Grădina zoologică — Ultima speranţă a faunei?

ÎN ULTIMII ani, o revoluţie tăcută s-a făcut simţită prin grădinile zoologice foarte moderne din lume. Ca semn exterior, acestea şi-au refăcut spaţiile îngrădite în conformitate cu conceptul mult mai uman al „integrării în peisaj“ — reproducerea mediului natural al animalelor, întregit cu plante, lucrări în piatră, plante agăţătoare, ceaţă, sunete şi chiar şi alte animale şi păsări compatibile. Deşi aceste schimbări sunt costisitoare — numai în Statele Unite se cheltuiesc anual circa 1,2 miliarde de dolari pentru a se face îmbunătăţiri în grădinile zoologice şi în acvarii —, ele sunt considerate necesare, avându-se în vedere noul rol ambiţios al grădinilor zoologice.

Misiunea pentru secolul următor

Având în vedere sărăcia biologică ce ameninţă planeta, cele mai importante grădini zoologice din lume au decis ca misiunea lor pentru secolul XXI să fie conservarea, instruirea şi cercetarea ştiinţifică. Stimulate de această provocare şi impulsionate de urgenţa ei, unele grădini zoologice chiar au renunţat complet la numele de grădină zoologică, preferând în schimb denumiri ca „rezervaţie faunistică“ sau „parc de conservare“.

Publicaţia The World Zoo Conservation Strategy a devenit torţa care luminează calea spre noua orientare. Descrisă de o scriitoare drept „cel mai important document pe care comunitatea grădinilor zoologice l-a redactat vreodată“, Strategy este, în esenţă, un statut zoologic; publicaţia „defineşte responsabilităţile şi posibilităţile grădinilor zoologice şi ale acvariilor din lume în ce priveşte conservarea diversificatei faune mondiale“. Alungând orice urmă de îndoială în legătură cu noul etos, Strategy adaugă: „Chiar dreptul de a exista al unei grădini zoologice sau al unui acvariu depinde, de fapt, de contribuţia pe care o aduce fiecare la conservarea [faunei]“.

Instruirea publicului larg şi cercetarea ştiinţifică, îndeosebi în legătură cu înmulţirea animalelor în captivitate, sunt esenţiale pentru îndeplinirea acestui nou rol. Printre tinerii de azi se află şi îngrijitorii de mâine ai grădinilor zoologice, îngrijitori care vor avea responsabilitatea de a păstra tot ce a mai rămas în viaţă de pe lista tot mai lungă a speciilor dispărute în sălbăticie. Se vor achita ei de această sarcină cu înţelepciune şi cu dăruire? Şi va avea oare omenirea, în general, o concepţie mai clară despre natură? În acest sens, Strategy încurajează fiecare grădină zoologică să se implice în lucrarea de instruire, să se considere ca o parte a unei „reţele mondiale de conştientizare“.

Grădinile zoologice unite într-o reţea mondială

Din cauza proporţiilor imense ale sarcinii lor, multe grădini zoologice se unesc pentru a forma o reţea mondială (în prezent aceasta cuprinde circa 1 000 de grădini zoologice). Unele organisme internaţionale, cum ar fi Organizaţia Mondială a Grădinilor Zoologice şi Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale, pun în legătură aceste grădini zoologice şi le îndrumă şi le coordonează.

Îndreptând atenţia spre un motiv pentru care este absolut necesar să se realizeze o asemenea cooperare, cartea Zoo — The Modern Ark declară: „Dacă acel hăitaş tăcut, adică încrucişarea în cadrul aceleiaşi familii, trebuia să fie limitat, atunci o grădină zoologică nu mai putea fi mulţumită cu îngrijirea propriului ei grup micuţ, să zicem, de tigri siberieni. Dimpotrivă, toţi tigrii siberieni aflaţi în captivitate în toate grădinile zoologice de pe un continent — sau chiar din întreaga lume — trebuiau să fie trataţi ca o singură populaţie“. Într-adevăr, pentru a reduce sau a elimina încrucişarea în cadrul aceleiaşi familii — un precursor al sterilităţii şi al dispariţiei — sunt necesare sute de exemplare din fiecare specie, iar acest lucru depăşeşte în mod clar capacitatea unei singure grădini zoologice. Iată ce declară Strategy: „Această imensă mobilizare a tuturor forţelor disponibile va fi necesară pentru a-i da biosferei Pământului . . . cea mai bună şansă posibilă de supravieţuire. Există mulţi care cred că, dacă noi, oamenii, nu reuşim să conservăm alte specii, nu vom reuşi nici să ne salvăm pe noi înşine“. Bineînţeles, această concepţie pesimistă nu ia în considerare promisiunea Bibliei referitoare la un pământ paradiziac restabilit. — Apocalipsa 11:18; 21:1–4.

