Americanii indigeni: sfârşitul unei epoci

CINE nu a văzut vreodată un film cu cow-boy şi indieni? În toată lumea, oamenii au auzit de Wyatt Earp, Buffalo Bill şi Lone Ranger, precum şi de indienii Geronimo, Sitting Bull, Crazy Horse şi Chief Joseph, dar şi de mulţi alţii. Însă cât de adevărate au fost producţiile Hollywood-ului? Şi cât de imparţial a fost modul în care erau prezentaţi indienii?

Povestea cuceririi indigenilor din America de Nord (indienii)a de către europeni a dat naştere la unele întrebări. Au vorbit cărţile de istorie despre indieni într-un mod nepărtinitor? Se pot trage învăţăminte cu privire la lăcomie, opresiune, rasism şi atrocităţi? Care este adevărata poveste despre cei care sunt cunoscuţi drept cow-boy şi indieni?

Ultima poziţie a lui Custer şi masacrul de la Wounded Knee

În anul 1876, vraciul Sitting Bull (Bizonul care stă jos) din tribul lakota (unul dintre cele trei grupuri principale ale indienilor sioux) era una dintre căpeteniile care au luptat în faimoasa bătălie de la râul Little Bighorn, din Montana. Având 650 de soldaţi, locotenentul colonel Custer „Păr Lung“ credea că îi va putea înfrânge fără probleme pe cei 1 000 de războinici sioux şi cheyenne. Această cifră era rezultatul unei grave erori de calcul. Se pare că el se afla în faţa celui mai mare grup de războinici americani indigeni care şi-au unit forţele vreodată: aproape 3 000 de războinici.

Custer a împărţit Regimentul al VII-lea de Cavalerie aflat în subordinea lui în trei grupuri. Fără să aştepte ajutorul din partea celorlalte două grupuri, grupul condus de el a atacat ceea ce el credea că va fi o parte vulnerabilă a taberei indienilor. Sub conducerea căpeteniilor Crazy Horse (Cal Nebun), Gall (Amărăciune) şi Sitting Bull, indienii i-au ucis pe Custer şi pe cei 225 de soldaţi din unitatea sa. Pentru triburile indiene, aceasta a fost o victorie de scurtă durată, însă pentru armata americană a fost o înfrângere dureroasă. Cu toate acestea, abia după 14 ani a avut loc o acţiune de răzbunare înfiorătoare.

În cele din urmă, Sitting Bull s-a predat, fiindu-i promisă iertarea. În loc de aceasta, el a fost închis un timp în fortul Randall, teritoriul Dakota. În anii târzii ai vieţii, el a apărut în faţa publicului în spectacolul „Buffalo Bill’s Wild West“, cu care a mers în turnee. Fosta căpetenie faimoasă devenise doar o umbră a vraciului cu mare influenţă de odinioară.

În 1890, Sitting Bull (în limba lakota, Tatanka Iyotake) a murit împuşcat de nişte ofiţeri de poliţie indieni care fuseseră trimişi să-l aresteze. Ucigaşii săi, locotenent Bull Head (Cap de Bizon) şi sergent Red Tomahawk (Tomahawk Roşu), erau indieni sioux şi făceau parte din „Pieptarele de fier“ (poliţişti cu insignă).

În acelaşi an, rezistenţa indienilor în faţa dominaţiei albilor a fost în cele din urmă înfrântă complet în masacrul de la pârâul Wounded Knee din Marile Câmpii americane. În acest loc, aproximativ 320 de fugari sioux, bărbaţi, femei şi copii, au fost ucişi de trupele federale cu puştile lor Hotchkiss cu tir rapid. Soldaţii s-au lăudat că acest măcel a fost o răzbunare pentru măcelărirea camarazilor lor, Custer şi oamenii lui, pe crestele ce se înălţau deasupra râului Little Bighorn. Astfel s-au încheiat peste 200 de ani de războaie sporadice şi de ambuscade purtate între locuitorii americani care invadaseră ţinuturile sălbatice şi triburile de aici asediate.

Dar cum au ajuns să se stabilească americanii indigeni în America de Nord? Ce viaţă duceau aceştia înainte ca omul alb să pună piciorul în America de Nordb? Ce anume a dus în final la înfrângerea şi supunerea lor? Şi care este în prezent situaţia indienilor într-o ţară dominată acum de descendenţii primilor imigranţi europeni? La aceste întrebări, precum şi la altele se va răspunde în articolele care urmează.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Îngroparea morţilor la Wounded Knee

[Provenienţa fotografiei]

Montana Historical Society