Lipseşte baza evoluţiei?

CARE este esenţa teoriei evoluţiei enunţate de Darwin? „În sensul ei deplin, biologic, . . . evoluţia reprezintă un proces prin care viaţa a apărut din materie moartă, după care s-a dezvoltat în întregime prin mijloace naturale.“ Evoluţia darwinistă pretinde că „aproape toate formele de viaţă, sau cel puţin toate trăsăturile cele mai interesante ale acestora, sunt rezultatul selecţiei naturale, care acţionează asupra unei varietăţi alese la întâmplare“. — Darwin’s Black Box​—The Biochemical Challenge to Evolutiona (Cutia neagră a lui Darwin — Evoluţia pusă la încercare de biochimie), de Michael Behe, conferenţiar la catedra de biochimie din cadrul Universităţii Lehigh, Pennsylvania, S.U.A.

Complexitatea ireductibilă — O piedică în calea evoluţiei?

Pe vremea când Darwin şi-a elaborat teoria, oamenii de ştiinţă nu ştiau nimic sau aproape nimic despre uimitoarea complexitate a celulei vii. Biochimia modernă, care studiază viaţa la nivel molecular, a dezvăluit unele lucruri despre această complexitate. Tot ea a generat obiecţii şi îndoieli serioase în legătură cu teoria lui Darwin.

Elementele componente ale celulei sunt formate din molecule. Celulele sunt „cărămizile“ tuturor creaturilor vii. Profesorul Behe este romano-catolic şi crede în evoluţie, considerând-o o explicaţie a apariţiei ulterioare a animalelor. Cu toate acestea, el pune serios la îndoială faptul că evoluţia poate să explice existenţa celulei. El vorbeşte despre nişte maşini moleculare care „transportă mărfuri în celulă, dintr-un loc într-altul, de-a lungul unor «şosele» construite din alte molecule . . . Celulele alunecă uşor, folosindu-se de unele maşini, se multiplică cu ajutorul unei maşinării, ingerează hrană cu o maşinărie. Pe scurt, toate procesele din celulă sunt controlate de nişte maşini moleculare supersofisticate. Prin urmare, detaliile vieţii sunt reglate cu mare precizie, iar maşinăria vieţii este extrem de complexă“.

Şi să vedem acum, la ce scară se desfăşoară toată această activitate? O celulă obişnuită nu are decât 0,03 milimetri în diametru! În acest spaţiu infinitezimal au loc complicatele funcţii indispensabile vieţii (vezi schiţa de la paginile 8, 9). Nu este deloc surprinzător faptul că s-a spus: „Ideea de bază este că celula — însăşi esenţa vieţii — este extraordinar de complexă“.

Michael Behe demonstrează că celula nu poate funcţiona decât ca întreg absolut. Aşadar, ea nu poate fi viabilă în timp ce se formează prin schimbări treptate şi lente, dictate de evoluţie. El foloseşte ca exemplu o cursă de şoareci. Acest dispozitiv simplu nu poate funcţiona decât atunci când toate părţile lui componente sunt asamblate. Fiecare element în parte — placa, arcul, bara de susţinere, ciocanul-ghilotină, cârligul — nu constituie o cursă de şoareci şi nu poate funcţiona ca atare. Toate părţile componente sunt necesare în acelaşi moment şi trebuie să fie asamblate ca să poată exista o cursă care să funcţioneze. În mod asemănător, o celulă poate funcţiona ca celulă numai când toate componentele ei sunt asamblate. El foloseşte această ilustrare ca să explice ceea ce el numeşte „complexitate ireductibilă“b.

Acest lucru constituie o mare problemă pentru aşa-numitul proces al evoluţiei, care tratează apariţia unor caracteristici utile, dobândite treptat. Darwin ştia că teoria lui despre evoluţia gradată, obţinută prin selecţie naturală se afla în faţa unei încercări dificile, atunci când a declarat următoarele: „Dacă s-ar putea demonstra că există un organ complex, care nu se poate forma în urma unor mici modificări succesive, fără număr, teoria mea va cădea în mod sigur“. — Origin of Species.

