Florile mărturisesc că cineva se gândeşte la tine
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN COLUMBIA
O fetiţă fascinată adună un mănunchi de piciorul cocoşului în pumnişorul dolofan şi aleargă la mămica ei cu preţioasa „descoperire“. Un soţ iubitor alege de la o tarabă aflată la marginea drumului doisprezece trandafiri pentru soţia lui, ca să-i arate cât de mult se gândeşte la ea. Un fiu plin de apreciere sună la florăria din apropiere pentru a comanda dalii proaspete, cu care să-i facă mamei sale o bucurie. Într-un supermagazin, o gospodină devotată aşază un buchet multicolor de garoafe deasupra celorlalte lucruri din căruciorul pentru cumpărături. Acestea vor constitui ultimele detalii suplimentare care vor face ca locuinţa ei decorată cu gust să arate şi mai bine.
FLORILE încălzesc inima tinerilor şi a bătrânilor deopotrivă. Ele constituie o excelentă modalitate de a transmite mesajul: „Cineva se gândeşte la tine“. Un proverb spaniol spune: „Cine nu este recunoscător pentru un trandafir nu va fi recunoscător pentru nimic“ (Quien no agradece una rosa, no agradecerá ninguna cosa).
Vânzările de flori înregistrează un succes mai mare decât oricând înainte. În această eră a transportului aerian rapid, florile pot fi cultivate acum la distanţe mari de florării, supermagazine şi tarabe, unde captivează privirile trecătorilor. În revista Time se spunea că industria floricolă „se dezvoltă într-un ritm rapid şi se schimbă într-un ritm şi mai rapid: producţia provine, într-o măsură din ce în ce mai mare, din emisfera sudică, în cea mai mare parte din Columbia, care a devenit a doua mare ţară exportatoare, fiind depăşită doar de Olanda“.
Serele acoperite cu folie de plastic şi lacurile artificiale
Având o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, Columbia ocupă primul loc în lume în ce priveşte exportul de garoafe de seră şi locul al doilea în ce priveşte totalul vânzărilor de flori. În 1964, un student din California (S.U.A.) a făcut un studiu pe computer pentru a determina locurile în care există un mediu optim pentru cultivarea florilor pe tot parcursul anului. El a constatat că clima şi altitudinea depresiunii muntoase în care este situată Bogota, respectiv chiar la nord de ecuator şi la aproape 2 500 de metri în Munţii Anzi, asigură condiţiile ideale.
Savana Santa Fe de Bogota, care este surprinzător de verde şi care asigură 92 la sută din exportul floricol columbian, este presărată cu lacuri artificiale şi cu sere acoperite cu folie de plastic. În interiorul acestor structuri de lemn sau metal există un mediu ambiant de primăvară care este controlat cu grijă şi care asigură cultivarea a milioane de garoafe de seră, dalii, trandafiri, crizanteme, alstroemerii şi multe alte varietăţi ce urmează să fie tăiate şi ambalate după puţin timp pentru a fi expediate în America de Nord, Europa şi Asia.
Temperatura ideală pentru cultivarea florilor variază între 18° şi 20°C: temperatura obişnuită în timpul zilei în savană pe tot parcursul anului. Aici există din abundenţă apă provenită din precipitaţii, solul este fertil, iar mâna de lucru este ieftină. În timpul nopţii, temperatura poate să scadă până aproape de limita îngheţului şi, uneori, până la temperatura glacială de –2°C. Recipientele cu conţinut fumigen, becurile puternice sau stropitorile oferă protecţie împotriva frigului. Becurile mai au şi rolul de a asigura mai mult timp o lumină ca cea din timpul zilei, ţinând astfel „treze“ anumite plante şi grăbindu-le creşterea.
Producţia este programată în avans
Peste 120 000 de oameni ai muncii din Columbia participă la unele etape ale producţiei floricole. Printre aceştia se numără mulţi Martori ai lui Iehova care trăiesc în comunităţi răspândite în savană. Benito Quintana, un bătrân creştin dintr-o congregaţie din Facatativá, lucrează la o pepinieră ca administrator al producţiei. El explică: „Trebuie să programăm producţia cu câteva luni în avans, astfel încât să satisfacem cererile de sezon de pe piaţă. Plantele-mamă ale garoafelor de seră sunt importate din Olanda sau Italia, daliile din Florida. Femeile taie cu grijă butaşii, plantându-i în brazdele dintr-o seră încălzită, unde aceştia sunt udaţi de apa provenită dintr-o ceaţă asemănătoare unui nor până când prind rădăcină. Daliile au nevoie de 12 zile şi de o temperatură de 20 până la 35 de grade Celsius, precum şi de două ore de lumină suplimentară pe parcursul nopţii. Garoafelor de seră le trebuie 23 de zile şi o temperatură cuprinsă între 15 şi 25 de grade Celsius, fără să fie necesară luminarea pe timpul nopţii. Apoi transferăm plăntuţele în straturile din alte sere, unde sunt tratate cu substanţe nutritive, sunt fumigate şi udate până când înfloresc: după şase luni garoafele de seră şi după trei luni daliile“.
