Tinerii se întreabă . . .

De ce este întotdeauna vina mea?

„Tatăl meu e alergic şi trebuie să lucreze cu fumători. Când ajunge acasă, uneori este foarte supărat. Îşi pierde lucrurile şi dă vina pe mine pentru asta. Când îi spun că el le-a pierdut, se înfurie şi îmi spune că nu-i cazul să-l corectez.“ — O adolescentă.

AI UNEORI senzaţia că eşti ţapul ispăşitor al familiei? Ţi se pare că pentru orice lucru care nu merge tu eşti cel învinuit? Aşa i se pare lui Joy, în vârstă de 14 ani. Ea trăieşte într-o familie monoparentală şi deseori le poartă de grijă fratelui şi surorii ei mai mici. „Când încep să se bată, cobor la ei“, se plânge Joy. „Se poartă atât de stupid şi de imatur, dar când vine tata acasă, strigă la mine fiindcă nu am fost acolo ca să-i opresc.“

Dacă părinţii tăi îţi spun că eşti răsfăţat, leneş sau iresponsabil sau folosesc alte epitete care parcă îţi pun greşelile pe un piedestal ca să se vadă, ai câteodată senzaţia că ei chiar aşteaptă să greşeşti. Lui Ramon, familia îi spunea „profesorul distrat“, poreclă pe care el nu o suporta deloc. În mod asemănător, probabil că nici ţie nu-ţi place să ţi se dea o poreclă sau un nume care să-ţi scoată în evidenţă defectele, chiar dacă cei care o fac ţi se adresează pe un ton afectuos. În loc să te determine să te schimbi în bine, această etichetare negativă nu face altceva decât să-ţi întărească sentimentul că întotdeauna meriţi să fii învinuit.

Învinuirea poate fi extrem de dureroasă când pare să fie cauzată de favoritism. „Eu sunt cea mijlocie — spune tânăra Frankie — şi întotdeauna am parte de ce este mai rău.“ Poate ţi se pare că fraţii tăi întotdeauna sunt în afară de orice bănuială şi că tu eşti considerat vinovat la primul semn că ceva nu merge bine.

De ce te învinovăţesc părinţii

Bineînţeles, este cât se poate de firesc ca părinţii să-şi corecteze copiii când aceştia greşesc. Iată de ce, aplicarea unei disciplinări corespunzătoare, benefice, este una dintre modalităţile prin care părinţii temători de Dumnezeu îşi cresc copiii „în disciplina şi în învăţătura Domnului“ (Efeseni 6:4). Câteodată însă chiar şi cei mai buni părinţi pot reacţiona exagerat sau chiar pot trage în mod pripit concluzii greşite. Să ne amintim de un eveniment petrecut pe timpul când Isus era doar un copil. Cu o anumită ocazie, Isus era de negăsit. S-a descoperit că se afla în templul lui Dumnezeu, purtând discuţii biblice. Deşi au văzut unde se afla, când l-au găsit părinţii săi, mama sa l-a întrebat: „Copile, pentru ce ne-ai făcut aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu mare îngrijorare“. — Luca 2:48.

Întrucât Isus era perfect, nu exista nici un motiv să se creadă că ar fi adoptat o conduită rea. Dar, asemenea tuturor părinţilor iubitori, mama lui s-a simţit răspunzătoare pentru copilul ei şi a reacţionat cu promptitudine, temându-se, probabil, să nu i se întâmple ceva rău. În mod asemănător, poate că şi părinţii tăi exagerează uneori, dar asta nu fiindcă ţin să fie supărători sau aspri, ci pur şi simplu fiindcă se interesează cu adevărat de tine.

De asemenea, trebuie să înţelegi că trăim „timpuri grele“, cărora cu greu li se face faţă (2 Timotei 3:1). Faptul că trebuie să muncească şi să se îngrijească de casă îi supune pe părinţii tăi la un stres continuu, iar acest lucru poate influenţa modul în care se poartă cu tine (compară cu Eclesiastul 7:7). O psihiatră a remarcat următoarele: „În unele familii, când apare o problemă acută, părinţii îşi pot ieşi din fire şi pot lua decizii pripite, chiar dacă, în mod normal, sunt oameni corecţi“.

În special părinţii fără partener pot avea tendinţa de a-şi descărca nervii pe copiii lor, şi aceasta pur şi simplu deoarece nu au un partener cu care să discute. Trebuie să recunoaştem că nu este deloc uşor să suporţi toanele unui părinte. Lucy, în vârstă de 17 ani, mărturiseşte: „Dacă am făcut ceva pentru care merit să fiu pedepsită, OK, înţeleg lucrul acesta. Dar când sunt pedepsită pentru că mama e prost dispusă, asta mi se pare într-adevăr nedrept“.