Mijloace pentru a ajuta grădinile zoologice să-şi îndeplinească misiunea

Criza generată de dispariţie a stimulat şi crearea unor tehnologii de vârf, a unor ajutoare accesibile pe plan internaţional în vederea înmulţirii animalelor din captivitate: registre cu pedigriurile animalelor, Anuarul Internaţional al Grădinilor Zoologice (IZY) şi Sistemul Internaţional de Informaţii despre Specii (ISIS), sistem computerizat.

Fiecare registru cu pedigriuri zoologice conţine amănunte referitoare la toate exemplarele unei anumite specii care trăiesc în grădinile zoologice, indiferent de locul în care s-ar afla ele pe glob. Păstrarea unei evidenţe la nivel internaţional constituie cheia menţinerii unui fond genetic sănătos şi limitarea acestui „hăitaş tăcut“, încrucişarea în cadrul aceleiaşi familii. Grădina Zoologică din Berlin a pus la dispoziţie primul registru cu pedigriuri zoologice în 1923, când a început să înmulţească zimbrul, sau bizonul european, care ajunsese în pragul dispariţiei din cauza primului război mondial.

Pentru a înlesni difuzarea la nivel mondial a informaţiilor ştiinţifice, cum ar fi registrele cu pedigriuri, IZY-ul şi datele demografice, în Statele Unite ISIS s-a conectat la reţea în 1974. Reţeaua sa electronică ce se extinde mereu şi enorma sa bază de date aflată în creştere constituie un ajutor pentru grădinile zoologice care pot astfel să colaboreze pentru a da viaţă conceptului de megagrădină zoologică.

Printre mijloacele biologice adoptate rapid de grădinile zoologice se numără realizarea profilului ADN, transplantul de embrion, fertilizarea in vitro şi criogenia (congelarea spermei şi a embrionilor). Profilul ADN ajută grădinile zoologice să identifice linia de descendenţă cu o precizie de 100%, lucru esenţial în controlarea încrucişării în cadrul aceleiaşi familii, care are loc în cazul unor specii, cum ar fi cele care trăiesc în turme, unde este greu să se urmărească linia de descendenţă. Între timp, transplantul de embrion şi fertilizarea in vitro accelerează înmulţirea. O modalitate pentru a realiza acest lucru o constituie lărgirea fondului de „părinţi“ pentru speciile pe cale de dispariţie. Embrionii lor pot fi introduşi în animale înrudite foarte mult — chiar şi în animale domestice —, care apoi îndeplinesc rolul de mame substitut. Ca urmare, folosindu-se această metodă, o vacă Holstein a născut un bivol sălbatic, iar o pisică domestică a născut o pisică indiană de deşert, specie aproape dispărută. Această metodă reduce, de asemenea, costul, riscul şi traumele generate de transportarea unui grup genetic de înmulţire aflat pe cale de dispariţie. Nu trebuie transportat decât un container cu embrioni sau cu spermă congelate.

Având în vedere că unele specii ar putea dispărea complet, mai multe grădini zoologice au început să aplice chiar şi criogenia — congelarea spermei şi a embrionilor şi depozitarea acestora pe termen lung. Această grădină zoologică congelată oferă perspectiva naşterii unui descendent după ce au trecut decenii, probabil chiar secole, de la dispariţie! Deşi este presărată cu o mulţime de incertitudini, această metodă a fost numită „ultima şansă de scăpare“.

Studiile efectuate în sălbăticie ajută grădinile zoologice să aibă mai mulţi pui

Studierea ştiinţifică a animalelor, inclusiv a comportamentului lor în mediul lor natural, este deosebit de importantă pentru înmulţirea în captivitate şi constituie sursa de inspiraţie din spatele ‘integrării’ exponatelor. Pentru ca animalele să fie sănătoase şi să se înmulţească, grădinile trebuie să se folosească de instinctele acestora şi să le facă să fie mereu „fericite“.

De exemplu, în sălbăticie, gheparzii masculi rămân izolaţi de femele în ce priveşte contactul vizual, comunicând doar prin mirosul urinei şi al fecalelor lor. Masculul ştie după miros când femela este gata pentru împerechere şi, ca urmare, nu rămâne cu ea decât o zi sau două. Când grădinile zoologice au aflat despre acest comportament, şi-au modificat spaţiile îngrădite pentru a nu le permite celor două sexe să se vadă decât în timpul scurtei lor perioade de împerechere; această măsură a dat roade: puii şi-au făcut apariţia.

