Ce le rezervă viitorul?

ÎNTR-UN interviu acordat revistei Treziţi-vă!, Lawrence Hart, căpetenie de pace a indienilor cheyenne, a declarat că una dintre problemele cu care se confruntă indienii „este faptul că suntem puşi în faţa aculturaţiei şi asimilării. De exemplu, limba noastră dispare. Cândva, guvernul intenţiona să realizeze acest lucru. S-au depus mari eforturi ca să ne «civilizeze» cu ajutorul instruirii. Am fost trimişi la şcoli cu internate şi ni s-a interzis să mai vorbim limba noastră“. Sandra Kinlacheeny îşi aminteşte: „Dacă vorbeam limba navajo la şcoală, profesorul îmi freca gura cu săpun!“

Căpetenia Hart continuă: „Recent a apărut o situaţie încurajatoare: mai multe triburi au devenit conştiente de acest lucru. Ele şi-au dat seama că limbile lor vor dispărea dacă nu se face ceva pentru a le păstra“.

Au mai rămas numai zece persoane care vorbesc limba karuk, limbă vorbită de un trib din California. În ianuarie 1996, Red Thunder Cloud (Norul cu Fulgere Roşiatice) sau Carlos Westez, ultimul indian care vorbea limba catawba, a murit la vârsta de 76 de ani. El nu avusese cu cine să vorbească în această limbă timp de mulţi ani.

La Sălile Regatului aparţinând Martorilor lui Iehova din rezervaţiile de indieni navajo şi hopi din Arizona, aproape toţi vorbesc limba navajo sau hopi şi limba engleză. Chiar şi Martorii care nu sunt indieni învaţă navajo. Martorii vor să ştie navajo ca să-şi poată îndeplini lucrarea de instruire biblică, întrucât mulţi indieni navajo cunosc bine numai limba lor. Limbile navajo şi hopi sunt încă vorbite foarte mult, iar tinerii sunt încurajaţi să vorbească în aceste limbi la şcoală.

Instruirea acordată americanilor indigeni

În Statele Unite există 29 de colegii pentru indieni, având 16 000 de elevi. Primul colegiu a fost înfiinţat în Arizona în anul 1968. „Aceasta este una dintre cele mai uimitoare revoluţii care au avut loc în rândul populaţiilor de indieni, şi anume dreptul de a ne instrui aşa cum hotărâm noi“, a spus dr. David Gipp din Comitetul de Învăţământ Superior pentru Amerindieni. La Universitatea „Sinte Gleska“, limba lakota constituie o materie obligatorie.

Ron McNeil (tribul hunkpapa lakota), preşedintele Fondului Colegiilor Amerindiene, declară că 50 până la 85 la sută din americanii indigeni sunt şomeri, iar în rândul indienilor, în comparaţie cu celelalte grupări etnice din Statele Unite, există cea mai scăzută speranţă de viaţă şi cea mai mare rată a cazurilor de diabet, tuberculoză şi alcoolism. O instruire mai bună este doar una dintre măsurile care s-ar putea dovedi utile.

Pământurile sacre

Mulţi indigeni consideră că pământurile lor strămoşeşti sunt sacre. Iată ce i-a spus White Thunder (Fulger Alb) unui senator: „Pentru noi aceste pământuri sunt cel mai drag lucru din câte există“. Când s-au încheiat tratate şi acorduri, indienii au presupus că acestea au fost încheiate pentru ca omul alb să poată folosi pământurile lor, însă nu pentru ca acesta să fie proprietarul şi stăpânul absolut al acestora. În anii 1870, când au năvălit minerii care căutau aur, triburile de indieni sioux au pierdut terenuri preţioase în munţii Black Hills, pe teritoriul statului Dakota. În 1980, Curtea Supremă a Statelor Unite a cerut guvernului american să le plătească la opt triburi de indieni sioux despăgubiri în valoare de aproximativ 105 milioane de dolari. Nici în prezent triburile nu au acceptat aceşti bani; indienii vor înapoi pământurile lor sacre, munţii Black Hills din Dakota de Sud.