Favoritismul este o altă cauză. Deşi un părinte îşi iubeşte de obicei toţi copiii, nu este ceva foarte neobişnuit să ţină mai mult la unul dintre ei (compară cu Geneza 37:3).a Sentimentul că tu eşti copilul mai puţin iubit este dureros în sine. Dar, dacă ţi se pare că necesităţile tale sunt neglijate sau dacă eşti deseori învinuit de lucrurile pe care le-au făcut fraţii tăi, cu siguranţă vei avea şi resentimente. „Am un frate pe nume Darren“, spune tânăra Roxana. „El este îngeraşul mamei. . . . Mama mă învinovăţeşte întotdeauna pe mine, niciodată pe Darren.“

Familii cu probleme

Uneori chiar şi în familiile fără probleme pot apărea învinuiri pe nedrept. Însă în familiile cu probleme probabil că există încontinuu obiceiul ca părinţii să se învinuiască, să se facă de ruşine sau să se umilească. Uneori învinuirea este însoţită şi de ‘amărăciunea răutăcioasă, de furie, de mânie, de strigare şi de o vorbire jignitoare’. — Efeseni 4:31, NW.

Poate fi un tânăr învinuit de izbucnirile părinţilor? Este adevărat că un fiu sau o fiică neascultătoare pot însemna „amărăciune“ pentru un părinte (Proverbele 17:25). Cu toate acestea, părinţii sunt cei cărora li se adresează Biblia atunci când spune: „Nu provocaţi la mânie pe copiii voştri“ (Efeseni 6:4). La fel ca toţi ceilalţi creştini, un părinte trebuie să exercite stăpânire de sine şi să fie „plin de îngăduinţă răbdătoare“ (2 Timotei 2:24). De aceea, când un părinte îşi pierde stăpânirea de sine, el nu poate pune aceasta pe seama greşelilor copilului său.

Atacurile verbale pot fi o dovadă a faptului că un părinte are probleme afective, că este deprimat sau că are un respect de sine scăzut. Tot atacurile verbale mai pot indica existenţa unor probleme cum ar fi neînţelegerile în căsnicie sau alcoolismul. Potrivit unei surse autorizate, copiii proveniţi din părinţi care au căzut pradă viciilor ajung deseori pe post de ţap ispăşitor. „Nimic din ceea ce fac ei nu este bine. Probabil că li se spune «prost», «rău», «egoist» şi aşa mai departe. Membrii familiei încep să-şi concentreze atenţia asupra acestui copil (sau copii), considerând că el este «problema», fără să se mai gândească la propriile lor sentimente şi probleme care îi tulbură.“

Ce poţi face când eşti învinovăţit pe nedrept

Dr. Kathleen McCoy afirmă: „Un copil care este poreclit, subapreciat şi criticat . . . poate ajunge un adolescent cu un respect de sine scăzut, deprimat şi necomunicativ“. Sau, aşa cum spune chiar şi Biblia, un tratament dur îl poate ‘întărâta’ pe un copil şi îl poate face să se „descurajeze“ (Coloseni 3:21). Poţi începe să te consideri un ratat lipsit de valoare. De asemenea, poţi ajunge să nutreşti sentimente negative faţă de părinţii tăi. Poţi chiar să tragi concluzia că nu ai cum să-i mulţumeşti, aşa că nici nu merită să încerci. Mânia şi resentimentele îşi pot face cuib în inima ta, ceea ce te poate determina să respingi orice fel de disciplinare, chiar şi pe cea constructivă. — Compară cu Proverbele 5:12.

Cum poţi face faţă acestei probleme? Foarte mult depinde de situaţia personală a fiecăruia. Ce-ar fi să-ţi faci timp şi să o evaluezi în mod realist? De exemplu, în realitate, întotdeauna se dă vina pe tine? Sau pur şi simplu uneori părinţii tăi tind să fie puţin peste măsură de critici şi spun ce nu trebuie? „Toţi greşim în multe feluri“, spune Biblia, iar acest lucru se referă şi la părinţi (Iacov 3:2). Deci, chiar dacă părinţii tăi reacţionează exagerat din când în când, trebuie să faci şi tu la fel? Ai putea pune în practică sfatul pe care îl dă Biblia în Coloseni 3:13, unde se spune: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are un motiv de a se plânge împotriva altuia. Aşa cum v-a iertat Iehova de bunăvoie, faceţi şi voi la fel“ (NW).

Empatia faţă de părinţii tăi te va ajuta să faci lucrul acesta. În Proverbele 19:11 se spune: „Înţelepciunea îl face pe om încet la mânie şi este o cinste pentru el să uite greşelile“. Dacă tatăl tău pare mai irascibil decât este de obicei când se întoarce de la serviciu şi te învinuieşte de un lucru pe care nu l-ai făcut, trebuie oare să faci caz din asta? Dacă vei înţelege că probabil este nervos şi obosit, acest lucru te va putea ajuta ‘să-i uiţi greşeala’.

Dar dacă faptul de a fi învinuit pe nedrept nu este doar o consecinţă a unei mânii întâmplătoare, ci se repetă cu regularitate? Un articol viitor va prezenta câteva modalităţi prin care îţi poţi ameliora situaţia.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Nu este un lucru nepotrivit ca părinţii să dea, când este necesar, sfaturi pentru corectare