Vorbesc într-adevăr tobele africane?
De la corespondentul nostru din Nigeria
ÎN TIMPUL călătoriei sale efectuate pe fluviul Congo în anii 1876–1877, exploratorul Henry Stanley nu a avut prea multe ocazii să reflecteze asupra utilităţii tobelor locale. Pentru el şi tovarăşii lui de drum, mesajul tobelor se putea rezuma de obicei într-un singur cuvânt: război. Bubuitul înfundat pe care îl auzeau însemna că urmau să fie atacaţi de războinici sălbatici, înarmaţi cu suliţe.
Abia mai târziu, în timpuri mult mai paşnice, Stanley a aflat că tobele puteau exprima multe alte lucruri, nu numai chemarea la arme. Descriind un grup etnic care trăia pe malurile fluviului Congo, Stanley a scris: „[Ei] nu au adoptat încă semnalele electrice, dar cu toate acestea au un sistem de comunicare tot atât de eficient. Tobele lor imense, care se «lovesc» în locuri diferite, transmit un limbaj la fel de clar pentru cei iniţiaţi precum vorbirea articulată“. Stanley şi-a dat seama că toboşarii transmiteau mai mult decât un sunet de corn sau de sirenă; tobele puteau transmite mesaje concrete.
Aceste mesaje puteau fi transmise din sat în sat. Unele tobe se auzeau la o distanţă de 8 până la 11 kilometri, în special dacă se băteau noaptea de pe o plută sau de pe vârful unui deal. Toboşarii din depărtare ascultau, înţelegeau şi transmiteau mesajele la alţii. În 1899, A. B. Lloyd, un englez iubitor de călătorii, a scris: „Mi s-a spus că dintr-un sat într-altul, pe o distanţă de peste 1 600 de kilometri, un mesaj putea fi transmis în mai puţin de două ore şi înclin să cred că putea fi transmis chiar şi într-un timp mult mai scurt“.
Spre sfârşitul secolului al XX-lea, tobele au continuat să joace un rol important în transmiterea informaţiilor. În cartea Musical Instruments of Africa, publicată în 1965, se afirmă: „Tobele «vorbitoare» sunt folosite pe post de telefon şi de telegraf. Sunt transmise tot felul de mesaje: care anunţă naşteri, decese şi căsătorii; evenimente sportive, dansuri şi ceremonii de iniţiere; comunicate guvernamentale, precum şi izbucnirea unui război. Uneori, tobele răspândesc bârfe sau glume“.
Dar cum se comunică cu ajutorul tobelor? În Europa şi pretutindeni în lume, mesajele se transmiteau cu ajutorul impulsurilor electrice trimise prin liniile de telegraf. Fiecărei litere din alfabet i s-a atribuit un anumit cod, astfel încât cuvintele şi frazele puteau alcătui o scrisoare. Popoarele din centrul Africii însă nu aveau o limbă scrisă, astfel că tobele nu puteau alcătui cuvinte. Toboşarii africani foloseau un sistem diferit.
Limbajul tobei
Cheia înţelegerii comunicării cu ajutorul tobelor depinde de însăşi cunoaşterea limbilor africane. Multe dintre limbile vorbite în centrul şi în vestul Africii sunt, în esenţă, bitonale: fiecare silabă a fiecărui cuvânt vorbit are unul dintre cele două tonuri fundamentale, fie înalt, fie jos. O schimbare a tonului înseamnă schimbarea semnificaţiei cuvântului. Să analizăm, de exemplu, cuvântul lisaka, din limba kili, vorbită în Zair. Când toate cele trei silabe sunt pronunţate pe un ton jos, cuvântul înseamnă „băltoacă“ sau „mocirlă“; o pronunţare joasă-joasă-înaltă a silabelor înseamnă „promisiune“; o intonare joasă-înaltă-înaltă înseamnă „otravă“.
Tobele africane cu deschizătură folosite pentru transmiterea mesajelor au şi ele două tonalităţi, joasă şi înaltă. În mod asemănător, când tobele cu membrană de piele transmit un mesaj, ele se folosesc în pereche: o tobă are o tonalitate înaltă, iar cealaltă o tonalitate joasă. Astfel, un toboşar iscusit comunică prin imitarea modelului tonal al cuvintelor care alcătuiesc limba vorbită. În cartea Talking Drums of Africa se spune: „Acest aşa-zis limbaj al tobelor este, în esenţă, acelaşi cu limba vorbită de trib“.
Bineînţeles, un limbaj bitonal are, de regulă, numeroase cuvinte cu tonuri şi silabe identice. De exemplu, în limba kili, aproximativ 130 de substantive au acelaşi model tonal (înalt-înalt) ca şi sango (tată). Peste 200 de substantive au acelaşi model (jos-înalt) ca şi nyango (mamă). Când au astfel de cuvinte, pentru a evita confuzia, toboşarii folosesc un context, incluzând cuvintele într-o frază scurtă, bine cunoscută, care să conţină suficientă variaţie de ton pentru ca ascultătorul să înţeleagă ce s-a spus.