Celula, a cărei complexitate este ireductibilă, constituie o piedică importantă în calea credibilităţii teoriei lui Darwin. Mai întâi, evoluţia nu poate să explice trecerea bruscă de la materie moartă la materie vie. Apoi se pune problema primei celule complexe, care trebuie să apară dintr-o dată, sub formă de unitate completă. Cu alte cuvinte, celula (sau cursa de şoareci) trebuie să apară deodată, gata asamblată şi funcţionând!

Ireductibila complexitate a coagulării sângelui

Un alt exemplu de complexitate ireductibilă este un proces pe care cei mai mulţi dintre noi îl considerăm ca de la sine înţeles atunci când ne tăiem: coagularea sângelui. În mod normal, orice lichid aflat într-un rezervor găurit se va scurge pe loc până când rezervorul se va goli. Cu toate acestea, când ne înţepăm sau ne tăiem, tăietura este imediat astupată de un cheag care s-a format. Însă, după cum ştiu şi medicii, „coagularea sângelui presupune un sistem foarte complex, ţesut într-un mod complicat, fiind format dintr-o mulţime de elemente proteice interdependente“. Acestea activează ceea ce se numeşte reacţie în lanţ de coagulare. Acest proces delicat de vindecare „depinde în mod hotărâtor de sincronizarea reacţiilor şi de viteza cu care au loc diverse reacţii“. În caz contrar, unei persoane i s-ar putea coagula şi solidifica tot sângele sau, dimpotrivă, ar putea sângera până când, în final, ar muri. Sincronizarea reacţiilor şi viteza de desfăşurare a acestora sunt factorii esenţiali.

Investigaţiile biochimice au arătat că coagularea sângelui implică mulţi factori, iar în cazul în care unul lipseşte, procesul nu mai poate avea loc. Profesorul Behe pune următoarea întrebare: „Odată ce procesul de coagulare a început, ce anume îl opreşte să nu continue până când tot sângele . . . se solidifică?“ El arată că „formarea, limitarea, întărirea şi înlăturarea unui cheag de sânge“ formează un sistem biologic integrat. Dacă un anumit element nu funcţionează, atunci întregul sistem nu mai funcţionează.

Russell Doolittle, evoluţionist şi profesor de biochimie la Universitatea din California, pune următoarea întrebare: „Cum de a evoluat acest proces complex, echilibrat cu mare fineţe? . . . Paradoxul era următorul: dacă fiecare proteină depindea de activarea alteia, cum ar fi putut să apară vreodată acest sistem? De ce folos ar fi fost un element oarecare al schemei, dacă nu exista tot ansamblul?“ Folosindu-se de argumente evoluţioniste, Doolittle încearcă să explice originea acestui proces. Însă profesorul Behe arată că ar fi „necesar enorm de mult noroc pentru a avea componentele genetice potrivite exact la locurile potrivite“. El demonstrează că explicaţia dată de Doolittle şi limbajul său simplu ascund probleme deosebit de mari.

Prin urmare, una dintre principalele obiecţii aduse modelului evoluţionist este complexitatea ireductibilă, care constituie un obstacol de nedepăşit. Iată ce afirmă profesorul Behe: „Accentuez faptul că selecţia naturală, mecanismul evoluţiei darwiniste, funcţionează numai dacă există ceva de selectat — ceva care este util exact acum, nu în viitor“.

„O tăcere absolută şi înfiorătoare“

Profesorul Behe declară că unii oameni de ştiinţă au studiat „modele matematice pentru evoluţie sau noi metode matematice pentru compararea şi interpretarea datelor secvenţiale“. Însă el trage următoarea concluzie: „Matematica presupune că evoluţia lumii reale este un proces întâmplător, gradat; ea nu demonstrează acest lucru (nici nu poate s-o facă)“ (ultima subliniere ne aparţine). El spusese mai înainte: „Dacă cercetaţi literatura ştiinţifică referitoare la evoluţie şi dacă vă concentraţi cercetarea asupra modului în care s-au dezvoltat maşinile moleculare — esenţa vieţii —, veţi descoperi o tăcere absolută şi înfricoşătoare. Complexitatea bazei vieţii a paralizat încercările ştiinţei de a explica acest lucru; maşinile moleculare ridică o barieră încă de netrecut în calea acceptării pe scară largă a darwinismului“.

