De la cititorii noştri
Înfierea Vă mulţumesc pentru seria de articole „Înfierea — Bucurii şi dificultăţi“ (8 mai 1996). Sunt înfiată şi niciodată nu am ştiut cum să discut despre acest subiect cu părinţii mei adoptivi. Am fost deci emoţionată când am primit această ediţie a revistei Treziţi-vă! Niciodată nu m-au mişcat nişte articole mai mult ca acestea.
F. R. M., Brazilia
Am fost înfiată, şi de curând am decis să aflu tot ce se putea afla despre părinţii mei naturali. Deşi am reuşit să obţin informaţii importante despre părinţii mei, am aflat totodată că mama m-a ţinut trei luni înainte de a mă da ca să fiu înfiată. Acest lucru m-a rănit foarte mult! M-am întrebat: „Cum a putut să facă aşa ceva?“. Însă chenarul „Mă va căuta vreodată fiul meu?“ m-a ajutat să privesc lucrurile prin prisma unei mame. Cât de mult m-a ajutat acest scurt articol să înfrunt situaţia!
C. S., Statele Unite
Articolele au fost de un dulce amar pentru mine. Mi-am abandonat fiul cu 23 de ani în urmă. Am făcut lucrul acesta deoarece ştiam că nu-l puteam îngriji. În fiecare zi mă întreb: „Oare cum este? Ce viaţă duce? Îl voi mai vedea vreodată?“. Sentimentul de vinovăţie este uneori copleşitor. Dar îi mulţumesc sincer lui Iehova pentru iubirea şi îndurarea lui.
S. F., Statele Unite
Deşi avem noi înşine un fiu, soţul meu şi cu mine ne gândim să înfiem o fetiţă. Articolul m-a ajutat să văd părţile bune şi părţile rele şi ne va ajuta să ne decidem.
J. G., Statele Unite
Am avut impresia că aţi sfătuit împotriva înfierii copiilor dificili. Dar ce se va alege de aceşti copii dacă sunt respinşi? În prezent, noi întâmpinăm unele dificultăţi cu fiul nostru adoptiv. Dar ce fel de probleme ar crea aceşti copii pentru societate dacă ei niciodată nu ar avea parte de iubirea şi siguranţa unei familii?
D. M., Germania
Ne gândim cu milă la copiii care au fost privaţi de îngrijirea unor părinţi iubitori. Articolele nu au avut drept scop să descurajeze înfierea copiilor „dificili“, ci să încurajeze cuplurile să facă în mod realist „socoteala cheltuielilor“ pe care le implică acest lucru (compară cu Luca 14:28). Viitorii părinţi adoptivi ar trebui să vadă dacă realmente au resursele afective, spirituale sau financiare pentru a satisface necesităţile unor astfel de copii. Ei ar trebui, totodată, să cântărească eventualele efecte pe care le-ar putea avea înfierea asupra celorlalţi copii din casă. — ED.
Noi avem cinci copii înfiaţi, în afară de cei trei care ni s-au născut. Am trăit atât bucuria extraordinară despre care aţi scris, cât şi durerea. Toţi copiii noştri sunt lăudători ai lui Iehova, cu excepţia băiatului nostru. După ce a fost înfiat la vârsta de 16 ani, el le-a hărţuit sexual pe trei dintre fetele noastre. Agenţia de adopţiune nu ne-a informat cu privire la mediul în care a crescut el. Prin urmare, când o persoană se gândeşte la înfiere, ar trebui să obţină cât mai multe informaţii cu privire la mediul în care a crescut copilul — îndeosebi dacă intenţionează să adopte un copil mai mare. Articolele au fost bine scrise şi au prezentat în mod clar ambele părţi ale problemei.
P. B., Statele Unite
M-am întristat foarte mult când am aflat că unii părinţi adoptivi au avut astfel de experienţe negative. Soţul meu şi cu mine am înfiat doi copii drăgălaşi, şi ei nu ne-au adus decât bucurie în viaţă. Întotdeauna am fost deschişi cu ei în privinţa înfierii lor. I-am ajutat pe amândoi să înţeleagă că mamele lor naturale nu i-au „abandonat“, ci că au procedat astfel pentru ca ei să poată fi îngrijiţi, deoarece ele erau incapabile la data aceea să-i poarte de grijă unui copil. Oamenii ne spun adesea ce norocoşi sunt copiii noştri că i-am adoptat noi. Însă adevărul este că noi suntem cei norocoşi.
B. M., Statele Unite