„O rază de lumină într-o epocă întunecată“
De la corespondentul nostru din Germania
AŞA a descris un istoric trecutul Martorilor lui Iehova din perioada nazistă. Cuvintele au fost rostite cu ocazia premierei mondiale a documentarului video Martorii lui Iehova rezistă ferm atacului nazist, premieră care a avut loc la Muzeul Ravensbrück din Germania. Această videocasetă conţine o emoţionantă relatare despre curajul şi credinţa de care au dat dovadă 24 de supravieţuitori ai epocii naziste, precum şi declaraţiile făcute de 10 specialişti din domeniul istoriei şi al religiei.
În lagărul de concentrare de la Ravensbrück s-au aflat cândva închişi sute de Martori ai lui Iehova. La premieră au fost prezenţi şi unii Martori care au supravieţuit, fiind închişi de nazişti cu mai bine de 50 de ani în urmă. Aceştia împreună cu unii istorici şi cu unele oficialităţi guvernamentale au rememorat zilele întunecate când Europa a fost bântuită de teroarea regimului nazist. Cele circa 350 de persoane care au fost de faţă au ascultat relatări impresionante despre integritatea creştină a sutelor de Martori care au preferat să moară curajos decât să-şi renege credinţa.
Presa acordă atenţie
Pe 6 noiembrie 1996, în dimineaţa premierei, la un hotel din Berlin s-a ţinut o conferinţă de presă. Ziariştii au vizionat câteva fragmente de pe videocasetă, după care au ascultat discursurile unor specialişti care au făcut unele comentarii referitoare la importanţa noului documentar, care dezvăluie o pagină mai puţin cunoscută, însă importantă, a istoriei. Dr. Detlef Garbe, directorul Muzeului Neuengamme, a explicat: „Noi — Martori ai lui Iehova şi cei care nu sunt Martori — nu ar trebui să lăsăm ca istoria deţinuţilor cu triunghiul violet [simbolul purtat de deţinuţii Martori] să fie dată uitării. Aceasta a fost o rază de lumină într-o epocă întunecată“.
Au fost prezenţi mai mulţi supravieţuitori Martori, care au apărut în Rezistă ferm, pentru a vorbi despre situaţiile prin care au trecut. Au vorbit ei plini de ură despre suferinţele lor? Feţele lor senine şi radioase arătau că nu aşa stăteau lucrurile.
După o serie de întrebări şi răspunsuri, reporterii au fost invitaţi la premiera documentarului Rezistă ferm care urma să aibă loc la Muzeul Ravensbrück, aflat la circa 64 de kilometri. Aproape toţi au acceptat invitaţia.
Premiera
Cerul mohorât şi burniţa din această zi friguroasă de toamnă au fost estompate de atmosfera încărcată de emoţie din interiorul sălii recent renovate de lângă Muzeul Ravensbrück. Profesorul Jürgen Dittberner, directorul de atunci al Fundaţiei pentru muzeele de la Ravensbrück, Sachsenhausen şi Brandenburg, a spus următoarele: „Trebuie să avem respect faţă de curajul moral demonstrat de Martorii lui Iehova sub regimul naţional-socialiştilor. . . . Noi cinstim memoria acestor oameni care nu şi-au trădat credinţa şi care au suferit sau chiar au murit din acest motiv“.
Angelika Peter, ministrul educaţiei, tineretului şi sportului din landul Brandenburg, Germania, a trimis un mesaj, care a fost citit. Aici se spunea: „Este important să ne aducem aminte astăzi de fermitatea exemplară a Martorilor lui Iehova“. Dr. Sigrid Jacobeit, directoarea Muzeului Ravensbrück, a spus: „Aştept cu nerăbdare şi bucurie această premieră. Cred că această zi este o zi deosebită pentru toţi cei prezenţi“.
Apoi luminile s-au stins pentru a începe vizionarea videocasetei. Timp de 78 de minute, nu numai supravieţuitorii veniţi din 8 ţări, ci şi întregul auditoriu au retrăit tragedia şi triumful acestui capitol dureros din istoria Germaniei. Multora le-a fost greu să-şi reţină lacrimile când aceşti oameni obişnuiţi povesteau despre extraordinarele manifestări de dragoste şi credinţă care au avut loc în cele mai cumplite condiţii.
După aplauzele furtunoase care au urmat, istoricul Joachim Görlitz a citit ultimele cuvinte scrise de un Martor care fusese executat la Brandenburg. Görlitz descoperise acest bilet doar cu două săptămâni înainte, în timp ce făcea cercetări la Muzeul şi Arhivele landului Brandenburg, unde este director. Vocea îi era gâtuită de emoţie în timp ce citea cuvintele fidelului creştin care îşi încuraja colaboratorii în credinţă să rămână loiali Domnului lor. Apoi Görlitz a încheiat cu următoarele cuvinte: „Doamnelor şi domnilor, am convingerea că filmul despre Martorii lui Iehova va aduce o contribuţie importantă la activitatea noastră educativă“.
Istoricul Wulff Brebeck a declarat că „prin intermediul acestui film, colecţia s-a îmbogăţit cu o nouă şi foarte valoroasă piesă — vocea supravieţuitorilor care s-a auzit foarte rar şi . . . vocea celor care nu au supravieţuit“. Dr. Garbe a adăugat: „Acestea sunt experienţe importante ale unor oameni a căror credinţă în Dumnezeu şi încredere în promisiunile Bibliei le-a dat putere să reziste în acele vremuri îngrozitoare“.
Ca încheiere potrivită a acestui program, mai mulţi supravieţuitori Martori s-au adresat din nou celor prezenţi. Pentru toţi cei de faţă a fost evident faptul că aceşti creştini neclintiţi mai au încă aceeaşi credinţă care i-a susţinut în timpul multor încercări.
De la data premierei, în ziarele din întreaga Germanie au apărut peste 340 de articole despre Martorii lui Iehova şi despre documentarul Rezistă ferm. Mai multe emisiuni radiofonice, una fiind transmisă de un post de radio naţional, au prezentat şi ele comentarii favorabile.
Documentarul Rezistă ferm va fi disponibil, în cele din urmă, în cel puţin 24 de limbi. Cu timpul, va fi realizată şi o versiune adaptată pentru învăţământul şcolar. De la lansarea videocasetei, un număr din ce în ce mai mare de profesori au introdus în programa şcolară documentarul Rezistă ferm, ca să-i ajute pe tineri să reflecteze la unele chestiuni importante, cum ar fi prejudecăţile, presiunile exercitate de colegi şi glasul conştiinţei.
Cât de oportun este să se aducă la cunoştinţa publicului larg această relatare despre integritate în această lume atât de divizată de ură şi trădare! Într-adevăr, suferinţele acestor creştini fideli nu au fost zadarnice. — Evrei 6:10.
[Legenda fotografiilor de la pagina 15]
Conferinţa de presă de la Berlin De la stânga: dr. Detlef Garbe, Simone Liebster şi Franz Wohlfahrt, supravieţuitori ai Holocaustului, şi istoricul Wulff Brebeck