Vizita papei la ONU: Ce anume s-a realizat?

CĂLĂTORIND cu avionul peste Atlantic, spre New York, pentru a se adresa Organizaţiei Naţiunilor Unite, Papa Ioan Paul al II-lea a străbătut mai mult de 1 000 000 de kilometri prin lume. Era în 4 octombrie 1995 şi aceasta era cea de-a 68-a călătorie a sa peste hotare în calitate de papă. Fără nici o îndoială, în întreaga istorie a Bisericii Romano Catolice el este pontiful care a călătorit cel mai mult în lume.

A sosit pe Aeroportul Internaţional din Newark, statul New Jersey, într-o zi ploioasă de miercuri, fiind însoţit de una dintre cele mai sofisticate gărzi de securitate pe care a avut-o vreodată un demnitar. S-a estimat că circa 8 000 de oficialităţi federale şi orăşeneşti au fost desemnate să asigure paza papei. Într-un raport, aceasta a fost numită „o carapace sofisticată a securităţii“, având elicoptere şi scafandri.

De ce această vizită?

În discursul său ţinut la aeroport, papa a amintit că predecesorul său, Papa Paul al VI-lea, a adresat Adunării Generale ONU un apel pentru pace: „Gata cu războaiele! Nu mai vrem războaie!“ Ioan Paul al II-lea a declarat că el s-a întors „ca să-şi exprime profunda convingere că idealurile şi ţelurile care au stat acum o jumătate de secol la baza înfiinţării ONU-lui sunt mai esenţiale ca oricând într-o lume care se află în căutarea unui scop“.

Cu ocazia rugăciunilor de seară de la Catedrala Sacred Heart din Newark, papa a vorbit din nou despre sprijinul său acordat ONU-lui: „Această organizaţie există ca să servească binelui comun al familiei umane şi, prin urmare, este potrivit ca papa să vorbească acolo în calitate de martor al speranţei pe care o oferă Evanghelia“. El a adăugat: „Rugăciunea noastră pentru pace este, aşadar, şi o rugăciune pentru Organizaţia Naţiunilor Unite. Sfântul Francis de Assisi . . . se distinge ca un mare iubitor şi artizan al păcii. Să-i cerem să intervină în folosul eforturilor depuse de Naţiunile Unite pentru dreptate şi pace în întreaga lume“.

În discursul său adresat ONU-lui, el a elogiat schimbările politice nonviolente din 1989 care au avut loc în Europa Răsăriteană, unde câteva ţări şi-au recâştigat libertatea. El a încurajat la „adevăratul patriotism“, care este diferit de „naţionalismul exclusiv şi plin de prejudecăţi“. El a vorbit despre nedreptăţile actualului sistem, spunând: „Când milioane de oameni suferă de sărăcie, care înseamnă foamete, malnutriţie, boală, analfabetism şi degradare, noi trebuie . . . să ne aducem aminte că nimeni nu are dreptul să-şi exploateze semenul în folosul său“.

Apoi el a declarat: „În timp ce ne confruntăm cu aceste dificultăţi enorme, cum putem să nu recunoaştem rolul pe care îl are Organizaţia Naţiunilor Unite?“ El a afirmat că ONU trebuie „să devină un centru moral în care toate naţiunile lumii să se simtă ca acasă“. El a accentuat necesitatea de a promova „solidaritatea întregii familii umane“.

Adevărata pace — Din ce sursă?

Fără îndoială, el a exprimat multe sentimente nobile. Însă, pe parcursul lungului său discurs, a îndreptat el vreodată atenţia conducătorilor lumii spre soluţia lui Dumnezeu la problemele omenirii: guvernarea Regatului său prin intermediul lui Cristos Isus (Matei 6:10)? Nu. De fapt, în discursul său adresat ONU-ului, el nu a citat din Biblie niciodată. Dimpotrivă, el a spus că, „prin mila lui Dumnezeu, noi putem construi în următorul secol şi în următorul mileniu o civilizaţie în care merită să trăiască oameni, o adevărată cultură a libertăţii“. Pentru cei care studiază Biblia, această idee ar putea părea ecoul unei idei asemănătoare rostite cu peste 4 000 de ani în urmă de cei din anticul Babel, care credeau că pot ţine omenirea unită prin mijloace umane: „Hai să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume“ (Geneza 11:4). Prin urmare, privind astfel lucrurile, conducătorii politici ai lumii reprezentaţi la ONU vor fi cei care vor construi o nouă civilizaţie bazată pe libertate.