Multor indieni sioux nu le place să vadă chipurile preşedinţilor americani albi sculptate pe Mount Rushmore din Black Hills. Pe un munte alăturat se lucrează la o sculptură şi mai mare. Este cea a lui Crazy Horse, o căpetenie războinică din tribul oglala sioux. Această sculptură va fi terminată în iunie 1998.

Dificultăţile din prezent

Pentru a supravieţui actualei lumi, americanii indigeni trebuie să se adapteze în diferite moduri. Mulţi beneficiază în prezent de o instruire bună şi urmează unele colegii, având talente pe care le pot folosi spre binele tribului lor. Un exemplu în acest sens este Burton McKerchie, un indian chippewa cu vorba domoală, din Michigan. El a realizat filme documentare pentru Serviciul de Difuzare pentru Public, iar acum lucrează la un liceu în rezervaţia hopi din Arizona, fiind coordonatorul unor cursuri de filmări video pentru colegiile de pe tot teritoriul statului respectiv. Un alt exemplu este Ray Halbritter, o căpetenie din tribul oneida, care a urmat cursurile Universităţii Harvard.

Scriind în paginile ziarului Navajo Times, Arlene Young Hatfield a arătat că tinerii navajo nu au cunoscut şi nici nu au făcut sacrificiile pe care părinţii şi bunicii lor le-au făcut când erau adulţi. Ea a scris: „Datorită confortului [modern], ei nu au adunat niciodată lemne, nici nu au cioplit vreodată în lemn, nu au scos apă, nici nu s-au ocupat de oi ca strămoşii lor. Ei nu şi-au adus contribuţia la câştigarea existenţei familiei, aşa cum făceau mai demult copiii noştri“. Ea încheie astfel: „Este imposibil să scăpăm de mulţimea de probleme sociale care ne vor influenţa în mod inevitabil copiii. Nu putem să ne izolăm familiile sau rezervaţia de restul lumii, nici nu ne putem întoarce la viaţa pe care au dus-o strămoşii noştri“.

În aceasta constă problema americanilor indigeni: Cum să-şi păstreze tradiţiile şi valorile tribale unice în timp ce se adaptează la schimbările rapide din lumea exterioară.

Lupta împotriva drogurilor şi a alcoolului

Până în prezent, alcoolismul a devastat societatea americanilor indigeni. Lorraine Lorch, care a lucrat timp de 12 ani în mijlocul populaţiilor navajo şi hopi ca medic pediatru şi generalist, a declarat în cadrul unui interviu acordat revistei Treziţi-vă! următoarele: „Alcoolismul constituie o problemă grea şi pentru bărbaţi, şi pentru femei. Trupuri puternice cad victimă cirozei, accidentelor mortale, sinuciderii şi crimelor. Este trist să vezi cum alcoolul devine mai important decât copiii, decât partenerul conjugal şi chiar mai important decât Dumnezeu. Râsul se transformă în plâns, amabilitatea în violenţă“. Ea a adăugat: „Chiar şi unele ceremonii, cândva considerate sacre de indienii navajo şi hopi, sunt în prezent profanate uneori prin beţii şi desfrâu. Alcoolul îi răpeşte acestui popor frumos sănătatea, inteligenţa, creativitatea şi adevărata personalitate“.

Philmer Bluehouse, judecător de pace în cadrul Departamentului de Justiţie pentru populaţia navajo de la Window Rock, Arizona, a descris abuzul de droguri şi de alcool folosind un eufemism: „automedicaţie“. Acest consum excesiv făcea ca necazurile să fie alungate şi ajuta persoana respectivă să scape de realitatea crudă a unei vieţi fără loc de muncă şi, adesea, fără scop.