Munca grea din sezonul de vârf
Când soseşte timpul recoltatului, această muncă este cel mai bine efectuată de femei, de preferat fără mănuşi şi cu mâinile foarte curate. Utilajele nu au cum să-şi dea seama cât de mult sunt deschişi bobocii şi cât de drepte sunt tulpinile, factori care determină calitatea florii.
Judith Corredor, din Facatativá, explică: „Femeile au răbdarea şi modul delicat de a atinge, precum şi viteza şi îndemânarea care se cer. La revărsatul zorilor, când intrăm în seră, continuă Judith, savana este deseori învăluită în ceaţă; poate fi foarte frig, temperatura coborând chiar sub limita îngheţului. Multe fete poartă şaluri. Pe parcursul zilei se încălzeşte, temperatura depăşind uneori 32°C. Este o muncă grea, îndeosebi în sezonul de vârf, când suntem supraaglomeraţi şi trebuie să lucrăm peste program“.
Un mesaj plin de culoare şi parfum
După ce sunt tăiate, florile sunt duse într-o cameră specială foarte bine aerisită şi luminată. Aici, femeile le sortează şi le clasifică în funcţie de calitatea florilor şi de cât de drepte, groase şi lungi sunt tulpinile. Apoi florile sunt învelite într-o folie transparentă, câte 25 într-un mănunchi, fiind gata de ambalat. Pentru export sunt alese numai cele mai bune.
Bărbaţii ambalează florile în cutii speciale de carton ondulat, pe care este scris numele pepinierei; în cazul garoafelor de seră se pun câte 24 de mănunchiuri într-o cutie. Fratele lui Benito, Alejandro Quintana, care lucrează la ambalare, mărturiseşte: „Trebuie să lucrăm repede, întrucât florile se numără printre cele mai perisabile culturi. Firma noastră dispune de două pompe care aspiră aerul cald din cutii, făcând lucrul acesta pentru 112 cutii deodată, în timp ce pompează aer rece în interior timp de două ore, temperatura florilor coborând astfel până la câteva grade deasupra limitei îngheţului. După aceea, găurile făcute în cutii sunt astupate, iar florile se depozitează într-un loc rece până când sunt încărcate în camioane pentru a fi transportate la aeroport“.
La Aeroportul Internaţional El Dorado din Bogota, florile sunt verificate în vederea exportului, iar apoi, timp de câteva ore, sunt lăsate în depozite răcoroase, până când marfa este încărcată în imense avioane cu reacţie pentru a fi transportată la punctele de distribuire de peste oceane. Într-un interval de numai câteva zile, aceste flori îşi vor deschide petalele în locuinţe, birouri, saloane de spital şi în alte locuri, transmiţând un mesaj plin de culoare şi parfum: cineva se gândeşte la tine.
Cel care se gândeşte cu adevărat la tine
Aproape în orice loc de pe pământ găsim flori care ne delectează. Ele se află sus în munţi, la marginile platourilor acoperite cu zăpadă şi ale gheţarilor; în păduri şi pajişti; pe malurile pârâurilor şi ale râurilor; coboară până pe ţărmul mării şi chiar şi în deşerturile fierbinţi şi aride. Florile sunt aici cu mult timp înainte ca omul să-şi facă apariţia pe pământ. Botaniştii susţin că ‘plantele cu flori constituie baza pentru toate formele de viaţă animală, precum şi pentru cea umană. Fără ele, animalele şi oamenii nu ar putea exista’.
Dovedind perspicacitate, regele Solomon a afirmat: „El [Dumnezeu] a făcut orice lucru frumos la timpul lui“ (Eclesiastul 3:11). În această categorie intră florile, un dar de la Dumnezeu, cu toată varietatea şi splendoarea lor. Din timpuri imemoriale, ele încălzesc inima tinerilor şi a bătrânilor deopotrivă. Da, Dumnezeu se gândeşte cu adevărat la tine!
[Chenarul de la pagina 17]
Cum să păstrăm mai mult timp florile
• Înainte de a pune florile într-un vas, tăiaţi-le tulpinile oblic, în timp ce le ţineţi în apă. Picăturile de apă care se lipesc de capătul tulpinii nu vor permite ca aerul să pătrundă şi, astfel, să împiedice viitoarea asimilare a apei şi a substanţelor nutritive.
• Revista Geomundo citează cuvintele horticultorilor columbieni, conform cărora o tabletă de aspirină, o linguriţă de zahăr sau puţină cola puse în apă vor păstra florile proaspete mai mult timp. Schimbaţi apa la fiecare două sau trei zile, folosind apă proaspătă care are temperatura camerei; apa caldă poate fi folosită pentru a face ca bobocii să se deschidă mai repede.
• Florile puţin ofilite pot fi adesea înviorate prin introducerea tulpinii în apă fierbinte timp de zece minute, în timp ce petalele sunt stropite cu apă rece. Ţineţi florile departe de sursele de căldură, nu le lăsaţi în calea curenţilor de aer şi nu le aşezaţi în locurile în care lumina soarelui cade direct pe ele.