Acest lucru generează o serie de întrebări pe care oamenii de ştiinţă meticuloşi şi le pun: „Cum s-a dezvoltat centrul reacţiei de fotosinteză? Cum a pornit transportul intramolecular? Cum a început biosinteza colesterolului? Cum a ajuns acea aldehidă care formează pigmenţii vizuali pe retină să participe la procesul vederii? Cum s-au format căile urmate de semnalele fosfoproteidelor?c“ Profesorul Behe spune în continuare: „Însuşi faptul că nici uneia dintre aceste probleme nu i se acordă nici măcar atenţie, ca să nu mai vorbim de rezolvarea lor, este un indiciu foarte clar că darwinismul constituie o structură inadecvată pentru înţelegerea originilor sistemelor biochimice complexe“.

Dacă teoria lui Darwin nu poate da o explicaţie pentru baza moleculară complexă a celulelor, atunci cum poate ea să constituie o explicaţie satisfăcătoare pentru existenţa a milioane de specii care trăiesc pe acest pământ? La urma urmei, evoluţia nu poate produce nici măcar nişte tipuri noi de familii prin crearea unor punţi de legătură peste prăpăstiile care există între două tipuri de familii. — Geneza 1:11, 21, 24.

Problemele legate de începutul vieţii

Indiferent cât de plauzibilă ar putea părea în ochii unor oameni de ştiinţă teoria lui Darwin despre evoluţie, aceştia trebuie să răspundă în cele din urmă la următoarea întrebare: În cazul în care presupunem că formele de viaţă au evoluat prin selecţie naturală, cum a apărut viaţa? Cu alte cuvinte, problema nu constă în supravieţuirea celui mai puternic, ci în apariţia primului şi a celui mai puternic! Cu toate acestea, aşa cum reiese din cuvintele lui Darwin referitoare la evoluţia ochiului, pe el nu-l preocupa cum a apărut viaţa. El a scris: „Nu ne preocupă cum a ajuns un nerv să fie sensibil la lumină, aşa cum nu ne preocupă nici cum a apărut însăşi viaţa“.

Autorul francez de lucrări ştiinţifice Philippe Chambon a scris: „Chiar Darwin s-a întrebat cum anume a selectat natura formele apărute prin evoluţie înainte ca ele să fie perfect funcţionale. Lista misterelor evoluţioniste este nesfârşită. Şi biologii din prezent trebuie să recunoască cu umilinţă, aşa cum a făcut-o şi profesorul Jean Génermont de la Universitatea South Paris din Orsay, că «teoria sintetică a evoluţiei nu poate să explice cu uşurinţă originea organelor complexe»“.

Având în vedere că sunt extrem de puţine şanse ca o asemenea diversitate şi complexitate infinită a formelor de viaţă să rezulte prin evoluţie, găsiţi că vă este greu să credeţi că totul a evoluat în direcţia corectă doar din întâmplare? Vă întrebaţi cum puteau să rămână în viaţă creaturile în lupta supravieţuirii celui mai puternic în timp ce ochii lor încă mai evoluau? Sau în timp ce se presupune că se formau degete primitive la un organism subuman? Vă întrebaţi cum au supravieţuit celulele dacă ele existau într-o fază incompletă şi necorespunzătoare?

Robert Naeye, evoluţionist şi autor al unor articole publicate în revista Astronomy, a scris că viaţa de pe pământ este rezultatul „unei lungi secvenţe de evenimente improbabile [care] au avut loc exact aşa cum trebuia ca să putem apărea noi, ca şi cum am fi câştigat la o loterie de un milion de ori la rând câte un milion de dolari“. Acest raţionament poate fi aplicat probabil la fiecare creatură unică ce există în prezent. Şansele sunt extrem de mici. Cu toate acestea, se aşteaptă să credem că evoluţia a produs din întâmplare în acelaşi timp şi un mascul, şi o femelă ca să se poată perpetua noua specie. Pentru ca şansele să fie şi mai mici, noi trebuie să credem că masculul şi femela nu numai că au evoluat în acelaşi timp, ci şi în acelaşi loc! Dacă ei nu se întâlneau, nu avea loc procrearea!