Dar ce spun profeţiile biblice referitor la viitorul guvernelor politice omeneşti şi la însăşi ONU? Cărţile biblice Daniel şi Apocalipsa ne dau o imagine clară a viitorului care le aşteaptă. Daniel a profeţit că, în ultimele zile, Dumnezeu va aduce guvernarea Regatului său, asemenea unei pietre uriaşe ‘dezlipite fără ajutorul vreunei mâini’ omeneşti. Ce acţiune va întreprinde această guvernare? „În zilele acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie [un regat, NW] care nu va fi distrusă . . . Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii, dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna.“ Guvernele omeneşti vor fi înlocuite de o guvernare dreaptă peste toată omenirea. — Daniel 2:44, 45.

Ce se va întâmpla cu ONU? Apocalipsa, capitolul 17, prezintă ONU (şi predecesoarea sa care a existat puţin timp, Liga Naţiunilor) ca pe o fiară de culoare stacojie care „se va duce la pierzare“a (Apocalipsa 17:8). Iehova nu aduce adevărata pace prin intermediul unei agenţii umane imperfecte, indiferent cât de sinceri sunt susţinătorii ei. Adevărata pace va veni prin intermediul promisului Regat al lui Dumnezeu aflat în mâinile înviatului Cristos Isus din ceruri. Acest regat stă la baza împlinirii promisiunii lui Dumnezeu din Apocalipsa 21:3, 4: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei, Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut“.

Ce efect a avut vizita?

Atunci când papa s-a referit la Biblie în discursul său, au fost oare fidelii catolici îndemnaţi să-şi scoată Biblia şi să caute referinţele? Realitatea este că marea majoritate nici măcar nu aveau la ei o Biblie. De puţine ori papa a făcut vreo referire concretă la un text care să-i permită auditoriului să citească în Biblie.

De exemplu, când s-a adresat celor 83 000 de persoane de pe Stadionul Giants, New Jersey, el a spus: „Aşteptăm întoarcerea Domnului ca judecător al celor vii şi al celor morţi. Aşteptăm întoarcerea sa în glorie, venirea regatului lui Dumnezeu în toată deplinătatea lui. Aceasta este invitaţia permanentă din psalmi: «Aşteptaţi-l pe Domnul plini de curaj; fiţi neînfricaţi şi aşteptaţi-l pe Domnul»“. Dar ce text cita el din psalmi? Şi despre care Domn vorbea el: despre Isus sau despre Dumnezeu? (Compară cu Psalmul 110:1.) Potrivit ziarului L’Osservatore Romano din Vatican, el citase Psalmul 27:13b, unde se spune mult mai clar: „Speră in Iehova, întăresce-te, şi îmbărbătéză ânima ta; Da, speră in Iehova!“ (Sfânta Scriptură, 1874). Da, noi trebuie să sperăm în Iehova, Dumnezeul Domnului Isus. — Ioan 20:17.

Pe parcursul istoriei, au promovat oare clericii şi conducătorii catolici pacea printre naţiuni? Au reuşit oare învăţăturile catolice să rezolve diferendele etnice, rasiale şi tribale? Masacrele din Rwanda, din estul şi centrul Africii care au avut loc în 1994 şi războaiele sângeroase din ultimii ani care s-au purtat în fosta Iugoslavie ilustrează faptul că învăţăturile religioase nu au reuşit, în general, să destrame ura cea mai adâncă şi prejudecăţile care mocnesc în inima omului. Nici spovedania săptămânală superficială şi nici asistarea cu regularitate la Liturghie nu vor schimba modul de gândire şi de acţiune al oamenilor. Trebuie să se exercite asupra oamenilor o influenţă mult mai mare, o influenţă care are putere numai când Cuvântul lui Dumnezeu este lăsat să pătrundă în inima şi mintea credinciosului.

