Micuţii purtători de lumină din Noua Zeelandă

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN NOUA ZEELANDĂ

NOAPTEA era extrem de întunecoasă: era senin, dar nu se vedea luna. Când luminile din camping s-au stins, ni s-a părut că ne aflam într-un univers de stele strălucitoare. Am pornit-o în jos, pe o cărare abruptă care ducea la un bazin cu apă termală aflat la poalele unui defileu îngust. Şi de o parte, şi de alta a apei din care ieşeau aburi creşteau plante. Am intrat în apă şi ne-am relaxat după o zi lungă de călătorie. Acest bazin, a cărui apă fierbinte iese din pământ bolborosind, se afla lângă campingul la care înnoptam.

Priveam cum o stea se deplasa pe cer cu viteză mare. M-am întors ca să-i spun soţiei mele ce văzusem şi, în timp ce-i vorbeam, m-am împiedicat şi am plesnit apa, făcând zgomot. Spre uimirea mea, mai multe stele s-au stins cât ai clipi din ochi: au dispărut! Iar în timp ce vorbeam uimit de cele întâmplate, a dispărut un roi întreg de stele. Mi s-a părut că produsesem o gaură în Univers!

Pe când încercam să înţeleg ce se întâmplase, stelele au apărut din nou, una câte una, şi atunci am văzut că un roi era mult mai aproape de mine decât grupul principal de stele. De fapt, unele stele erau atât de aproape, încât le puteam atinge cu mâna. Ne aflam pentru prima dată în faţa licuricilor din Noua Zeelandă. Ei erau suspendaţi de „pereţii“ invizibili ai frunzişului aflat deasupra noastră, iar lumina lor blândă se amesteca cu cea a stelelor din fundal.

Licuriciul neo-zeelandez nu este un vierme, ci o insectă. El este diferit de licuricii care se găsesc în alte părţi ale lumii. Numele lui, Arachnocampa luminosa, v-ar putea face să vă gândiţi că este un fel de păianjen luminos. Dar nici acest lucru nu este adevărat.

La scurt timp de la prima noastră întâlnire, i-am revăzut pe licurici la Peşterile Waitomo, aflate pe Insula Nordică a Noii Zeelande. Daţi-mi voie să vă povestesc călătoria noastră la grota licuricilor, unde o barcă ne-a purtat până la aceste micuţe creaturi.

Grota Waitomo

Peştera Licuricilor este o minunăţie, fiind excelent iluminată pentru a dezvălui frumuseţea extraordinară a formaţiunilor de stalactite şi stalagmite, formate pe parcursul a mii şi mii de ani. Ghidul nostru aprindea luminile de fiecare dată când ne apropiam de o secţiune a peşterii, iar noi rămâneam uluiţi văzând fascinantele formaţiuni calcaroase şi tunelele — o lume ciudată şi nebănuită de minunăţii aflate sub pământ. Când ne-am adunat cu toţii lângă scările ce coborau în întuneric, s-a auzit ecoul sinistru al paşilor noştri. Pe măsură ce ochii ni se acomodau cu întunericul, am început să vedem deasupra noastră micuţe licăriri de lumină verzuie. Licuricii!

Am ajuns la un debarcader şi ne-am urcat într-o barcă. Îndepărtându-ne de mal, am navigat în întuneric. Apoi, după ce am trecut de un colţ, chiar deasupra noastră a apărut ceva ce aş putea să descriu doar ca o versiune la scară redusă a întregii Căi Lactee: tavanul peşterii era acoperit complet cu licurici. Scriitorul George Bernard Shaw a numit acest loc „a opta minune a lumii“.

Fascinantul licurici

După ce turul s-a încheiat, admiraţia ce ne-a stârnit-o licuriciul ne-a făcut să căutăm să aflăm mai multe despre el. Iar ceea ce am aflat a fost la fel de fascinant ca şi ceea ce văzuserăm. Începându-şi viaţa ca micuţă larvă, cu stopurile deja aprinse, licuriciul neo-zeelandez îşi face din mucusul şi mătasea produse de diferite glande aflate în gura sa un hamac, pe care îl fixează de tavanul unei grote. Hamacul este în realitate un tunel în care larva se poate mişca înainte şi înapoi.

Licuriciul trebuie să se hrănească pentru a rămâne în viaţă, aşa că, timp de şase până la nouă luni, se ocupă de pescuit. Însă el îşi prinde prada din aer, cu toate că ea vine pe calea apei. Cursul de apă indispensabil îi furnizează o rezervă de musculiţe, ţânţari, muşte din specia perla abdominalis şi muşte efemere, toate fiind atrase de lumină. Ca să le prindă, licuriciul coboară din hamacul lui mai multe fire de mătase (uneori ajungând şi la 70 de fire). Pe fiecare fir se află din loc în loc, la distanţe egale, câte o picătură lipicioasă de mucus, astfel încât firele seamănă cu nişte micuţe şiraguri de perle atârnate în jos.

Ce ne fascinează cel mai mult la licurici este lumina cu care iluminează firele de pescuit. Licuriciul neo-zeelandez face parte dintr-un grup de insecte a căror strălucire nu este conectată la sistemul nervos. Cu toate acestea, el poate să stingă lumina ori de câte ori doreşte. Organul care emite lumina este adăpostit la capătul tuburilor sale excretoare, iar o parte din sistemul respirator al larvei acţionează ca un reflector, trimiţând lumina în jos. Licuriciul stinge lumina reţinând oxigenul sau substanţele chimice care sunt necesare la producerea luminii.

Cu toate acestea, lumina de la capătul tunelului în care se află licuriciul nu constituie indicatorul plin de speranţă pe care insecta se aşteaptă să-l găsească. Aceasta zboară în cortina ucigătoare, unde o substanţă chimică o poate anestezia treptat, după cum au sugerat unii. Sesizând vibraţiile produse de victima care se zbate, larva se agaţă în mod riscant de hamac şi, în urma contracţiilor trupului său, trage în sus firele, care intră în gură.

După ce a pescuit şi s-a hrănit timp de şase până la nouă luni, larva se transformă în pupă, iar apoi se bucură de viaţă ca adult. Mulţi nu sunt siguri dacă adultul se bucură, într-adevăr, de viaţă. Acesta va trăi numai două sau trei zile, deoarece licuriciul adult nu are gură şi, prin urmare, nu poate să mănânce. Timpul care îi mai rămâne îl dedică reproducerii. Adultul mascul fecundează femelele chiar în clipa în care ele ies din gogoaşa lor de mătase. Femelei îi poate lua o zi întreagă ca să-şi depună ouăle, unul câte unul, după care ea moare. După ce pe parcursul vieţii sale a creat o galaxie strălucitoare ce le procură o imensă plăcere oamenilor, ciclul de viaţă al micuţului purtător de lumină din Noua Zeelandă care durează 10 până la 11 luni se încheie.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Pe pagina alăturată: intrarea în grota licuricilor

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Sus: tavanul grotei luminat de licurici

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Dreapta: firele de pescuit lăsate în jos de licurici

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 16, 17]

Fotografiile de pe paginile 16 şi 17: Waitomo Caves Museum Society Inc.