Cu siguranţă, a crede că viaţa există în milioanele ei de forme finalizate ca rezultat al unor milioane de întâmplări norocoase care s-au dovedit a fi reuşite duce credulitatea până la extrem.

De ce majoritatea oamenilor cred în evoluţie?

De ce este evoluţia atât de răspândită şi acceptată de atât de mulţi oameni drept singura explicaţie referitoare la apariţia vieţii pe pământ? Unul dintre motive este că, în şcoli şi în universităţi, ea este predată ca o concepţie tradiţională şi vai de tine dacă îndrăzneşti să-ţi exprimi vreo îndoială. Profesorul Behe declară: „Mulţi elevi învaţă din manualele şcolare cum să vadă lumea prin lentile evoluţioniste. Însă ei nu învaţă cum ar fi putut evoluţia darwinistă să producă vreunul dintre sistemele biochimice extraordinar de complicate, prezentate în acele manuale“. El adaugă: „Ca să înţelegem şi succesul darwinismului ca doctrină tradiţională, şi eşecul lui ca ştiinţă la nivel molecular, trebuie să examinăm manualele şcolare folosite pentru a-i învăţa pe cei care aspiră la titlul de oameni de ştiinţă.

Dacă s-ar face un sondaj în rândul tuturor oamenilor de ştiinţă din lume, marea majoritate ar spune că ei cred că darwinismul este adevărat. Însă savanţii, la fel ca toţi ceilalţi, îşi bazează cele mai multe dintre părerile lor pe cuvântul altor oameni. . . . În plus, şi din nefericire, mult prea adesea criticismul a fost respins de comunitatea ştiinţifică de teama de a nu le da informaţii favorabile creaţioniştilor. Culmea ironiei este că în numele ştiinţei ocrotitoare, criticismul ştiinţific tranşant al selecţiei naturale nu a fost luat în seamă“d.

Ce alternativă viabilă şi demnă de încredere există la teoria lui Darwin despre evoluţie? Ultimul nostru articol al acestei serii va dezbate această întrebare.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

„Dacă s-ar putea demonstra că există un organ complex, care nu se poate forma în urma unor mici modificări succesive, fără număr, teoria mea va cădea în mod sigur.“

[Text generic pe pagina 10]

În interiorul celulei există „o lume uimitor de complexă, a cărei tehnologie este superioară oricărei alte tehnologii“. — Evolution: A Theory in Crisis

Dacă instrucţiunile conţinute de ADN-ul celulei „ar fi aşternute în scris, ar umple o mie de cărţi de câte 600 de pagini fiecare“. — National Geographic

[Text generic pe pagina 11]

„Matematica presupune că evoluţia lumii reale este un proces întâmplător, gradat; ea nu demonstrează acest lucru (nici nu poate s-o facă).“

[Text generic pe pagina 12]

„Culmea ironiei este că în numele ştiinţei ocrotitoare, criticismul ştiinţific tranşant al selecţiei naturale nu a fost luat în seamă.“

[Chenarul de la pagina 8]

Molecula şi celula

Biochimia: „studiul esenţei vieţii: moleculele care formează celulele şi ţesuturile, care catalizează reacţiile chimice ale digestiei, fotosintezei, imunităţii şi altele“. — Darwin’s Black Box.

Molecula: „cea mai mică particulă în care poate fi divizat un element sau un compus fără să i se modifice proprietăţile chimice şi fizice; un grup de atomi asemănători sau diferiţi care sunt atraşi de forţe chimice“. — The American Heritage Dictionary of the English Language.

Celula: unitatea fundamentală a tuturor organismelor vii. „Fiecare celulă este o structură extrem de bine organizată, răspunzătoare pentru forma şi funcţia unui organism.“ Din câte celule este format un om adult? Din o sută de trilioane (100 000 000 000 000)! Avem circa 155 000 de celule pe fiecare centimetru pătrat de piele, iar creierul uman are între 10 miliarde şi 100 de miliarde de neuroni. „Pentru biologie, celula este cheia, deoarece, la acest nivel, un amestec de apă, săruri, macromolecule şi membrane face să răsară într-adevăr viaţa.“ — Biology.

