Calea spre însănătoşire

DUPĂ un infarct este normal ca persoanei respective să-i fie teamă şi să fie îngrijorată. Voi mai avea oare un alt infarct? Voi rămâne infirm sau activitatea îmi va fi limitată de durere şi de pierderea puterii şi a vitalităţii?

John, despre care am vorbit în cel de-al doilea articol, a sperat ca, odată cu trecerea timpului, suferinţa zilnică şi durerea din piept să-l lase încetul cu încetul. Însă, după ce au trecut câteva luni, el a spus: „Până în prezent ele nu au cedat. Acest lucru, precum şi faptul că obosesc repede, iar inima îmi bate neregulat mă face să-mi pun mereu întrebarea: «Sunt pe punctul de a face un alt infarct?»“

Jane, din Statele Unite, care era o tânără văduvă când a avut infarctul, a recunoscut: „Am crezut că nu voi scăpa cu viaţă sau că voi face un alt infarct şi voi muri. Eram cuprinsă de panică, deoarece aveam de crescut trei copii“.

Hiroshi, din Japonia, a povestit: „A fost ca un şoc când mi s-a spus că inima mea nu va mai putea funcţiona ca mai înainte; viteza de pompare scăzuse cu 50 la sută. Eram aproape sigur că va trebui să reduc unele dintre activităţile mele ca ministru Martor al lui Iehova, deoarece nu mai puteam să fac nici măcar jumătate din ceea ce făcusem odinioară“.

Când o persoană îşi dă seama că puterile îi sunt limitate, pot apărea crize de deprimare şi sentimente de inutilitate. Marie, o australiancă de 83 de ani care s-a dedicat lucrării de predicare cu timp integral pe care o efectuează Martorii lui Iehova, s-a plâns: „M-am întristat din cauză că nu mai puteam să fiu la fel de activă ca înainte. În loc să-i ajut pe alţii, acum aveam eu nevoie de ajutor“. Harold, din Africa de Sud, a spus următoarele: „Timp de trei luni nu am putut să lucrez. Tot ce puteam face atunci era să mă plimb prin grădină. Acest lucru mă făcea să mă simt frustrat!“

Lui Thomas, din Australia, trebuia să i se facă o operaţie bypass după ce făcuse al doilea infarct. El a spus: „Cu greu suport durerea, aşa că îmi era aproape imposibil să mă gândesc să fac o operaţie dificilă“. Jorge, din Brazilia, a spus următoarele referitor la urmările unei operaţii la inimă: „Din cauză că aveam o situaţie financiară precară, mi-era teamă că îmi voi lăsa soţia singură, fără ajutor. Simţeam că nu o voi duce prea mult timp“.

Însănătoşirea

Ce anume i-a ajutat pe mulţi să se însănătoşească şi să-şi revină pe plan emoţional? Iată ce a spus Jane: „Când simţeam că intru în panică, mă îndreptam întotdeauna spre Iehova în rugăciune şi aruncam asupra lui toate poverile mele şi le lăsam acolo“ (Psalmul 55:22). Rugăciunea te ajută să câştigi putere şi pacea minţii, absolut necesare atunci când eşti cuprins de nelinişte. — Filipeni 4:6, 7.

John şi Hiroshi au participat la nişte programe de restabilire. O alimentaţie corespunzătoare şi exerciţiile fizice le-au întărit inima, astfel că amândoi şi-au reluat serviciul. Iar ei atribuie însănătoşirea lor pe plan mintal şi emoţional puterii de a susţine pe care o are spiritul lui Dumnezeu.

Cu ajutorul fraţilor săi creştini, Thomas a găsit curajul necesar pentru a intra în operaţie. El a spus: „Înainte de operaţie a venit în vizită la mine un supraveghetor şi s-a rugat cu mine. El l-a implorat cu înflăcărare pe Iehova să mă întărească. În acea noapte m-am concentrat asupra rugăciunii lui şi m-am simţit foarte binecuvântat că avem bătrâni ca el, a căror empatie manifestată în timpul perioadelor de emoţii puternice face parte din procesul de vindecare“.

Iată cum a reuşit să învingă depresia Anna, din Italia: „Când sunt descurajată, mă gândesc la toate binecuvântările pe care le-am primit deja ca slujitoare a lui Dumnezeu şi la binecuvântările care vor veni sub domnia Regatului lui Dumnezeu. Acest lucru mă ajută să-mi recapăt liniştea“.

Marie este recunoscătoare pentru ajutorul primit din partea lui Iehova. Familia ei a fost alături de ea. Marie spune: „Fraţii şi surorile mele spirituale, fiecare având propria sa sarcină de purtat, şi-au făcut timp să mă viziteze, să mă sune la telefon sau să-mi trimită vederi. Cum puteam să fiu tristă cu toată această iubire ce mi s-a arătat?“

Nici o inimă însingurată

S-a spus că o inimă ce se vindecă nu trebuie să fie o inimă însingurată. Sprijinul pe care îl oferă familia şi prietenii joacă un rol pozitiv şi foarte important în ce priveşte însănătoşirea celor a căror inimă trebuie vindecată în sens literal şi în sens figurativ.

Michael, din Africa de Sud, a spus următoarele: „E greu să le explici altora cum este să fii extrem de descurajat. Însă, atunci când merg la Sala Regatului, mă simt foarte încurajat şi întărit văzând grija pe care mi-o arată fraţii“. Henry, din Australia, a fost şi el întărit de profunda iubire şi înţelegere pe care i-au arătat-o cei din congregaţia lui. El a spus: „Aveam într-adevăr nevoie de acele cuvinte tandre de încurajare“.