În timp ce lipsa partenerului face ca în inima ghepardului să crească dragostea, nu aşa stau lucrurile şi în cazul păsării flamingo. Aceasta se împerechează numai când se află într-un stol care depăşeşte cu mult capacitatea majorităţii grădinilor zoologice. Prin urmare, într-o grădină zoologică din Anglia s-a făcut următorul experiment: mărimea stolului a fost „dublată“ cu ajutorul unei oglinzi uriaşe. Pentru prima oară, păsările au început să dea viaţă ritualului lor senzaţional de curtare! V-au ajutat aceste exemple să vă faceţi o idee despre complexitatea vieţii din sălbăticie? Grădinile zoologice se află, cu siguranţă, în faţa unei extraordinare provocări.

Cât de realist este obiectivul de a salva animalele?

Unele specii înmulţite în captivitate au fost deja reintroduse în habitatele lor naturale, lucru care demonstrează ce poate realiza noul program. Printre aceste specii se numără condorul californian, zimbrul, bizonul american, orixul din Arabia, tamarinul auriu şi calul sălbatic al lui Przhevalski. Cu toate acestea, nori negri ameninţă perspectivele pe termen lung.

„Societatea umană este atât de complexă, iar problemele lumii sunt atât de numeroase, declară Strategy, încât, chiar dacă devenim mai conştienţi şi mai preocupaţi de natură şi de mediu, nu putem să punem capăt multor procese distructive.“ Ca urmare, „conservaţioniştii trebuie să fie pregătiţi să găsească un mijloc de a trece cu bine prin această perioadă critică pe care o aşteaptă“, se spune în continuare. Fireşte, aceasta pretinde o colaborare la toate nivelurile societăţii. Un autor de lucrări ştiinţifice este de părere că actualei colaborări „îi lipseşte din păcate ceea ce este necesar“. Dacă presiunile care împing speciile spre dispariţie doar se reduc, şi nu se anulează, atunci chiar şi cele mai mari eforturi pot rămâne fără nici un rezultat. Trebuie create habitate complete, de mari proporţii — nu doar nişte petice de pământ izolate, ceea ce duce la încrucişări în cadrul aceleiaşi familii. Numai atunci grădinile zoologice pot să le dea drumul cu încredere înapoi în sălbăticie animalelor crescute de ele. Dar este o asemenea speranţă realistă sau este doar o iluzie?

Ceva ce depăşeşte şi mai mult credibilul este faptul că o megagrădină zoologică mondială ar putea rezolva problema. „Crudul adevăr, spune profesorul Edward Wilson, este că, în prezent, toate grădinile zoologice din lume nu pot hrăni decât maximum 2 000 de specii de mamifere, păsări, reptile şi amfibieni“ — ceea ce este nesemnificativ în comparaţie cu numărul de specii existente. Ca urmare, grădinile zoologice au sarcina, deloc de invidiat, de a stabili care specii trebuie alese pentru conservare, în timp ce restul speciilor sunt trecute pe lunga listă a celor care se îndreaptă spre uitare.

Pentru specialiştii din domeniu, acest lucru generează o întrebare prevestitoare de rău: Având în vedere interdependenţa dintre toate fiinţele vii, când va scădea biodiversitatea până la acel prag critic după care se declanşează o avalanşă de dispariţii ce poate duce la distrugerea unei mari părţi a vieţii rămase pe pământ, aici fiind inclusă şi omenirea? Oamenii de ştiinţă nu pot decât să bănuiască momentul în care se va întâmpla acest lucru. „Eliminarea unei specii sau a două specii sau a 50 de specii va avea consecinţe pe care noi nu le putem prevedea“, declară Linda Koebner în Zoo Book. „Dispariţiile duc la schimbări chiar mai înainte ca noi să ne dăm seama de consecinţe.“ Până atunci, se spune în cartea Zoo — The Modern Ark, „grădinile zoologice rămân printre cele mai importante garnizoane ale vieţii într-un război de uzură de proporţii planetare, război a cărui amploare nu poate fi prevăzută, însă pentru care generaţiile viitoare ne vor face complet răspunzători“.

Prin urmare, există vreo speranţă? Sau generaţiile viitoare sunt condamnate să trăiască într-o lume monotonă din punct de vedere biologic, în timp ce în faţă le stă un abis al dispariţiei?

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Omul este cel mai nemilos duşman al lor

[Provenienţa]

Tigru şi elefanţi: Zoological Parks Board of NSW

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

Câteva animale pe cale de dispariţie: bizonul, ghepardul şi rinocerul negru

[Provenienţa]

Bizon şi gheparzi: Zoological Parks Board of NSW

Rinocer: National Parks Board of South Africa