De unde au venit ei?

„CUM ne numeam înainte de a veni Columb? . . . În toate triburile, chiar şi în zilele noastre, cuvântul pe care toţi îl folosim, fără să ştim unii de alţii, pentru a ne defini ca popor a fost întotdeauna tradus în esenţă prin acelaşi lucru. În limba noastră [narragansett] este ninuog, adică oameni [în limba navajo, diné], fiinţe umane. Aşa ne spuneam. Prin urmare, când coloniştii [europeni] au sosit, noi ştiam cine suntem, dar nu ştiam cine sunt ei. Aşa că i-am numit awaunageesuck, adică străinii, deoarece ei erau din altă parte, ei erau cei pe care nu-i cunoşteam, însă noi ne cunoşteam unii pe alţii. Iar noi eram fiinţe umane.“ — Tall Oak (Stejar Înalt), indian din tribul narragansett.

Există o mulţime de teorii în legătură cu originea americanilor indigenia. Joseph Smith, cel care a pus bazele religiei mormone, precum şi quakerul William Penn, au făcut parte dintre cei care credeau că indienii erau evrei, adică descendenţii celor zece triburi pierdute ale lui Israel. Majoritatea antropologilor din prezent acceptă explicaţia conform căreia triburile asiatice s-au mutat în teritoriile cunoscute în prezent drept Alaska, Canada şi Statele Unite, venind aici fie pe o fâşie de uscat care unea Asia de America, fie cu barca. Chiar şi testele ADN par să susţină această ipoteză.

Originile şi credinţele americanilor indigeni

Iată ce scriu autorii Tom Hill (indian din tribul seneca) şi Richard Hill, sr., (indian din tribul tuscarora) în cartea lor intitulată Creation’s Journey​—Native American Identity and Belief (Drumul creaţiei: cine sunt şi ce cred americanii indigeni): „Majoritatea băştinaşilor cred prin tradiţie că au fost creaţi chiar din pământ, din apă sau din stele. Pe de altă parte, arheologii au emis o ipoteză, şi anume că a existat o fâşie lungă de uscat peste strâmtoarea Bering, pe care asiaticii au migrat în Americi; aceşti asiatici, susţine teoria, au fost strămoşii populaţiei indigene din emisfera vestică“. Unii americani indigeni par să fie sceptici cu privire la ipoteza emisă de omul alb despre strâmtoarea Bering. Lor le place mai mult să creadă ce spun legendele şi povestirile lor. Ei se consideră a fi primii locuitori ai acestor ţinuturi şi nu popoare migratoare din Asia care explorau noi teritorii.

În cartea sa An Indian Winter (Iarnă indiană), Russell Freedman spune următoarele: „Potrivit credinţei tribului mandan [trib aflat în apropiere de cursul superior al râului Missouri], Primul Om a fost un spirit puternic, o fiinţă divină. El a fost creat în trecutul îndepărtat de Stăpânul Vieţii, creatorul tuturor lucrurilor, ca să acţioneze ca mediator între oamenii obişnuiţi şi zeii, sau spiritele, fără număr, care populau universul“. În credinţa tribului mandan exista chiar şi o legendă despre un potop. „Cândva, când un mare potop a distrus lumea, Primul Om i-a salvat pe oameni învăţându-i să construiască un turn de salvare, sau o «arcă», ce avea să se ridice cu mult deasupra apelor potopului. În onoarea lui, fiecare sat de indieni mandan avea o reproducere în miniatură a acelui turn mitic: un stâlp de cedru, înalt de 1,5 metri, îngrădit cu un gard de scândură.“

Indienii mandan mai aveau ca simbol religios „o prăjină lungă înfăşurată în pene şi blană, care în vârf avea un cap de lemn cu aspect grotesc, vopsit în negru“. Pe cine l-ar putea reprezenta? „Acest chip îl reprezenta pe Ochkih-Haddä, un spirit rău care avea o mare influenţă asupra oamenilor, dar care nu era la fel de puternic ca Stăpânul Vieţii sau ca Primul Om.“ Pentru indienii care trăiau în Marile Câmpii, „credinţa în spiritul lumii făcea parte în mod incontestabil din viaţa de zi cu zi. . . . Nu se putea lua nici o decizie importantă, nici nu se putea începe un proiect fără să se caute ajutorul şi aprobarea fiinţelor sacre care guvernau activităţile omeneşti“.