Jorge a apreciat cât de mult s-au îngrijit alţii de familia lui, ajutând-o pe plan financiar până când el a putut să lucreze. Olga, din Suedia, a apreciat şi ea ajutorul practic pe care l-au primit ea şi familia ei din partea mai multor fraţi şi surori spirituale. Unii i-au făcut cumpărăturile, în timp ce alţii i-au făcut curăţenie în casă.

Adesea, bolnavii de inimă sunt nevoiţi să-şi limiteze participarea la activităţile pe care le îndrăgesc. Sven, din Suedia, povesteşte: „Uneori trebuie să renunţ să particip la minister atunci când afară bate vântul prea tare sau este prea rece, deoarece această vreme provoacă spasme vasculare. Apreciez înţelegerea pe care o arată în această privinţă mulţi dintre colaboratorii mei Martori“. Iar când trebuie să stea la pat, Sven poate să asculte programul întrunirilor, deoarece fraţii săi iubitori îl înregistrează pe casetă. „Ei mă ţin la curent cu ceea ce se întâmplă în congregaţie, iar acest lucru mă face să simt că particip şi eu.“

Marie, care este obligată să stea la pat, se simte binecuvântată pentru că cei cu care studiază Biblia vin la ea acasă. Astfel, ea poate să discute în continuare despre minunatul viitor pe care îl aşteaptă cu nerăbdare. Thomas este recunoscător pentru grija ce i se arată: „Bătrânii au fost foarte atenţi şi mi-au dat mai puţine sarcini de îndeplinit“.

Familiile au nevoie de sprijin

Şi pentru membrii familiei poate fi la fel de greu ca şi pentru cel bolnav. Aceştia sunt supuşi la mult stres şi teamă. Alfred, din Africa de Sud, a spus următoarele referitor la neliniştea soţiei sale: „Când am venit acasă de la spital, soţia mea obişnuia să mă trezească de multe ori în timpul nopţii ca să vadă dacă mă simţeam bine şi insista să mă duc la medic să fac un control la fiecare trei luni“.

Proverbele 12:25 spune că „neliniştea din inima omului îl doboară“. Carlo, din Italia, ne spune că de când a avut un infarct, soţia sa iubitoare care a stat mereu alături de el „a căzut într-o stare de deprimare“. Lawrence, din Australia, a spus: „Unul dintre lucrurile de care trebuie să te îngrijeşti este bunăstarea partenerului tău. Tensiunea care apasă pe umerii partenerului poate fi foarte mare“. Prin urmare, trebuie să nu uităm de necesităţile tuturor membrilor familiei, inclusiv de cele ale copiilor. Această situaţie îi poate afecta pe plan afectiv şi fizic.

James, despre care am vorbit în cel de-al doilea articol, s-a închis în el după ce tatăl lui a făcut infarctul. El a spus: „Am simţit că nu mă mai puteam distra pentru că mă gândeam că în momentul în care aş fi făcut-o ceva rău s-ar fi întâmplat“. Vorbindu-i tatălui său despre teama pe care o avea şi făcând eforturi ca să stabilească o bună comunicare cu alţii, el a reuşit să-şi risipească îngrijorarea. În acea perioadă, James a făcut altceva care a avut un mare efect asupra vieţii sale. El a spus: „Am studiat mai mult din Biblie şi m-am pregătit mai bine pentru întrunirile noastre creştine“. După trei luni, el şi-a dedicat viaţa lui Iehova şi a simbolizat acest lucru prin botezul în apă. „De atunci, spune el, am ajuns să mă apropii foarte mult de Iehova. Am, într-adevăr, multe motive să-i mulţumesc.“

După ce ai făcut un infarct, ai timp să-ţi reexaminezi viaţa. De exemplu, John şi-a schimbat modul de a privi lucrurile. El a spus: „Îţi dai seama de deşertăciunea obiectivelor din lume şi înţelegi cât de important este să-ţi iubeşti familia şi prietenii şi cât de mult însemnăm noi pentru Iehova. Acum, relaţia mea cu Iehova, cu familia şi cu fraţii şi surorile mele spirituale este şi mai importantă pentru mine“. Gândindu-se la trauma prin care a trecut, el a adăugat: „Nu pot să-mi imaginez că aş putea să fac faţă acestei situaţii fără speranţa noastră, şi anume că va veni un timp când aceste lucruri vor fi îndreptate. Când mă simt deprimat, mă gândesc la viitor, iar ceea ce se întâmplă în prezent îmi pare mai puţin important“.

În timp ce trec şi prin momente mai bune, şi prin momente mai rele pe această cale spre însănătoşire, aceşti supravieţuitori ai infarctului îşi au speranţa ferm ancorată în Regatul pentru care Isus Cristos ne-a învăţat să ne rugăm (Matei 6:9, 10). Regatul lui Dumnezeu le va aduce oamenilor viaţă veşnică în perfecţiune pe un pământ paradiziac. Atunci bolile cardiace şi toate celelalte infirmităţi vor fi eliminate pentru totdeauna. Lumea nouă este foarte aproape. Într-adevăr, viaţa adevărată ne stă în faţă! — Iov 33:25; Isaia 35:5, 6; Apocalipsa 21:3–5.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Sprijinul oferit de familie şi de prieteni joacă un rol hotărâtor în vederea însănătoşirii.