Akee: mâncarea naţională jamaicană
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN JAMAICA
ESTE duminică dimineaţa şi ne aflăm pe insula caraibiană Jamaica. „Micul dejun este gata“, îşi anunţă gazda veselă musafirul din străinătate.
„Văd că la micul dejun avem ouă prăjite“, spune musafirul.
„O, nu, răspunde stăpâna casei, este akee cu peşte sărat. Gustaţi-l.“
„Este delicios“, zice musafirul. „Dar arată exact ca nişte ouă prăjite! Ce este akee-ul? Un fruct sau o legumă?“
„Iată o întrebare pe care au pus-o mulţi“, răspunde gazda. „Pentru botanişti, akee este un fruct, însă când este servit la masă, mulţi îl consideră o legumă.“
Şi acum, haideţi să vă spunem mai multe despre akee.
Un arbore apreciat
Arborele akee este originar din Africa Occidentală. Potrivit cărţii A-Z of Jamaican Heritage, de Olive Senior, primele plante au ajuns în Jamaica în secolul al XVIII-lea, când căpitanul unei corăbii cu sclavi a cumpărat câţiva arbori. Unii sunt de părere că numele akee provine din cuvântul ankye din limba twi, limbă vorbită în Ghana.
Arborii akee sunt mari, ajungând până la aproape 15 metri înălţime. Ei pot fi întâlniţi pretutindeni în Jamaica, iar fructele lor sunt consumate de toate categoriile de oameni. Mâncarea preparată cu akee este numită cu mult drag mâncarea naţională jamaicană. Akee-ul se consumă, de obicei, împreună cu cod sărat din import şi cu sos făcut din ceapă, piper şi alte condimente. Dacă nu se găseşte cod sărat, akee-ul se consumă cu un alt tip de peşte sau cu alte feluri de carne sau simplu, fără nimic altceva.
Fructele necoapte de akee sunt verzi, însă, pe măsură ce se coc, ele capătă o nuanţă roşiatică strălucitoare. Când ajunge la maturitate deplină, fructul plesneşte, putând fi cules. În momentul în care fructul se deschide, se văd trei funicule, fiecare dintre ele având prinsă în vârf câte o sămânţă neagră. În realitate, ceea ce se consumă sunt funiculele de culoare galben pal, după ce seminţele negre şi substanţa roşiatică din centrul funiculelor au fost îndepărtate.
Când poate fi o sursă de pericol
Uneori s-au înregistrat cazuri de intoxicaţie alimentară, îndeosebi la copii, acestea fiind asociate cu consumarea de akee. Examenele efectuate au indicat cu claritate cauza acestor intoxicaţii: consumarea fructelor necoapte. Cercetările au confirmat faptul că, înainte ca fructul să plesnească, el conţine hipoglicină, un aminoacid.
Biochimiştii au descoperit că hipoglicina întrerupe descompunerea acizilor graşi. Acest lucru poate duce la formarea în sânge a mai multor tipuri de acizi cu catenă scurtă, provocând somnolenţă şi intrarea în comă. De asemenea, hipoglicina blochează producerea în sânge a glucozei, substanţă esenţială pentru metabolism.
Cercetările indică faptul că, atunci când fructele nedeschise sunt gătite, hipoglicina din akee se dizolvă. Prin urmare, trebuie să aruncaţi apa în care a fiert akee-ul şi nu trebuie să o folosiţi pentru a găti o altă mâncare. Ministerul Sănătăţii lansează din când în când unele avertismente în legătură cu pericolul consumării sau al gătirii fructelor akee necoapte.
Majoritatea iubitorilor de akee declară că ei au mâncat fructe toată viaţa lor şi nu au păţit nimic. Prin urmare, unii neagă, probabil, faptul că akee-ul poate fi periculos.
Devine din ce în ce mai cunoscut
În pofida rapoartelor periodice despre cazurile de intoxicaţie alimentară, akee-ul cu peşte sărat devine din ce în ce mai cunoscut ca o mâncare jamaicană. Totuşi, acest parteneriat este ameninţat, întrucât, în ultimii ani, preţul codului din import a crescut în mod spectaculos. Dar akee-ul poate fi preparat şi cu alte feluri de peşte şi de carne, astfel că cei mai mulţi oameni nu vor renunţa probabil la această mâncare naţională jamaicană.
Dacă interesul vostru pentru akee a fost stârnit, s-ar putea să nu fie necesar să mergeţi până în Jamaica pentru a gusta o bucată de akee, deoarece acest fruct a ajuns să fie un produs de export foarte cunoscut. Da, akee-ul este exportat la cutie, îndeosebi în ţările în care există un mare număr de imigranţi jamaicani. Prin urmare, dacă vedeţi la voi în ţară conserve de akee sau dacă vizitaţi Jamaica, gustaţi un pic de akee cu peşte sărat. Cine ştie? Poate că şi voi vă veţi îndrăgosti de gustul lui unic!
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Fructul arborelui akee