De ce costă diamantele atât de mult?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SPANIA

UNEORI frumuseţea poate fi descoperită. Alteori ea trebuie creată. Un diamant însă trebuie şi descoperit, şi creat.

Fără îndoială, diamantele neprelucrate constituie o minunată creaţie a naturii. Presiunea uriaşă şi temperaturile înalte de sub scoarţa terestră modelează treptat carbonul simplu în cristale dure, transparente. Însă deseori aceste pietre rare nu se lasă descoperite. Ca să li se dea de urmă acestor pietre preţioase, pe teritoriul Australiei, Siberiei şi Africii de Sud au fost săpate câteva dintre cele mai mari gropi făcute de om pe pământ. Pentru recuperarea câtorva diamante care cântăresc doar aproximativ 6 grame au trebuit săpate şi cernute o sută de tone de pământ!

După găsirea diamantului, înainte ca acesta să poată împodobi un inel sau un lănţişor, meşteşugari iscusiţi trebuie să-i scoată la iveală cu meticulozitate frumuseţea ascunsă.

Evident, rezultatul tuturor acestor eforturi şi al îndemânării necesare nu este ieftin. Dar cele mai multe dintre femei — şi bărbaţi — consideră că merită să facă această cheltuială, în special dacă diamantul este un cadou făcut soţiei sau logodnicei ca simbol al unei afecţiuni nemărginite. Frumuseţea diamantului şi poveştile de dragoste care se împletesc în jurul lui au făcut din el cel mai căutat cristal din lume.a

O vizită la Antwerp

Am început să fiu interesat de aceste pietre unice în timp ce vizitam Antwerp-ul (Belgia), oraşul a cărui prosperitate depinde în bună parte de diamante. „De ce este diamantul atât de atrăgător? Care este secretul prelucrării diamantului?“, m-am întrebat eu.

Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări, l-am întrebat pe Dirk Loots, a cărui familie s-a ocupat de comerţul cu diamante timp de trei generaţii. „Noi numim Antwerp-ul cel mai bun prieten al diamantelor — ne-a explicat el — deoarece acest oraş este unul dintre principalele centre ale lumii unde se găsesc diamante. Ai venit deci într-un loc ideal ca să descoperi secretele făuritorilor de diamante.“

Mai întâi, el mi-a arătat o mână de diamante neprelucrate pe care tocmai le cumpărase. Deşi fuseseră evaluate la 350 000 de dolari, la prima vedere nu păreau atât de impresionante; păreau mai degrabă o mână de cioburi de sticlă. Însă, privindu-le mai atent, descopereai o strălucire interioară ce trăda frumuseţea pe care tăietorul de diamante o putea scoate la iveală. Am început să înţeleg de ce sunt atât de căutate.

„Uneori, când văd un diamant mare neprelucrat, simt o anumită fascinaţie, aproape ca un ataşament afectiv“, a mărturisit Dirk. „Instinctiv, doresc să cumpăr acea piatră. Aceasta îmi aminteşte de ilustrarea lui Isus despre omul care a găsit o perlă minunată, o perlă atât de desăvârşită, încât era dispus să vândă tot ce avea ca să o cumpere. Nu am mers niciodată atât de departe — a spus el zâmbind —, dar trebuie să recunosc că unele pietre excepţionale exercită o atracţie specială, chiar şi asupra acelora dintre noi care ne ocupăm de cumpărarea şi vânzarea lor. Bineînţeles, faptul de a obţine o piatră preţioasă dintr-una neprelucrată — oricât de impresionant ar fi — îşi are riscurile lui.“

Şlefuirea unui diamant neprelucrat

Auzisem că o piatră preţioasă ar putea fi distrusă de un tăietor de diamante neatent. Am întrebat dacă lucrul acesta s-a întâmplat deseori. „Se întâmplă destul de des“, a recunoscut Dirk. „Şi asta se poate întâmpla nu numai când piatra este tăiată în bucăţi. Chiar şi şlefuitorul de diamante poate atinge din întâmplare un gletz, adică un defect interior, şi poate distruge piatra. Noi examinăm întotdeauna cu atenţie pietrele neprelucrate folosind lumina polarizată, care indică zonele cu defecte; dar, din nefericire, nici o metodă nu este lipsită de riscuri.