„Conversaţiile“ cu ajutorul tobelor cu deschizătură
Un gen de tobă „vorbitoare“ este toba cu deschizătură. Toba este făcută din lemn (vezi imaginea de la pagina 23). Astfel de tobe se confecţionează prin scobirea unei cavităţi într-o bucată de trunchi de copac. La nici unul dintre capete nu există vreo membrană de piele. Deşi toba din fotografie are două deschizături, multe tobe nu au decât o singură deschizătură lungă. O lovitură la unul dintre capetele deschizăturii produce un ton înalt; o lovitură la celălalt capăt al deschizăturii produce un ton jos. Tobele cu deschizătură au, de obicei, o lungime de 1 metru, deşi pot fi şi de numai 0,5 metri sau lungi de 2 metri. Diametrul poate varia între 20 de centimetri şi 1 metru.
Tobele cu deschizătură nu au fost folosite numai pentru transmiterea mesajelor dintr-un sat într-altul. Francis Bebey, un scriitor camerunez, a descris rolul acestor tobe în cadrul meciurilor de lupte. În timp ce două echipe adverse se pregăteau să se înfrunte în piaţa satului, campionii dansau în ritmul tobelor cu deschizătură care îşi „intonau“ laudele. Toba dintr-o echipă putea anunţa ceva de genul: „Campionule, ţi-ai întâlnit vreodată adversarul? Cine ţi-ar putea sta deopotrivă, spune-ne, cine? Prăpădiţii ăştia . . . cred că poţi fi învins de un prăpădit căruia îi spun campion. . ., dar nimeni nu te-ar putea învinge vreodată“. Instrumentiştii din echipa adversă înţelegeau acest afront bine intenţionat şi băteau rapid un răspuns înţeles de toţi: „Micul maimuţoi . . . micul maimuţoi . . . vrea să se caţere în copac, dar toţi cred că va cădea. Însă micul maimuţoi e încăpăţânat. Micul maimuţoi nu va cădea din copac, ci se va urca până în vârf. Chiar aşa va face micul maimuţoi“. Tobele continuau să dea viaţă şi să întreţină atmosfera cât timp durau luptele.
Tobele care „vorbesc“ cel mai bine
Tobele prin presiune merg un pas mai departe. Toba care se vede în imaginea din dreapta se numeşte dundun şi este renumita tobă „vorbitoare“ yoruba, originară din Nigeria. Fiind de forma unei clepsidre, această tobă are la ambele extremităţi câte o membrană subţire, de piele tăbăcită de capră. Membranele sunt legate cu curele de piele. Când curelele sunt întinse, tensiunea din membrane este atât de mare, încât se pot produce notele cuprinse într-o octavă sau chiar mai mult. Folosind o baghetă curbată şi schimbând tonalitatea şi ritmul sunetelor, un toboşar virtuos poate imita inflexiunile vocii umane. Toboşarii pot „conversa“ în felul acesta cu alţi toboşari, care pot interpreta şi reda limbajul tobelor.
În mai 1976, capacitatea extraordinară a toboşarilor de a comunica cu ajutorul tobelor a fost demonstrată de instrumentiştii de la curtea unui şef de trib yoruba. Voluntarii din auditoriu i-au şoptit o serie de instrucţiuni toboşarului-şef, care, la rândul lui, cu ajutorul tobei i-a transmis instrucţiunile unui alt instrumentist aflat departe de curte. Răspunzând instrucţiunilor transmise, instrumentistul a mers şi a îndeplinit tot ceea ce i s-a cerut să facă.
Nu este uşor să înveţi să transmiţi mesaje cu ajutorul tobelor. Scriitorul I. Laoye a spus: „Comunicarea în limba yoruba cu ajutorul tobelor este o artă complexă şi dificilă, care necesită mulţi ani de instruire. Toboşarului nu i se cere doar să aibă o mare îndemânare şi un simţ al ritmului, ci şi să memoreze poezia şi istoria oraşului de unde transmite mesajele“.
În ultimele decenii, tobele africane nu au fost folosite atât de mult ca în trecut, totuşi ele deţin încă un rol însemnat în muzică. În cartea Musical Instruments of Africa se spune: „Este extrem de dificil să înveţi să transmiţi mesaje cu ajutorul tobelor; de aceea această artă a Africii dispare cu rapiditate“. Iar Robert Nicholls, expert în mijloace de comunicare, adaugă: „Tobele uriaşe din trecut, al căror sunet se auzea la kilometri depărtare şi al căror rol unic era acela de a transmite mesaje, sunt destinate dispariţiei“. Cei mai mulţi oameni din zilele noastre consideră că este mult mai comod să folosească telefonul.
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Tobă cu deschizătură
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Tobă yoruba „vorbitoare“