nu va păstra resentimente până în timp indefinit. . . . Căci el însuşi cunoaşte bine cum suntem formaţi, Îşi aduce aminte că suntem ţărână“ (Psalmul 103:9, 14, NW). Faptul de a şti că eşti preţios în ochii lui Dumnezeu te poate ajuta să suporţi situaţiile când eşti învinuit pe nedrept.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Când ne recunoaştem greşelile, putem învăţa din ele