Deşi o piatră zdrobită este cel mai cumplit coşmar al nostru, aceasta nu este singura problemă cu care ne confruntăm. Uneori piatra se închide la culoare după ce faţetele i-au fost tăiate şi şlefuite, iar asta îi scade din valoare. Şi, nu uita, deseori trebuie să tăiem 60 la sută sau mai mult din piatra neprelucrată ca să putem obţine din ea o nestemată de primă clasă.“

Până am înţeles tot ce implică obţinerea unui diamant, mi se părea că o groază de bani sunt aruncaţi în vânt. Dirk mi-a arătat un diamant uriaş, în formă de inimă, care tocmai fusese tăiat şi şlefuit. „Vezi cum străluceşte?“, m-a întrebat el. „Acea «strălucire» din interiorul pietrei nu este de fapt nimic altceva decât lumina reflectată.

Ceea ce are de făcut meşteşugarul este să taie toate faţetele în aşa fel, încât lumina să fie captată în interiorul pietrei şi apoi reflectată înapoi la observator. Unele forme tradiţionale, cum ar fi tăietura rotundă, fac lucrul acesta cât se poate de bine. Dar chiar şi modelele decorative, cum ar fi acesta în formă de inimă, încearcă să reflecte cât mai multă lumină. În asta constă esenţa artei făuritorilor de diamante. De fapt, motoul unui renumit prelucrător de diamante este următorul: «Farmecul stă în formă».“

„Cum decideţi în ce formă să tăiaţi diamantul?“, l-am întrebat pe Dirk. „Mai întâi privim cu atenţie piatra originală pe care o cumpărăm“, a spus el. „Şi ţin să subliniez cuvântul «atenţie»! Îmi amintesc de o piatră mare pe care am examinat-o timp de o lună înainte ca să luăm decizia finală privitoare la forma pe care să i-o dăm. Uneori este mai uşor, deoarece piatra neprelucrată se lasă tăiată într-o anumită formă. De fiecare dată căutăm să vedem care este cea mai potrivită formă pentru piatra respectivă, astfel încât pierderile să fie cât mai mici posibil. Dar fiecare faţetă pe care o tăiem — iar un diamant tipic are, de regulă, mai mult de 50 de faţete — înseamnă o pierdere în greutate.“

Dirk mi-a spus apoi să mă uit cu atenţie la o anumită piatră. „Vezi impuritatea din dreapta, în partea de sus a pietrei?“, m-a întrebat el întinzându-mi o lupă, sticla folosită de bijutier pentru a mări imaginea obiectelor. Într-un colţ al pietrei am văzut câteva linii inegale, ca acelea dintr-o oglindă crăpată. „Acest gen de defect scade mult din valoarea diamantului. Bineînţeles, am putea tăia partea aceea, dar asta ar însemna să pierdem prea mult din piatră. Dacă defectul nu se vede cu ochiul liber, putem vinde piatra la un preţ mai mic.“

Voiam să ştiu motivul pentru care aceste pietricele sunt atât de valoroase. Cu siguranţă, sunt implicaţi mai mulţi factori.

„Expresia «un diamant ţine veşnic» — deşi este un slogan publicitar — este în general adevărată“, a spus Dirk. „Diamantele nu se deteriorează, iar strălucirea lor nu trece. Sunt rare, deşi nu atât de rare ca altădată, şi minunate. Nu există nici o îndoială despre asta! Probabil însă că cel mai important factor care le stabileşte valoarea este cererea de diamante de pe piaţa mondială. Aceasta depinde în mare parte de publicitatea care li se face.“

„De ce îşi doreşte o femeie un inel cu diamant?“, a întrebat meditativ Dirk. „Probabil că ea asociază diamantele cu iubirea şi poveştile de dragoste. Un diamant este ceva deosebit, ceva considerat întotdeauna preţios, care să-i amintească mereu de o iubire care se speră că va dura la fel de mult ca diamantul. Această concepţie, sau aură de mister, cum au numit-o unii, a fost cultivată cu măiestrie. În 1995 s-au cheltuit aproximativ 180 000 000 de dolari pentru răspândirea acestui mesaj, un mesaj care îi face pe oamenii din toată lumea să cumpere diamante.“

Valoarea unui diamant

„Cred că valoarea unei nestemate finisate depinde de mărimea ei“, mi-am spus eu părerea. „Lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par“, mi-a răspuns Dirk. „Vânzătorii de diamante sunt tentaţi să spună că valoarea unui diamant depinde de patru factori: tăietura, caratele, culoarea şi claritatea. Fiecare dintre aceşti factori stabilesc frumuseţea — deci şi valoarea — unei pietre.

