Potrivit Bibliei

Iubirea care uneşte

ÎN 1978, o furtună uriaşă care a izbucnit în Atlanticul de Nord a lovit transatlanticul de lux Queen Elizabeth 2. Valuri de înălţimea unei clădiri de 10 etaje s-au prăbuşit peste vas, făcându-l să plutească pe apă ca un dop de plută. În timp ce vasul se legăna cu frenezie, mobila şi pasagerii erau aruncaţi în toate părţile. Ca prin minune, cei 1 200 de pasageri nu au avut decât câteva răni uşoare. Datorită bunei manevrări a navei, precum şi a materialelor şi a construcţiei solide, vasul nu s-a rupt în bucăţi.

Cu secole în urmă, un alt vas a fost prins în vârtejul unei furtuni năprasnice. La bord se aflau apostolul Pavel şi alţi 275 de pasageri. Temându-se probabil ca nu cumva vasul să se prefacă în bucăţi din cauza furiei furtunii, marinarii au trecut pe sub corabie de pe o parte pe cealaltă „mijloacele de ajutor“ — lanţuri şi funii —, care să ţină la un loc scândurile carenei acestei corăbii comerciale. Toţi pasagerii de la bord au fost salvaţi, numai vasul nu. — Faptele, capitolul 27.

Poate că, uneori, încercările prin care trecem în viaţă ne fac să ne simţim ca şi cum am fi pe o corabie aflată pe o mare zbuciumată. Valuri de îngrijorare, dezamăgire şi deprimare se pot înălţa deasupra noastră, testându-ne iubirea la maximum. Ca să înfruntăm astfel de furtuni şi ca să evităm prăbuşirea, şi noi avem nevoie de ajutor.

În caz de furtună

Credinţa şi îndurarea de care a dat dovadă apostolul Pavel sunt consemnate cu lux de amănunte în Biblie. Pavel a slujit în folosul primelor congregaţii creştine (2 Corinteni 11:24–28). Tot ce a făcut el în lucrarea Domnului depune o mărturie temeinică despre iubirea sa profundă faţă de aproapele şi despre legătura strânsă dintre el şi Dumnezeu. Cu toate acestea, viaţa lui Pavel nu a avut un curs lin. Apostolul a trebuit să înfrunte mari furtuni atât la propriu, cât şi la figurat.

Pe timpul lui Pavel, atunci când o corabie trebuia să înfrunte o furtună violentă, supravieţuirea pasagerilor şi a corabiei depindea de îndemânarea echipajului, precum şi de soliditatea corabiei. La fel au stat lucrurile şi când apostolul a avut de înfruntat furtuni simbolice. Deşi Pavel a avut parte în sens fizic de privaţiuni, închisoare şi torturări, cele mai violente furtuni care i-au pus la încercare echilibrul spiritual şi afectiv, precum şi capacitatea de a continua să iubească au venit din interiorul congregaţiei creştine.

De exemplu, timp de un an şi jumătate Pavel a lucrat din greu ca să întemeieze congregaţia din oraşul Corint. Legăturile lui cu corintenii l-au făcut să cultive sentimente tandre faţă de turmă. Pavel chiar a spus despre sine că le era tată (1 Corinteni 4:15). Şi totuşi, în pofida dovezilor lui de iubire şi a eforturilor depuse în sprijinul congregaţiei, unii dintre corinteni au vorbit injurios la adresa lui Pavel (2 Corinteni 10:10). Dacă ne gândim la tot sacrificiul de sine de care a dat el dovadă, cât de descurajatoare trebuie să fi fost atitudinea lor!

Cum au putut cei care beneficiaseră de iubirea nemărginită a lui Pavel să fie atât de cruzi şi de lipsiţi de consideraţie? Apostolul trebuie să se fi simţit dat la o parte, asemenea unei corăbii aflate în vâltoarea unei furtuni. Cât de uşor ar fi fost pentru el să renunţe, să considere că toate eforturile pe care le făcuse erau zadarnice sau să aibă resentimente! Ce l-a făcut pe Pavel să nu se clatine? Ce l-a ajutat să nu se simtă sfâşiat de dezamăgire?

Iubirea care ne uneşte

Pavel nu a lăsat nici o urmă de îndoială în minţile cititorilor săi cu privire la sursa puterii şi a motivaţiilor sale. El a scris: „Dragostea lui Hristos ne constrânge“ (2 Corinteni 5:14). Pavel a indicat sursa principală a puterii şi a motivaţiilor sale. Forţa de constrângere în acest sens este „dragostea lui Hristos“. Un biblist a făcut următoarea remarcă în legătură cu acest verset: „Pavel nu spune că iubirea noastră faţă de Cristos ne susţine în minister . . . Aceasta se opreşte la mijlocul drumului. Iubirea noastră faţă de Cristos este aprinsă şi alimentată în continuare de iubirea lui faţă de noi“. — Sublinierea noastră.

Iubirea de care a dat dovadă Cristos prin faptul că s-a supus unei morţi chinuitoare pe un stâlp de tortură — oferindu-şi în felul acesta viaţa umană perfectă ca răscumpărare pentru salvarea tuturor oamenilor care cred în el — l-a îndemnat, l-a îmboldit şi l-a constrâns pe Pavel să continue să servească intereselor lui Cristos şi ale fraţilor. Astfel, iubirea lui Cristos a pus stăpânire pe Pavel, împiedicându-l să dea dovadă de egoism, şi l-a făcut să nu aibă alte obiective în afară de serviciul pentru Dumnezeu şi pentru semeni.

Într-adevăr, ceea ce ne îndeamnă să avem un mod de viaţă creştin fidel este iubirea lui Cristos. Când ne confruntăm cu încercări care au un efect negativ asupra noastră pe plan fizic, afectiv şi spiritual, forţa motivaţională a iubirii lui Cristos ne ajută să mergem dincolo de punctul în care alţii cu o motivaţie mai slabă ar renunţa. Această forţă ne dă puterea să suportăm.

Nu putem avea garanţia că sentimentele noastre imperfecte ne vor susţine şi ne vor da motivaţia necesară. Lucrurile stau astfel îndeosebi când trecem prin încercări generate de vreo dezamăgire sau de îngrijorare. Pe de altă parte, iubirea lui Cristos are puterea de a ne menţine în minister, de a ne susţine şi de a ne oferi motivaţia necesară, indiferent de încercările prin care trecem. Iubirea lui Cristos îl ajută pe un creştin să suporte nu numai într-o măsură care depăşeşte aşteptările altora, ci şi, poate, într-o măsură care depăşeşte propriile lui aşteptări.

În plus, ţinând cont de faptul că iubirea lui Cristos suportă totul, efectul ei nu se sfârşeşte niciodată. Ea este o forţă motrice care nu oscilează sau care nu se diminuează. „Dragostea nu piere niciodată“ (1 Corinteni 13:8). Ea ne ajută să mergem mai departe şi să-l urmăm cu fidelitate, orice s-ar întâmpla.

Problemele de natură afectivă pot exercita asupra noastră o forţă distrugătoare. Cât de vital este deci să medităm la iubirea de care a dat dovadă Cristos faţă de noi! Iubirea lui Cristos ne va ţine uniţi. Iubirea lui ne va ajuta să evităm naufragiul credinţei noastre (1 Timotei 1:14–19). Mai mult chiar, iubirea lui Cristos ne îndeamnă să facem tot ce putem ca să-l glorificăm pe cel care face posibilă exprimarea iubirii lui Cristos, adică pe Iehova Dumnezeu. — Romani 5:6–8.