[Chenarul de la pagina 9]

„Complexitatea de neegalat“ a celulei

„Ca să înţelegem realitatea vieţii, aşa cum a fost ea dezvăluită de biologia moleculară, trebuie să mărim o celulă de o mie de milioane de ori, până când ea măsoară 20 de kilometri în diametru şi se aseamănă cu un gigantic dirijabil, destul de mare ca să acopere un oraş de mărimea Londrei sau a New York-ului. Ceea ce vom vedea atunci va fi un obiect de o complexitate de neegalat, având o structură adaptabilă. La suprafaţa celulei vom vedea milioane de orificii, asemenea hublourilor unei imense navete spaţiale, care se deschid şi se închid pentru a permite să intre sau să iasă un flux continuu de materiale. Dacă vom intra printr-unul dintre aceste orificii, ne vom afla într-o lume uimitor de complexă, a cărei tehnologie este superioară oricărei alte tehnologii. Vom vedea nenumărate coridoare şi conducte aşezate într-o ordine extraordinară, care se ramifică, pornind de la periferia celulei, în toate direcţiile, unele dintre ele ajungând la blocul central de memorie aflat în nucleu, iar altele la centralele de asamblare şi la unităţile de prelucrare. Chiar nucleul va fi o imensă cameră sferică cu un diametru mai mare de un kilometru, asemănătoare unei cupole geodezice, în interiorul căreia vom vedea kilometri întregi de lanţuri răsucite de molecule ADN, toate îngrămădite cu atenţie în şiruri ordonate. O imensă varietate de produse şi de materii prime se vor deplasa înainte şi înapoi de-a lungul feluritelor conducte, într-un mod extraordinar de ordonat, spre şi dinspre diversele centrale de asamblare aflate în regiunile din exteriorul celulei.

Ne vom minuna de nivelul controlului subînţeles în mişcarea atâtor obiecte de-a lungul atâtor conducte parcă fără sfârşit, totul în perfectă armonie. Vom vedea pretutindeni în jurul nostru, în orice direcţie am privi, tot felul de maşini asemănătoare roboţilor. Vom observa că cele mai simple componente funcţionale ale celulei, moleculele proteice, sunt nişte piese uimitor de complicate ale unor maşini moleculare, fiecare moleculă proteică fiind formată din circa 3 000 de atomi aranjaţi într-o configuraţie spaţială tridimensională extraordinar de bine ordonată. Ne vom minuna chiar şi mai mult pe măsură ce vom urmări activităţile uimitor de practice ale acestor stranii maşini moleculare, îndeosebi când ne vom da seama că, în ciuda tuturor cunoştinţelor noastre de fizică şi chimie acumulate, sarcina de a proiecta o astfel de maşină moleculară — adică o singură moleculă proteică funcţională — ar depăşi complet capacitatea pe care o avem în prezent şi, probabil, acest lucru nu se va realiza mai devreme de începutul secolului viitor. Însă viaţa celulei depinde de activitatea unită a miilor, în mod sigur a zecilor de mii şi, probabil, a sutelor de mii de diverse molecule proteice.“ — Evolution: A Theory in Crisis.

[Chenarul de la pagina 10]

Realităţi şi legende

„Pentru cineva care nu se simte obligat să-şi restrângă căutările la nişte cauze neinteligente, concluzia clară este că multe sisteme biochimice au fost proiectate. Ele au fost proiectate nu de către legile naturii, nici din întâmplare sau din necesitate; dimpotrivă, ele au fost planificate. . . . Viaţa de pe pământ, la cel mai de jos nivel al ei, în cele mai importante componente ale ei, este produsul unei activităţi inteligente.“ — Darwin’s Black Box.

„Nu poate exista nici cea mai mică îndoială că, după un secol de eforturi intense, biologii nu au reuşit să valideze [teoria darwinistă a evoluţiei] în nici un sens semnificativ. Realitatea este că natura nu a fost redusă la acel şir continuu pe care modelul darwinist îl susţine şi nici nu s-a asigurat credibilitatea existenţei unei întâmplări ca agent creativ al vieţii.“ — Evolution: A Theory in Crisis.

„Influenţa teoriei evoluţioniste asupra unor domenii foarte diferite de biologie este unul dintre cele mai senzaţionale exemple din istorie care arată modul în care o idee extrem de speculativă, pentru care nu există în realitate nici o dovadă ştiinţifică reală, poate modela gândirea unei întregi societăţi şi poate controla concepţiile unei epoci.“ — Evolution: A Theory in Crisis.