Să vorbim mai întâi despre tăietură. O tăietură bună este o operă de artă, o sculptură în miniatură, ai putea spune. Priveşte mai atent diamantul acela în formă de inimă pe care îl admirai. Forma aceasta nu este uşor de prelucrat şi pretinde sacrificarea unei mai mari cantităţi din piatra originală decât pretind alte forme. Observă modul în care faţetele au fost poziţionate simetric ca să mărească frumuseţea nestematei. Am putea spune că acest diamant deosebit are o tăietură foarte fină.

La început ai fost impresionat de mărimea lui, şi este de înţeles lucrul acesta, deoarece este o piatră mare, de 8 carate. Şi fiindcă veni vorba, un carat este echivalent cu două zecimi de gram, deci noi determinăm valoarea în carate prin simpla cântărire a pietrei. În general, un diamant de mai multe carate înseamnă un diamant mai valoros, dar valoarea lui va fi stabilită şi în funcţie de culoare şi claritate.

Aşa cum ai văzut în grămăjoara de pietre neprelucrate pe care ţi-am arătat-o, există diamante de toate formele şi culorile. Primul lucru pe care îl facem este să le sortăm în funcţie de culoare, cele mai albe fiind mai valoroase. Totuşi, există câteva pietre care au ceea ce noi numim culori atrăgătoare, de pildă roz, albastru sau roşu, iar acestea le fac să aibă un preţ mai mare decât cele albe, deoarece sunt extrem de rare.

În sfârşit, trebuie să clasificăm o piatră în funcţie de claritatea ei. Dacă despre o piatră se spune că este fără defect, înseamnă că atunci când te uiţi la ea — chiar şi cu o lupă — nu vezi nici o imperfecţiune. Aşadar, tăietura, claritatea şi culoarea unui diamant pot fi tot atât de importante ca şi greutatea lui în carate. Ca să-ţi dau un exemplu, în 1995 a fost prezentat la o expoziţie cel mai mare diamant şlefuit vreodată (546,67 de carate). Dar, în pofida mărimii lui — aproape cât o minge de golf —, nu acesta este cel mai valoros diamant din lume, din cauza clarităţii lui inferioare şi a culorii lui galben-maronii.“

Înainte să plec din Antwerp, am vorbit cu Hans Wins, care timp de 50 de ani a lucrat în industria diamantelor. Am vrut să-i pun doar o ultimă întrebare: De ce este un diamant atât de deosebit?

„Pietrele mici nu mă atrag atât de mult, ele pot fi şlefuite chiar şi cu un polizor“, mi-a spus el. „Diamantele mari însă sunt cele care mă fascinează. Fiecare piatră este altfel: o creaţie unică obţinută în urma a milioane de ani de presiune vulcanică a carbonului. Când studiezi piatra, de fapt poţi vedea liniile de creştere, asemănătoare, întrucâtva, cu inelele dintr-un trunchi de copac. Un expert ţi-ar putea spune chiar şi din ce mină provine.

Un făuritor de diamante priveşte o piatră aşa cum un sculptor priveşte un bloc de marmură. Cu ochii minţii el vede deja ce poate crea din ea. În imaginaţia lui, el taie şi şlefuieşte şi scoate din ea o nestemată fără egal. Îmi place să cred că, atunci când diamantul împodobeşte în cele din urmă un inel sau un lănţişor, persoana căreia îi va aparţine îl va purta cu tot atâta plăcere.“

Din toate cele spuse, acesta este motivul pentru care un diamant îşi merită efortul.

[Notă de subsol]

[Legendele fotografiilor de la pagina 15]

Un diamant de 8 carate în formă de inimă (pietrele nu sunt finisate)

Tăietură în formă de pară

Tăietură „pălărie de cardinal“

Determinarea greutăţii în carate a pietrelor netăiate

Sortarea diamantelor neprelucrate în funcţie de culoare

Examinarea faţetelor pentru a se stabili dacă mai trebuie şlefuite