Mulţi americani indigeni au reuşit să învingă licoarea „diavolului“ care a fost introdusă de omul alb şi s-au luptat pentru a învinge dependenţa de droguri. Două exemple în acest sens sunt Clyde şi Henrietta Abrahamson, care trăiesc în rezervaţia pentru indieni spokane de pe teritoriul statului Washington. Clyde este mic de statură şi bine făcut, are părul şi ochii negri. Iată ce a declarat el revistei Treziţi-vă!:

„Am crescut în rezervaţie şi apoi ne-am mutat în oraşul indienilor spokane, unde am urmat cursurile unui colegiu. Nu ne plăcea viaţa pe care o duceam, cu alcool şi droguri. Acest stil de viaţă era însă tot ceea ce ştiam. Am crescut urând aceste două lucruri care aveau putere asupra noastră, deoarece ele erau sursa problemelor din familie.

Apoi am intrat în legătură cu Martorii lui Iehova. Nu auzisem niciodată de ei înainte de a ne muta la oraş. Progresul nostru a fost lent. Poate pentru că nu aveam încredere în oamenii pe care nu-i cunoşteam, mai ales în oamenii albi. Am studiat circa trei ani, dar nu în mod regulat. Cel mai greu mi-a fost să renunţ la obiceiul de a fuma marijuana. Am fumat de când eram de 14 ani şi aveam 25 de ani când am încercat să mă las. La această vârstă ajunsesem la nivelul maxim de intoxicare. În 1986 am citit articolul intitulat «Toţi fumează marijuana — De ce nu aş putea şi eu?»a, apărut în numărul din 22 ianuarie al revistei Treziţi-vă! Acesta m-a făcut să mă gândesc ce prostie este să fumezi marijuana — şi mai ales după ce am citit Proverbele 1:22, unde se spune: «Până când veţi iubi prostia, naivilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urî nebunii cunoaşterea?»

Nu am mai fumat, iar în primăvara anului 1986 m-am căsătorit cu Henrietta. Ne-am botezat în noiembrie 1986. În 1993 am fost numit bătrân de congregaţie. Cele două fete ale noastre s-au botezat în 1994“.

Sunt cazinourile şi jocurile de noroc o soluţie?

În 1984, în Statele Unite nu exista nici un salon de jocuri de noroc administrat de indieni. Potrivit ziarului The Washington Post, în prezent, 200 de triburi s-au lansat în 220 de afaceri cu jocuri de noroc în 24 de state. Singurele excepţii remarcabile sunt indienii navajo şi hopi, care au rezistat până în prezent acestei tentaţii. Dar sunt oare cazinourile şi saloanele de bingo calea spre prosperitate şi spre mai multe locuri de muncă pentru cei din rezervaţii? Philmer Bluehouse a declarat revistei Treziţi-vă! următoarele: „Jocurile de noroc sunt o sabie cu două tăişuri. Problema care se pune este: Cine sunt mai mulţi: cei care vor trage foloase sau cei care vor suferi?“ Cazinourile indiene au creat 140 000 de locuri de muncă în întreaga ţară, arată un raport, însă tot aici se spune că doar 15 la sută din acestea sunt ocupate de indieni.

Hart, o căpetenie cheyenne, i-a prezentat revistei Treziţi-vă! părerea sa în legătură cu modul în care cazinourile şi jocurile de noroc afectează viaţa din rezervaţii. El a spus: „Sentimentele mele sunt greu de definit. Singurul lucru bun este acela că acestea aduc locuri de muncă şi un venit acestor triburi. Pe de altă parte, am observat că o mulţime de clienţi sunt chiar din mijlocul nostru. Ştiu că, pentru unii, bingo a devenit un viciu; ca să meargă [la cazino], ei pleacă devreme de acasă, înainte de a se întoarce copiii de la şcoală. Apoi aceşti copii cu cheia de gât rămân singuri acasă până când părinţii lor se întorc de la salonul de bingo.

Principala problemă este că aceste familii cred că vor câştiga şi vor aduce bani acasă. De obicei nu se întâmplă acest lucru; ei pierd. I-am văzut cheltuind banii pe care îi puseseră deoparte pentru articole de băcănie sau pentru a le cumpăra haine copiilor lor“.

Ce le rezervă viitorul?