Un adevărat creştin îşi schimbă conduita nu în urma unei reacţii pe plan emoţional, determinată de ritualuri religioase, ci în urma înţelegerii raţionale a voinţei lui Dumnezeu referitoare la fiecare individ. Iată ce a declarat apostolul Pavel: „Nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită“ (Romani 12:1, 2). Această nouă personalitate se dobândeşte printr-un studiu al Cuvântului lui Dumnezeu care ne conduce la cunoştinţa exactă a voinţei Sale. Studiul generează o forţă spirituală care impulsionează mintea şi care are ca rezultat o conduită creştină. — Efeseni 4:23; Coloseni 1:9, 10.

Se află Biserica la o „răscruce“?

Ziarul spaniol El País l-a descris pe Papa Ioan Paul al II-lea ca având o „carismă extraordinară“ pentru un bărbat de 75 de ani, iar un ziar american l-a numit „un maestru mass-media“. El este iscusit când se adresează presei, precum şi maselor şi copiilor. În călătoriile sale, el reprezintă cu măiestrie Sfântul Scaun de la Vatican. Chiar dacă Vaticanul este recunoscut oficial la ONU, binecuvântarea papei revărsată asupra acestei organizaţii nu va garanta şi binecuvântarea lui Iehova Dumnezeu.

Reacţiile la vizita papei au fost variate. Mulţi dintre catolicii care au obţinut bilete la Liturghia ţinută în aer liber s-au simţit înălţaţi emoţional. Însă unii conducători catolici au privit într-un mod mai negativ această vizită şi posibilele ei rezultate. The New York Times l-a citat pe Timothy B. Ragan, preşedintele Centrului Naţional Catolic pentru Conducere Pastorală, care ar fi spus că „vizita papei a constituit o ocazie ratată. Deşi călătoria «a fost înălţătoare şi un moment solemn pentru o mulţime de oameni»“, pentru mulţi conducători catolici vizita nu a constituit „o ocazie în care papa să asculte şi nici cadrul pentru un dialog“. Mulţi catolici sunt de părere că, în legătură cu unele chestiuni, cum ar fi celibatul, controlul natalităţii şi divorţul, ei sunt obligaţi să asculte un monolog.

Unele oficialităţi catolice recunosc că „Biserica se află la o răscruce“ şi se tem că mulţi catolici, „îndeosebi cei tineri, îşi pierd simţul clar a ceea ce înseamnă să fii catolic“. James Hitchcock, un catolic tradiţionalist, „consideră problema drept un distrugător război rece purtat între o ierarhie conservatoare din ce în ce mai numeroasă şi o «conducere de centru» oarecum liberală“.

În legătură cu consecinţele pe care această vizită a papei le va avea asupra crizei din rândurile membrilor Bisericii, Hitchcock a declarat: „Papa vine aici, este slăvit, merge acasă şi nu se întâmplă nimic. După părerea mea, rezultatele produc dezamăgire“. Papa a pierdut în mod sigur ocazia de a le spune conducătorilor politici de la ONU unde se poate găsi sursa adevăratei păci.

Deşi Carta ONU şi propaganda făcută de oameni pun accentul pe realizarea ‘păcii şi a securităţii’, nu vă lăsaţi înşelaţi. Biblia avertizează: „Când vor zice: «Pace şi linişte [securitate, NW]!», atunci o nimicire neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare“ (1 Tesaloniceni 5:3). Adevărata pace şi securitate vor fi aduse doar prin voinţa lui Dumnezeu şi aşa cum a stabilit el, adică prin intermediul guvernării Regatului său, nu prin intermediul ONU-lui.

[Note de subsol]

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 22]

Fotografii ONU