„Toate ştiinţele din trecut . . . care exclud posibilitatea unui proiect sau a unei creaţii iniţiale încetează să mai fie o căutare a adevărului şi devin slujitorul (sau sclavul) unei doctrine filozofice problematice, şi anume a naturalismului.“ — Origins Research.

„Este o legendă . . . faptul că Charles Darwin a găsit soluţia la problema originii complexităţii biologice. Este o legendă faptul că am înţeles bine, ba chiar corect, care este originea vieţii sau că explicaţiile corecte ne fac să ne gândim numai la aşa-zisele cauze naturale. Sigur, aceste legende împreună cu alte legende ale naturalismului filozofic se bucură de un anumit statut. Nu se vorbeşte în termeni prea critici despre ele atunci când în preajmă se află unele persoane rafinate. Dar nici nu trebuie să fie acceptate fără să li se aducă vreo critică.“ — Origins Research.

„În particular, mulţi oameni de ştiinţă recunosc că ştiinţa nu oferă nici o explicaţie pentru începutul vieţii. . . . Darwin nu s-a gândit niciodată la complexitatea extrem de mare care există chiar şi la cele mai mici niveluri ale vieţii.“ — Darwin’s Black Box.

„Evoluţia moleculară nu are o bază ştiinţifică. . . . Există declaraţii cum că o asemenea evoluţie a avut loc, însă absolut nici una nu este dovedită de experimente sau calcule corespunzătoare. Întrucât nimeni nu cunoaşte evoluţia moleculară prin experienţă directă şi nici nu există vreo bază a afirmaţiilor legate de cunoaşterea acesteia, se poate spune pe bună dreptate că . . . afirmaţia conform căreia evoluţia moleculară darwinistă ar fi avut loc nu este decât o mare lăudăroşenie.“ — Darwin’s Black Box.

[Chenarul de la pagina 12]

Evoluţia — „Un joc al întâmplării“

Teoria evoluţiei este cu siguranţă ca visul unui jucător. De ce? Deoarece evoluţionistul consideră că aceasta are sorţi de izbândă chiar şi atunci când şansele sunt enorm de mici.

Iată ce scrie Robert Naeye: „Întrucât evoluţia este, în principal, un joc al întâmplării, atunci orice eveniment din trecut, aparent lipsit de importanţă, care s-ar fi desfăşurat un pic altfel ar fi întrerupt linia evoluţionistă înainte ca omul să fi evoluat“. Dar nu, noi trebuie să credem că fiecare întâmplare a fost una reuşită, de milioane de ori. Naeye recunoaşte: „Lunga serie de strangulări clarifică faptul că apariţia vieţii inteligente este mult mai dificilă decât au crezut oamenii de ştiinţă cândva. Mai există, probabil, şi alte obstacole de care savanţii încă nu s-au împiedicat“.

[Diagrama de la paginile 8, 9]

Schiţă simplificată a unei celule

Ribozomi

Structuri în care se produc proteinele

Citoplasmă

Zona dintre nucleu şi membrana celulară

Reticul endoplasmatic

Organit format din membrane care depozitează sau transportă proteinele sintetizate de ribozomii ataşaţi de aceste membrane

Nucleu

El este centrul de control care dirijează activităţile celulei

Nucleol

Locul în care se produc ribozomii

Cromozomi

Ei conţin ADN-ul celulei, principalul plan genetic al acesteia

Vacuolă

Depozitează apă, săruri, proteine şi hidrocarburi

Lizozom

Depozitează enzime pentru digestie

Aparat Golgi

Formaţiune de saci înconjuraţi de membrane care împachetează şi distribuie proteinele produse de celulă

Membrană celulară

Învelişul care controlează schimbul dintre celulă şi mediul exterior

Centrioli

Rol important în diviziunea celulară

Mitocondrie

Centru pentru sinteza ATP-ului, molecule care furnizează energie pentru celulă

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Luate separat, elementele componente nu formează o cursă de şoareci — ea trebuie să fie completă ca să funcţioneze ca atare.