Iată ce explică John Bierhorst în cartea sa The Mythology of North America: „Înainte să existe triburi, se spunea că indienii osage hoinăreau de colo colo într-o stare denumită ganítha (fără lege şi fără ordine). O concepţie tradiţională susţinea că, în acele vremuri de început, nişte gânditori numiţi Mici Bătrâni . . . au emis o ipoteză conform căreia o putere creatoare, tăcută, umple cerul şi pământul şi face ca stelele, luna şi soarele să se mişte în perfectă ordine. Ei o numeau Wakónda (putere misterioasă) sau Eáwawonaka (cel care a făcut fiinţa noastră)“. O credinţă asemănătoare există şi la triburile de indieni zumi, sioux şi lakota din vest. Triburile winnebago au şi ele un mit al creaţiei care vorbeşte despre „Făuritorul pământului“. Legenda spune: „El a vrut să fie lumină şi s-a făcut lumină. . . . Apoi el s-a gândit din nou şi a vrut să fie pământ, şi acest pământ a venit în existenţă“.

Pentru cel care studiază Biblia este foarte interesant să vadă unele paralele între convingerile americanilor indigeni şi învăţăturile care se găsesc în Biblie, îndeosebi cele referitoare la Marele Spirit, „cel care a făcut fiinţa noastră“, lucru care ne aduce aminte de semnificaţia numelui divin, Iehova, şi anume, „El face să devină“. Printre alte paralele se numără şi Potopul şi spiritul rău, cunoscut în Biblie sub numele de Satan. — Geneza 1:1–5; 6:17; Apocalipsa 12:9.

Să înţelegem concepţiile americanilor indigeni

Scriitorii americani indigeni Tom Hill şi Richard Hill explică cele cinci daruri pe care americanii indigeni spun că le-au primit de la strămoşii lor. „Primul dar . . . este strânsa noastră legătură cu pământul.“ Şi dacă ne gândim la trecutul lor dinainte şi după sosirea europenilor, cine poate să nege acest lucru? Pământul, considerat adesea sacru de americanii indigeni, le-a fost luat în mod sistematic cu forţa, prin înşelătorie sau în urma nerespectării unor tratate.

„Al doilea dar este puterea şi spiritul pe care animalele le împart cu poporul nostru.“ Respectul americanilor indigeni faţă de animale a fost demonstrat în multe moduri. Ei au vânat animalele doar pentru hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Nu populaţia băştinaşă a fost cea care a exterminat aproape în întregime populaţia de bizoni, ci omul alb, cu setea lui de sânge şi lăcomia lui lipsită de orice spirit prevăzător.

„Al treilea dar îl constituie forţele spirituale, care sunt rudele noastre vii şi care comunică cu noi prin intermediul imaginilor pe care li le facem acestora.“ Aceasta este tema obişnuită a multor religii din întreaga lume: supravieţuirea după moarte a unui spirit sau sufletb.

„Al patrulea este faptul că ştim cine suntem, acest simţ al propriei identităţi fiind exprimat şi păstrat cu ajutorul tradiţiilor noastre tribale.“ În prezent, acest lucru se poate observa în mod clar în cadrul ceremoniilor tribale, cu ocazia cărora oamenii se întâlnesc ca să discute problemele tribului, sau cu ocazia adunărilor cu caracter recreativ, unde se cântă şi se dansează. Îmbrăcămintea indienilor, bătăile ritmice la tobe, dansurile, reuniunile tribale şi familiale, toate reflectă tradiţiile tribului respectiv.

„Ultimul dar este capacitatea creatoare: credinţele noastre devin realitate prin transformarea materialelor naturale în obiecte ale credinţei şi ale mândriei.“ Indiferent că este vorba de confecţionarea coşurilor, de ţesut, de modelarea şi pictarea oalelor de lut, de confecţionarea bijuteriilor şi a podoabelor sau de orice altă activitate creatoare, toate au legătură cu tradiţia şi cultura lor veche de secole.

Există atât de multe triburi, încât ar trebui multe cărţi ca să se poată vorbi despre toate credinţele şi practicile lor tradiţionale. Ce ne interesează pe noi acum este următorul lucru: Ce consecinţe a avut asupra americanilor indigeni venirea milioanelor de europeni, mulţi dintre ei fiind aşa-zişi creştini?

[Note de subsol]