Tom Bahti arată că există două concepţii răspândite referitoare la viitorul triburilor din sud-vest. „Prima prezice în mod clar dispariţia iminentă a culturilor indigene în mijlocul vieţii americane predominante. A doua este mai neclară . . . Ea vorbeşte în şoaptă despre procesul de aculturaţie, sugerând un amestec bine gândit între «tot ce este cel mai bun din cultura veche şi tot ce este cel mai bun din cea nouă», un fel de apus cultural de aur, în care indianul poate să rămână original în meşteşugurile lui, pitoresc în religia lui şi înţelept în filozofia lui, dar să rămână destul de rezonabil în relaţiile sale cu noi (superioara cultură [a omului alb]), ca să privească lucrurile ca noi.“

Apoi Tom Bahti pune o întrebare. „Schimbarea este inevitabilă, însă cine se va schimba şi în ce scop? . . . Noi [oamenii albi] avem un obicei îngrozitor: acela de a-i considera pe toţi ceilalţi nişte simpli americani imaturi. Noi presupunem că ei sunt cu siguranţă nemulţumiţi de modul lor de viaţă şi sunt nerăbdători să trăiască şi să gândească la fel ca noi“.

El continuă: „Un lucru e sigur: povestea indienilor din America nu s-a sfârşit încă; dar cum se va sfârşi sau dacă se va sfârşi rămâne de văzut. Poate că a mai rămas încă timp să începem să considerăm comunităţile de indieni care au mai rămas drept nişte resurse culturale valoroase şi nu doar nişte probleme sociale încurcate“.

Viaţa într-o lume nouă în care va exista armonie şi dreptate

Privind lucrurile din punctul de vedere al Bibliei, Martorii lui Iehova ştiu care va fi viitorul americanilor indigeni, precum şi cel al oamenilor din toate naţiunile, triburile şi limbile. Iehova Dumnezeu a promis că va crea „ceruri noi şi un pământ nou“. — Isaia 65:17; 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:1, 3, 4.

Această promisiune nu se referă la o planetă nouă. Aşa cum americanii indigeni ştiu foarte bine, acest pământ este o bijuterie când este respectat şi tratat cum se cuvine. Mai mult, profeţia biblică se referă la o nouă guvernare cerească ce va înlocui guvernele exploatatoare. Pământul va fi transformat într-un paradis cu păduri, câmpii, râuri şi faună care vor fi fost restabilite. Toţi oamenii vor participa în mod neegoist la administrarea pământurilor. Nu va mai exista nicăieri exploatare şi lăcomie. Va fi o abundenţă de alimente delicioase şi vor fi multe activităţi înviorătoare.

În plus, învierea morţilor va anula toate nedreptăţile din trecut. Da, chiar şi indienii anasazi (în limba navajo înseamnă „cei vechi“), strămoşii multor indieni pueblo care trăiesc în Arizona şi New Mexico, vor fi readuşi la viaţă pentru a li se oferi perspectiva de a trăi veşnic aici, pe un pământ restabilit. Şi acele căpetenii faimoase din istoria poporului indian, Geronimo, Sitting Bull, Crazy Horse, Tecumseh, Manuelito, Chief Joseph şi Chief Seattle, precum şi mulţi alţi indieni vor fi readuşi la viaţă prin această înviere promisă (Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15). Ce perspectivă minunată le oferă promisiunea lui Dumnezeu atât lor, cât şi tuturor celor care îi slujesc în prezent!

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Locuinţă tipică indienilor navajo, construită din bârne acoperite cu lut

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Chipul lui Crazy Horse, folosit ca model pentru sculpura realizată pe muntele din fundal

[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]

Fotografie de Robb DeWall, obţinută prin amabilitatea Crazy Horse Memorial Foundation (nonprofit)

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Martori ai lui Iehova hopi şi navajo din Keams Canyon, Arizona, se întrunesc la această Sală a Regatului, un fost punct comercial.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Locuinţe ale indienilor anasazi, având o vechime de peste 1 000 de ani (Mesa Verde, Colorado)

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Geronimo (1829–1909), faimoasa căpetenie a apaşilor

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

Prin amabilitatea Mercaldo Archives/ Dictionary of American Portraits/Dover

[Notă de subsol]